← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Geneza 37-38 — cu Matthew Henry

Geneza 37-38Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul clasic al lui Matthew Henry aduce o perspectivă proaspătă asupra poveștii antice a lui Iosif din Geneza 37–38. Tratarea sa atentă verset cu verset dezvăluie cum tensiunea familială, visele și trădarea slujesc toate unui scop divin mai larg. Pe măsură ce călătorim cu Henry prin aceste capitole, descoperim atât durerea geloziei umane, cât și suveranitatea liniștită a lui Dumnezeu la lucru. Reflecțiile sale ne invită să vedem pe Hristos prefigurat în umilirea și înălțarea lui Iosif. Lecția de astăzi se inspiră direct din observațiile lui Henry pentru a ne ajuta să citim Scriptura atât cu mintea, cât și cu inima. Cuvintele sale ne ghidează meditația asupra providenței și a caracterului.
Citește

Citire

Începe prin a citi Geneza 37 și 38 încet și cu rugăciune. Observă trecerea de la genealogia lui Esau la relatarea detaliată a familiei lui Iacov. Acordă o atenție specială viselor lui Iosif, urii tot mai mari a fraților săi și evenimentelor dureroase care urmează. Permite narațiunii să se desfășoare fără grabă. Pe măsură ce citești, cere Duhului Sfânt să evidențieze temele favorii, invidiei și eliberării neașteptate pe care Matthew Henry le va ilumina mai târziu.
Studiu
Henry începe prin a rezuma evenimentele capitolului referitoare la Iosif. În acest capitol începe povestea lui Iosif, care, în fiecare capitol următor cu excepția unuia până la sfârșitul acestei cărți, ocupă cel mai important loc. El era fiul cel mai mare al lui Iacov de la soția iubită Rahela, născut, ca mulți bărbați eminenți, dintr-o mamă care fusese mult timp stearpă. Povestea sa este împărțită în mod remarcabil între umilirea și înălțarea sa, încât nu putem evita să vedem ceva din Hristos în ea, care a fost mai întâi umilit și apoi înălțat, și în multe privințe, astfel încât să corespundă tipului lui Iosif. Ea arată de asemenea soarta creștinilor, care trebuie să intre în împărăție prin multe necazuri. În acest capitol avem, I. Răutatea pe care frații săi o purtau împotriva lui. Ei îl urau, 1. Pentru că îi spunea tatălui său despre răutatea lor, ver. 1, 2. 2. Pentru că tatăl său îl iubea, ver. 3, 4. 3. Pentru că visa la stăpânirea sa asupra lor, ver. 5-11. II. Răutățile pe care frații săi le-au plănuit și le-au făcut împotriva lui. 1. Vizita prietenoasă pe care le-a făcut le-a oferit o ocazie, ver. 12-17. 2. Ei au plănuit să-l omoare, dar au hotărât să-l lase să moară de foame, ver. 18-24. 3. Și-au schimbat scopul și l-au vândut ca sclav, ver. 25-28. 4. L-au făcut pe tatăl lor să creadă că a fost sfâșiat în bucăți, ver. 29-35. 5. El a fost vândut în Egipt lui Potifar, ver. 36. Și toate acestea lucrau împreună spre bine. El examinează apoi relațiile familiale și motivele urii fraților. Moise nu mai are nimic de spus despre edomiți, decât dacă se întâmplă să cadă în calea lui Israel; dar acum se concentrează îndeaproape asupra poveștii familiei lui Iacov: Acestea sunt generațiile lui Iacov. A lui nu este o genealogie goală și stearpă ca cea a lui Esau (cap. xxxvi. 1), ci o istorie memorabilă și folositoare. Aici este, 1. Iacov ca străin cu tatăl său Isaac, care este încă în viață, v. 1. Niciodată nu vom fi acasă, până nu vom ajunge în cer. 2. Iosif, un păstor, păzind turma cu frații săi, v. 2. Deși era preferatul tatălui său, totuși nu a fost crescut în lenevie sau delicatețe. Cei care nu își iubesc cu adevărat copiii nu îi obișnuiesc cu munca, truda și mortificarea. Alintarea copiilor este pe bună dreptate numită de obicei stricarea lor. Cei care sunt crescuți să nu facă nimic sunt probabil buni la nimic. 3. Iosif iubit de tatăl său (v. 3), parțial din cauza mamei sale dragi care murise, și parțial din cauza lui însuși, pentru că era cea mai mare mângâiere a bătrâneții sale; probabil îl slujea și era mai atent la el decât ceilalți fii ai săi; el era fiul bătrânului, spun unii; adică, când era copil, era la fel de serios și de înțelept ca și cum ar fi fost un bătrân, un copil, dar nu copilăros. Iacov și-a arătat afecțiunea față de el îmbrăcându-l mai frumos decât pe ceilalți copii ai săi: I-a făcut o haină cu multe culori, care probabil însemna alte onoruri intenționate pentru el. Observă, Deși acei copii sunt fericiți care au în ei ceva care îi recomandă pe bună dreptate iubirii deosebite a părinților lor, totuși este prudența părinților să nu facă o diferență între un copil și altul, decât dacă există o cauză mare și evidentă dată de ascultarea sau neascultarea copiilor; guvernarea părintească trebuie să fie imparțială și condusă cu o mână fermă. 4. Iosif urât de frații săi, (1.) Pentru că tatăl său îl iubea; când părinții fac o diferență, copiii observă curând acest lucru, și adesea provoacă certuri și dispute în familii. (2.) Pentru că le-a adus tatălui său vestea rea despre ei. Fiii lui Iacov făceau acele lucruri, când erau departe de ochii lui, pe care nu ar fi îndrăznit să le facă dacă ar fi fost acasă cu el; dar Iosif i-a dat tatălui său o relatare despre purtarea lor rea, ca să-i poată mustra și opri; nu ca un bârfitor răutăcios, ca să semene discordie, ci ca un frate credincios, care, când nu îndrăznea să-i mustre el însuși, le-a prezentat greșelile unuia care avea autoritate să-i mustre. Observă, [1.] Este obișnuit ca monitorii prietenoși să fie priviți ca dușmani. Cei care urăsc să fie reformați urăsc pe cei care i-ar reforma, Prov. ix. 8. [2.] Este obișnuit ca cei iubiți de Dumnezeu să fie urâți de lume; pe cei pe care îi binecuvântează cerul, îi blestemă iadul. Celor cărora Dumnezeu le vorbește cu mângâiere, oamenii răi nu le vor vorbi cu pace. Se spune aici despre Iosif, băiatul era cu fiii Bilhei; unii citesc, și el le era slujitor, ei îl făceau sclavul lor. Henry continuă prin a analiza visele lui Iosif și semnificația lor. Aici, I. Iosif relatează visele profetice pe care le-a avut, v. 6, 7, 9, 10. Deși era acum foarte tânăr (aproximativ șaptesprezece ani), totuși era evlavios și devotat, și bine înclinat, și aceasta l-a pregătit pentru descoperirile pline de har ale lui Dumnezeu către el. Iosif avea multe necazuri înaintea sa, și de aceea Dumnezeu i-a dat din timp această perspectivă asupra înaintării sale, ca să-l susțină și să-l mângâie sub necazurile lungi și grele cu care urma să fie încercat. Astfel, Hristos a avut o bucurie pusă înaintea sa, și la fel au și creștinii. Observă, Dumnezeu are căi de a-și pregăti poporul dinainte pentru încercările pe care nu le pot prevedea, dar la care El are în vedere în mângâierile cu care îi înzestrează. Visele sale erau, 1. Că snopii fraților săi se înclinau cu toții spre ai lui, arătând cu ce ocazie vor fi aduși să-i aducă omagiu, și anume căutând la el pentru grâu; snopii lor goi se vor închina snopului său plin. 2. Că soarele, luna și unsprezece stele i se închinau, v. 9. Iosif era mai mult profet decât politician, altfel ar fi păstrat asta pentru sine, când nu putea să nu știe că frații săi deja îl urau și că asta nu ar face decât să-i exaspereze și mai mult. Dar, dacă a spus-o în simplitatea sa, totuși Dumnezeu a îndreptat-o spre mortificarea fraților săi. Observă, Iosif visa la înaintarea sa, dar nu visa la închisoarea sa. Astfel, mulți tineri, când pornesc în lume, nu se gândesc decât la prosperitate și plăcere, și nu visează niciodată la necaz. El discută apoi intervenția lui Ruben în complotul împotriva lui Iosif. III. Planul lui Ruben de a-l elibera, v. 21, 22. Observă, Dumnezeu poate ridica prieteni pentru poporul său, chiar și printre dușmanii lor; căci El are toate inimile în mâinile Sale. Ruben, dintre toți frații, avea cel mai mult motiv să fie gelos pe Iosif, căci el era întâiul născut, și astfel îndreptățit la acele favoruri deosebite pe care Iacov le acorda lui Iosif; totuși el se dovedește a fi cel mai bun prieten al său. Temperamentul lui Ruben pare să fi fost moale și efeminat, ceea ce îl trădase în păcatul necurăției; în timp ce temperamentul următorilor doi frați, Simeon și Levi, era aprig, ceea ce îi trădase în păcatul uciderii, un păcat de care Ruben tresărea la gândul. Observă, Constituția noastră naturală ar trebui păzită împotriva acelor păcate la care este cel mai înclinată, și îmbunătățită (ca a lui Ruben aici) împotriva acelor păcate la care este cel mai potrivnică. Ruben a făcut o propunere pe care ei au crezut că va răspunde eficient intenției lor de a-l distruge pe Iosif, și totuși pe care el a intenționat-o să răspundă intenției sale de a-l salva pe Iosif din mâinile lor și de a-l înapoia tatălui său, sperând probabil astfel să-și recâștige favoarea tatălui său, pe care o pierduse recent; dar Dumnezeu a condus toate spre propriul Său scop de a-l face pe Iosif un instrument pentru a salva multe vieți. Iosif era aici un tip al lui Hristos. Deși era Fiul iubit al Tatălui Său, și urât de o lume rea, totuși Tatăl L-a trimis din sânul Său să ne viziteze în mare smerenie și dragoste. El a venit din cer pe pământ, ca să ne caute și să ne mântuiască; totuși atunci au fost puse comploturi răutăcioase împotriva Lui. A venit la ai Săi, și ai Săi nu numai că nu L-au primit, ci au uneltit împotriva Lui: Acesta este moștenitorul, veniți să-L omorâm; Răstignește-L, 215 răstignește-L. La aceasta S-a supus, în urmărirea planului Său de a ne răscumpăra și mântui.
Considerați

Considerare

Henry încheie prin a considera înșelăciunea fraților față de tatăl lor. I. Iosif ar fi fost curând căutat, s-ar fi făcut multe întrebări despre el, și de aceea frații săi au un plan suplimentar, să facă lumea să creadă că Iosif a fost sfâșiat în bucăți de o fiară sălbatică; și aceasta au făcut, 1. Ca să se disculpe, ca să nu fie bănuiți că i-au făcut vreun rău. Observă, Toți am învățat de la Adam să ne acoperim fărădelegea, Iov xxxi. 33. Când diavolul i-a învățat pe oameni să comită un păcat, apoi îi învață să-l ascundă cu altul, furtul și uciderea cu minciuna și sperjurul; dar cel care își acoperă păcatul nu va prospera mult. Frații lui Iosif și-au păstrat propriul și unul altuia sfatul pentru o vreme, dar răutatea lor a ieșit la lumină în cele din urmă, și este publicată aici lumii, și amintirea ei transmisă fiecărei vârste. 2. Ca să-și întristeze bunul tată. Se pare că a fost conceput de ei anume ca să se răzbune pe el pentru dragostea sa deosebită față de Iosif. A fost conceput anume ca să creeze cea mai mare supărare pentru el. I-au trimis haina lui Iosif cu multe culori, cu o culoare în plus față de cele pe care le avusese, o culoare însângerată, v. 32. Au pretins că au găsit-o pe câmp, și Iacov însuși trebuie întrebat cu dispreț: Este aceasta haina fiului tău? Acum, semnul onoarei sale este descoperirea soartei sale; și se deduce pripit din haina însângerată că Iosif, fără îndoială, este sfâșiat în bucăți. Dragostea este întotdeauna înclinată să se teamă de ce e mai rău în privința persoanei iubite; există o dragoste care alungă frica, dar aceea este o dragoste desăvârșită. Acum, să presupună cei care cunosc inima unui părinte agoniile bietului Iacov, și să-și pună sufletele în locul sufletului său. Cât de puternic își reprezintă ideea groaznică a nenorocirii lui Iosif! Dormind sau treaz, își imaginează că vede fiara sălbatică aruncându-se asupra lui Iosif, crede că aude țipetele sale jalnice când leul răgea împotriva lui, se face să tremure și să se înfioare, de multe ori, când își imaginează cum fiara îi sugea sângele, îl sfâșia membru cu membru, și nu lăsa nimic din el, decât haina cu multe culori, ca să ducă veștile. Și fără îndoială a adăugat nu puțin la durere faptul că îl expusese, trimițându-l, și trimițându-l complet singur, în această călătorie periculoasă, care s-a dovedit atât de fatală pentru el. Aceasta îl taie la inimă, și este gata să se vadă pe sine ca un complice la moartea fiului său. Acum, (1.) Au fost folosite eforturi pentru a-l mângâia. Fiii săi au pretins în mod josnic să o facă (v. 35); dar mângâietori ipocriți și nenorociți au fost ei toți. Dacă ar fi dorit cu adevărat să-l mângâie, ar fi putut-o face cu ușurință, spunându-i adevărul, 'Iosif este viu, el este într-adevăr vândut în Egipt, dar va fi un lucru ușor să trimiți acolo și să-l răscumperi.' Aceasta i-ar fi slăbit sacul și l-ar fi încins cu bucurie imediat. Mă întreb dacă fețele lor nu și-au trădat vina, și cu ce față au putut pretinde să-l compătimească pe Iacov pentru moartea lui Iosif, când știau că este viu. Observă, Inima este ciudat de întărită de înșelăciunea păcatului. Dar, (2.) A fost totul în zadar: Iacov a refuzat să fie mângâiat, v. 35. El era un bocitor încăpățânat, hotărât să coboare la mormânt bocind. Nu a fost un transport brusc de pasiune, ca al lui David, O, de-aș fi murit eu în locul tău, fiul meu, fiul meu! Ci, ca Iov, s-a întărit în durere. Observă, [1.] Marea afecțiune față de orice creatură nu pregătește pentru o și mai mare suferință, când este fie îndepărtată de la noi, fie amărâtă pentru noi. Dragostea dezordonată se sfârșește de obicei în durere nemoderată; pe cât de mult se balansează pendulul într-o parte, pe atât se va balansa și în cealaltă. [2.] Cei care nu consultă nici mângâierea sufletelor lor, nici creditul religiei lor, sunt hotărâți în durerea lor la orice ocazie. Nu trebuie să spunem niciodată, 'Vom merge la mormântul nostru bocind,' pentru că nu știm ce zile vesele ne mai poate rezerva Providența, și este înțelepciunea și datoria noastră să ne adaptăm la Providență. [3.] Adesea ne complicăm cu necazuri imaginare. Ne imaginăm lucruri mai rele decât sunt, și apoi ne întristăm mai mult decât este nevoie. Uneori nu este nevoie de mai mult ca să ne mângâiem decât să ne deziluzionăm: este bine să speri ce e mai bun.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în propria mea viață am văzut invidia distorsionând relațiile așa cum a făcut-o printre frații lui Iosif? 2. Cum ar putea Dumnezeu să folosească o dificultate actuală pentru a mă pregăti pentru slujire viitoare, așa cum sugerează Henry în povestea lui Iosif? 3. În ce feluri pot practica genul de încredere răbdătoare pe care Iacov a arătat-o în cele din urmă când 'a observat spusa'?
Roagă-te

Rugăciune

Tată Ceresc, în istoria lui Iosif vedem mâna Ta suverană orânduid fiecare încercare și trădare pentru scopurile Tale bune. Învață-ne să ne încredem în providența Ta când calea pare întunecată și păzește inimile noastre de invidia care sfărâmă familiile. Prin Duhul Tău, dă-ne smerenie ca să umblăm pe calea pe care o rânduiești, ca modelul umilirii ce duce la înălțare să ne fixeze nădejdea doar în Hristos. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →