Eterniseed › Lecții › Adolescent

Adolescent · Săptămâna 34 · Vineri

Săptămâna 34: BISERICA GLOBALĂ ASTĂZI — Sinteză și Quiz

Verset de memorat: Revelation 7:9-10

BISERICA GLOBALĂ ASTĂZI

În această săptămână am folosit un singur pasaj scurt ca lentilă pentru întreaga biserică globală. Apocalipsa 7:9-10 arată cum Ioan vede o mulțime nenumărată provenită din fiecare națiune, trib, popor și limbă, stând înaintea lui Dumnezeu și a Mielului, strigând o singură laudă a mântuirii. Am privit această imagine din patru unghiuri. În Ziua 1 am observat că mulțimea este multiculturală dinadins, nu din întâmplare: specificul cultural se păstrează în slavă, nu se șterge, ceea ce ne provoacă orice fel de misiune sau viață bisericească care consideră stilul unei singure culturi ca fiind singurul potrivit. În Ziua 2 am văzut cum centrul geografic al creștinătății s-a mutat de mai multe ori în două mii de ani, de la estul Mării Mediterane în Africa de Nord, apoi în Europa și astăzi spre sud și est, în Africa, Asia și America Latină. Tronul rămâne neschimbat; demografia se schimbă. În Ziua 3 am înțeles că unitatea din viziune nu înseamnă uniformitate. Mulțimea strigă împreună, dar nu încetează să fie formată din mulți. Aceasta ne ajută să ne gândim la denominațiuni, la diversitatea teologică și la disciplina dificilă a cooperării fără a pretinde că toate deosebirile sunt neînsemnate. În Ziua 4 am privit în față deosebirea dintre viziune și biserica reală pe care o cunoaștem, inclusiv implicarea ei în rele istorice grave, și am refuzat atât cinismul, cât și negarea. Versetul-cheie leagă toate aceste fire. Cuvântul „fiecare” apare de patru ori la rând, atât în greacă, cât și în engleză: fiecare națiune, trib, popor, limbă. Acest „fiecare” de patru ori este un exces intenționat. Ioan ar fi putut spune „toate popoarele” și să treacă mai departe. În schimb, el înșiră categoriile ca să arate că nimic omenesc nu lipsește din mulțimea care se închină. Strigătul de mântuire arată că adunarea nu vine din planuri omenești, ci de la Dumnezeu pe tron și de la Miel. Noi nu construim această mulțime; suntem primiți în ea. Aceasta schimbă felul în care ne gândim la evanghelizare, misiune, lucrare ecumenică și propriile noastre biserici locale. Nu noi zidim mulțimea. Noi ne alăturăm unei adunări care a început deja în cer și nu s-a terminat încă pe pământ. Biserica globală de astăzi, cu toată creșterea și durerea ei, este o fotografie care se dezvoltă încet a viziunii pe care Ioan a văzut-o pe deplin.

Gândește-te la asta

  • Care dintre cele patru perspective ale acestei săptămâni – închinarea multiculturală, centrele în schimbare, unitatea fără uniformitate sau tensiunea sinceră – te-a provocat cel mai mult și de ce?
  • Dacă ai lua Apocalipsa 7 în serios ca descriere a bisericii căreia i te alături, ce s-ar schimba în modul în care alegi, participi sau slujești într-o congregație locală?

Reunind săptămâna

În această săptămână am folosit un singur pasaj scurt ca lentilă pentru întreaga biserică globală. Apocalipsa 7:9-10 arată cum Ioan vede o mulțime nenumărată provenită din fiecare națiune, trib, popor și limbă, stând înaintea lui Dumnezeu și a Mielului, strigând o singură laudă a mântuirii. Am privit această imagine din patru unghiuri. În Ziua 1 am observat că mulțimea este multiculturală dinadins, nu din întâmplare: specificul cultural se păstrează în slavă, nu se șterge, ceea ce ne provoacă orice fel de misiune sau viață bisericească care consideră stilul unei singure culturi ca fiind singurul potrivit. În Ziua 2 am văzut cum centrul geografic al creștinătății s-a mutat de mai multe ori în două mii de ani, de la estul Mării Mediterane în Africa de Nord, apoi în Europa și astăzi spre sud și est, în Africa, Asia și America Latină. Tronul rămâne neschimbat; demografia se schimbă. În Ziua 3 am înțeles că unitatea din viziune nu înseamnă uniformitate. Mulțimea strigă împreună, dar nu încetează să fie formată din mulți. Aceasta ne ajută să ne gândim la denominațiuni, la diversitatea teologică și la disciplina dificilă a cooperării fără a pretinde că toate deosebirile sunt neînsemnate. În Ziua 4 am privit în față deosebirea dintre viziune și biserica reală pe care o cunoaștem, inclusiv implicarea ei în rele istorice grave, și am refuzat atât cinismul, cât și negarea. Versetul-cheie leagă toate aceste fire. Cuvântul „fiecare” apare de patru ori la rând, atât în greacă, cât și în engleză: fiecare națiune, trib, popor, limbă. Acest „fiecare” de patru ori este un exces intenționat. Ioan ar fi putut spune „toate popoarele” și să treacă mai departe. În schimb, el înșiră categoriile ca să arate că nimic omenesc nu lipsește din mulțimea care se închină. Strigătul de mântuire arată că adunarea nu vine din planuri omenești, ci de la Dumnezeu pe tron și de la Miel. Noi nu construim această mulțime; suntem primiți în ea. Aceasta schimbă felul în care ne gândim la evanghelizare, misiune, lucrare ecumenică și propriile noastre biserici locale. Nu noi zidim mulțimea. Noi ne alăturăm unei adunări care a început deja în cer și nu s-a terminat încă pe pământ. Biserica globală de astăzi, cu toată creșterea și durerea ei, este o fotografie care se dezvoltă încet a viziunii pe care Ioan a văzut-o pe deplin.

Să ne rugăm împreună

Dumnezeul tronului și al Mielului, îți mulțumim pentru o viziune suficient de mare pentru a cuprinde întreaga familie umană și suficient de sinceră pentru a ne expune micimea. Săptămâna aceasta am studiat o mulțime pe care încă nu o putem vedea. Fă-ne studenți răbdători ai bisericii tale globale, înceți în a judeca ceea ce nu înțelegem, prompți în a ne pocăi de ceea ce am făcut greșit și statornici în speranța că tu încă aduni. Amin.