Eterniseed › Lecții › Adolescent

Adolescent · Săptămâna 11 · Vineri

Săptămâna 11: PROBLEMA, ENUNȚATĂ CU TOATĂ PUTEREA — Sinteză și quiz

Verset de memorat: Habakkuk 1:2

PROBLEMA, ENUNȚATĂ CU TOATĂ PUTEREA

Săptămâna aceasta a făcut ceva neobișnuit. A refuzat să-ți ofere o rezolvare. Această refuzare este lecția. Majoritatea curriculum-urilor tratează problema răului ca pe o întrebare ce trebuie răspunsă într-o singură sesiune, de obicei cu apărarea liberului arbitru și o poveste liniștitoare. Habacuc o tratează ca pe o întrebare ce trebuie locuită de-a lungul unei întregi cărți, iar noi am citit doar primul capitol. Privește ce am construit. Ziua 1 a redefinit plângerea ca vorbire legământală. Lamentația nu este absența credinței; este una dintre gramaticile autorizate ale credinței. Opusul credinței aici nu este protestul, ci indiferența. Ziua 2 a introdus vertijul moral al unui Dumnezeu care folosește ceea ce nu aprobă. Am refuzat atât negarea confortabilă („Dumnezeu n-ar face niciodată”) cât și susținerea periculoasă („tot ce folosește Dumnezeu este bun”). Am lăsat tensiunea pe masă. Ziua 3 a ascuțit a doua plângere a lui Habacuc până la problema clasică a răului, trilema articulată de Epicur și Hume, dar simțită de orice persoană care a iubit pe cineva care a suferit. Am examinat cinci răspunsuri creștine majore și nu le-am judecat pe niciuna, pentru că un angajament ecumenic onest cere să cunoști opțiunile înainte de a alege una. Ziua 4 a citit capitolul ca pe o dispută literară unitară și a numit disciplina de a locui o problemă nerezolvată. Am distins între o problemă rezolvată și una locuită și am sugerat că cea mai profundă mișcare a creștinismului, întruparea și crucea, este mai aproape de locuire decât de explicație. Leagă-le împreună. Problema răului nu este un defect în credința biblică. Este o trăsătură pe care canonul o ia suficient de în serios pentru a o consacra în literatura de protest, în dialogurile înțelepciunii, în psalmii de lamentație, în cartea lui Iov și în strigătul lui Isus de pe cruce citând Psalmul 22. A crește în credință înseamnă, în parte, a nu mai avea nevoie ca problema să fie rezolvată după calendarul tău. Înseamnă a învăța să te rogi cu sinceritate, să te cerți cu Dumnezeu folosind propriile Sale promisiuni, să refuzi ieșiri ieftine și să trăiești prin credință în interiorul contradicțiilor pe care încă nu le poți descurca. Săptămâna viitoare vom începe să citim răspunsul lui Dumnezeu în Habacuc 2. Dar mai întâi, stai cu săptămâna aceasta. Faptul că problema este pe deplin enunțată, în Scriptură, fără scuză, este deja un dar. Nu ești prima persoană care întreabă. Nu ești lipsit de credință pentru că întrebi. Ești în compania unui profet și, în cele din urmă, a lui Hristos care a întrebat-o de pe cruce.

Reunind săptămâna

Săptămâna aceasta a făcut ceva neobișnuit. A refuzat să-ți ofere o rezolvare. Această refuzare este lecția. Majoritatea curriculum-urilor tratează problema răului ca pe o întrebare ce trebuie răspunsă într-o singură sesiune, de obicei cu apărarea liberului arbitru și o poveste liniștitoare. Habacuc o tratează ca pe o întrebare ce trebuie locuită de-a lungul unei întregi cărți, iar noi am citit doar primul capitol. Privește ce am construit. Ziua 1 a redefinit plângerea ca vorbire legământală. Lamentația nu este absența credinței; este una dintre gramaticile autorizate ale credinței. Opusul credinței aici nu este protestul, ci indiferența. Ziua 2 a introdus vertijul moral al unui Dumnezeu care folosește ceea ce nu aprobă. Am refuzat atât negarea confortabilă („Dumnezeu n-ar face niciodată”) cât și susținerea periculoasă („tot ce folosește Dumnezeu este bun”). Am lăsat tensiunea pe masă. Ziua 3 a ascuțit a doua plângere a lui Habacuc până la problema clasică a răului, trilema articulată de Epicur și Hume, dar simțită de orice persoană care a iubit pe cineva care a suferit. Am examinat cinci răspunsuri creștine majore și nu le-am judecat pe niciuna, pentru că un angajament ecumenic onest cere să cunoști opțiunile înainte de a alege una. Ziua 4 a citit capitolul ca pe o dispută literară unitară și a numit disciplina de a locui o problemă nerezolvată. Am distins între o problemă rezolvată și una locuită și am sugerat că cea mai profundă mișcare a creștinismului, întruparea și crucea, este mai aproape de locuire decât de explicație. Leagă-le împreună. Problema răului nu este un defect în credința biblică. Este o trăsătură pe care canonul o ia suficient de în serios pentru a o consacra în literatura de protest, în dialogurile înțelepciunii, în psalmii de lamentație, în cartea lui Iov și în strigătul lui Isus de pe cruce citând Psalmul 22. A crește în credință înseamnă, în parte, a nu mai avea nevoie ca problema să fie rezolvată după calendarul tău. Înseamnă a învăța să te rogi cu sinceritate, să te cerți cu Dumnezeu folosind propriile Sale promisiuni, să refuzi ieșiri ieftine și să trăiești prin credință în interiorul contradicțiilor pe care încă nu le poți descurca. Săptămâna viitoare vom începe să citim răspunsul lui Dumnezeu în Habacuc 2. Dar mai întâi, stai cu săptămâna aceasta. Faptul că problema este pe deplin enunțată, în Scriptură, fără scuză, este deja un dar. Nu ești prima persoană care întreabă. Nu ești lipsit de credință pentru că întrebi. Ești în compania unui profet și, în cele din urmă, a lui Hristos care a întrebat-o de pe cruce.

Să ne rugăm împreună

Dumnezeule care asculți, mulțumesc pentru o carte care lasă întrebarea așa. Mulțumesc pentru un profet care nu a vrut să fie politicos. Mulțumesc pentru libertatea de a nu mă preface. Când am învățat să-mi ascund îndoielile, dă-mi curajul lui Habacuc. Când am vrut să renunț la credință pentru că nu rezolva lucrurile repede, dă-mi încăpățânarea lui Habacuc. Și când întâlnesc oameni care suferă mult, lasă-mă să stau cu ei așa cum ai stat cu noi prin Isus. Amin.