Adolescent · Săptămâna 51 · Marți
Moartea Înghițită în Biruință
Verset de memorat: 1 Corinthians 15:58
Stabilirea scenei
Pavel ajunge acum la culmea retorică a celui mai lung argument al său despre înviere. După ce a arătat că trupul înviat este continuu, dar transformat, el vorbește despre o taină finală: ce se întâmplă cu credincioșii care sunt încă în viață când Se întoarce Hristos? Răspunsul lui este că toți, și cei vii și cei morți, vor fi schimbați. Limbajul devine liturgic, aproape ca un imn, în timp ce Pavel împletește două texte profetice din Isaia 25 și Osea 13. Amândouă vorbeau inițial despre promisiunea lui Dumnezeu de a învinge moartea însăși. În secolul întâi, moartea nu era ceva abstract. Mortalitatea infantilă în Imperiul Roman era de aproape una din trei. Speranța medie de viață era în jurul vârstei de douăzeci și cinci de ani, dacă luăm în calcul și decesele din copilărie. Execuțiile publice erau obișnuite; crucea era un instrument de teroare de stat. Pavel scrie unor oameni care și-au îngropat copiii și au văzut prieteni murind sub puterea imperiului. Lor le spune: moartea are un termen. „Boldul” morții, spune el, este păcatul, iar puterea păcatului este legată de Lege, care îl descoperă. În Hristos, tot acest mecanism încurcat este desfăcut. Observă totuși cum încheie Pavel. Nu alunecă într-o ceață mistică. El ancorează întreaga viziune în cel mai obișnuit cuvânt posibil: muncă. Pentru că învierea este reală, munca ta nu este fără sens. Cuvântul grecesc pentru „osteneală” (kopos) înseamnă efort obositor, care te face să transpiri.
Moștenire nepieritoare și muncă din prezent
Învierea viitoare nu este un sedativ care amorțește prezentul. Este combustibilul care face credincioșia din prezent ceva cu sens. Dacă moartea are ultimul cuvânt, orice efort moral devine în cele din urmă absurd. Dacă Hristos are ultimul cuvânt, niciun act de iubire nu este pierdut.
În lumea ta
Gândește-te la durerea legată de climă, la disperarea politică sau la epuizarea lentă pe care o descriu adolescenții când întreabă: „La ce bun tot ce facem?” Pavel nu minimizează această oboseală. El o reinterpretează. Să meditezi un copil mai mic, să iei apărarea unui coleg care este tachinat, să te pregătești pentru o meserie care slujește oamenii, să ai grijă de un bunic în vârstă — nimic din toate acestea nu este o corvoadă fără sens. În economia învierii, orice muncă cinstită făcută din iubire este un depozit, nu o pierdere.
Gândește-te la asta
- Unde ești tentat acum să deznădăjduiești — personal, în relații sau la nivel global? Cum ar arăta să continui să lucrezi acolo ca și cum munca ar conta veșnic?
- Este critica de tip marxist a „plăcintei din cer” o acuzație corectă la adresa propriei tale comunități de credință? Unde este corectă și unde nu?
Să ne rugăm împreună
Dumnezeule care birui moartea, am văzut oameni murind. Am văzut mișcări prăbușindu-se. Am simțit dorința de a renunța. Învață-mă o speranță care nu este negare. Fă-mă încăpățânat în dragoste. Lasă lucrarea mâinilor mele să conteze, chiar și atunci când nu pot vedea recolta. Amin.