Adolescent · Săptămâna 47 · Joi
Tensiune nerezolvată
Verset de memorat: Romans 5:3-5
Stabilirea scenei
Astăzi îi punem pe Pavel și pe Iacov în aceeași încăpere și observăm că nu spun lucruri identice. Pavel construiește un lanț logic ancorat în dragostea revărsată a Duhului Sfânt. Iacov dă o poruncă practică ancorată într-un scop cunoscut. Publicul lui Pavel suferă pentru că L-a urmat pe Hristos în capitala imperiului. Publicul lui Iacov este risipit, sub presiune economică și probabil tentat să renunțe. Cei doi scriitori nu se coordonau. Răspundeau la probleme similare cu vocabular diferit. Biserica primară a păstrat ambele scrisori în canon fără să încerce să le unească. Acea decizie este ea însăși o bucată de literatură a înțelepciunii. Biserica a ales să trăiască cu două voci despre suferință, nu cu o teorie unică și ordonată.
Formare fără explicație completă
Iată adevărul greu al acestei unități: nici Pavel, nici Iacov nu explică pe deplin de ce suferința ne formează. Amândoi insistă că o face, în anumite condiții, când este întâmpinată cu credință. Niciunul nu spune că toată suferința formează pe oricine. Niciunul nu promite că formarea va fi vizibilă în timpul tău. Niciunul nu spune că vei înțelege în timp ce se întâmplă, sau chiar după aceea. Textele sunt sigure despre tipar și umile despre mecanism. Maturitatea creștină înseamnă a putea trăi în interiorul acelui gol, refuzând atât cinismul care spune că suferința nu înseamnă nimic, cât și falsa certitudine care spune că știm întotdeauna ce înseamnă.
În lumea ta
Gândește-te la doi oameni care trec prin același divorț, aceeași diagnostic, aceeași pierdere a unui prieten. Unul iese cu o compasiune mai adâncă și o credință mai statornică. Celălalt iese amar, mai mic, mai puțin capabil să aibă încredere. Același eveniment, formare diferită. Variabilele nu sunt pe deplin vizibile pentru cei din afară și uneori nici pentru oamenii înșiși. De aceea nu avem dreptul să evaluăm suferința altora. Putem să fim martori la ea, să o însoțim și să refuzăm să o explicăm. Acea refuzare nu este un eșec al teologiei. Este un fel de reverență.
Gândește-te la asta
- Unde simți presiunea de a oferi o explicație completă pentru suferința altcuiva, fie ca să-l mângâi, fie ca să-L aperi pe Dumnezeu? Ce s-ar schimba dacă ai renunța la asta?
- Poți numi un loc din propria ta poveste unde formarea s-a întâmplat și pe care încă nu-l poți explica? Ce face acel gol cu credința ta?
Să ne rugăm împreună
Doamne, vreau răspunsuri, iar Tu continui să mi Te dai pe Tine însuți în schimb. Ajută-mă să nu mai cer o teorie a suferinței înainte de a mă încrede în Tine în suferința mea. Când prietenii sunt în durere, dă-mi înfrânarea să nu explic ceea ce nu știu. Când eu sunt în durere, dă-mi încrederea să nu cer o explicație înainte de a Te lăsa aproape de mine. Amin.