Eterniseed › Lecții › Adolescent

Adolescent · Săptămâna 14 · Vineri

Săptămâna 14: CRUCEA CA RĂSPUNS AL LUI DUMNEZEU — Sinteză și Chestionar

Verset de memorat: Isaiah 53:5

CRUCEA CA RĂSPUNS AL LUI DUMNEZEU

Săptămâna aceasta nu a rezolvat problema răului. A fost intenționat. Problema răului este cea mai veche și mai grea întrebare din filozofia religioasă, iar orice curriculum care promite să o rezolve în cinci zile te minte. Ceea ce a făcut săptămâna aceasta a fost să reformuleze întrebarea. Am început în Isaia 53 cu un portret al suferinței nevinovate care cumva avea un scop, o perturbare literară a presupunerii antice că suferința înseamnă întotdeauna vinovăție. Am trecut la Marcu 15 și am văzut acel portret luând formă istorică într-o execuție publică în afara Ierusalimului. Am observat tăcerea din centrul ambelor texte: refuzul de a explica, alegerea de a absorbi în loc de a argumenta. Ne-am oprit la faptul tulburător că credința matură nu este absența întrebărilor nerezolvate, ci disponibilitatea de a merge mai departe în timp ce ele rămân deschise. Afirmația creștină despre cruce nu este în primul rând o teorie. Este un loc. Când întrebi „unde este Dumnezeu când lumea este plină de rău”, crucea răspunde: înăuntrul ei. Nu deasupra ei, nu explicând-o, nu justificând-o, ci înăuntrul ei, purtând-o, refuzând să abandoneze povestea umană chiar și atunci când povestea umană este la cel mai rău. Acest lucru nu face răul acceptabil. Nu satisface toate obiecțiile filozofice. Nu anulează agonia vreunei tragedii specifice prin care ai trecut tu sau cineva drag. Ceea ce face este să excludă un posibil răspuns la întrebarea despre Dumnezeu: răspunsul care spune că Dumnezeu este distant, confortabil, neatins. Crucea face imposibilă acea imagine. Oricare ar fi decizia ta despre Dumnezeu, nu poți decide că Dumnezeu nu a intrat în suferința noastră. Biserica primară a numit acest scandal veste bună deoarece a schimbat ce înseamnă să suferi. Nu suferi într-un univers în care Dumnezeu este absent. Suferi într-un univers în care Dumnezeu a fost aici, a fost batjocorit, a strigat, a murit și, conform poveștii mai largi, nu a rămas mort. Săptămâna viitoare începem învierea. Poartă cu tine tensiunea nerezolvată. Nu o rezolva prematur. Mormântul gol contează doar dacă ai stat mai întâi la cruce.

Reunind săptămâna

Săptămâna aceasta nu a rezolvat problema răului. A fost intenționat. Problema răului este cea mai veche și mai grea întrebare din filozofia religioasă, iar orice curriculum care promite să o rezolve în cinci zile te minte. Ceea ce a făcut săptămâna aceasta a fost să reformuleze întrebarea. Am început în Isaia 53 cu un portret al suferinței nevinovate care cumva avea un scop, o perturbare literară a presupunerii antice că suferința înseamnă întotdeauna vinovăție. Am trecut la Marcu 15 și am văzut acel portret luând formă istorică într-o execuție publică în afara Ierusalimului. Am observat tăcerea din centrul ambelor texte: refuzul de a explica, alegerea de a absorbi în loc de a argumenta. Ne-am oprit la faptul tulburător că credința matură nu este absența întrebărilor nerezolvate, ci disponibilitatea de a merge mai departe în timp ce ele rămân deschise. Afirmația creștină despre cruce nu este în primul rând o teorie. Este un loc. Când întrebi „unde este Dumnezeu când lumea este plină de rău”, crucea răspunde: înăuntrul ei. Nu deasupra ei, nu explicând-o, nu justificând-o, ci înăuntrul ei, purtând-o, refuzând să abandoneze povestea umană chiar și atunci când povestea umană este la cel mai rău. Acest lucru nu face răul acceptabil. Nu satisface toate obiecțiile filozofice. Nu anulează agonia vreunei tragedii specifice prin care ai trecut tu sau cineva drag. Ceea ce face este să excludă un posibil răspuns la întrebarea despre Dumnezeu: răspunsul care spune că Dumnezeu este distant, confortabil, neatins. Crucea face imposibilă acea imagine. Oricare ar fi decizia ta despre Dumnezeu, nu poți decide că Dumnezeu nu a intrat în suferința noastră. Biserica primară a numit acest scandal veste bună deoarece a schimbat ce înseamnă să suferi. Nu suferi într-un univers în care Dumnezeu este absent. Suferi într-un univers în care Dumnezeu a fost aici, a fost batjocorit, a strigat, a murit și, conform poveștii mai largi, nu a rămas mort. Săptămâna viitoare începem învierea. Poartă cu tine tensiunea nerezolvată. Nu o rezolva prematur. Mormântul gol contează doar dacă ai stat mai întâi la cruce.

Să ne rugăm împreună

Dumnezeu, săptămâna asta nu a fost ușoară. Ne-am uitat la suferință fără să spunem că are sens. Ne-am uitat la Fiul Tău batjocorit și ucis, fără să ne grăbim la înviere. Mulțumim că nu trebuie să înțelegem totul. Mulțumim că ești un Dumnezeu la care putem pune întrebări și totuși să-L iubim. Ia ce am învățat și lasă-l să crească într-o credință mai statornică și mai sinceră. Fii aproape de oricine din clasa noastră care poartă acum o durere adevărată. Amin.