← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Ps 89-90 — cu Matei Henry

Psalmii 89-90Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În lecția de astăzi ne întoarcem din nou la vocea de încredere a lui Matei Henry, a cărui expunere atentă deschide bogățiile Scripturii pentru fiecare generație. Pe măsură ce considerăm Psalmii 89 și 90 împreună, Henry ne călăuzește printr-un psalm care începe cu laudă bucuroasă a legământului lui Dumnezeu, dar trece la o lamentare sinceră, amintindu-ne că atât sărbătoarea cât și întristarea aparțin vieții de credință. Reflecțiile sale ne ajută să vedem cum îndurările statornice ale Domnului rămân ancora chiar și atunci când împrejurările prezente par întunecate. Ascultăm cu atenție, permițând perspectivelor sale să ne adâncească încrederea în Dumnezeul care păzește legământul, revelat în Hristos.
Citește

Citire

Pregătește-ți inima să asculte întreaga cuprindere a acestor doi psalmi. Citește încet, observând mișcarea de la lauda înălțată a credincioșiei lui Dumnezeu la strigătul sincer de necaz și apoi la meditația sobră asupra fragilității omenești din Psalmul 90. Lasă cuvintele să se așeze, invitând Duhul să evidențieze ceea ce Domnul dorește să-ți vorbească astăzi prin acest text străvechi, dar veșnic viu.
Studiu
Henry deschide comentariul la Psalmul 89 stabilind structura și tonul general al psalmului. Mulți psalmi care încep cu plângere și rugăciune se termină cu bucurie și laudă, dar acesta începe cu bucurie și laudă și se termină cu plângeri și cereri triste; căci psalmistul mai întâi istorisește favoarea de odinioară a lui Dumnezeu și apoi, prin considerarea lor, agravează necazurile prezente. Nu se știe când a fost scris; doar, în general, că a fost într-un timp când casa lui David era cumplit de întunecată; unii cred că a fost la vremea captivității Babilonului, când regele Zedechia a fost insultat și abuzat de Nabucodonosor, și atunci fac titlul să însemne doar că psalmul a fost pus pe melodia unui cântec al lui Etan, fiul lui Zerah, numit Maschil; alții presupun că a fost scris de Etan, care este menționat în istoria lui Solomon, care, supraviețuind acelui prinț glorios, a plâns astfel marea dizgrație adusă casei lui David în domnia următoare prin revolta celor zece seminții. I. Psalmistul, în partea veselă și plăcută a psalmului, dă slavă lui Dumnezeu și își ia mângâiere pentru sine și pentru prietenii săi. Aceasta o face mai pe scurt, menționând îndurarea și adevărul lui Dumnezeu (v. 1) și legământul său (v. 2-4), dar mai pe larg în versetele următoare, în care, 1. Adoră slava și desăvârșirea lui Dumnezeu, v. 5-14. 2. Se mulțumește în fericirea celor admiși la comuniune cu el, v. 15-18. 3. Își clădește toată nădejdea pe legământul lui Dumnezeu cu David, ca tip al lui Hristos, v. 19-37. II. În partea melancolică a psalmului deplânge starea nenorocită prezentă a principelui și a familiei regale (v. 38-45), se ceartă cu Dumnezeu pentru aceasta (v. 46-49) și apoi încheie cu rugăciune pentru îndreptare, v. 50, 51. În cântarea acestui psalm trebuie să avem gânduri înalte despre Dumnezeu, o credință vie în legământul său cu Răscumpărătorul și o simpatie cu părțile suferinde ale Bisericii. El examinează apoi cum psalmistul începe cu laudă în ciuda necazurilor prezente. Psalmistul are o plângere foarte tristă de făcut despre starea deplorabilă a familiei lui David în acest timp și totuși începe psalmul cu cântece de laudă; căci trebuie, în toate lucrurile, în orice stare, să mulțumim; astfel trebuie să-L slăvim pe Domnul în foc. Gândim că, atunci când suntem în necaz, obținem ușurare prin plângere; dar facem mai mult — obținem bucurie prin laudă. Să ne întoarcem deci plângerile în mulțumiri; și în aceste versete găsim ceea ce va fi materie de laudă și mulțumire pentru noi în cele mai rele vremuri, fie pe socoteală personală, fie publică, 1. Oricum ar fi, Dumnezeul cel veșnic este bun și adevărat, v. 1. Deși ne poate fi greu să împăcăm providențele întunecate prezente cu bunătatea și adevărul lui Dumnezeu, totuși trebuie să rămânem la acest principiu, că îndurările lui Dumnezeu sunt inepuizabile și adevărul său este inviolabil; și acestea trebuie să fie materia bucuriei și laudei noastre: 'Voi cânta îndurările Domnului pentru totdeauna, voi cânta un cântec de laudă spre cinstea lui Dumnezeu, un cântec plăcut pentru propria mea mângâiere și Maschil, un cântec instructiv, pentru edificarea altora.' Putem cânta pentru totdeauna îndurările lui Dumnezeu și totuși subiectul nu se va epuiza. Trebuie să cântăm despre îndurările lui Dumnezeu cât timp trăim, să-i creștem pe alții să cânte despre ele când nu vom mai fi și să sperăm că le vom cânta în ceruri fără sfârșit; și aceasta înseamnă a cânta îndurările Domnului pentru totdeauna. Cu gura mea și cu condeiul meu (căci și prin acela vorbim) voi face cunoscută credincioșia ta tuturor generațiilor, asigurând posteritatea, din propria mea observație și experiență, că Dumnezeu este adevărat față de fiecare cuvânt pe care l-a rostit, ca ei să învețe să-și pună încrederea în Dumnezeu, Ps. 78,6. 2. Oricum ar fi, legământul cel veșnic este tare și sigur, v. 2-4. Aici avem, (1.) Credința și nădejdea psalmistului: 'Lucrurile arată acum negre și amenință extirparea completă a casei lui David; dar am spus și am autoritate din Cuvântul lui Dumnezeu să spun că îndurarea va fi zidită pentru totdeauna.' Așa cum bunătatea firii lui Dumnezeu trebuie să fie materia cântecului nostru (v. 1), cu atât mai mult îndurarea care este zidită pentru noi în legământ; ea crește mereu, ca o casă în construcție, și va continua să fie odihna noastră pentru totdeauna, ca o casă zidită. Va fi zidită pentru totdeauna; căci locuințele veșnice pe care le sperăm în Noul Ierusalim sunt din această zidire. Dacă îndurarea va fi zidită pentru totdeauna, atunci cortul lui David, care a căzut, va fi ridicat din ruinele sale și zidit ca în zilele de odinioară, Amos 9,11. De aceea îndurarea va fi zidită pentru totdeauna, pentru că credincioșia ta o vei întemeia în ceruri. Deși așteptările noastre sunt dezamăgite în unele cazuri particulare, totuși promisiunile lui Dumnezeu nu sunt anulate; ele sunt întemeiate în ceruri (adică în sfaturile sale veșnice); ele sunt deasupra schimbărilor acestei regiuni de jos și în afara razei opoziției iadului și pământului. Stabilitatea cerurilor materiale este un simbol al adevărului Cuvântului lui Dumnezeu; cerurile pot fi întunecate de vapori ridicându-se din pământ, dar nu pot fi atinse, nu pot fi schimbate. (2.) Un rezumat al legământului pe care se clădesc această credință și nădejde: Am spus-o, zice psalmistul, pentru că Dumnezeu a jurat-o, ca moștenitorii promisiunii să fie pe deplin mulțumiți de imutabilitatea sfatului său. El îl introduce pe Dumnezeu vorbind (v. 3), recunoscând, spre mângâierea poporului său, 'Am făcut un legământ și de aceea îl voi împlini.' Legământul este făcut cu David; legământul regalității este făcut cu el, ca tată al familiei sale, și cu sămânța sa prin el și pentru el, reprezentând legământul harului făcut cu Hristos ca cap al Bisericii și cu toți credincioșii ca sămânța sa spirituală. David este numit aici alesul lui Dumnezeu și slujitorul său; și, după cum Dumnezeu nu este schimbător ca să se retragă de la propria alegere, tot așa nu este nedrept ca să alunge pe unul care l-a slujit. Două lucruri îl încurajează pe psalmist să-și clădească credința pe acest legământ: [1.] Ratificarea lui; a fost confirmat cu un jurământ: Domnul a jurat și nu se va căi. [2.] Perpetuitatea lui; binecuvântările legământului nu au fost asigurate doar lui David însuși, ci au fost transmise familiei sale; s-a promis că familia sa va continua — Sămânța ta o voi întemeia pentru totdeauna, astfel încât David să nu ducă lipsă de un fiu care să domnească (Ier. 33,20,21); și că va continua o familie regală — Îți voi zidi tronul pentru toate generațiile, pentru toate generațiile timpului. Aceasta își are împlinirea doar în Hristos, din sămânța lui David, care trăiește pentru totdeauna, căruia Dumnezeu i-a dat tronul tatălui său David și a cărui domnie și pace nu va avea sfârșit. Despre acest legământ psalmistul va reveni să vorbească mai pe larg, v. 19 etc. Henry consideră apoi laudele oferite de îngeri și de sfinții adunați. I. Unde și de către cine trebuie lăudat Dumnezeu. 1. Dumnezeu este lăudat de îngerii de sus: Cerurile vor lăuda minunile tale, Doamne! v. 5; adică 'locuitorii glorioși ai lumii de sus celebrează neîncetat laudele tale.' Binecuvântează pe Domnul, voi, îngerii lui, Ps. 103,20. Lucrările lui Dumnezeu sunt minuni chiar și pentru cei mai bine familiarizați și mai intim conversați cu ele; cu cât lucrările lui Dumnezeu sunt mai cunoscute, cu atât sunt mai admirate și lăudate. Aceasta ar trebui să ne facă să iubim cerul și să tânjim să fim acolo, căci acolo nu vom avea nimic altceva de făcut decât să-L lăudăm pe Dumnezeu și minunile sale. 2. Dumnezeu este lăudat de adunările sfinților săi pe pământ (lauda îl așteaptă în Sion); și, deși laudele lor rămân cu mult în urma laudelor îngerilor, totuși Dumnezeu este mulțumit să le observe, să le accepte și să se socotească onorat de ele. 'Credincioșia ta și adevărul promisiunii tale, acea stâncă pe care este zidită Biserica, vor fi lăudate în adunarea sfinților, care își datorează totul acelei credincioșii și a căror mângâiere constantă este că există o promisiune și că El este credincios cel care a promis.' Se așteaptă de la sfinții lui Dumnezeu pe pământ să-L laude; cine ar trebui, dacă nu ei? Fiecare sfânt să-L laude, dar mai ales adunarea sfinților; când se adună, să se unească în lauda lui Dumnezeu. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine; este mai asemănător cu cerul. Despre onoarea adusă lui Dumnezeu de adunarea sfinților vorbește din nou (v. 7): Dumnezeu trebuie temut mult în adunarea sfinților. Sfinții trebuie să se adune pentru închinare religioasă, ca să-și mărturisească public relația cu Dumnezeu și să se stimuleze reciproc să-I dea cinste și, menținând comuniunea cu Dumnezeu, să mențină de asemenea comuniunea sfinților. În adunările religioase Dumnezeu a promis prezența harului său, dar trebuie să avem și în ele un ochi la prezența sa glorioasă, ca familiaritatea la care suntem admiși să nu nască cea mai mică disprețuire; căci El este înfricoșător în locurile sale sfinte și de aceea trebuie temut mult. O sfântă teamă de Dumnezeu trebuie să cadă asupra noastră și să ne umple în toate apropierile noastre de Dumnezeu, chiar și în taină, la care se poate adăuga foarte bine ceva prin solemnitatea adunărilor publice. Dumnezeu trebuie să fie avut în reverență de toți cei care sunt în jurul lui, care îl slujesc neîncetat ca slujitori ai săi sau se apropie de el pentru vreo misiune anume. Vezi Lev. 10,3. Aceia slujesc lui Dumnezeu în mod acceptabil care îl slujesc cu reverență și frică evlavioasă, Evr. 12,28. El procedează apoi să descrie fericirea acordată poporului legământului lui Dumnezeu. Psalmistul, arătând pe larg fericirea Dumnezeului lui Israel, arată aici fericirea lui Israel al lui Dumnezeu. Așa cum nu este nimeni asemenea Dumnezeului lui Iesurun, tot așa, fericit ești tu, Israele! nu este nimeni asemenea ție, poporule! mai ales ca tip al Israelului evangheliei, format din toți credincioșii adevărați, a căror fericire este descrisă aici.
Considerați

Considerare

Henry încheie secțiunea arătând cum promisiunile legământului își găsesc împlinirea mai mare în Hristos. Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu David și sămânța sa a fost menționat mai înainte (v. 3, 4); dar în aceste versete este extins și pledat cu Dumnezeu pentru favoare față de familia regală, acum aproape scufundată și ruinată; totuși cu siguranță privește la Hristos și își are împlinirea în el mult mai mult decât în David; ba chiar unele pasaje de aici abia se aplică deloc lui David, ci trebuie înțelese doar despre Hristos (care de aceea este numit David, regele nostru, Osea 3,5) și foarte mari și prețioase sunt promisiunile care sunt făcute aici Răscumpărătorului, care sunt temelii tari pentru credința și nădejdea celor răscumpărați pe care să se clădească. Mângâierile răscumpărării noastre curg din legământul răscumpărării; toate izvoarele noastre sunt în acela, Isa. 55,3. Voi face un legământ veșnic cu voi, chiar îndurările sigure ale lui David, Faptele 13,34. Acum aici avem o socoteală a acelor îndurări sigure. Observă,
Răspunde

Răspuns

1. Unde în împrejurările tale actuale simți invitația de a transforma plângerea în laudă așa cum descrie Henry? 2. Cum rememorarea credincioșiei legământului lui Dumnezeu remodelează felul în care vezi dificultățile prezente? 3. În ce mod specific în această săptămână poți să te alături adunării sfinților în declararea minunilor lui Dumnezeu?
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule credincios, dragostea Ta de legământ stă neclintită în veci și credincioșia Ta este așezată în ceruri, așa cum ai arătat din generație în generație. Învață-ne să cântăm de îndurările Tale chiar și când umbrele se lungesc și să ne odihnim în promisiunile asigurate nouă în Hristos. Prin Duhul Tău întărește inimile noastre să umble în lumina feței Tale și să-și afle siguranța numai în Tine, până ce ni se alăturăm oștirii cerești în lauda cea veșnică. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →