← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Mica

Mica 7 — cu Simeon

Mica 7Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În paginile operei Horae Homileticae a lui Charles Simeon, capitolul final al profetului Mica primește o expunere profundă. Simeon urmărește calea solitară a sufletului evlavios în mijlocul corupției din jur și arată cum rugăciunea devine conservatorul neclintit al credinciosului. Tratamentul său trece de la hotărârea personală a profetului la lecțiile mai largi ale încercării și milei, culminând cu asigurarea că Domnul se bucură să ierte și să restaureze. Această lecție ne invită să mergem pe aceeași cale a dependenței umile pe care Simeon o desfășoară din Sfânta Scriptură.
Citește

Citire

Să auzim acum capitolul al șaptelea din Mica, acordând atenție mai ales declarației profetului despre încredere și imnului final al milei. Citim capitolul încet, lăsând bocetele și speranțele sale să modeleze inima pentru studiul care urmează.
Studiu
Simeon începe prin a plasa hotărârea profetului împotriva pustiirii morale a vremii sale. Versetul 7. DISCURS: 1214 RUGĂCIUNEA, MARELE NOSTRU CONSERVATOR Mica 7:7. Voi privi spre Domnul; voi aștepta pe Dumnezeul mântuirii mele: Dumnezeul meu mă va auzi. Dacă observăm caracterul distinctiv al poporului Domnului, vom descoperi că, de la începutul lumii, acesta a constat în aceasta: cei nelegiuiți „nu cheamă pe Dumnezeu [Notă: Psalmii 14:4.];” dar „cei evlavioși sunt un popor aproape de El [Notă: Psalmii 148:14.].” Avraam, tatăl credincioșilor, a zidit un altar lui Dumnezeu în fiecare loc unde a locuit. Moise, David și toți sfinții s-au familiarizat cu Dumnezeu, dacă pot spune așa; și și-au dus fiecare nevoie la El, ca Tatăl și Prietenul lor. Profetul Mica, prin propria sa purtare, ilustrează bine acest lucru. Starea îngrozitoare a lumii din jurul său o declară în termeni foarte patetici; strigând, în vederea ei, „Vai de mine [Notă: ver. 1.]!” El dezvăluie apoi hotărârea minții care trebuie să guverneze fiecare credincios în astfel de vremuri. Nu că trebuie să ne întoarcem la vremurile papalității pentru acte de intoleranță în privința religiei; căci aceeași ură față de evlavie există și în ziua de azi: și nu rareori se întâmplă ca persoanele să fie obligate să ascundă de părinții lor sau de cei sub care trăiesc atașamentul lor față de Evanghelia lui Hristos; știind că o dezvăluire ar expune inevitabil la ură și dispreț.] Astfel sunt, deci, împrejurările în care sunt așezați cei evlavioși: și, deoarece sunt recunoscute ca fiind anevoioase, se cuvine să arăt, II. La ce măsuri trebuie să recurgă — Aici exemplul profetului ne va arăta linia precisă pe care trebuie s-o urmeze fiecare creștin. Observați, 1. Hotărârea minții sale — [Oricât de greu era să-și păstreze integritatea într-un astfel de timp, el a hotărât să-și înfățișeze cazul înaintea Domnului și să-L privească pe El pentru „putere după ziua sa”. Simeon expune apoi convingerea statornică a sufletului cu privire la eficacitatea rugăciunii credincioase. El singur este stânca mea și mântuirea mea: El este apărarea mea; nu voi fi clătinat. În Dumnezeu este mântuirea și slava mea: stânca puterii mele și scăparea mea este în Dumnezeu. Încredeți-vă în El în orice vreme, voi, popoare: vărsați-vă inimile înaintea Lui: Dumnezeu este un refugiu pentru noi [Notă: Psalmii 62:5-8.].” În Noul Testament, îndrumările în acest sens sunt nenumărate: astfel încât putem conchide că rugăciunea umilă, fierbinte și statornică este adevăratul remediu pentru fiecare sfânt, împotriva tuturor relelor pe care le simte sau le teme.] 2. Convingerea sufletului său — [Există ceva foarte impunător în acea declarație a profetului: „Dumnezeul meu mă va auzi.” El nu vorbește despre ajutorul lui Dumnezeu ca despre o chestiune de speranță, ci ca despre ceva ce nu putea să nu obțină: atât de mare, atât de irezistibilă era eficacitatea rugăciunii credincioase. Și ce spune Apostolul Ioan despre acest subiect?
Considerați

Considerare

Simeon încheie prin a declara fericirea celor care Îl au pe Domnul ca Dumnezeul lor. Fericirea celor care Îl au pe Domnul ca Dumnezeul lor — [Lumea nu știe unde să meargă în vreme de necaz: dar cei drepți Îl au pe Dumnezeu Însuși ca refugiu. Poate că o persoană care îi vede pe cei nelegiuiți în prosperitatea lor și pe bietul profet prigonit în necazurile sale ar fi gata să-i invidieze pe cei răi și să-l considere pe sfântul prigonit ca obiect de milă. Dar cine, ridicând vălul, vede sfântul în comuniune cu Dumnezeul său, va fi de aceeași părere? Cine, văzând pe Dumnezeu ascultând rugăciunile copilului Său întristat, dând poruncă îngerilor Săi cu privire la el, trimițând Mângâietorul în sufletul său și pregătind pentru el o greutate de slavă proporțională cu încercările sale, nu l-ar felicita mai degrabă pe sfânt și nu ar spune: „Fericit este omul al cărui Dumnezeu este Domnul!”
Răspunde

Răspuns

În ce împrejurare prezentă sunt chemat să privesc spre Domnul mai degrabă decât spre ajutorul omenesc? Cum ar putea fi adâncit obiceiul de a aștepta pe Dumnezeu în mersul meu zilnic? Unde am nevoie mai mult de asigurarea că Dumnezeul meu mă va auzi?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, care i-ai învățat pe slujitorii Tăi din fiecare veac să Te cheme în ziua necazului, dă-ne același duh de rugăciune care l-a umplut pe profetul Mica. Păzește-ne de molima păcatului din jur; ține ochii noștri ațintiți asupra Ta când totul în jur se întunecă. Să așteptăm cu răbdare pe Dumnezeul mântuirii noastre, știind că Te bucuri de milă și nu vei ține mânia Ta pentru totdeauna. Întărește inimile noastre să purtăm mustrările Tatălui și să ne încredem în izbăvirea făgăduită. Prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →