← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Leviticul

Lev 5-6 — cu Matei Henry

Leviticul 5-6Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În călătoria noastră prin Levitic, ne întoarcem la comentariul perspicace al lui Matei Henry despre capitolele 5 și 6, unde el dezvăluie adevărurile profunde ale jertfei pentru vină. Reflecțiile lui Henry ne călăuzesc spre înțelegerea modului în care Dumnezeu abordează păcatele specifice și oferă căi spre restaurare. Pe măsură ce pătrundem în aceste legi străvechi, descoperim principii veșnice ale mărturisirii, ale restituirii și ale îndurării divine care ne vorbesc inimilor noastre astăzi. Să lăsăm cuvintele lui Henry să lumineze calea prin care Dumnezeu își cheamă poporul la sfințenie și reconciliere.
Citește

Citire

Pregătește-ți inima pe măsură ce citim împreună capitolele 5 și 6 din Levitic. Aceste pasaje detaliază jertfele pentru vină și instrucțiunile atente pentru menținerea focurilor de pe altar. Lasă cuvintele să se așeze liniștit în tine, invitând Duhul să scoată în evidență purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de păcat și chemarea Sa la credincioșie continuă.
Studiu
Henry începe prin a examina abaterile specifice care cer jertfa pentru vină. I. Abaterile presupuse aici sunt: 1. Ascunderea adevărului de către un om atunci când a fost pus sub jurământ ca martor să spună adevărul, tot adevărul și nimic altceva decât adevărul. Judecătorii evrei aveau puterea de a pune sub jurământ nu doar martorii, ca la noi, ci și persoana suspectată (contrar unei reguli a legii noastre, potrivit căreia niciun om nu este obligat să se acuze pe sine), după cum reiese din faptul că marele preot L-a pus sub jurământ pe Mântuitorul nostru, care a răspuns atunci, deși înainte stătuse tăcut, Mat. xxvi. 63, 64. Acum (v. 1), Dacă un suflet păcătuiește (adică o persoană, căci sufletul este omul), dacă aude glasul jurământului (adică dacă este pus sub jurământ să mărturisească ce știe, printr-un jurământ al Domnului asupra lui, 1 Împ. viii. 31), dacă în asemenea caz, de teamă să nu-l supere pe unul care i-a fost prieten sau i-ar putea fi dușman, refuză să dea mărturie sau o dă doar parțial, el își va purta nelegiuirea. Iar aceasta este o povară grea care, dacă nu se ia vreo măsură ca să fie îndepărtată, îl va cufunda pe om în iadul cel mai de jos. Cel ce aude blestemul (adică cel ce este astfel pus sub jurământ) și nu-l descoperă (adică își înăbușă mărturia și nu o rostește) este părtaș cu păcătosul și își urăște propriul suflet; vezi Prov. xxix. 24. Toți cei chemați vreodată să depună mărturie să cugete la această lege și să fie liberi și deschiși în mărturia lor, ferindu-se de prevaricare. Un jurământ al Domnului este un lucru sfânt și nu trebuie tratat cu ușurință. 2. Atingerea de către un om a unui lucru care era necurat din punct de vedere ceremonial, v. 2, 3. Dacă un om, pângărit prin asemenea atingere, intra în sanctuar fără chibzuință sau dacă neglija să se spele potrivit legii, atunci trebuia să se socotească vinovat și să-și aducă jertfa. Deși atingerea lucrului necurat contracta doar o întinare ceremonială, totuși neglijarea spălării potrivit legii era o dovadă fie de nepăsare, fie de dispreț, care contracta o vină morală. Dacă la început i-a fost ascuns, totuși când îl cunoaște va fi vinovat. Observă: De îndată ce Dumnezeu, prin Duhul Său, convinge conștiințele noastre de vreun păcat sau de vreo datorie, trebuie să ne aliniem imediat cu acea convingere și să o urmăm, ca unii care nu ne rușinăm să recunoaștem greșeala noastră anterioară. 3. Jurământul pripit. Dacă un om se leagă printr-un jurământ că va face sau nu va face un anumit lucru, iar împlinirea jurământului său se dovedește ulterior fie nelegiuită, fie imposibil de îndeplinit, prin care este eliberat de obligație, totuși el trebuie să aducă o jertfă ca să ispășească nebunia de a jura atât de pripit, ca David care a jurat că îl va ucide pe Nabal. Și atunci trebuia să spună înaintea îngerului că a fost o greșeală, Ecl. v. 6. El va fi vinovat într-una din acestea (cap. v. 4), vinovat dacă nu își împlinește jurământul și totuși, dacă lucrul jurat era rău, vinovat dacă îl împlinește. Astfel de dileme nenorocite își aduc unii oameni prin propria lor pripeală și nebunie; oriunde s-ar îndrepta, conștiințele le sunt rănite, păcatul le stă în față, atât de rău sunt prinși în cuvintele gurii lor. Aceasta este o dilemă mai tristă decât cea a leproșilor: „Dacă stăm, murim; dacă ne mișcăm, murim.” Înțelepciunea și veghea dinainte ar preveni aceste strâmtorări. Henry continuă subliniind necesitatea mărturisirii particulare și a ispășirii preoțești. II. Acum, în aceste cazuri, 1. Cel ce a greșit trebuie să-și mărturisească păcatul și să-și aducă jertfa (v. 5, 6); iar jertfa nu era primită decât dacă era însoțită de o mărturisire pocăită și de o rugăciune smerită pentru iertare. Observă: Mărturisirea trebuie să fie particulară, că a păcătuit în acel lucru; așa a fost mărturisirea lui David (Ps. li. 4), Am făcut acest rău; și a lui Achan (Ios. vii. 20), Așa și așa am făcut. Înșelăciunea stă în generalități; mulți vor recunoaște în general că au păcătuit, căci aceasta trebuie s-o recunoască toți, astfel încât nu le este niciun reproș deosebit; dar că au păcătuit în acest lucru se socotesc prea mult pe cinstea lor ca să recunoască: însă calea de a fi bine încredințați de iertare și de a fi bine înarmați împotriva păcatului pentru viitor este să fim particulari în mărturisirile noastre pocăite. 2. Preotul trebuie să facă ispășire pentru el. După cum ispășirea nu era primită fără pocăința lui, tot așa pocăința lui nu l-ar fi îndreptățit fără ispășire. Astfel, în reconcilierea noastră cu Dumnezeu, partea lui Hristos și a noastră sunt amândouă necesare. Henry explorează mai departe cerințele restituirii în cazurile de vină față de aproapele. II. Jertfa pentru vină rânduită. 1. În ziua jertfei sale pentru vină trebuie să facă satisfacție fratelui său. Aceasta trebuie făcută mai întâi dacă fratele tău are ceva împotriva ta: Pentru că a păcătuit și este vinovat (v. 4, 5), adică este convins de vina sa de propria conștiință și este atins de remușcare pentru ea; văzându-se vinovat înaintea lui Dumnezeu, să restituie cu credincioșie tot ce a obținut prin fraudă sau asuprire, cu o cincime adăugată, ca să despăgubească pe proprietar pentru pierderea și necazul îndurat între timp; să dea socoteală atât pentru datorie, cât și pentru daune. Observă: Unde s-a făcut nedreptate, trebuie făcută restituire; și până când aceasta se face la maximumul puterii noastre sau un echivalent acceptat de cel nedreptățit, nu putem avea mângâierea iertării păcatului; căci păstrarea a ceea ce a fost obținut pe nedrept recunoaște luarea, iar amândouă împreună nu fac decât un singur act continuu de nedreptate. A te pocăi înseamnă a desface ceea ce am făcut greșit, ceea ce (oricât am pretinde) nu putem spune că facem până nu restituim ceea ce s-a obținut prin el, ca Zacheu (Luca xix. 8), și să facem satisfacție pentru nedreptatea săvârșită. 2. Apoi trebuie să vină și să-și aducă darul, să aducă jertfa sa pentru vină Domnului pe care L-a ofensat; iar preotul trebuie să facă ispășire pentru el, v. 6, 7. Această jertfă pentru vină nu putea, prin ea însăși, să facă satisfacție pentru păcat, nici reconciliere între Dumnezeu și păcătos, ci doar întrucât însemna ispășirea ce urma să fie făcută de Domnul nostru Isus, când Își va da sufletul ca jertfă pentru păcat, jertfă pentru vină; este același cuvânt folosit aici, Is. liii. 10. Vinovățiile menționate aici sunt încă vinovății împotriva legii lui Hristos, care insistă asupra dreptății și adevărului tot atât de mult ca odinioară legea firii sau legea lui Moise; și deși acum le putem avea iertate fără o jertfă pentru vină, totuși nu fără pocăință adevărată, restituire, reformare și o credință smerită în dreptatea lui Hristos: iar dacă cineva devine mai îndrăzneț cu aceste păcate pentru că nu mai este pus acum la cheltuiala unei jertfe pentru vină pentru ele, întoarce harul lui Dumnezeu în desfrânare și își aduce astfel o grabnică pieire. Domnul este răzbunătorul tuturor acestora, 1 Tes. iv. 6.
Considerați

Considerare

Henry încheie reflectând asupra focului veșnic de pe altar ca simbol al devotamentului continuu. II. Preotul trebuie să aibă grijă de focul de pe altar, ca acesta să fie ținut mereu aprins. Acest lucru este mult insistat aici (v. 9, 12), și se dă această lege expresă: Focul va arde veșnic pe altar, nu se va stinge niciodată, v. 13. Putem presupune că nu trecea nicio zi fără unele jertfe extraordinare, care erau totdeauna aduse între mielul de dimineață și cel de seară; astfel încât de dimineață până seara focul de pe altar era ținut aprins de la sine. Dar a-l păstra toată noaptea până dimineața (v. 9) cerea oarecare grijă. Cei ce țin case bune nu lasă niciodată focul din bucătărie să se stingă; de aceea Dumnezeu voia astfel să dea o pildă a bunei Sale gospodării. Primul foc de pe altar a venit din cer (cap. ix. 24), astfel încât, ținându-l aprins continuu cu o aprovizionare constantă de lemne, toate jertfele lor de-a lungul tuturor generațiilor lor puteau fi socotite ca fiind mistuite cu acel foc din cer, ca semn al primirii lui Dumnezeu. Dacă, prin nepăsare, l-ar lăsa vreodată să se stingă, nu s-ar putea aștepta să fie aprins din nou astfel. În consecință, evreii ne spun că focul nu s-a stins niciodată pe altar până la captivitatea din Babilon. Aceasta se referă la Is. xxxi. 9, unde se spune că Dumnezeu are focul Său în Sion și cuptorul Său în Ierusalim. Prin această lege suntem învățați să păstrăm în mințile noastre o dispoziție constantă spre toate faptele de evlavie și devotament, o afecțiune obișnuită față de lucrurile divine, astfel încât să fim totdeauna gata de orice cuvânt bun și de orice lucrare bună. Nu trebuie doar să nu stingem Duhul, ci trebuie să înviem darul care este în noi. Deși nu jertfim totdeauna, totuși trebuie să ținem focul sfintei iubiri mereu aprins; și astfel trebuie să ne rugăm totdeauna.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața ta te-ar putea invita Dumnezeu la o mărturisire mai specifică decât una generală? Cum te provoacă chemarea la restituire în relațiile sau angajamentele tale actuale? În ce feluri poți ține focul devotamentului aprins constant în umblarea ta zilnică?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeule, mărturisim păcatele pe care le-am săvârșit împotriva Ta și a aproapelui nostru, atât cele văzute cât și cele nevăzute, și Te lăudăm pentru sângele ispășitor al lui Hristos care acoperă fiecare greșeală și restaurează ceea ce a fost rupt. Prin Duhul Tău, dă-ne pocăință sinceră și harul de a face deplină restituire, ca să umblăm în libertatea și sfințenia cumpărate la cruce. Păstrează-ne inimile gingașe față de mila Ta și credincioase în ascultare. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →