← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Leviticul

Leviticul 15-16 — cu Simeon

Leviticul 15-16Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În spiritul via media, ne întoarcem astăzi la Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară de înțelepciune omiletică anglicană. În discursurile sale despre Levitic, Simeon conduce Biserica să contemple Ziua Ispășirii cu pocăință și credință, îndreptând fiecare privire către Hristos, adevăratul nostru Țap Ispășitor. Expunerea sa măsurată ne invită să primim umbrele antice ca lumină vie pentru sufletul care caută împăcarea cu Dumnezeu.
Citește

Citire

Să auzim acum cuvântul Domnului în capitolele cincisprezece și șaisprezece din Levitic. Aceste capitole înfățișează atât legile necurăției cât și riturile solemne ale marii Zile a Ispășirii. În timp ce ascultăm, Duhul Sfânt să ne pregătească inimile pentru a primi învățătura pe care Simeon o dezvăluie din aceste rânduieli sfinte.
Studiu
Simeon începe prin a prezenta ceremonia țapului ispășitor. Versetele 21-22. DISCURS: 132 ȚAPUL ISPĂȘITOR, TIP AL LUI HRISTOS Leviticul 16:21-22. Și Aaron să-și pună amândouă mâinile pe capul țapului celui viu și să mărturisească peste el toate nelegiuirile copiilor lui Israel și toate călcările lor în toate păcatele lor, punându-le pe capul țapului, și să-l trimită prin mâna unui om potrivit în pustiu. Și țapul să poarte asupra lui toate nelegiuirile lor într-un pământ nelocuit. Dintre toate tipurile din rânduiala mozaică, nu era altul mai limpede în înțelesul său sau mai folositor în tendința sa decât cel dinaintea noastră. Cele mai multe tipuri primesc lumină de la împlinirea lor în Hristos: acesta reflectă lumină asupra Evangheliei însăși. El dezvăluie apoi lucrarea acesteia asupra minții credinciosului. Era într-adevăr sub lege un alt țap, al cărui sânge era vărsat pentru iertarea păcatelor lor; acesta trebuia deci să fie socotit de ei ca un obiect comun al credinței lor. Dar cei doi împreună erau, de fapt, o singură jertfă, unul reprezentând moartea lui Isus, iar celălalt învierea Sa. Așadar, în timp ce Îl privim pe Hristos murind pentru greșelile noastre, trebuie de asemenea, în conformitate cu tipul dinaintea noastră, să-L privim înviind pentru îndreptățirea noastră [Notă: Romani 4:25.].] II. Lucrarea ei asupra minții credinciosului — [Marele preot mărturisea peste țapul ispășitor păcatele întregului Israel cu toate agravantele lor, chiar în clipa în care le transfera asupra lui prin punerea mâinilor sale. Prin această rânduială semnificativă el arăta limpede cum lucrează întotdeauna credința. Ea ne conduce mai întâi să transferăm toată vina noastră pe capul sfânt al lui Isus. Simeon declară apoi rodul și binefacerea pe care credința le primește. Rodul și binefacerea ei pentru sufletul său — [Îndată ce rânduiala dinaintea noastră era împlinită cum se cuvine, păcatele întregului Israel erau îndepărtate și Dumnezeu era împăcat cu poporul Său vinovat. Aceasta fiind doar o instituție tipică, iertarea obținută prin ea nu era nici desăvârșită, nici durabilă, decât pentru cei care priveau prin tip la Hristos Însuși. Dar credința în Hristos, fie că este exercitată de ei sau de noi, va obține o iertare deplină și veșnică a tuturor păcatelor noastre. Sub lege, într-adevăr, erau unele păcate pentru care nu era rânduită nicio jertfă și care deci nu puteau fi curățate prin nicio ofrandă ceremonială. Dar nu este niciun păcat de care să nu fim îndreptățiți prin credința în Isus [Notă: Faptele 13:39.]. Din clipa în care suntem în stare să le punem pe capul Lui, ele vor fi duse în pământul uitării și nu vor mai fi niciodată pomenite împotriva noastră [Notă: Isaia 43:25; Evrei 8:12. Despre obiectele ispășirii el insistă cu deosebită grijă. Acestea sunt singurele scopuri pentru care se ține un post anual în ziua aceasta: și, dacă ele sunt atinse de noi, vom avea motiv să-L binecuvântăm pe Dumnezeu pentru totdeauna că o asemenea rânduială a fost păstrată în Biserică. În considerarea pasajului dinaintea noastră sunt două lucruri de observat; I. Obiectele pentru care s-a făcut ispășire — Pentru a avea o vedere dreaptă asupra acestui subiect, nu trebuie să ne oprim la ideea generală a unei ispășiri pentru păcat, ci trebuie să intrăm în mod deosebit în considerarea obiectelor specifice pentru care s-a făcut ispășirea. Ea s-a făcut, 1. Pentru marele preot — [Persoanele care ocupau slujba preoției erau părtașe ale aceleiași firi stricate ca și cei pentru care slujeau: și, fiind ei înșiși păcătoși, aveau nevoie de o ispășire pentru ei înșiși [Notă: Evrei 5:1-3.
Considerați

Considerare

Simeon încheie prin a deosebi slujbele pocăinței și ale credinței. ]: da, ele vor fi aruncate chiar în adâncurile mării [Notă: Mica 7:19.], și vor fi îndepărtate de la noi cât de departe este răsăritul de apus [Notă: Psalmii 103:12.].] De aici putem învăța, 1. Slujbele diferite ale pocăinței și ale credinței — [Pocăința nu poate niciodată să facă ispășire pentru păcat. Oricât de pocăiți am fi, trebuie să ne punem mâinile pe capul țapului ispășitor și să-I transferăm vina noastră. Pe de altă parte, credința nu înlătură pocăința, ci mai degrabă o încurajează și ne invită la ea. Trebuie să ne pocăim pentru a ne pregăti inimile pentru o primire recunoscătoare a iertării și pentru o îmbunătățire sârguincioasă a ei în viața noastră viitoare: dar trebuie să credem pentru a obține iertarea; aceasta fiind acordată numai din pricina jertfei vicare a lui Hristos. În cele din urmă el preamărește eficacitatea transcendentă a sângelui Răscumpărătorului. [Toate aceste jertfe care se repetau an de an nu puteau curăți conștiința nici măcar a unui singur om: dar sângele lui Isus Hristos, odată vărsat pe Calvar, este de ajuns să curețe întreaga lume. Gând uimitor! Să ne străduim să-l înțelegem și să dobândim dovada lui în sufletele noastre — — —] 3. Cât de binecuvântat este rezultatul adevăratei pocăințe! [Oamenii își închipuie că a întrista sufletul este calea spre a fi nenorocit: dar tocmai contrariul este adevărat: a 'semăna în lacrimi' este calea sigură de a 'secera în bucurie' [Notă: Psalmii 126:5.]. Cât de frumos a fost aceasta înfățișat în ziua ispășirii! În ziua aceea (în fiecare al cincizecilea an) trebuia proclamat Iubileul [Notă: Leviticul 25:9.]. Ce încheiere binecuvântată a zilei a fost aceasta! Ce balsam pentru orice suflet întristat! Gândiți-vă la bucuria care cuprindea întreaga țară, când fiecare om era făcut liber și toți se întorceau la moștenirea lor pierdută [Notă: Leviticul 25:10.] !
Răspunde

Răspuns

Cum vă mișcă vederea țapului ispășitor să vă puneți propriile păcate asupra lui Hristos? În ce feluri ați putea să vă întristați mai adânc sufletul înaintea Domnului în ziua aceasta? Unde mai căutați încă să stabiliți o dreptate a voastră în loc să vă odihniți în ispășirea odată adusă?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, care ne-ai dat în Ziua Ispășirii o figură a lucrării desăvârșite a Mântuitorului nostru, dă-ne să-L privim cu ochii credinței vii. Curățește-ne de orice întinăciune, împacă-ne cu Tine prin sângele Său și învață-ne atât să ne pocăim cât și să credem. Fie ca solemnitățile acestei rânduieli străvechi să-și găsească adevăratul scop în inimile noastre, ca noi, fiind îndreptățiți prin credință, să umblăm într-o viață nouă spre slava Numelui Tău cel sfânt; prin Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →