Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 99-100 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În lecția de astăzi ne întoarcem la expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Psalmilor 99 și 100. Calvin arată cum domnia lui Dumnezeu cheamă atât la teamă reverentă cât și la laudă din inimă din partea poporului său. Comentariul său scoate în evidență caracterul sfânt al Domnului care locuiește printre ai săi, credincioșia mediatorilor săi numiți și chemarea plină de bucurie care se extinde chiar până la marginile pământului. Pe măsură ce ascultăm cuvintele lui Calvin, suntem invitați să vedem dreptatea și mila lui Dumnezeu manifestate în viața comunității legământului. Fie ca acești psalmi antici, iluminați de perspectiva lui Calvin, să trezească astăzi propria noastră închinare și încredere.
Citește
Pregătește-te acum să citești Psalmii 99 și 100 în propria ta Biblie. Ascultă chemarea repetată de a-L înălța pe Domnul pentru că este sfânt, amintirea lui Moise, Aaron și Samuel care au chemat numele Lui și chemarea plină de bucurie pentru tot pământul de a-L sluji pe Iehova cu bucurie. Lasă cuvintele să se așeze în inima ta înainte de a studia reflecțiile lui Calvin asupra acelorași versete.
Studiu
Studiază
Calvin începe prin a explica porunca ca poporul să tremure la domnia lui Dumnezeu.
1 Domnul domnește Poporul, care fusese chemat mai înainte să se bucure, este acum poruncit să tremure. Căci, deoarece evreii erau înconjurați de dușmani, era de cea mai mare importanță ca puterea lui Dumnezeu să fie mărită printre ei, ca ei să știe că, sub ocrotirea Lui, vor fi în permanență și complet în siguranță față de ura și furia oricărui dușman. Cuvântul ebraic rgz, ragaz, după cum am văzut și în altă parte, înseamnă uneori a tremura, alteori a fi mânios și, pe scurt, denotă orice emoție puternică izvorâtă fie din mânie, fie din frică. [115] Prin urmare, profetul intenționează aici ca Dumnezeu, în eliberarea poporului Său ales, să dea o astfel de manifestare palpabilă a puterii Sale, încât să lovească toate neamurile cu groază și să le facă să simtă cât de nebunește se aruncaseră spre propria lor distrugere. Căci cu privire la oameni se spune că Dumnezeu domnește, atunci când Se înalță prin manifestările mărețe pe care le dă puterii Sale; pentru că, în timp ce ajutorul pe care El îl dă rămâne invizibil, necredincioșii acționează mai prezumțios, ca și cum nu ar exista Dumnezeu.Calvin se îndreaptă apoi spre îndemnul de a-L înălța pe Iehova Dumnezeul nostru la scăunelul picioarelor Sale.
5 Înălțați-L pe Iehova Dumnezeul nostru Acest îndemn este adresat în mod potrivit numai Bisericii, deoarece, fiind făcută părtașă la harul lui Dumnezeu, ea trebuie să se consacre cu și mai multă râvnă slujirii Lui și dragostei de evlavie. Psalmistul, prin urmare, cheamă pe evrei să-L înalțe pe acel Dumnezeu de la care primiseră un astfel de ajutor vădit și le poruncește să aducă acea închinare rânduită în Legea Sa. Templul este numit într-adevăr în alte locuri scaunul lui Dumnezeu, sau casa, sau odihna, sau locuința Sa; aici este numit scăunelul picioarelor Sale, iar pentru folosirea acestei metafore există cel mai bun dintre toate motivele. Căci Dumnezeu a dorit să locuiască în mijlocul poporului Său într-un asemenea mod, încât nu numai să le îndrepte gândurile spre templul din afară și spre chivotul legământului, ci mai degrabă să le înalțe spre lucrurile de sus. De aceea, termenul casă sau locuință tindea să le dea curaj și încredere, ca toți credincioșii să aibă îndrăzneală să se apropie liber de Dumnezeu, pe care Îl vedeau venind de bunăvoie în întâmpinarea lor.Apoi Calvin subliniază harul special dat prin Moise, Aaron și Samuel.
6. Moise și Aaron. Psalmistul mărește harul special pe care Dumnezeu l-a acordat într-un mod foarte remarcabil seminției lui Avraam, ca de acolo să aleagă pentru Sine profeți și preoți care să fie, ca să zicem așa, mijlocitori între El și popor, pentru a ratifica legământul mântuirii. Și menționează trei persoane care erau vestite în vremurile de odinioară. Căci Moise era, ca să zicem așa, un mijlocitor care să împace poporul cu Dumnezeu. Aaron a fost învestit cu aceeași slujbă; iar, ulterior, Samuel a susținut același caracter. Nu există însă nicio îndoială că sub aceste trei persoane el a inclus tot poporul cu care Dumnezeu făcuse un legământ. Dar el menționează numele celor care erau depozitarii și păzitorii acestei comori neprețuite. S-ar putea părea nepotrivit ca el să vorbească despre Moise ca fiind printre preoți, deoarece fiii săi erau doar printre leviții obișnuiți, iar Moise însuși, după darea legii, nu a deținut niciodată slujba de mare preot. Dar, deoarece evreii îi numesc pe kvhnym, chohanim, pe acei oameni de frunte și foarte eminenți, [121] cum ar fi fiii de regi, nimic nu-l împiedică pe profet să-i dea această denumire lui Moise, ca și cum ar fi spus că el era unul dintre conducătorii sfinți ai Bisericii. [122] Mai mult, dacă ne întoarcem la prima origine -- la perioada anterioară publicării legii, este sigur că Moise era atunci învestit cu slujba de mare preot. Trebuie ținut cont și de scopul profetului, și anume că Dumnezeu nu numai că a adoptat sămânța lui Avraam, ci a pus deoparte pe unii dintre ei ca să acționeze ca mijlocitori, pe care i-a poruncit să cheme numele Său, pentru ca legământul Său să fie și mai întărit. Căci invocarea despre care vorbește nu trebuie înțeleasă în mod nediscriminatoriu despre orice fel de chemare, ci numai despre aceea care aparține preoților, care au fost aleși de Dumnezeu ca mijlocitori care să apară în prezența Sa în numele întregului popor și să vorbească în numele lor.
Considerați
Reflectează
Calvin leagă guvernarea lui Dumnezeu de practica dreptății și echității în Biserică.
4 Puterea regelui iubește de asemenea judecata Aceasta poate fi privită ca o amenințare menită să umple de groază pe dușmanii săi; ca și cum ar spune: atât de mare este grija lui Dumnezeu pentru dreptate și echitate, încât S-a îmbrăcat cu putere pentru a răzbuna nedreptățile pe care dușmanii Săi I le-au făcut. Cred totuși că este de preferat să se aplice Bisericii, deoarece ea se află sub guvernarea lui Dumnezeu cu scopul expres [116] de a practica dreptatea și sfințenia. Există o altă interpretare care nu este deloc inacceptabilă, și anume aceea care nu asociază idei de tiranie cu guvernarea lui Dumnezeu, deoarece există o concordanță constantă între puterea și dreptatea Sa. Dar când iau în considerare întregul context, nu am nicio îndoială că profetul, după ce L-a prezentat pe Dumnezeu ca fiind așezat pe tronul Său regal, vorbește acum despre modul în care El își guvernează împărăția; căci adaugă: Tu ai stabilit echitatea și dreptatea. Această propoziție poate fi interpretată în două moduri; fie că Dumnezeu în legea Sa a poruncit poporului Său să practice o echitate desăvârșită, fie că, susținându-i și apărându-i, El a mărturisit în mod constant marea Sa grijă pentru dreptatea și echitatea Sa. Este foarte adevărat că cea mai înaltă echitate a caracterizat întotdeauna lucrările și judecățile lui Dumnezeu, totuși pare mai probabil că se referă la acel sistem, la acea formă de guvernare pe care Dumnezeu, care iubește dreptatea, a rânduit-o printre poporul lui Israel și care era cea mai bună regulă pentru a duce o viață de cinste și integritate. Și de aceea cuvântul a face este luat în mod impropriu ca însemnând a rândui sau a porunci. Dacă cineva ar alege să considere această ultimă propoziție ca referindu-se la guvernarea lui Dumnezeu, nu sunt deloc dispus să nu fiu de acord cu el. Căci nimic nu-i însuflețește și nu-i încurajează mai mult pe credincioși să asculte de Dumnezeu sau nu le inspiră o râvnă mai mare de a păzi legea Sa, decât să afle în acest curs de acțiune că ei sunt obiectele grijii Sale părintești și că dreptatea pe care El o cere de la poporul Său în cuvinte este, din partea Lui, răsplătită prin fapte de bunătate.Calvin extinde chemarea la slujire plină de bucurie pentru tot pământul în Psalmul 100.
1 Faceți un sunet de bucurie Psalmistul se referă doar la acea parte a slujirii lui Dumnezeu care constă în a relata binefacerile Sale și a-I mulțumi. Și deoarece el invită în mod nediscriminatoriu pe toți locuitorii pământului să-L laude pe Iehova, el pare, în spiritul profeției, să se refere la perioada când Biserica va fi adunată din diferite neamuri. De aceea el poruncește (versetul 2) ca Dumnezeu să fie slujit cu bucurie, arătând că bunătatea Sa față de poporul Său este atât de mare încât le oferă un motiv abundent de bucurie. Acest lucru este exprimat mai bine în al treilea verset, în care el mustră mai întâi prezumția acelor oameni care s-au lepădat în mod nelegiuit de adevăratul Dumnezeu, atât prin a-și făuri mulți dumnezei, cât și prin a născoci diferite forme de a-I aduce închinare. Și deoarece o mulțime de dumnezei distruge și suprimă cunoașterea adevărată a unui singur Dumnezeu și îi întunecă slava, profetul, cu mare potrivire, cheamă pe toți oamenii să se gândească și să înceteze de a-L jefui pe Dumnezeu de cinstea cuvenită numelui Său; și, în același timp, se ridică împotriva nebuniei lor în aceea că, nemulțumindu-se cu singurul Dumnezeu, au ajuns deșerți în închipuirile lor. Căci, oricât de mult sunt constrânși să mărturisească cu gura că există un Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, totuși ei sunt mereu și mereu deposedându-L treptat de slava Sa; și în acest fel, Dumnezeirea este, în măsura maximă a puterii lor, redusă la o neființă. Deoarece este atunci un lucru foarte dificil să-i țină pe oameni în practica închinării curate a lui Dumnezeu, profetul, nu fără motiv, cheamă lumea de la deșertăciunea ei obișnuită și le poruncește să-L recunoască pe Dumnezeu ca Dumnezeu. Căci trebuie să luăm aminte la această scurtă definiție a cunoașterii Lui, și anume ca slava Sa să fie păstrată neștirbită și ca niciun dumnezeu să nu I se opună care ar putea întuneca slava numelui Său. Este adevărat, într-adevăr, că în papalitate Dumnezeu își păstrează încă numele, dar deoarece slava Sa nu este cuprinsă în simplele litere ale numelui Său, este sigur că acolo El nu este recunoscut ca Dumnezeu. Să știți, așadar, că adevărata închinare a lui Dumnezeu nu poate fi păstrată în toată integritatea ei până când profanarea de jos a slavei Sale, care este însoțitoarea inseparabilă a superstiției, nu va fi complet reformată.
Răspunde
Cum te mângâie și te smerește astăzi sfințenia lui Dumnezeu? În ce fel ești ispitit să tratezi cu ușurință slava lui Dumnezeu? Unde te-ai putea alătura întregului pământ în a-L sluji pe Domnul cu bucurie în această săptămână?
Roagă-te
O, Doamne Dumnezeul nostru, care domnești în sfințenie peste heruvimi și împlinești dreptate și judecată în Iacov, stabilește stăpânirea Ta suverană în inimile noastre și printre neamuri. Prin îndurările legământului asigurate în Hristos, dă-ne har să tremurăm înaintea tronului Tău, totuși să intrăm pe porțile Tale cu mulțumire, slujindu-Te cu bucurie ca oile pășunii Tale. Fă ca tot pământul să cunoască că Tu singur ești Dumnezeu și păstrează-ne credincioși să chemăm Numele Tău până în ziua aceea când orice genunchi se va pleca. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →