Adolescent · Săptămâna 2 · Marți
Relații înlăuntrul Dumnezeirii
Verset de memorat: Jn 14:26
Stabilirea scenei
Evanghelia după Ioan încetinește dramatic în capitolele 13-17. Savanții numesc această secțiune Discursul de despărțire. Isus tocmai a spălat picioarele ucenicilor. Iuda a plecat în noapte. Crucea este la câteva ore distanță. În acest cadru încărcat, Isus vorbește îndelung despre ce urmează, iar cuvintele lui conțin unele dintre cele mai explicite expresii relaționale din Scriptură despre Tatăl, Fiul și Duhul. Promite un alt Mângâietor, Paracletul, care va fi trimis de Tatăl în numele Lui. Spune că Duhul va învăța, va aduce aminte, va mărturisi și va călăuzi în adevăr. Insistă că trebuie să plece ca Duhul să poată veni. Descrie o adâncă locuire reciprocă, unde Tatăl este în El, El este în Tatăl, iar Duhul va fi în ucenici. Stilul literar este liniștit și aproape hipnotic, cu fraze care se repetă și revin. Ioan nu ne ține o lecție de teologie sistematică. Ne lasă să ascultăm o conversație de familie care cumva a continuat dintotdeauna.
Persoane distincte în relație veșnică
Dacă ieri s-a subliniat că cele trei persoane apar împreună, astăzi se subliniază cum se raportează una la alta. Apar trei afirmații. Mai întâi, persoanele sunt cu adevărat distincte. Fiul vorbește despre Tatăl ca despre altul. Duhul este trimis, nu se trimite pe sine. În al doilea rând, persoanele sunt unite în voință și iubire. Ceea ce are Tatăl este al Fiului. Ceea ce Duhul declară vine de la Fiul. În al treilea rând, aceste relații sunt veșnice, nu doar operaționale. Isus nu descrie un aranjament temporar pentru misiunea de salvare. Deschide o fereastră spre cine a fost întotdeauna Dumnezeu. Iubirea, comunicarea și viața împărtășită nu sunt comportamente noi pe care Dumnezeu le-a învățat. Ele descriu însăși viața dumnezeiască.
În lumea ta
Observă cum limbajul persoanei în Ioan depinde de relație. Tatăl este Tată datorită Fiului. Fiul este Fiu datorită Tatălui. Niciun nume nu are sens de unul singur. Aceasta este foarte diferit de individualismul modern, unde o persoană este imaginată ca o unitate autosuficientă care apoi alege să se relaționeze. Imaginea biblică sugerează că persoanele există în și prin relație până la temelie. Asta are implicații pentru felul în care te gândești la propria identitate. Nu te-ai construit pe tine însuți în izolare și apoi ai căutat legături. Ai fost rostit la existență prin relații, și devii mai mult tu însuți, nu mai puțin, iubind bine.
Gândește-te la asta
- Unde în viața ta ți s-a spus că independența este cea mai înaltă formă de maturitate, și cum ar putea complica asta limbajul relațional din Ioan?
- Care este diferența dintre ascultarea care vine din inferioritate și ascultarea care vine din iubire?
Să ne rugăm împreună
Dumnezeu veșnic, Tu nu ai fost niciodată singur. Înainte ca lumea să fie, Tatăl, Fiul și Duhul își dădeau și primeau dragoste. Nu pot înțelege asta pe deplin, dar vreau să trăiesc în ecoul ei. Unde am făcut din independență idolul meu, înmoaie-mă. Unde am folosit ierarhia ca să rănesc, convinge-mă. Atrage-mă în felul de apartenență care nu mă șterge, ci mă împlinește. Amin.