Eterniseed › Lecții › Adolescent

Adolescent · Săptămâna 47 · Luni

Lanțul roman

Verset de memorat: Romans 5:3-4

Stabilirea scenei

Pavel a scris bisericii din Roma pe la anul 57 d.Hr., adresându-se unei comunități mixte de credincioși evrei și dintre neamuri, care trăiau sub supravegherea imperiului și se confruntau cu presiuni sociale ocazionale. Începutul capitolului cinci se află la o cotitură importantă a scrisorii. Pavel tocmai a terminat de arătat că oamenii sunt îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu prin credință, nu prin originea etnică sau prin faptele morale. Acum trece de la limbajul judecății (îndreptățire, pace, acces) la limbajul formării. Pasajul construiește un lanț: suferința produce perseverență, perseverența produce caracter, caracterul produce speranță. Retorica greacă iubea acest fel de argument în trepte, numit sorites sau climax. Ascultătorii lui Pavel ar fi recunoscut imediat forma. Ceea ce face lanțul surprinzător este punctul de plecare. Pavel nu începe cu binecuvântare sau mângâiere. Începe cu thlipsis, un cuvânt care înseamnă presiune, strâmtorare, necaz. El le spune creștinilor care deja suferă că suferința lor nu este un rest întâmplător în universul moral, ci materie primă pentru ceva anume.

Suferința produce o speranță încercată

Pavel arată că suferința, prelucrată prin credință, are un rost roditor. Nu este doar îndurată; ea zidește ceva. Perseverența este puterea de a rămâne în luptă. Caracterul (dokime) înseamnă literalmente metal încercat, calitatea care rămâne după ce impuritățile ard. Speranța de la capătul lanțului nu este optimism sau dorință zadarnică. Este o speranță care a trecut deja prin foc și de aceea nu-l face de rușine pe cel care o poartă. Este o înțelegere costisitoare a formării. Pavel nu spune că suferința este bună în sine. El spune că Dumnezeu poate lucra prin ea fără a o aproba.

În lumea ta

Gândește-te la sportivii care se antrenează serios, la rezidenții din primii ani de spital sau la oricine și-a pierdut un părinte. Aproape toți cei care au trecut prin greutăți reale descriu un sine de dinainte și un sine de după. De obicei nu spun că durerea a fost bună. Spun că nu ar schimba persoana care au devenit. Pavel numește un tipar pe care mulți adulți îl cunosc deja pe jumătate. El adaugă însă ceva ce sala de sport sau spitalul nu pot oferi: un motiv pentru care tiparul funcționează, și anume un Dumnezeu a cărui dragoste (versetul 5) este turnată în proces încă de la început.

Gândește-te la asta

  • Unde în viața ta acum ești în etapa de perseverență a lanțului lui Pavel și cum ar arăta să rămâi în ea mai degrabă decât să evadezi?
  • Cum ai explica diferența dintre a spune că suferința ne formează și a spune că suferința este bună? Este această distincție stabilă sub presiune sau se prăbușește?

Să ne rugăm împreună

Doamne, nu vreau suferința. Vreau caracterul fără cost, și sunt suficient de sincer să recunosc asta. Întâlnește-mă acolo unde sunt cu adevărat. Dacă sunt sub presiune acum, dă-mi răbdare care nu este doar o încleștare a dinților, ci încredere. Dacă sunt tentat să folosesc acest pasaj împotriva durerii altcuiva, oprește-mă. Învață-mă să-l citesc așa cum l-a scris Pavel, din interiorul focului, nu de la o distanță sigură. Amin.