← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 53-54 — cu Ioan Calvin

Psalmii 53-54Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la înțelepciunea lui Ioan Calvin în timp ce deschide Scripturile asupra Psalmilor 53 și 54. Tratamentul atent verset cu verset al lui Calvin dezvăluie adâncimea încrederii lui David în mijlocul corupției și persecuției. Comentariul său ne invită să vedem cum psalmistul fuge la numele și puterea lui Dumnezeu când orice refugiu uman eșuează. Prin Calvin învățăm necesitatea integrității înaintea Judecătorului divin și certitudinea că Dumnezeu va acționa pentru cei care Îl cheamă. Studiul ne atrage în aceeași credință vie care l-a susținut pe David în pustie. Lăsați perspectivele lui Calvin să ne ghideze citirea și să ne modeleze rugăciunile astăzi.
Citește

Citire

Pregătește-ți inima să asculte cuvântul lui Dumnezeu în Psalmii 53 și 54. Citește cei doi psalmi încet, observând contrastul dintre nebunul care neagă pe Dumnezeu și suferindul drept care strigă după izbăvire. Lasă limbajul corupției, fricii și speranței încrezătoare să se așeze în duhul tău. Fă o pauză după fiecare psalm pentru a simți mișcarea de la răutatea universală la salvarea personală. Cere Duhului să te pregătească pentru comentariul care urmează.
Studiu
Calvin își deschide expunerea Psalmului 54 examinând rugămintea lui David pentru mântuire prin numele și puterea divină. 1. Mântuiește-mă, Dumnezeule! Cum David era în acest timp plasat dincolo de atingerea ajutorului omenesc, el trebuie înțeles ca rugându-se să fie mântuit prin numele și puterea lui Dumnezeu, într-un sens emfatic, sau prin acestea în opoziție cu mijloacele obișnuite de izbăvire. Deși tot ajutorul trebuie în cele din urmă să vină de la Dumnezeu, există metode obișnuite prin care El îl extinde în general. Când acestea eșuează și orice sprijin pământesc este îndepărtat, El trebuie atunci să ia lucrarea în propriile Sale mâini. Într-o astfel de situație David a fugit aici la ultimul azil al sfinților și a căutat să fie mântuit printr-o minune a puterii divine. Făcând apel, în a doua parte a versetului, la Dumnezeu ca judecător al său, el își afirmă dreptatea. Și trebuie să ne lovească pe toți că, în a cere protecția divină, este indispensabil necesar să fim convinși de bunătatea cauzei noastre, deoarece ar argumenta cea mai mare profanare în oricine să aștepte ca Dumnezeu să patronizeze nelegiuirea. David a fost încurajat să se roage pentru izbăvire prin bunătatea cauzei sale și conștiința integrității sale; nici nu a nutrit o singură îndoială că, prezentând aceasta lui Dumnezeu, El ar acționa ca apărător al său și ar pedepsi cruzimea și trădarea dușmanilor săi. El abordează apoi seriozitatea rugăciunii și caracterul dușmanilor descriși în versetele 2 și 3. 2. Ascultă rugăciunea mea, Dumnezeule! Limbajul este expresiv al seriozității sale. El a fost condus la acest zel al implorării de extremitatea circumstanțelor sale prezente, la care se face aluzie în versetul următor, unde se plânge că este înconjurat de oameni aprigi, barbari și nereținuți de un simț al religiei. Nu era nevoie să-L informeze pe Dumnezeu despre un fapt care Îi era deja cunoscut; dar el își descarcă propria inimă ventilând cauza fricii și neliniștii sale. Numindu-și dușmanii străini, [288] el pare să se refere la barbaria lor, fie că a aplicat numele doar Zifiților, fie, în general, întregii armate a lui Saul. Alții consideră că el, prin acest termen, face aluzie la degenerarea lor ca fii ai lui Avraam; și este adevărat că evreii sunt stigmatizați în mod repetat de profeți sub această formă de expresie, când s-au aruncat afară din Biserica lui Dumnezeu prin desfrânarea sau impietatea lor. Dar în acest pasaj pare să fie folosit într-un sens diferit. Cum chiar dușmanii sunt obișnuiți, într-o anumită măsură, să respecte legăturile de rudenie și relație, David ar vrea să ne arate inumanitatea monstruoasă a oamenilor care îl înconjoară acum, prin faptul că l-au atacat ca pe niște străini, ca pe niște persoane care nu l-au cunoscut niciodată, sau ca și cum s-ar fi născut într-o parte îndepărtată a lumii. El îi numește, de asemenea, înfricoșători, [289] nu puternici sau voinici, cum au redat unii cuvântul; căci aceasta nu atinge sensul intenționat de David, care era că ei erau lipsiți de orice umanitate și gata să se arunce asupra lui ca niște fiare sălbatice. De aici frica cu care a recurs la protecția lui Dumnezeu. El adaugă că au căutat după sufletul său, pentru a arăta că nimic nu le-ar mulțumi cruzimea nesățioasă în afară de viața sa. Și pentru a exprima mai bine natura neîngrădită a furiei lor, ne spune că nu au avut respect față de Dumnezeu. Singurul lucru care ar fi putut fi presupus, în circumstanțe, să acționeze ca o restricție asupra minților lor, era considerația că există un judecător în ceruri căruia îi erau răspunzători pentru conduita lor; și fiind insensibili la aceasta, ce moderație putea fi așteptată de la ei? La versetul 4 Calvin arată cum David numără cu încredere pe Dumnezeu printre apărătorii săi. 4. Iată! Dumnezeu este ajutorul meu Un astfel de limbaj ca acesta ne poate arăta că David nu și-a îndreptat rugăciunile la întâmplare în aer, ci le-a oferit în exercițiul unei credințe vii. Există multă forță în adverbul demonstrativ. El arată, ca și cum ar fi, cu degetul, spre acel Dumnezeu care stătea la latura sa pentru a-l apăra; și nu a fost aceasta o ilustrare uimitoare a puterii cu care credința poate depăși toate obstacolele și poate privi, într-o clipă, din adâncurile disperării la chiar tronul lui Dumnezeu? El era un fugar printre vizuinile pământului și chiar acolo în primejdie de viața sa -- cum, atunci, putea vorbi despre Dumnezeu ca fiind aproape de el? El era apăsat până la chiar gura mormântului; și cum putea recunoaște prezența plină de har a lui Dumnezeu? El tremura în așteptarea momentană de a fi distrus; și cum este posibil ca el să triumfe în speranța sigură că ajutorul divin îi va fi extins în curând? În numărarea lui Dumnezeu printre apărătorii săi, nu trebuie să presupunem că îi atribuie un rang doar comun printre oamenii care i-au susținut cauza, ceea ce ar fi fost extrem de derogatoriu pentru gloria Sa. El înseamnă că Dumnezeu a luat parte cu aceia, cum ar fi Ionatan și alții, care erau interesați de bunăstarea sa. Aceștia puteau fi puțini la număr, posedați de puțină putere și doborâți de temeri; dar el a crezut că, sub îndrumarea și protecția Celui Atotputernic, ei ar dovedi superioritatea față de dușmanii săi: sau, poate, îl putem vedea referindu-se, în cuvinte, la completa sa lipsă de toți apărătorii omenești și afirmând că ajutorul lui Dumnezeu ar compensa din abundență pentru toate. [291]
Considerați

Considerare

Calvin încheie secțiunea considerând jurământul de mulțumire și pe cei drepți văzând răsplata celor răi. 6. Voi jertfi liber Ție. Conform obiceiului său obișnuit, el se angajează, dacă izbăvirea ar fi acordată, să simtă un simț recunoscător al acesteia; și nu poate fi nicio îndoială că el promite aici de asemenea să mulțumească lui Dumnezeu, într-o manieră formală, când ar avea ocazia de a face astfel. Deși Dumnezeu privește în principal la sentimentul interior al inimii, aceasta nu ar scuza neglijarea unor astfel de rituri cum prescrisese Legea. El și-ar mărturisi simțul favorii pe care a primit-o, în maniera comună tuturor poporului lui Dumnezeu, prin jertfe, și ar fi astfel mijlocul de a-i excita pe alții la datoria lor prin exemplul său. Și ar jertfi liber: prin care nu face aluzie la circumstanța că jertfele de mulțumire erau la opțiunea închinătorilor, ci la promptitudinea și voioșia cu care și-ar plăti jurământul când ar fi scăpat de primejdiile prezente. Majoritatea oamenilor promit mult lui Dumnezeu atât timp cât sunt sub presiunea prezentă a aflicțiunii, dar nu mai devreme sunt ușurați decât recad în acea nepăsare care le este naturală și uită bunătatea Domnului. Dar David se angajează să jertfească liber și într-o altă manieră decât ipocritul, a cărui religie este odrasla servilității și constrângerii. Suntem învățați prin pasaj că, venind în prezența lui Dumnezeu, nu putem aștepta acceptare decât dacă aducem slujirii Sale o minte voitoare. Ultima clauză a acestui verset și versetul care urmează se referă evident la timpul când Psalmistul obținuse izbăvirea pe care o căuta. Întregul psalm, este adevărat, trebuie să fi fost scris după izbăvirea sa; dar până la acest punct, trebuie considerat ca înregistrând forma de rugăciune pe care a folosit-o când era încă expus la primejdie. Acum trebuie să-l presupunem ușurat de anxietățile sale și adăugând o expresie proaspătă a recunoștinței sale: nici nu este improbabil ca el să se refere la îndurări pe care le experimentase în alte perioade ale istoriei sale și care au fost rechemate în memoria sa de cea mai imediat adusă sub observația noastră în versetele precedente; astfel încât el trebuie înțeles ca declarând, într-un sens mai general, că numele lui Dumnezeu era bun și că fusese izbăvit din toată necazul. Am făcut deja aluzie, într-un psalm anterior, (Psalmul 52:6,) la sensul în care cei drepți sunt zise a vedea distrugerea dușmanilor lor. Este o astfel de vedere a evenimentului însoțită de bucurie și mângâiere; și dacă cineva ar întreba dacă este permis copiilor lui Dumnezeu să simtă plăcere văzând execuția judecăților divine asupra celor răi, răspunsul este evident că totul depinde de motivul prin care sunt influențați. Dacă satisfacția lor procedează în orice măsură din gratificarea unui sentiment depravat, trebuie condamnată; dar există cu siguranță o plăcere pură și fără vină pe care o putem simți privind astfel de ilustrații ale justiției divine.
Răspunde

Răspuns

Unde în circumstanțele tale prezente ai nevoie cel mai mult să faci apel la Dumnezeu ca singurul tău ajutor? Cum întărește asigurarea adevărului lui Dumnezeu speranța ta când izbăvirea pare întârziată? În ce moduri poți cultiva inima voitoare și recunoscătoare pe care Calvin o recomandă ca răspuns la rugăciunea ascultată?
Roagă-te

Rugăciune

O, Dumnezeule suveran, care cercetezi fiecare inimă și vezi nebunia celor ce neagă existența Ta, dăruiește-ne harul să chemăm Numele Tău atunci când orice alt ajutor a dat greș. Susține-ne prin credincioșia legământului Tău, ca cu integritate să căutăm apărarea Ta și să ne odihnim în certitudinea prezenței Tale chiar și în adâncuri. Formează în noi un duh binevoitor ca să aducem mulțumiri cu bucurie, spre lauda slavei Tale singure. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →