Eterniseed › Curriculum › Geneza
Leul lui Iuda, Așteptarea Neamurilor: Geneza 49 și 50
Deschidere
Geneza se încheie acolo unde a arătat tot timpul — spre Hristos. Iacov pe moarte își adună cei doisprezece fii și vorbește peste fiecare dintre ei, dar când ajunge la Iuda cuvintele sale se deschid în profeție: sceptrul nu se va depărta de la Iuda, nici un legiuitor dintre genunchii lui, până va veni Silo — până va veni Acela căruia Îi aparține, și la El se vor aduna popoarele. Iuda este puiul de leu, culcat și neînfricat, și din linia lui se va ridica Împăratul promis. Martorul nostru la această ultimă profeție este Fericitul Augustin din Hipona (354–430), marele Părinte al Apusului pe care Biserica Ortodoxă îl cinstește ca *Fericit* Augustin — citit aici deoarece lecturile Părinților greci la binecuvântarea lui Iacov supraviețuiesc doar în traduceri moderne protejate de drepturi de autor, în timp ce Augustin consemnează profeția mesianică în cuvintele de domeniu public pe care întreaga Biserică nedespărțită le-a mărturisit întotdeauna. Părinții, din Răsărit și din Apus, au citit aceasta ca fiind cuvântul cel mai limpede despre Mesia din toată cartea Genezei: Leul din seminția lui Iuda, Acela pentru care așteaptă neamurile. Și astfel cartea care s-a deschis cu „La început” se încheie cu două morminte în Egipt și o nădejde care le întrece pe amândouă — patriarhii mor, dar făgăduința nu moare, căci Așteptarea neamurilor este încă să vină. Augustin se oprește asupra acestei binecuvântări ca fiind culmea ultimei ore a lui Iacov.
Citește
Citire
Citește Geneza 49–50 — Iacov își cheamă fiii ca să le spună „ce se va întâmpla cu voi în zilele din urmă” și binecuvântează pe fiecare după partea lui. Peste Iuda rostește marele cuvânt: „Iuda, tu ești acela pe care frații tăi te vor lăuda”; „Iuda este un pui de leu”; „sceptrul nu se va depărta de la Iuda… până va veni Silo; și la el se vor aduna popoarele”. Când a terminat, poruncește fiilor săi să-l îngroape în peștera Macpela împreună cu Avraam și Isaac și își dă duhul. Iosif plânge peste fața tatălui său și îl duce în Canaan cu mare jale și îl îngroapă. Apoi frații se tem de răzbunarea lui Iosif, dar el îi mângâie din nou: „voi ați gândit rău împotriva mea; dar Dumnezeu a rânduit spre bine”. Iosif trăiește să-și vadă copiii copiilor și, murind, face pe Israel să jure că îi vor duce oasele afară din Egipt când Dumnezeu îi va cerceta.
Studiu
Fericitul Augustin nu lasă moartea lui Iacov să treacă ca un simplu sfârșit; o citește ca pe ceasul celei mai limpezi profeții. El consemnează că Iacov, la urmă,
a binecuvântat pe fiii și pe nepoții săi prin Iosif și a profețit cât se poate de limpede despre Hristos, zicând în binecuvântarea lui Iuda— și apoi consemnează chiar cuvintele patriarhului, oracolul pe care întreaga Biserică l-a citit ca făgăduință a lui Mesia.
Un domnitor nu va lipsi din Iuda, nici un conducător din coapsele lui, până vor veni cele păstrate pentru el. Împărăția va rămâne în linia lui Iuda până va veni Acela pentru care a fost păstrată. Iar Augustin se oprește asupra ultimei fraze ca pecete a întregii profeții, cuvântul care deschide făgăduința către tot pământul.
și El este așteptarea neamurilor. Nu doar Israel, ci neamurile — întreaga lume păgână pe care Augustin a urmărit-o prin regii și idolii ei — așteaptă, fie că știu sau nu, pe Împăratul care se va ridica din Iuda.
Considerați
Cugetare
Ține împreună aceste două fraze: un domnitor nu va lipsi din Iuda și El este așteptarea neamurilor. Cea dintâi este o făgăduință de permanență — linia regală păstrată de-a lungul veacurilor de exil și ruină; cea de-a doua este o făgăduință de universalitate — că Împăratul care vine în cele din urmă nu este un căpetenie de seminție, ci dorința tuturor popoarelor. Răsăritul creștin mărturisește că amândouă se împlinesc într-o singură Persoană: Iisus, născut din seminția lui Iuda, Leul care este totodată Mielul junghiat și înviat, înaintea căruia adunarea neamurilor se pleacă acum. De aceea Geneza poate sfârși într-un sicriu în Egipt fără să sfârșească în deznădejde. Iacov moare; Iosif moare și oasele lui sunt puse într-o ladă ca să aștepte; dar făgăduința pecetluită în binecuvântarea lui Iuda este fără moarte. Cartea se închide, așa cum vede Fericitul Augustin că poporul lui Dumnezeu o închide, nu ca pe o rămășiță care se stinge, ci ca pe o sămânță care crește spre seceriș — căci după moartea lui Iosif
ei au crescut în continuare, înmulțindu-se cu rodnicia dată de Dumnezeu. Așteptarea sădită în Geneza 49 va coace prin Ieșire, prin profeți și prin veacurile lungi, până când Leul lui Iuda Se va naște în Betleemul lui Iuda și neamurile vor veni în cele din urmă la Împăratul lor.
Răspunde
Răspuns
Stai de cealaltă parte a profeției rostite de Iacov. Leul lui Iuda a venit; Așteptarea neamurilor are un nume și o față. Așa că citește încheierea Genezei nu ca pe un trist rămas-bun de la patriarhi morți, ci ca pe deschiderea unei nădejdi care duce drept la tine. Ca și Iosif, ți se poate cere să ierți pe cei ce ți-au vrut răul, încrezându-te că Dumnezeu a rânduit spre bine; ca și Iacov, poate va trebui să mori într-o țară străină cu făgăduința încă neîmplinită înaintea ochilor — și totuși să mori în credință, poruncind celor ce vin după tine să ducă nădejdea ta mai departe. Patriarhii nu au văzut ziua Leului lui Iuda, totuși au murit încrezători că va veni. Tu ai văzut-o. Trăiește, deci, ca unul ce aparține seminției Lui și așteaptă arătarea Lui — iertând cu dărnicie, nădăjduind dincolo de mormânt și adunându-te cu toate neamurile la Împăratul pentru care a fost făcut tot pământul ca să aștepte.
Roagă-te
Rugăciune
O, Hristoase Dumnezeul nostru, Leul din seminția lui Iuda și Așteptarea neamurilor, vestit de Iacov pe moarte și așteptat de-a lungul tuturor veacurilor: Te binecuvântăm că făgăduința pecetluită în Geneză nu a rămas zadarnică, ci a înflorit în cele din urmă prin venirea Ta. Dă-ne credința patriarhilor, care au murit încrezători într-un cuvânt pe care nu-l văzuseră încă împlinit, și inima lui Iosif, care a iertat răul ce i s-a făcut pentru că a văzut binele Tău dincolo de el. Poartă-ne, așa cum ai purtat pe poporul Tău pelerin, prin fiecare Egipt al vieții acesteia spre pământul făgăduinței; și când vom muri, să murim în nădejde, cu ochii ațintiți spre arătarea Ta. Adună-ne cu toate neamurile la Tine, o, Împărate care ai fost așteptat și ai venit și vei veni iarăși, împreună cu Tatăl Tău cel din veșnicie și cu Duhul Tău cel prea-sfânt și de viață dătător, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →