Eterniseed › Lecții › Adolescent

Adolescent · Săptămâna 32 · Marți

Provocarea Ariană

Verset de memorat: Philippians 2:5-11

Stabilirea scenei

Sărim aproximativ 280 de ani de la scrisoarea lui Pavel. Contextul este Alexandria, Egipt, în jurul anului 318 d.Hr. Un presbiter respectat, ascetic și popular, pe nume Arie, începe să învețe ceva ce sună atent și chiar cuviincios. Dumnezeu Tatăl, argumentează el, este singurul necreat. Prin urmare, Fiul, oricât de înălțat, trebuie să fi avut un început. A existat, în celebra sa formulă, un timp când Fiul nu era. Arie nu era un răufăcător cu mustață răsucită. Încerca să apere monoteismul strict într-o cultură suspicioasă față de politeism. Isus al său era cea mai înaltă, prima și cea mai mare dintre toate ființele create, agentul creației, vrednic de cinste. Dar nu Dumnezeu în același sens în care Tatăl este Dumnezeu. Învățătura s-a răspândit repede. Arie a scris cântece catchy pe care marinarii și hamalii le cântau. Episcopii au luat poziții. Orașele s-au divizat. Împăratul Constantin, recent tolerant față de creștinism și dornic de unitate civică, privea cu alarmă cum noua religie a imperiului amenința să se fractureze înainte chiar de a se fi stabilizat.

Erezia care forțează claritatea doctrinală

Citește imnul din Filipeni prin ochii arienilor și vei înțelege de ce lupta a contat. Un arian ar putea fi de acord cu majoritatea lui. Hristos era în forma lui Dumnezeu; asta înseamnă doar un statut foarte înalt, poate cea mai înaltă creatură. El s-a golit pe sine; desigur, o creatură trebuie să se golească înaintea Creatorului. Dumnezeu L-a înălțat și I-a dat numele; exact, o creatură primește gloria ca un dar. Fiecare genunchi se pleacă; da, celui pe care Dumnezeu l-a numit. Imnul, în această interpretare, devine povestea unei creaturi magnifice promovate la o funcție cosmică. Apărătorii a ceea ce avea să devină ortodoxia niceană, în special Atanasie, au ripostat cu putere. Ei au argumentat că dacă Isus este o creatură, atunci închinarea la El este idolatrie, iar mântuirea se prăbușește. Logica lor era aceasta: doar Dumnezeu poate mântui; ceea ce nu este asumat nu poate fi vindecat; prin urmare, Cel care mântuiește trebuie să fie pe deplin Dumnezeu și pe deplin om. Imnul, spuneau ei, nu descrie o creatură promovată, ci pe Fiul etern care a coborât în mod liber. Fraza „egalitate cu Dumnezeu” nu este un premiu pe care Fiul l-a râvnit; este un statut pe care El îl poseda deja și a refuzat să-l exploateze.

În lumea ta

Fiecare generație se confruntă cu propriul moment arian, o învățătură care sună smerită și rezonabilă și care, în tăcere, îl golește pe Hristos de ceva esențial. Unii spun astăzi că Isus a fost un învățător înțelept, un exemplu moral, un mistic, un activist; alege adjectivul care ți se pare sigur. Fiecare variantă păstrează limbajul admirației, refuzând însă închinarea pe care imnul o presupune. Observă când ești tentat să faci asta și tu, nu din răutate, ci pentru că un Isus mai mic este mai ușor de gestionat.

Gândește-te la asta

  • De ce contează, în practică, dacă Isus este o ființă creată sau Dumnezeu din veșnicie? Ce se schimbă în rugăciune, închinare sau etică dacă răspunzi într-un fel sau altul?
  • Numește un „Isus redus” contemporan pe care l-ai întâlnit sau care te-a atras. Ce este atrăgător la el și ce costă?

Să ne rugăm împreună

Doamne, vreau un Isus pe care să-l pot pune în buzunar. Biserica primară a refuzat asta și i-a costat prietenii, cariere și, uneori, chiar viața. Dă-mi curajul să-l vreau pe Hristos cel adevărat, nu pe unul pe care să-l pot controla. Când sunt tentat să-l micșorez ca să-l pot purta, amintește-mi că El mă poartă pe mine. Amin.