Eterniseed › Curriculum › Marcu
Marcu 6 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la Evanghelia după Marcu și ascultăm cu atenție cum Ioan Calvin ne călăuzește prin capitolul al șaselea. Expunerea clară și pătrunzătoare a lui Calvin dezvăluie atât minunea slujirii lui Hristos, cât și necredința încăpățânată care o întâmpină adesea. Cuvintele sale ne ajută să vedem cum același Mântuitor care a fost respins în țara Sa își întinde totuși harul celor ce vor să-L primească. Pe măsură ce urmăm tratamentul verset cu verset al lui Calvin, suntem invitați să ne cercetăm inimile și să ne minunăm de puterea împărăției care înaintează chiar și atunci când întâmpină rezistență. Să ne pregătim să auzim Scriptura într-un mod proaspăt prin acest comentator de încredere.
Citește
Citire
Vă invităm acum să citiți Marcu capitolul 6 încet și cu rugăciune. Ascultați relatarea întoarcerii lui Iisus la Nazaret, uimirea și scandalul concetățenilor Săi și minunile limitate care au urmat. Observați de asemenea începutul misiunii încredințate celor doisprezece ucenici. Lăsați textul să vorbească înainte de a ne întoarce la comentariul lui Calvin pentru o înțelegere mai profundă a acestor evenimente.
Studiu
Calvin începe expunerea clarificând intervalul de timp dintre discursurile precedente și vizita la Nazaret.
Matei 13:53. Când a încheiat Iisus. Matei nu vrea să spună că imediat după rostirea acestor cuvântări a venit în țara Sa; căci este evident din Marcu că a trecut un anumit interval de timp. Dar înțelesul este că, după ce a învățat o vreme în Iudeea, s-a întors din nou la galileeni, dar nu a primit din partea lor o primire bună. O relatare pe care o dă Luca (4:22) este aproape asemănătoare, dar nu este aceeași. Nici nu trebuie să ne mirăm că, atunci când concetățenii lui Hristos au văzut că familia Sa era umilă și disprețuită și că fusese crescut într-un mod sărăcăcios, au fost la început atât de ofensați încât au murmurat împotriva învățăturii Sale și apoi au perseverat în aceeași răutate până într-atât încât nu au încetat să-L defăimeze când a ales să împlinească slujba de prooroc printre ei. Această a doua respingere a lui Hristos arată că intervalul de timp care trecuse nu a adus nicio reformare locuitorilor din Nazaret, ci că același dispreț era aruncat neîncetat ca un obstacol în cale, ca să-i împiedice să-L asculte pe Hristos. [345]Calvin examinează apoi uimirea care i-a cuprins pe oameni la înțelepciunea și minunile lui Hristos.
54. Astfel încât erau uimiți. Sunt cuprinși de uimire la noutatea întâmplării, că Hristos, care nu învățase carte, ci fusese ocupat din tinerețe până la maturitate într-o îndeletnicire meșteșugărească, este un învățător atât de eminent și este plin de înțelepciune dumnezeiască. În această minune ar fi trebuit să vadă mâna lui Dumnezeu; dar nerecunoștința lor i-a făcut să se acopere cu întuneric. [346] Sunt siliți să-L admire, fie că vor, fie că nu; și totuși Îl tratează cu dispreț. Și ce este aceasta decât a respinge un prooroc pe care Dumnezeu l-a învățat, pentru că nu a fost educat de oameni? Își taie singuri gâtul prin propria lor mărturisire, când aduc o mărturie atât de cinstită învățăturii lui Hristos, care totuși nu are nicio influență asupra lor, pentru că nu își ia originea, în modul obișnuit, de pe pământ. De ce nu își ridică mai degrabă ochii spre cer și nu învață că ceea ce depășește rațiunea omenească trebuie să vină de la Dumnezeu?La întrebarea despre fiul tâmplarului, Calvin continuă abordând ofensa luată din pricina originilor umile ale lui Hristos.
55. Nu este acesta fiul tâmplarului? Era, știm, prin scopul minunat al lui Dumnezeu, ca Hristos să rămână în viața particulară până la treizeci de ani. Foarte nepotrivit și nedrept, așadar, au fost ofensați locuitorii din Nazaret din această pricină; căci ar fi trebuit mai degrabă să-L primească cu evlavie, ca pe unul care coborâse deodată din cer. Îl văd pe Dumnezeu lucrând în Hristos și își întorc intenționat ochii de la această vedere, ca să-L privească pe Iosif și pe Maria și pe toate rudele Sale; punând astfel un văl ca să acopere lumina cea mai clară. Cuvântul frați, am menționat mai înainte, este folosit, potrivit idiomului ebraic, pentru a desemna orice rude; și, în consecință, Helvidius a dat dovadă de o ignoranță excesivă concluzionând că Maria trebuie să fi avut mulți fii, pentru că frații lui Hristos sunt menționați uneori. [347]Calvin explică apoi de ce Iisus a săvârșit puține minuni în acel loc.
58. Și n-a săvârșit multe minuni în acel loc. Marcu o spune mai accentuat, că nu putea săvârși nicio minune. Dar sunt perfect de acord în privința substanței a ceea ce se spune, că nelegiuirea concetățenilor lui Hristos a închis ușa împotriva săvârșirii unui număr mai mare de minuni printre ei. Le dăduse deja o oarecare gustare din puterea Sa; dar ei se împietresc de bunăvoie, astfel încât să nu aibă nicio plăcere pentru ea. În consecință, Augustin compară pe drept credința cu gura deschisă a unui vas, în timp ce vorbește despre credință ca asemănându-se cu un dop, prin care vasul este închis, astfel încât să nu primească lichidul [349] pe care Dumnezeu îl toarnă în el. Și fără îndoială acesta este cazul; căci când Domnul percepe că puterea Sa nu este acceptată de noi, o retrage în cele din urmă; și totuși ne plângem că suntem lipsiți de ajutorul Său, pe care necredința noastră îl respinge și îl alungă departe de noi.
Considerați
Considerare
Calvin reflectă asupra proverbei referitor la lipsa de cinste a unui prooroc în țara sa.
57. Un prooroc nu este lipsit de cinste. Am explicat această afirmație pe larg, acolo unde apare în Evanghelia după Ioan, [348] (4:44.) Poate fi, fără îndoială, un proverb general, că cei care se disting prin daruri eminente nu sunt nicăieri ținuți în mai puțină stimă decât în propria lor țară; și aceasta manifestă nerecunoștința oamenilor, care, cu cât mai mare familiaritate le arată Dumnezeu, cu atât sunt mai îndrăzneți să-L respingă în lucrările Duhului Său. Sunt de acord, totuși, cu Hrisostom, care crede că acest proverb a fost aplicat într-un mod deosebit evreilor. Dar ceea ce se spunea de obicei împotriva întregii națiuni, Hristos afirmă acum cu referire specială la concetățenii Săi galileeni; căci nicăieri nu a primit mai puțină cinste decât pe pământul Său natal. Au existat motive întemeiate pentru acuzația pe care le-o aduce, că, în loc să fie primii care să accepte harul oferit lor, așa cum ar fi trebuit să fie, Îl alungă la distanță de ei; căci este cu adevărat extraordinar ca un prooroc al lui Dumnezeu, pe care alții îl primesc cu căldură ca pe un străin nou-venit, să fie disprețuit în locul unde s-a născut.Calvin încheie secțiunea arătând cum necredința împiedică totuși nu înfrânge în cele din urmă bunătatea lui Hristos.
Când Marcu declară că Hristos nu putea săvârși nicio minune, el reprezintă vinovăția agravată a celor prin care bunătatea Sa a fost împiedicată; căci cu siguranță necredincioșii, în măsura în care stă în puterea lor, leagă mâinile lui Dumnezeu prin încăpățânarea lor; nu că Dumnezeu ar fi învins, ca și cum ar fi inferior, ci pentru că nu Îi permit să-Și arate puterea. Trebuie să observăm, totuși, ceea ce adaugă Marcu, că totuși unii bolnavi au fost vindecați; căci de aici deducem că bunătatea lui Hristos s-a luptat cu răutatea lor și a triumfat asupra oricărui obstacol. [350] Avem experiența aceluiași lucru zilnic în privința lui Dumnezeu; căci, deși El în mod drept și cu reticență Își reține puterea, pentru că intrarea ne este închisă, totuși vedem că El Își deschide o cale acolo unde nu există și nu încetează să ne reverse binefacerile. Ce luptă uimitoare, că în timp ce noi ne străduim prin orice metodă posibilă să împiedicăm harul lui Dumnezeu să vină la noi, el se ridică biruitor și își arată eficacitatea în ciuda tuturor eforturilor noastre!
Răspunde
Răspuns
Cum ar putea familiaritatea cu Iisus să te determine să treci cu vederea adevărata Sa identitate astăzi? În ce feluri încearcă necredința să limiteze ceea ce Dumnezeu dorește să facă în viața ta? Unde te invită Hristos să-L primești din nou în loc să te ofensezi de căile Sale?
Roagă-te
Rugăciune
O, Tată suveran, care în credincioșia legământului Tău ai trimis pe Fiul Tău să descopere împărăția în chipuri ce smeresc mândria omenească, iartă necredința noastră care se smintește de smerita Sa înfățișare și limitează lucrările Tale puternice. Prin Duhul Tău, dă-ne ochi să vedem puterea Ta chiar și în mijloace neașteptate și întărește-ne să primim harul ce se apropie și să-l întindem cu dărnicie altora. Păstrează-ne inimile ca niște vase deschise la tot ce Tu orânduiești, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →