Eterniseed › Curriculum › Proverbele
Slava lui Dumnezeu de a ascunde un lucru: Mierea cu măsură și cărbunii iubirii
Deschidere
Capitolul douăzeci și cinci se deschide cu o zicală pe care Biserica Răsăriteană a iubit-o ca o cartă a sfintei venerații: 'Slava lui Dumnezeu este de a ascunde un lucru, dar cinstea împăraților este de a cerceta o chestiune.' Catena o citește despre Dumnezeu care este dincolo de orice esență — inefabil prin incomprehensibilitatea Sa, totuși, ca Cel care stăpânește toate lucrurile, chemând oamenii să asculte poruncile Sale și să nu le trateze cu dispreț. Versetul următor adâncește taina spre propriul nostru sfârșit: 'cerul pentru înălțime, pământul pentru adâncime și inima împăraților este de nepătruns' devine, în catena, modul încă ascuns al viitoarei noastre îndumnezeiri prin har — căci, după cum spune Evanghelistul Ioan, 'încă nu s-a arătat ce vom fi.' Apoi capitolul se întoarce la aspecte practice cu imagini pe care catena le spiritualizează: 'Ai găsit miere? Mănâncă atât cât îți este de ajuns' devine legea măsurii în contemplație — gustă dulcea cunoaștere a lui Dumnezeu, dar nu până la sațietate, ca nu cumva, apucând ceea ce nu poate fi înțeles, să arunci adevărul. Iar faimoasa 'dacă vrăjmașul tău este flămând, dă-i pâine să mănânce… căci vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui' catena o citește ca pe iubirea care osândește și arde ura vrăjmașului, răsplătită de Dumnezeu cu binele veșnic. Capitolul douăzeci și șase urmează cu zicerile sale aspre — câinele care se întoarce la vărsătura sa, nebunul căruia i se răspunde după nebunia sa, cetatea ale cărei ziduri sunt dărâmate — fiecare citit despre lupta sufletului împotriva recăderii, împotriva nebuniei, împotriva vrăjmașilor nevăzuți pe care nu trebuie să-i înfrunte fără discernământ.
Citește
Citește Proverbe 25–26 — 'Slava lui Dumnezeu este de a ascunde un lucru, dar cinstea împăraților este de a cerceta o chestiune. Cerul pentru înălțime, pământul pentru adâncime și inima împăraților este de nepătruns.' 'Ia zgura de pe argint și va ieși un vas pentru argintar.' 'Un cuvânt rostit la timp este ca merele de aur în rame de argint.' 'Ai găsit miere? Mănâncă atât cât îți este de ajuns, ca nu cumva să te saturi de ea și s-o verși.' 'Dacă vrăjmașul tău este flămând, dă-i pâine să mănânce; și dacă îi este sete, dă-i apă să bea: căci vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui și Domnul te va răsplăti.' 'Cel ce nu are stăpânire asupra duhului său este ca o cetate dărâmată și fără ziduri.' Apoi capitolul douăzeci și șase: 'Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu fii și tu asemenea lui. Răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu fie înțelept în ochii săi.' 'Cum se întoarce câinele la vărsătura sa, așa se întoarce nebunul la nebunia sa.' 'Vezi un om înțelept în ochii săi? Mai multă nădejde este de la un nebun decât de la el.' 'Cine sapă o groapă va cădea în ea; și cel ce rostogolește o piatră, ea se va întoarce asupra lui.'
Studiu
Studiază
Ce înseamnă 'slava lui Dumnezeu de a ascunde un lucru'? Catena o citește despre Dumnezeu care, dincolo de orice ființă, nu poate fi rostit, totuși care stăpânește și astfel poruncește ascultare:
Slava lui Dumnezeu, fiind dincolo de esență, este inefabilă din pricina incomprehensibilității Sale; dar, ca Cel ce stăpânește toate lucrurile, îi îndeamnă pe oameni să asculte poruncile Sale din frică de El. Iar 'inefabila' inimă a împăraților catena o înalță spre propria noastră soartă ascunsă — îndumnezeirea care îi așteaptă pe sfinți, încă nerevelată:
sfatul dumnezeiesc privitor la modul viitoarei noastre îndumnezeiri după har este încă ascuns de noi, după cum clarifică Evanghelistul Ioan când spune: 'Încă nu s-a arătat ce vom fi.' Apoi mierea devine legea măsurii: cunoașterea lui Dumnezeu este dulce, dar sufletul nu trebuie să se îngrămădească asupra ei și să depășească ceea ce este de neînțeles:
Dobândind preadulcea cunoaștere a lui Dumnezeu, ca mierea, în oracolele insuflate de Dumnezeu, împărtășește-te de ea după limita și măsura puterii care este în tine. Capitolul douăzeci și șase numește apoi cel mai grav pericol al vieții duhovnicești — recăderea. Câinele care se întoarce la vărsătura sa este sufletul care se întoarce la păcatul pe care îl lepădase, iar catena nu îndulcește verdictul:
tot așa și cel ce trăiește irațional, întorcându-se prin obiceiul păcatului la propria răutate, de la care făgăduise să se abțină, va fi urât și de Dumnezeu și de sfinții Săi îngeri.
Considerați
Cugetă
Ține cele două capitole împreună și ele învață o singură virtute: măsura cuvenită. 'Slava lui Dumnezeu este de a ascunde un lucru' — catena citește slava dumnezeiască ca inefabilă, dincolo de esență, cunoscută doar ca Stăpânitorul tuturor care cheamă ascultarea noastră; iar propria noastră slavă viitoare, îndumnezeirea sfinților, este de asemenea ascunsă, 'căci încă nu s-a arătat ce vom fi.' De aceea mierea trebuie mâncată cu măsură: cunoașterea lui Dumnezeu este reală și dulce, dar sufletul care se îngrămădește asupra ei, străduindu-se să înțeleagă ceea ce nu poate fi înțeles, varsă adevărul pe care l-a apucat —
căci contemplația fără frâu aduce mare vătămare sufletului. Aceeași cumpătare guvernează 'cetatea dărâmată și fără ziduri': sufletul care se luptă împotriva vrăjmașilor nevăzuți fără discernământ este copleșit, fie de patimile prea puținei virtuți, fie, mai rău, de mândria ce vine din prea multă. Iar capitolul douăzeci și șase se oprește asupra celui mai adânc pericol al sufletului — recăderea, câinele care se întoarce la vărsătura sa, întoarcerea la un păcat lepădat; și avertizează că suntem judecați așa cum judecăm, căci
precum ne purtăm față de aproapele nostru, tot așa și Domnul Se va purta față de noi, răsplătind fiecăruia după faptele sale ca un Judecător prea drept. Totuși, chiar aici capitolele deschid o ușă a iubirii: hrănește-ți vrăjmașul flămând și vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui — nu răzbunare, spune catena, ci o iubire care osândește ura lui și o arde, răsplătită de Dumnezeu cu binele veșnic. Venerație înaintea Dumnezeului ascuns, măsură în dulceața Sa, veghere împotriva recăderii și iubire care biruiește un vrăjmaș: acesta este sufletul pe care Proverbele vor să-l zidească.
Răspunde
Învață venerația măsurii. Catena îți arată un Dumnezeu a cărui slavă este de a ascunde — dincolo de orice esență, inefabil, cunoscut ție ca Stăpânitorul tuturor care îți cheamă ascultarea — și o soartă încă acoperită, îndumnezeirea sfinților, căci 'încă nu s-a arătat ce vom fi.' Așadar, când guști dulceața cunoașterii lui Dumnezeu, mănâncă atât cât îți este de ajuns și nu mai mult; nu te îngrămădi asupra contemplației și nu încerca să apuci ceea ce nu poate fi înțeles, ca nu cumva, apucând ceea ce nu poate fi ținut, să verși însăși adevărul pe care îl avusesi. Adoră pe Dumnezeul ascuns; nu cerceta în El. Și păzește zidurile sufletului tău. Cel ce nu are stăpânire asupra duhului său este o cetate dărâmată și fără apărare, copleșită de patimi; întâmpină vrăjmașii nevăzuți doar cu discernământ, veghind deopotrivă împotriva prea puținei virtuți și împotriva mândriei mai subtile ce vine din prea multă. Mai presus de toate, păzește-te de recădere. Catena nu dă un cuvânt mai blând decât proverbul: sufletul care se întoarce, ca un câine la vărsătura sa, la păcatul pe care îl lepădase devine urât lui Dumnezeu și sfinților Săi îngeri. Leapădă, deci, și nu te întoarce. Iar când un vrăjmaș flămânzește, hrănește-l; când îi este sete, dă-i să bea — căci această iubire grămădește cărbuni de foc care ard ura lui, iar Domnul Însuși te va răsplăti cu binele veșnic.
Roagă-te
O, Dumnezeule, a cărui slavă este de a ascunde un lucru, Care ești dincolo de orice esență și inefabil, totuși stăpânești toate lucrurile și mă chemi să Te ascult: învață-mă să ador acolo unde nu pot înțelege. Nu ascunde de mine dulceața Ta, ci dă-mi să mănânc din mierea cunoașterii Tale cu măsură, după puterea pe care mi-ai dat-o, ca nu cumva, apucând ceea ce nu poate fi înțeles, să arunc însăși adevărul. Descoperă la timpul Tău slava încă ascunsă — îndumnezeirea harului pregătită pentru sfinții Tăi, care încă nu s-a arătat; și lasă-mă să o aștept cu venerație și nădejde. Zidește zidurile rupte ale duhului meu, ca să nu fiu o cetate fără apărare împotriva vrăjmașilor nevăzuți, ci să-i întâmpin cu discernământ, păzit deopotrivă de patimile prea puținei virtuți și de mândria prea multă. Păzește-mă, mai presus de toate, de recădere — să nu mă întorc niciodată ca un câine la păcatul pe care l-am lepădat, ca să nu devin urât Ție și sfinților Tăi îngeri. Iar unde am un vrăjmaș, dă-mi să-l hrănesc și nu să-l răzbun, ca să ardă cărbunii iubirii ura lui, și să mă răsplătești cu bunătățile care rămân. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, cu Tatăl și cu Duhul Preasfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →