Adolescent · Săptămâna 3 · Vineri
Săptămâna 3: SFINȚENIA ȘI IUBIREA ÎN TENSIUNE — Sinteză și Chestionar
Verset de memorat: 1 John 4:16
SFINȚENIA ȘI IUBIREA ÎN TENSIUNE
Săptămâna aceasta am ținut două texte într-o singură mână. Isaia 6 ne-a arătat un tron unde până și ființele de foc își acoperă fețele, unde profetul este zdrobit de sfințenie înainte de a fi trimis într-o lucrare grea. 1 Ioan 4 ne-a adus o scrisoare comunitară care insistă că Dumnezeu este iubire, că această iubire s-a arătat prin trimiterea lui Isus și că frica și iubirea matură nu pot împărți în cele din urmă aceeași inimă. Tentația, toată săptămâna, a fost să alegi. Să alegi Dumnezeul aspru sau pe cel blând. Să alegi tronul sau masa. Teologia creștină, în cea mai bună formă a ei, refuză această alegere — nu împărțind diferența, ci insistând că acestea sunt două nume adevărate pentru un singur Dumnezeu. Versetul nostru cheie, 1 John 4:16, merită o privire atentă la încheierea săptămânii. Ioan scrie că am ajuns să cunoaștem și să ne încredem în iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi, că Dumnezeu este iubire și că oricine trăiește în iubire trăiește în Dumnezeu și Dumnezeu în el. Observă verbele: a cunoaște și a te încrede. Nu sunt același lucru. Poți cunoaște ceva intelectual și totuși să nu-i încredințezi greutatea ta. Ioan descrie un lung ucenicie în care afirmația intelectuală devine treptat o postură a întregii vieți. Și observă ce nu spune. Nu spune că Dumnezeu este doar iubire, ca și cum asta ar epuiza identitatea divină. Spune că Dumnezeu este iubire într-un mod care ar trebui să reorganizeze felul în care trăim, mai ales felul în care ne tratăm unii pe alții. Citit alături de Isaia 6, acest verset nu este sentimental. Același Dumnezeu al cărui poală umple templul, a cărui sfințenie îl zdrobește pe profet, a cărui cuvânt îl întărește pe cel care nu vrea — acel Dumnezeu este iubire. Nu iubire în locul sfințeniei. Iubire care este sfântă, sfințenie care iubește. A trăi în interiorul acestei afirmații este lucrarea unei vieți întregi. Te va feri de religia care strivește oamenii în numele lui Dumnezeu și te va feri de spiritualitatea care nu poate numi răul pentru că și-a pierdut curajul. Amândouă sau niciuna — acesta a fost refrenul nostru și este singurul loc cinstit unde putem ajunge.
Gândește-te la asta
- Privind înapoi peste săptămână, care lectură te-a neliniștit cel mai mult și ce dezvăluie acea neliniște despre imaginea lui Dumnezeu pe care ai adus-o în săptămână?
- Dacă un frate mai mic sau un prieten ți-ar cere să explici cu propriile cuvinte ce înseamnă că Dumnezeu este și sfânt și iubire, ce ai spune de fapt?
Reunind săptămâna
Săptămâna aceasta am ținut două texte într-o singură mână. Isaia 6 ne-a arătat un tron unde până și ființele de foc își acoperă fețele, unde profetul este zdrobit de sfințenie înainte de a fi trimis într-o lucrare grea. 1 Ioan 4 ne-a adus o scrisoare comunitară care insistă că Dumnezeu este iubire, că această iubire s-a arătat prin trimiterea lui Isus și că frica și iubirea matură nu pot împărți în cele din urmă aceeași inimă. Tentația, toată săptămâna, a fost să alegi. Să alegi Dumnezeul aspru sau pe cel blând. Să alegi tronul sau masa. Teologia creștină, în cea mai bună formă a ei, refuză această alegere — nu împărțind diferența, ci insistând că acestea sunt două nume adevărate pentru un singur Dumnezeu. Versetul nostru cheie, 1 John 4:16, merită o privire atentă la încheierea săptămânii. Ioan scrie că am ajuns să cunoaștem și să ne încredem în iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi, că Dumnezeu este iubire și că oricine trăiește în iubire trăiește în Dumnezeu și Dumnezeu în el. Observă verbele: a cunoaște și a te încrede. Nu sunt același lucru. Poți cunoaște ceva intelectual și totuși să nu-i încredințezi greutatea ta. Ioan descrie un lung ucenicie în care afirmația intelectuală devine treptat o postură a întregii vieți. Și observă ce nu spune. Nu spune că Dumnezeu este doar iubire, ca și cum asta ar epuiza identitatea divină. Spune că Dumnezeu este iubire într-un mod care ar trebui să reorganizeze felul în care trăim, mai ales felul în care ne tratăm unii pe alții. Citit alături de Isaia 6, acest verset nu este sentimental. Același Dumnezeu al cărui poală umple templul, a cărui sfințenie îl zdrobește pe profet, a cărui cuvânt îl întărește pe cel care nu vrea — acel Dumnezeu este iubire. Nu iubire în locul sfințeniei. Iubire care este sfântă, sfințenie care iubește. A trăi în interiorul acestei afirmații este lucrarea unei vieți întregi. Te va feri de religia care strivește oamenii în numele lui Dumnezeu și te va feri de spiritualitatea care nu poate numi răul pentru că și-a pierdut curajul. Amândouă sau niciuna — acesta a fost refrenul nostru și este singurul loc cinstit unde putem ajunge.
Să ne rugăm împreună
Doamne, îți mulțumim pentru o săptămână în care nu ne-ai lăsat să ne mulțumim cu o versiune mai mică a Ta. Am venit cu presupuneri, iar Tu le-ai extins pe unele dintre ele. Acolo unde încă ne ferim de sfințenia Ta, continuă să lucrezi. Acolo unde încă ne îndoim de dragostea Ta, continuă să lucrezi și acolo. Trimite-ne în săptămâna viitoare ca oameni care pot susține paradoxul fără să se frângă, care pot spune adevărul dur fără să-și piardă tandrețea și care pot iubi cu generozitate fără să-și piardă claritatea morală. Avem încredere în Tine cu ceea ce încă nu înțelegem.