← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 1 — cu Ioan Calvin

Faptele Apostolilor 1Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la expunerea atentă a capitolului 1 din Faptele Apostolilor oferită de Ioan Calvin. Comentariul său ne călăuzește prin ultimele instrucțiuni date de Hristos apostolilor săi, prin făgăduința Duhului și prin natura împărăției care urma să fie întemeiată. Atenția precisă a lui Calvin la formularea lui Luca ne ajută să vedem atât temelia istorică, cât și semnificația continuă pentru Biserică. Pe măsură ce ascultăm cuvintele sale, suntem invitați să primim aceeași limpezime de care aveau nevoie apostolii înainte de a fi trimiși. Duhul care a fost făgăduit atunci să ne deschidă și nouă inimile ca să primim ceea ce este scris.
Citește

Citire

Începem prin a citi primul capitol din Faptele Apostolilor într-un mod liniștit și atent. Să lase narațiunea înălțării lui Hristos și făgăduința Duhului Sfânt să se așeze în mintea ta. Observă cum Luca consemnează cu grijă atât cuvintele lui Isus, cât și răspunsul apostolilor. Pe măsură ce citești, ține în minte temele mărturiei, ale așteptării și ale împărăției care vor ocupa curând atenția lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a rezuma narațiunea evanghelică pe care Luca o continuă acum. Ca să treacă la cele ce au urmat după înălțarea lui Hristos, el adună pe scurt cuprinsul tuturor celor pe care le-a tratat înainte în cartea anterioară, ca să le alăture pe acestea. Și prezintă pe scurt această descriere a istoriei evangheliei, anume că este o narațiune a celor pe care le-a făcut și le-a spus Hristos atât timp cât a fost pe pământ. Mai departe, deși ei interpretează de obicei că a fost mai întâi în Hristos curăția vieții, înainte ca El să înceapă să predice, aceasta nu are legătură cu gândul lui Luca. Este adevărat că purtarea unui învățător bun și evlavios trebuie să fie astfel alcătuită, încât să vorbească mai întâi prin viața sa, apoi prin limba sa, altfel nu s-ar deosebi cu nimic de un actor. Dar Luca are în vedere mai degrabă ceea ce spusese la sfârșitul evangheliei sale (Luca 24:19), anume că Hristos a fost un proroc puternic în faptă și în cuvânt, adică unul care a excelat nu mai puțin în fapte decât în cuvinte; deși între aceste două locuri este o mică deosebire. Căci puterea faptelor care este lăudată acolo ține de minunile Sale, dar acest „a face” merge mai departe, după părerea mea, anume că sub același lucru sunt cuprinse toate faptele vestite care erau proprii slujirii Sale, în care moartea și învierea Sa sunt cele mai de seamă. Căci slujba Mesiei nu consta doar în învățătură, ci era de asemenea necesar ca El să facă pace între Dumnezeu și om, să fie Răscumpărătorul poporului, restauratorul împărăției și autorul fericirii veșnice. Toate acestea, spun, așa cum au fost promise despre Mesia, tot așa au fost așteptate de la El. Despre porunca dată prin Duhul Sfânt, Calvin scrie: Poruncă prin Duhul Sfânt Luca arată prin aceste cuvinte că Hristos nu a plecat din lume în așa fel încât să nu mai aibă grijă de noi; căci prin faptul că a rânduit o cârmuire veșnică în Biserica Sa, El declară prin aceasta că a avut grijă să poarte de grijă mântuirii noastre; da, El a făgăduit că va fi prezent cu ai Săi până la sfârșit (Matei 28:20), așa cum, într-adevăr, este întotdeauna prezent prin slujitorii Săi. Luca, deci, ne arată că Hristos nu a plecat de aici mai devreme, ci îndată a purtat de grijă cârmuirii Bisericii Sale; de unde putem înțelege că El poartă grijă de mântuirea noastră. Iar această purtare de grijă a Sa a notat-o Pavel limpede în locul citat mai înainte, când spune că El a împlinit toate lucrurile, punând pe unii apostoli, pe alții evangheliști, pe alții păstori etc. Dar aceste porunci, despre care evanghelistul spune că Hristos le-a dat ucenicilor Săi, le interpretez ca referindu-se la propovăduirea evangheliei; așa cum ambasadorii obișnuiesc să fie instruiți cu anumite precepte înainte de a pleca în misiunea lor, ca nu cumva să încerce ceva cu ușurință împotriva voii și gândului celui ce îi trimite. Și toate acestea sunt spuse spre lauda acelei doctrine pe care au învățat-o apostolii. Ca să apară aceasta mai limpede, trebuie marcat fiecare lucru în ordine. Mai întâi, el spune că au fost aleși și chemați de Hristos, ca să fim siguri de chemarea lor la acea slujbă. Nici nu pune aici alegerea lui Dumnezeu împotriva meritelor omenești, ci afirmă doar că au fost ridicați de Dumnezeu și că nu au luat asupra lor cu ușurință această slujbă. Este adevărat, într-adevăr, că au fost aleși în mod liber; dar acum trebuie să întrebăm care este intenția lui Luca în acest loc. Spun că el nu are în vedere nimic altceva decât ca să fim siguri de chemarea apostolilor, ca să învățăm să nu avem în vedere pe oameni, ci pe Fiul lui Dumnezeu, autorul acesteia, pentru că aceasta trebuie să fie întotdeauna o regulă în Biserică, ca niciun om să nu uzurpe vreo cinste. În al doilea rând, el spune că au fost instruiți de Hristos ce trebuie să facă. Ca și cum ar spune că nu au rostit propriile invenții, ci au transmis cu sinceritate și credincioșie ceea ce le-a fost poruncit de Stăpânul lor ceresc. Și ca ceea ce i-a învățat Hristos să fie și mai respectat, adaugă aceasta, că s-a făcut prin îndrumarea Duhului Sfânt. Nu pentru că Fiul lui Dumnezeu ar fi avut nevoie să fie călăuzit de altcineva, El care este înțelepciunea veșnică, ci pentru că era și om, ca nu cumva vreun om să creadă că a transmis ucenicilor Săi acele lucruri pe care le-a transmis prin înțelepciunea și rațiunea omenească, ne cheamă în mod expres la autoritatea dumnezeiască. Așa cum Domnul Însuși afirmă atât de des că nu a învățat nimic decât ceea ce a primit de la Tatăl Său; și de aceea spune că doctrina Sa nu era a Sa. Deci, El arată că în propovăduirea evangheliei nu este nimic care să izvorască din mintea omului, ci că este rânduiala dumnezeiască a Duhului, căreia trebuie să i se supună întreaga lume. Referitor la împărăția lui Dumnezeu, Calvin explică: El tratează despre împărăția lui Dumnezeu Ne spune din nou că apostolii înșiși au fost bine învățați înainte de a lua asupra lor să învețe pe alții; deci, orice lucruri au rostit și au adus la lumină, fie prin cuvânt, fie prin scris, atingând împărăția lui Dumnezeu, sunt acele cuvinte pe care le-a rostit Însuși Hristos. Și prin aceasta El rezumă pe scurt scopul doctrinei evangheliei; anume, ca Dumnezeu să domnească în noi. Regenerarea este începutul acestei împărății, iar sfârșitul ei este nemurirea fericită; procedeele de mijloc sunt într-o înaintare și creștere mai amplă a regenerării. Dar ca acest lucru să apară mai evident, trebuie să notăm mai întâi că ne naștem și trăim străini de împărăția lui Dumnezeu, până când Dumnezeu ne modelează din nou la o viață nouă. Deci, putem pune în mod potrivit lumea, carnea și tot ce este în firea omului împotriva împărăției lui Dumnezeu, ca fiind potrivnice ei. Căci omul firesc este cu totul ocupat de lucrurile acestei lumi și caută fericirea aici; între timp, suntem ca și cum am fi alungați de la Dumnezeu, și El de la noi; dar Hristos, prin propovăduirea evangheliei, ne ridică la meditația vieții viitoare. Și ca să poată aduce mai bine aceasta la împlinire, El ne reformează toate înclinațiile pământești și, dezbrăcându-ne de viciile cărnii noastre, ne desparte de lume. Și, așa cum moartea veșnică este pregătită pentru toți cei ce trăiesc după fire, tot așa, în măsura în care omul lăuntric este înnoit în noi, ca să înaintăm în viața duhovnicească, ne apropiem de desăvârșirea împărăției lui Dumnezeu; care este societatea slavei lui Dumnezeu. Deci, Dumnezeu va domni în noi și printre noi acum, ca să ne facă la urmă părtași ai împărăției Sale. De aici înțelegem că Hristos a tratat în principal despre stricăciunea omenirii; despre tirania păcatului, ai cărui robi suntem; despre blestemul și vinovăția morții veșnice, la care suntem cu toții supuși, și de asemenea despre mijloacele de a dobândi mântuirea; despre iertarea păcatelor; despre lepădarea cărnii; despre dreptatea duhovnicească; despre nădejdea vieții veșnice și despre lucruri asemenea. Și dacă vrem să fim instruiți cum se cuvine în creștinism, trebuie să ne aplicăm studiile la aceste lucruri.
Considerați

Considerare

Calvin scoate apoi în evidență legătura necesară dintre faptele lui Hristos și doctrina Sa. Acum vedem că cuprinsul evangheliei constă din aceste două părți, anume din doctrina lui Hristos și din faptele Sale; căci El nu a adus oamenilor doar acea solie care I-a fost încredințată de Tatăl Său, ci a împlinit toate lucrurile care puteau fi cerute de la Mesia. El a început împărăția Sa, a împăcat pe Dumnezeu cu jertfa Sa, a curățit păcatele omului cu propriul Său sânge prețios, a biruit moartea și diavolul, ne-a redat adevărata libertate, ne-a dobândit dreptate și viață. Și ca tot ceea ce a făcut sau a spus să fie sigur, S-a dovedit prin minuni a fi Fiul lui Dumnezeu. Așa că acest cuvânt „a face” se extinde și la minunile Sale; dar nu trebuie restrâns doar la acestea. Trebuie să notăm aici că cei care au doar cunoștința goală a istoriei nu au evanghelia; dacă nu li se alătură cunoștința doctrinei care face vădite roadele faptelor lui Hristos. Căci aceasta este o legătură sfântă pe care niciun om nu o poate desface. Deci, ori de câte ori se face pomenire de doctrina lui Hristos, să învățăm să alăturăm la ea lucrările Sale, ca niște peceți prin care adevărul ei este stabilit și confirmat, iar efectul declarat. Mai departe, ca să culegem folos din moartea și învierea Sa, și ca minunile să-și aibă folosul lor, trebuie să avem întotdeauna în vedere pe Cel ce vorbește. Căci aceasta este adevărata regulă a creștinismului.
Răspunde

Răspuns

Cum modelează accentul lui Calvin pe lucrările și cuvintele lui Hristos modul în care citești relatările evanghelice? În ce fel făgăduința venirii Duhului mai cheamă și astăzi Biserica la o așteptare răbdătoare? Unde simți nevoia unei siguranțe mai mari cu privire la chemarea pe care Hristos a dat-o poporului Său?
Roagă-te

Rugăciune

Tată Suveran, care L-ai înălțat pe Fiul Tău la dreapta maiestății și ai revărsat Duhul făgăduit peste Biserica Ta, dă-ne har să așteptăm Cuvântul Tău cu inimi statornice și să mărturisim învierea și înălțarea lui Hristos. Întărește-ne în ascultarea care izvorăște din credincioșia legământului Tău, ca împărăția începută în noi să înainteze până la împlinirea ei în prezența Ta. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →