1 O de ai fi fratele meu, Care a supt țâța mumei mele! În uliță de te-aș găsi, te-aș sărutà, Și nimenea nu m'ar țineà de rău;
2 Te-aș duce și te-aș aduce în casa mumei mele; Care m'ar învăță să te adap cu vin aromat, Și cu mustul din rodiile mele.
3 O, de ar fi stânga lui supt capul meu, Și dreapta lui m'ar îmbrățișà!
4 O fete ale Ierusalimulu, vă jur! Nu treziți și nu deșteptați iubirea, căci de sine va venì.
5 Cine-i aceasta, ce se urcă din deșert? Răzămată pe iubitul ei? zicând: Deșteptatu-te-am de supt mărul, Unde te născù mumă-ta. Unde te-a făcut ceea ce te-a' născut.
6 Pune-mă ca un sigil pe inima ta, Ca un sigil pe brațul tău; Căci tare ca moartea este iubirea; Puternică ca infernul gelozia ei; Jăratecul ei un foc, o flacără a lui Dumnezeu.
7 Ape puternice nu pot stinge iubirea, Nici torentele a o înnecà; De ar dà cineva și tot avutul casei sale pentru iubire, Nimenea nu i-ar țineà socoteală.
8 Mică este sora noastră, ziseră frații ei, Tâțele încă-i lipsesc; Ce vom face cu sora noastră, În ziua, când vor peți-o? De ar fi zid, am zidì un palat de argint pe ea;
9 De ar fi ușă, am închide-o cu scânduri de cedru.
10 Sunt zid, și tâțele mele ca turnurile; Deaceea fost-am în ochii săi ca una ce află har.
11 Solomon aveà o vie la Baal-Hamon; Dat-a păzitorilor via, Ca fiecare să-i aducă pentru roadele ei o mie de arginți.
12 Via mea este a mea pentru mine: Ale tale, Solomoane, fie cele una mie de arginți, Și două sute celora ce păzesc roadele ei!
13 O, tu, cea ce locuești în grădini! Soții așteaptă vocea ta; Lasă-mă s'o aud!
14 Pornește repede, iubitul meu, Iute ca gazela, ca puiul de cerb pe munții de aromate!