Eterniseed

Zaharia 11

Nitzulescu (1911) · Română · Gratuit, domeniu public

1 Libanule, deschide porțile tale, Ca focul să mistuie cedrii tăi.

2 Văitați-te, ciparosule! căci cedrul a căzut, Cei măreți sunt despoiați; Văitați-vă stejari ai Basanului! Căci s'a dat jos pădurea cea nestrăbătută.

3 Răsună vaetul păstorilor; Căci li-s'a răpit măreția lor; Răsună mugetul puilor de lei; Căci Iordanului i s'a răpit mândria sa.

4 Așà zice Domnul, Dumnezeul meu: „Paște oile de junghere;

5 Pe care cumpărătorii lor le junghe, Fără să se creadă vinovați; Și vânzătorii cărora zic: „Bine cuvântat fie Domnul, că m'am înavuțit,“ Și ai căror păstori nu le cruță.

6 Căci nu voiu mai cruțà pe locuitorii pământului acestuia, zice Domnul; Ci iată, dă-voiu pe oameni, unul În mâna altuia, și în mâna regelui său; Și ei vor sdrumicà țara, Și eu nu voiu mântui-o din mâna lor.

7 Și am păscut oile de junghere; În adevăr o turmă mișeală! Și mi-am luat două toege; pe unul l-am numit, Frumusețe, și pe celalalt, Legături; și pășteam turma.

8 Și numai într'o lună am stârpit trei păstori; căci inima mea nu-i răbdà, și sufletul lor se disgustà de mine.

9 Și am zis: „Pe voi nu vă voiu paște! Ce moare, să moară; Ce piere, să piară; Și cele ce vor rămâneà să-și mănânce carnea una alteia.“

10 Și luatu-mi-am toeagul Frumusețe, și l-am frânt, ca să rup legământul ce am încheiat cu toate semănțiile.

11 Și s'a și rupt din aceeași zi; și așa cunoscură, în adevăr o turmă mișeală, — cei ce luau seamă la mine, că acesta a fost cuvântul Domnului.

12 Și am zis către dânșii: De este plăcut în ochii voștri, dați-mi plată; iar de nu, lăsați-o. Și-mi cumpăniră plata, treizeci de arginți.

13 Și a zis Domnul către mine: Aruncă-l olarului, acest preț frumos, cu care am fost prețuit de dânșii! Și am luat cei treizeci de arginți, și i-am aruncat în casa Domnului, pentru olar.

14 Atuncia frântu-mi-am toeagul al doilea, Legături; ca să rup înfrățirea între Iuda și între Israel.

15 Și a zis Domnul către mine: Ia-ți încă și uneltele de păstor nebun;

16 Căci iată, eu voiu ridicà un păstor în țară, Care nu va socoti pe cei pieritori, Nici pe tânăr nu va căutà; Pe cei răniți nu va tămădui, Și de cei ce vor rămâneà nu se va îngriji; Va mâncà încă carnea celor îngrășate, Și le va rupe copitele lor.

17 Vai de păstorul prost, care părăsește turma! Sabia va fi preste brațul său și preste ochiul său cel drept; Brațul său va secà, și ochiul său cel drept va orbi.

Citește Nitzulescu (1911) cu narațiune, note și lecții în aplicația Eterniseed.