← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Geneza 23-24 — cu Matthew Henry

Geneza 23-24Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În această lecție zilnică primim îndrumarea statornică a lui Matthew Henry în timp ce parcurge capitolele 23 și 24 din Geneza. Aceste două capitole trec de la liniștita întristare pricinuită de moartea Sarei la cumpărarea cu grijă a locului ei de odihnă și apoi la aranjamentele pline de nădejde pentru viitorul lui Isaac. Expunerea cumpătată a lui Matthew Henry scoate în evidență credința statornică ce a modelat casa lui Avraam atât în durere cât și în așteptare. Cuvintele sale ne invită să observăm cum îndatoririle obișnuite și făgăduințele extraordinare se întâlnesc sub mâna lui Dumnezeu. În timp ce ascultăm, ne pregătim inimile să primim învățătura care încă vorbește despre felul în care cinstim pe cei morți, păstrăm legămintele și ne încredem în pronia lui Dumnezeu pentru cei pe care îi iubim.
Citește

Citire

Deschidem acum textul însuși. Geneza 23 consemnează moartea Sarei la Hebron și cumpărarea peșterii Macpela de către Avraam. Geneza 24 urmează imediat cu porunca lui Avraam dată slujitorului său și călătoria minunată care o aduce pe Rebeca la Isaac. Citim aceste capitole cu încetineală, observând demnitatea acordată atât înmormântării cât și logodnei. Lăsăm narațiunea să se așeze înainte de a ne întoarce la observațiile lui Matthew Henry asupra acelorași pasaje.
Studiu
Henry începe prin a examina consemnarea morții Sarei și a bocetului lui Avraam. Avem aici: 1. Vârsta Sarei, v. 1. Cu aproape patruzeci de ani mai înainte, ea se numise bătrână, cap. XVIII, 12. Bătrânii nu vor muri mai curând, dar pot muri mai bine, dacă se socotesc bătrâni. 2. Moartea ei, v. 2. Cel mai longeviv trebuie să moară la urmă. Avraam și Sara au trăit împreună în bună înțelegere mulți ani; dar moartea desparte pe aceia pe care nimic altceva nu i-ar fi putut despărți. Prietenii și favoriții deosebiți ai Cerului nu sunt scutiți de lovitura morții. Ea a murit în țara Canaanului, unde fusese mai bine de șaizeci de ani ca străină. 3. Bocetul lui Avraam pentru ea; și el a fost un bocet adevărat. El nu a împlinit doar ceremoniile de jale după obiceiul vremii aceleia, ca bocitorii care umblă pe străzi, ci a plâns cu sinceritate marea pierdere a unei soții bune și a dat dovadă de statornicia afecțiunii sale față de ea până la sfârșit. Se folosesc două cuvinte: a venit atât să jelească cât și să plângă. Durerea lui nu a fost prefăcută, ci reală. A venit la cortul ei și s-a așezat lângă trupul neînsuflețit, ca să aducă acolo tributul lacrimilor sale, ca ochiul lui să-i atingă inima și ca să arate un respect mai mare memoriei celei plecate. Observație: Nu numai că este îngăduit, ci este și o datorie să plângem moartea rudelor noastre apropiate, atât în supunere față de pronia lui Dumnezeu, care ne cheamă astfel la plâns și la jale, cât și spre cinstirea acelora cărora li se cuvine cinste. Lacrimile sunt un tribut datorat prietenilor noștri decedați. Când un trup este semănat, trebuie udat. Dar nu trebuie să ne întristăm ca cei ce n-au nădejde; căci avem o bună nădejde prin har atât cu privire la ei cât și cu privire la noi înșine. Henry urmărește apoi așezarea publică a cumpărării ogorului și însemnătatea ei durabilă. Avem aici încheierea tratativelor dintre Avraam și Efron cu privire la locul de înmormântare. Târgul a fost făcut în public, înaintea tuturor vecinilor, în prezența și auzul fiilor lui Het, v. 16, 17. Observație: Prudența, ca și dreptatea, ne îndrumă să fim cinstiți, deschiși și fără ascunzișuri în afacerile noastre. Contractele frauduloase urăsc lumina și aleg să fie ascunse; dar aceia care au intenții cinstite în târgurile lor nu se sinchisesc cine sunt martori la ele. Legea noastră recunoaște vânzările făcute în piața publică și prin act înregistrat. Observăm: 1. Avraam, fără fraudă, înșelăciune sau întârziere, plătește banii, v. 16. Îi plătește cu promptitudine, fără ezitare, îi plătește în întregime, fără micșorare, și îi plătește la cântar, bani curenți cu negustorul, fără înșelătorie. Vedem cât de vechi este folosirea banilor pentru ajutorul comerțului; și vedem cât de cinstit trebuie plătit banul acolo unde este datorat. Observăm: Deși toată țara Canaanului era a lui Avraam prin făgăduință, totuși, deoarece timpul stăpânirii lui nu sosise încă, ceea ce i-a trebuit acum a cumpărat și a plătit. Observație: Stăpânirea nu se întemeiază pe har. Titlul sfinților la o moștenire veșnică nu le dă dreptul la posesiunile acestei lumi și nu îi îndreptățește să facă nedreptate. 2. Efron îi face cu cinste și cu dreptate un titlu bun asupra pământului, v. 17, 18, 20. Ogorul, cu toate anexele lui, este transmis lui Avraam și moștenitorilor lui pentru totdeauna, în curtea publică, nu prin scris (nu reiese că scrierea era folosită atunci), ci printr-o declarație publică și solemnă înaintea martorilor, suficientă pentru a-l transmite. Observație: După cum ceea ce se cumpără trebuie plătit cu cinste, tot așa ceea ce se vinde trebuie predat și asigurat cu cinste. 3. Avraam ia apoi în stăpânire și o înmormântează pe Sara în peștera sau bolta (dacă a fost făcută de natură sau de artă nu este sigur) care se afla în ogorul cumpărat. Este probabil ca Avraam să fi înmormântat slujitori din casa lui de când venise în Canaan, dar mormintele oamenilor de rând (2 Împărați XXIII, 6) le-au fost de ajuns; acum, când Sara a murit, trebuie găsit un loc deosebit pentru rămășițele ei. Este demn de remarcat: (1.) Că un loc de înmormântare a fost primul petic de pământ pe care l-a posedat Avraam în Canaan. Observație: Când intrăm în lume este bine să ne gândim la ieșirea noastră din ea; căci, de îndată ce ne naștem, începem să murim. (2.) Că a fost singura bucată de pământ pe care a posedat-o vreodată, deși țara era a lui în întregime prin moștenire viitoare. Aceia care au mai puțin din acest pământ își găsesc un mormânt în el. Avraam a pregătit nu cetăți, ca Cain și Nimrod, ci un mormânt, [1.] Ca să fie o amintire constantă a morții pentru el și pentru urmașii lui, ca el și ei să învețe să moară în fiecare zi. Acest mormânt se spune că este la capătul ogorului (v. 9); căci, oricare ar fi posesiunile noastre, există un mormânt la capătul lor. [2.] Ca să fie un semn al credinței și al așteptării lui în înviere; căci de ce s-ar avea atâta grijă de trup dacă este aruncat pentru totdeauna și nu trebuie să învieze? Avraam a spus prin aceasta limpede că căuta o țară mai bună, adică una cerească. Avraam este mulțumit să fie mereu în mișcare cât trăiește, dar își asigură un loc unde, când va muri, carnea lui să se odihnească în nădejde. Henry se îndreaptă apoi spre instrucțiunile lui Avraam cu privire la căsătoria lui Isaac. I. Grija pe care a purtat-o față de un fiu bun, ca să-l căsătorească, bine căsătorit. Era timpul potrivit să se gândească la aceasta acum, căci Isaac avea aproape patruzeci de ani, și fusese obiceiul strămoșilor lui să se căsătorească la treizeci de ani sau mai devreme, cap. XI, 14, 18, 22, 24. Avraam a crezut făgăduința zidirii casei sale și de aceea nu s-a grăbit; nu mai mult grabă decât viteză bună. Două considerații l-au determinat să se gândească la aceasta acum (v. 1):—1. Că el însuși era probabil să părăsească lumea curând, căci era bătrân și înaintat în vârstă, și i-ar fi fost o mulțumire să-și vadă fiul așezat înainte de a muri; și, 2. Că avea o moștenire bună de lăsat în urmă, căci Domnul îl binecuvântase în toate lucrurile; și binecuvântarea Domnului îmbogățește. Vedem cât de mult prietenește religia și evlavia prosperitatea exterioară. Acum grija evlavioasă a lui Avraam cu privire la fiul său a fost: (1.) Ca el să nu se căsătorească cu o fiică a Canaanului, ci cu una din rudenia lui. El a văzut că cananeii degenerau în mare nelegiuire și știa prin revelație că erau destinați pieirii și de aceea nu și-ar fi căsătorit fiul printre ei, ca nu cumva să fie fie o cursă pentru sufletul lui, fie cel puțin o pată pentru numele lui. (2.) Ca totuși să nu părăsească țara Canaanului, ca să meargă el însuși printre rudele lui, nici măcar în scopul de a alege o soție, ca nu cumva să fie ispitit să se așeze acolo. Această precauție este dată în v. 6 și repetată în v. 8. „Să nu aduci pe fiul meu acolo din nou, orice ar fi. Mai bine să nu aibă soție decât să se expună acelei ispite.” Observație: Părinții, în așezarea copiilor lor, trebuie să consulte cu grijă bunăstarea sufletelor lor și înaintarea lor pe calea spre cer. Aceia care prin har au scăpat de stricăciunea care este în lume prin poftă și și-au crescut copiii în consecință, trebuie să se ferească de a face ceva prin care ei să fie din nou încurcați în ea și biruiți, 2 Petru II, 20. Ferește-te să nu-i aduci acolo din nou, Evrei XI, 15.
Considerați

Considerare

Henry leagă înmormântarea Sarei direct de relatarea căsătoriei care urmează. Căsătoriile și înmormântările sunt schimbările familiilor și știrile obișnuite printre locuitorii satelor. În capitolul precedent l-am avut pe Avraam înmormântându-și soția, aici îl avem căsătorindu-și fiul. Aceste istorii despre familia lui, cu împrejurările lor mărunte, sunt relatate pe larg, în timp ce istoriile regatelor lumii de atunci, cu revoluțiile lor, sunt îngropate în tăcere; căci Domnul îi cunoaște pe ai Săi. Alăturarea căsătoriei lui Isaac la înmormântarea Sarei (cu o referire deosebită la ea, ver. 67) ne arată că „o generație trece și altă generație vine”; și astfel se păstrează legătura atât a firii omenești cât și a legământului. Aici este: I. Grija lui Avraam cu privire la căsătoria fiului său și porunca pe care a dat-o slujitorului său în această privință, ver. 1-9. II. Călătoria slujitorului său în țara lui Avraam, ca să caute o soție pentru tânărul său stăpân printre rudele sale, ver. 10-14. III. Pronia bună care l-a făcut cunoscut cu Rebeca, al cărei tată era văr primar cu Isaac, ver. 15-28. IV. Tratativele de căsătorie cu rudele ei, ver. 29-49. V. Consimțământul lor obținut, ver. 50-60. VI. Întâlnirea fericită și căsătoria dintre Isaac și Rebeca, ver. 61 și urm.). Henry încheie secțiunea subliniind încrederea lui Avraam în îngerul călăuzitor al lui Dumnezeu. III. Încrederea pe care a pus-o într-un Dumnezeu bun, care, nu se îndoiește, îi va da slujitorului său succes în această întreprindere, v. 7. El își amintește că Dumnezeu l-a scos în chip minunat din țara nașterii sale, prin chemarea eficientă a harului Său; și de aceea nu se îndoiește că îl va ajuta în grija sa de a nu-și aduce fiul acolo din nou. El își amintește de asemenea făgăduința pe care Dumnezeu i-a făcut-o și i-a confirmat-o că îi va da Canaanul seminției sale și de acolo deduce că Dumnezeu îl va sprijini în eforturile sale de a-și căsători fiul, nu printre acele neamuri osândite, ci cu una care era potrivită să fie mama unei astfel de seminții. „Nu te teme deci; El va trimite pe îngerul Său înaintea ta ca să-ți facă calea prosperă.” Observație: 1. Aceia care se țin cu grijă în calea datoriei și se conduc după principiile religiei lor în planurile și întreprinderile lor au temei bun să aștepte prosperitate și succes în ele. Dumnezeu va face ca să se sfârșească spre mângâierea noastră ceea ce urmărim cu sinceritate spre slava Lui. 2. Făgăduințele lui Dumnezeu și propriile noastre experiențe sunt de ajuns ca să ne încurajeze dependența de Dumnezeu și așteptările de la El în toate treburile acestei vieți. 3. Îngerii lui Dumnezeu sunt duhuri slujitoare, trimise nu numai pentru ocrotire, ci și pentru călăuzirea moștenitorilor făgăduinței, Evrei I, 14. „El va trimite pe îngerul Său înaintea ta și atunci vei izbuti bine.”
Răspunde

Răspuns

Cum modelează demnitatea arătată de Avraam în bocetul pentru Sara felul în care cinstiți pe cei pe care i-ați pierdut? În ce tranzacții obișnuite ale vieții de fiecare zi sunteți invitați să acționați cu aceeași cinste și deschidere pe care le-a arătat Avraam? Unde ați putea avea nevoie să renunțați la control și să vă încredeți că Dumnezeu va trimite pe mesagerul Său înainte, așa cum s-a încrezut Avraam pentru Isaac?
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule plin de har, așa cum Avraam a jelit-o pe Sara cu nădejdea așezată pe făgăduințele legământului Tău și și-a purtat treburile cu o integritate desăvârșită, întărește-ne și pe noi prin Duhul Tău ca să ne încredem în Cuvântul Tău în vreme de pierdere și să umblăm cu cinste înaintea altora. Păzește casele noastre de alianțe nelegiuite și îndrumă-ne, în schimb, spre cei ce se tem de Tine, trimițând prezența Ta înaintea fiecărui pas, așa cum ai călăuzit pe slujitor la Rebeca. Fie ca aceeași credincioșie a legământului care a asigurat atât un mormânt, cât și o mireasă pentru urmașii lui Avraam să ancoreze acum inimile noastre în Evanghelie, până la împlinirea făgăduințelor ei în Hristos. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →