Adolescent · Săptămâna 50 · Joi
Speranța care nu așteaptă rezolvarea
Verset de memorat: 1 Thessalonians 4:13
Stabilirea scenei
Revino la pasaj o dată în plus și observă ceva ce Pavel nu face. El nu așteaptă ca tesalonicenii să aibă un sistem eshatologic complet înainte de a le spune să trăiască în speranță. Nu spune: odată ce înțelegeți ordinea evenimentelor, atunci puteți să vă mângâiați unii pe alții. Le dă suficient — Isus a murit, Isus a înviat, Isus va reveni, cei morți nu sunt pierduți — și apoi le spune să folosească aceste lucruri. Imperativul grec de la sfârșitul pasajului este la plural și practic: mângâiați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte. Speranța este menită să fie portabilă, rostită, aplicată. Pavel scrie unei biserici sub presiune socială, posibil cu pierderi economice, cu siguranță în doliu. Nu le oferă o hartă terminată. Le oferă o direcție sigură și le spune să meargă. Acest instinct pastoral contează pentru felul în care abordăm întrebările nerezolvate. Credința în Noul Testament rareori așteaptă rezolvarea completă înainte de a acționa. Ea se mișcă pe baza a ceea ce este dat.
O speranță vie în mijlocul întrebărilor nerezolvate
Speranța vie nu este recompensa pe care o primești după ce rezolvi fiecare puzzle teologic. Este practica de a avea încredere în ceea ce Dumnezeu a revelat de fapt, rămânând sincer neterminat în privința a ceea ce nu a revelat. Speranța este ceva ce creștinii fac împreună, mai ales la înmormântări, la paturile de spital și în conversațiile de la 2 dimineața — nu doar ceva ce cred în privat.
În lumea ta
Gândește-te la oamenii din viața ta care se deconstruiesc — pun întrebări, se îndoiesc, pleacă, se întorc. Răspunsurile ieftine (trebuie doar să citești mai multe apologetici sau trebuie doar să simți din nou) eșuează de obicei pentru că tratează speranța ca pe o stare cognitivă privată. Pavel tratează speranța ca pe ceva ce o comunitate poartă în numele membrilor ei cei mai slabi. Prietenul care stă lângă tine la înmormântare și nu încearcă să explice nimic face teologie reală.
Gândește-te la asta
- Care este o întrebare despre moarte, despre sfârșit sau despre viața de apoi pe care ai încetat să o pui pentru că nimeni din jurul tău nu părea dispus să stea cu ea — și cui ai putea să i-o aduci săptămâna aceasta?
- Când propria ta speranță scade, cine o poartă pentru tine și a cui speranță ajuți tu acum să o poarte?
Să ne rugăm împreună
Isuse, Tu ai plâns la un mormânt chiar dacă știai cum se va termina. Învață-ne acest fel de speranță – cu ochii limpezi, fără grabă, gata să plângă. Când întrebările noastre depășesc răspunsurile, ține-ne aproape de oamenii care ne vor vorbi cuvintele Tale. Fă-ne pe noi acei oameni pentru altcineva. Avem încredere în Tine cu ceea ce încă nu înțelegem. Amin.