← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Judecători

Judecători 11-12 — cu Barnes

Judecători 11-12Notele lui Albert Barnes la Biblie20 min
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la Notele lui Albert Barnes asupra Bibliei pentru o perspectivă proaspătă asupra capitolelor finale din Judecători. Expunerea atentă a lui Barnes ne călăuzește prin zilele tulburi ale lui Iefta, conflictul cu amoniții și consecințele dureroase din interiorul lui Israel însuși. Comentariul său scoate la iveală atât contextul istoric cât și lecțiile spirituale încorporate în aceste narațiuni antice. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să vedem cum Duhul lui Dumnezeu s-a mișcat în mijlocul unor conducători imperfecți și cum credincioșia legământului a fost testată în moduri neașteptate. Fie ca același Duh care l-a întărit pe Iefta să ne întărească înțelegerea astăzi.
Citește

Citire

Să citim acum relatarea completă din capitolele 11 și 12 ale cărții Judecători. Să ne luăm timp să auzim ridicarea lui Iefta, jurământul solemn, biruința acordată de Domnul și tragica luptă civilă care a urmat. Să citim cu încetineală, îngăduind ca greutatea fiecărei hotărâri și a consecințelor ei să apese asupra inimii.
Studiu
Barnes începe prin a situa istoria lui Iefta în cadrul mai larg al judecătorilor. Versetul 1. Istoria lui Iefta pare a fi o istorie independentă inserată de compilatorul cărții Judecători. Judecători 11:4-5 introduc războiul cu amoniții fără nicio referire aparentă la Judecători 10:17-18. O genealogie a lui Manase 1 Cronici 7:14-17 enumeră familiile care au izvorât din Galaad și printre ele se menționează o concubină 'arameică' ca mamă a unei familii. Iefta, fiul lui Galaad de o femeie străină, a fugit, după moartea tatălui său, în ținutul Tob Judecători 11:3, probabil ținutul strămoșilor săi din partea mamei (compară Judecători 9:1) și o așezare 'arameeană' (2 Samuel 10:6, 2 Samuel 10:8; 2 Samuel 10:13). Este greu de conceput că Iefta a fost literalmente fiul lui Galaad, dacă Galaad era fiul lui Machir, fiul lui Manase. Posibil ca 'Galaad' aici să denote moștenitorul lui Galaad, capul familiei, al cărui nume individual nu a fost păstrat, nici timpul în care a trăit. El examinează apoi termenii preciși și implicațiile jurământului însuși. Versetul 31. Cuvintele acestui verset dovedesc în mod concludent că Iefta a intenționat ca jurământul său să se aplice la ființe umane, nu la animale: căci numai unul din casa sa putea fi așteptat să iasă pe ușa casei sale ca să-l întâmpine. Ele exclud de asemenea orice alt înțeles decât acela că Iefta a avut în vedere un sacrificiu uman. Acest lucru nu trebuie totuși să ne surprindă, când ne amintim de nașterea sa siriană și de lunga sa ședere într-un oraș sirian, unde astfel de rituri crude erau probabil obișnuite. Sirienii și fenicienii erau remarcați printre vechile neamuri păgâne pentru sacrificiile umane, iar transferul, în astfel de împrejurări, către Domnul a riturilor cu care erau cinstiți dumnezeii mincinoși, este exact ceea ce ne-am putea aștepta. Faptul că Duhul Domnului a venit peste Iefta Judecători 11:29 nu este o dificultate; căci nu rezultă nicidecum că, deoarece Duhul lui Dumnezeu l-a înzestrat cu vitejie și energie supranaturală pentru a învinge pe amoniți, El l-a înzestrat de asemenea cu cunoștință și înțelepciune spirituală. Duhul Domnului a venit peste Ghedeon, dar aceasta nu l-a împiedicat să greșească în privința efodului Judecători 8:27. Compară 1 Corinteni 12:4-11; Galateni 2:11-14. Barnes cântărește apoi tensiunea dintre ținerea jurământului și durerea pe care a adus-o. Versetul 35. Iefta a avut dreptate să nu se lase oprit de la ținerea jurământului său de pierderea și durerea pentru sine (compară referințele marginale), tot așa cum Avraam a avut dreptate să nu-și rețină fiul, singurul său fiu, de la Dumnezeu, când i s-a poruncit să-l aducă ca ardere-de-tot. Dar Iefta a greșit cu totul în acea concepție despre caracterul lui Dumnezeu care l-a condus la facerea jurământului pripit. Și ar fi făcut bine să nu-și ucidă copilul, deși vina de a face și de a rupe un astfel de jurământ ar fi rămas. Iosif caracterizează bine sacrificiul ca 'nici sancționat de legea lui Moise, nici acceptabil lui Dumnezeu'.
Considerați

Considerare

Barnes încheie subliniind cât de adânc cultura înconjurătoare modelase gândirea lui Israel. Versetul 36. Supunerea mișcătoare a fiicei lui Iefta față de o soartă inevitabilă arată cât de adânc înrădăcinată era la acea vreme noțiunea păgână despre caracterul potrivit al sacrificiului uman.
Răspunde

Răspuns

Cum ne provoacă relatarea lui Iefta propria noastră înțelegere a jurămintelor făcute lui Dumnezeu? În ce feluri ar putea presiunile culturale să ne deformeze și astăzi vederea despre ceea ce Îi place Domnului? Unde vedem nevoia unei mai mari dependențe de înțelepciunea Duhului mai degrabă decât de propria noastră hotărâre?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne milostiv, pe când medităm la istoria lui Iefta din Cuvântul Tău, păzește-ne inimile de jurăminte pripite și de atracția subtilă a căilor păgâne. Condu-ne prin Duhul Tău să prețuim ascultarea din toată inima mai presus de orice jertfă și să ne odihnim în mila lui Hristos când planurile noastre se prăbușesc. Lasă ca în casele și bisericile noastre să se vadă pacea care curge numai de la El. Amin.

Notele lui Albert Barnes la Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →