Eterniseed › Lecții › Adolescent

Adolescent · Săptămâna 50 · Vineri

Săptămâna 50: PE CE SUNT DE ACORD ȘI DEZACORD CREȘTINII DESPRE SFÂRȘIT — Sinteză și Quiz

Verset de memorat: 1 Thessalonians 4:18

PE CE SUNT DE ACORD ȘI DEZACORD CREȘTINII DESPRE SFÂRȘIT

În această săptămână am rămas în interiorul unui scurt paragraf din cea mai veche scrisoare supraviețuitoare a lui Pavel și ne-am lăsat provocați de el. Pasajul este pastoral înainte de a fi predictiv. Pavel scrie tesalonicenilor îndurerați care se tem că cei morți ai lor au fost descalificați de la salvarea promisă de Isus, și răspunde cu patru mișcări care au modelat speranța creștină de atunci. Mai întâi, validează durerea în timp ce o reîncadrează: creștinii nu se întristează ca oamenii fără speranță, dar se întristează. În al doilea rând, întemeiază viitorul pe trecut — întoarcerea lui Isus este credibilă doar pentru că învierea lui Isus este reală. În al treilea rând, dă prioritate celor morți, refuzând orice viziune care tratează moartea ca o retrogradare. În al patrulea rând, încheie cu o poruncă, nu cu o diagramă: spuneți aceste cuvinte unii altora. Versetul cheie la care revenim în Ziua 5, linia de încheiere a paragrafului, nu este coincidență imperativul de a mângâia. Pavel spune bisericii ce să facă cu această învățătură. Este menită să fie transmisă din mână în mână la paturile de spital, la morminte și în conversații târzii în noapte — nu stocată ca informație privată. De-a lungul acestei săptămâni am cartografiat unde creștinii sunt de acord și unde nu sunt de acord despre sfârșit. Acordul este substanțial și antic: Hristos va reveni personal, morții vor învia trupește, creația va fi judecată și reînnoită, și poporul lui Dumnezeu va fi cu El pentru totdeauna. Acestea sunt mărturisite în tradițiile catolică, ortodoxă și protestantă și de-a lungul aproape fiecărui secol de la apostoli. Dezacordul este de asemenea real: lecturile premileniste, amileniste și postmileniste sortează timingul și simbolismul diferit; premileniștii dispensationaliști și istorici nu sunt de acord despre răpirea pre-tribulație; creștini serioși citesc imaginile apocaliptice mai literal sau mai simbolic. Niciunul dintre aceste dezacorduri nu atinge nucleul pe care Pavel îl subliniază de fapt în 1 Thessalonians 4. Sinteza, atunci, este aceasta: o speranță creștină matură ține centrul ferm, marginile cu umilință, și refuză să aștepte rezolvarea completă înainte de a trăi în mângâiere și de a da mângâiere. Pasajul nu este un puzzle de rezolvat înainte de a putea jeli bine. Este o promisiune de împărtășit în timp ce jelești.

Gândește-te la asta

  • Dacă ar trebui să rezumați, într-un paragraf, pe ce este de acord fiecare tradiție creștină despre sfârșit și unde diverg cu sinceritate, ce ați scrie?
  • Care dintre cele patru mișcări pastorale ale lui Pavel din această săptămână — validarea durerii, întemeierea speranței pe înviere, prioritizarea celor morți, poruncirea mângâierii reciproce — este cea de care aveți cea mai mare nevoie să o practicați în luna următoare, și de ce?

Reunind săptămâna

În această săptămână am rămas în interiorul unui scurt paragraf din cea mai veche scrisoare supraviețuitoare a lui Pavel și ne-am lăsat provocați de el. Pasajul este pastoral înainte de a fi predictiv. Pavel scrie tesalonicenilor îndurerați care se tem că cei morți ai lor au fost descalificați de la salvarea promisă de Isus, și răspunde cu patru mișcări care au modelat speranța creștină de atunci. Mai întâi, validează durerea în timp ce o reîncadrează: creștinii nu se întristează ca oamenii fără speranță, dar se întristează. În al doilea rând, întemeiază viitorul pe trecut — întoarcerea lui Isus este credibilă doar pentru că învierea lui Isus este reală. În al treilea rând, dă prioritate celor morți, refuzând orice viziune care tratează moartea ca o retrogradare. În al patrulea rând, încheie cu o poruncă, nu cu o diagramă: spuneți aceste cuvinte unii altora. Versetul cheie la care revenim în Ziua 5, linia de încheiere a paragrafului, nu este coincidență imperativul de a mângâia. Pavel spune bisericii ce să facă cu această învățătură. Este menită să fie transmisă din mână în mână la paturile de spital, la morminte și în conversații târzii în noapte — nu stocată ca informație privată. De-a lungul acestei săptămâni am cartografiat unde creștinii sunt de acord și unde nu sunt de acord despre sfârșit. Acordul este substanțial și antic: Hristos va reveni personal, morții vor învia trupește, creația va fi judecată și reînnoită, și poporul lui Dumnezeu va fi cu El pentru totdeauna. Acestea sunt mărturisite în tradițiile catolică, ortodoxă și protestantă și de-a lungul aproape fiecărui secol de la apostoli. Dezacordul este de asemenea real: lecturile premileniste, amileniste și postmileniste sortează timingul și simbolismul diferit; premileniștii dispensationaliști și istorici nu sunt de acord despre răpirea pre-tribulație; creștini serioși citesc imaginile apocaliptice mai literal sau mai simbolic. Niciunul dintre aceste dezacorduri nu atinge nucleul pe care Pavel îl subliniază de fapt în 1 Thessalonians 4. Sinteza, atunci, este aceasta: o speranță creștină matură ține centrul ferm, marginile cu umilință, și refuză să aștepte rezolvarea completă înainte de a trăi în mângâiere și de a da mângâiere. Pasajul nu este un puzzle de rezolvat înainte de a putea jeli bine. Este o promisiune de împărtășit în timp ce jelești.

Să ne rugăm împreună

Doamne Iisuse, am petrecut această săptămână în câteva dintre cele mai duioase propoziții ale apostolilor Tăi. Îți mulțumim pentru o speranță care este solidă în centru și smerită la margini. Scapă-ne de aroganța cu privire la ceea ce nu ai făcut clar și de la lașitatea cu privire la ceea ce ai făcut. Fă-ne genul de prieteni care pot sta la un mormânt fără să tresară și să rostească promisiunile Tale fără să se prefacă. Avem încredere în Tine cu morții noștri, cu întrebările noastre și cu propria noastră moarte viitoare. Până Te vei întoarce, ține-ne mângâindu-ne unii pe alții. Amin.