← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iuda

Iuda 1 — cu Gill

Iuda 1Expoziția lui John Gill asupra întregii Biblii20 min
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din Expunerea Particular-Baptistă a Întregii Biblii a lui Ioan Gill despre capitolul 1 din Iuda. Tratamentul atent verset cu verset al lui Gill evidențiază autoritatea apostolică a scrisorii, poziția sigură a aleșilor lui Dumnezeu și chemarea urgentă de a apăra credința împotriva intrușilor subtili. În următoarele câteva minute vom asculta cuvintele proprii ale lui Gill despre salutul de deschidere, identitatea destinatarilor și porunca de a lupta cu ardoare. Lăsați expunerea sa să ne întărească inimile și să ne ascută vigilența pe măsură ce deschidem Scripturile împreună.
Citește

Citire

Luați Biblia și citiți capitolul 1 din Iuda încet și cu rugăciune. Observați descrierea de sine a scriitorului, portretul triplu al sfinților și avertismentul rapid care urmează. Lăsați textul să se așeze înainte de a ne întoarce la expunerea lui Gill asupra acestor versete de început.
Studiu
Gill începe prin a identifica autorul epistolei. Versetul 1. Iuda, robul lui Iisus Hristos ,.... Autorul acestei epistole este același care este numit în altă parte Iuda, Luca 6:16 , care a fost unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Hristos, al cărui nume era și Lebbaeus și al cărui nume de familie era Tadeu, Matei 10:3 , numele este același cu Iuda, Geneza 29:35 , care vine de la un cuvânt ce înseamnă „a lăuda” sau „a mărturisi”; iar în dialectul rabinic este numit יודא, „Iuda” e, ca aici. Gill explică apoi poziția destinatarilor înaintea Tatălui. Se numește pe sine „robul lui Iisus Hristos”; Geneza 29:35- : ; deși acest titlu este comun tuturor credincioșilor, totuși aici și în alte locuri este specific unui apostol sau slujitor al Evangheliei; de aceea este folosit nu doar din smerenie și pentru a recunoaște ascultarea față de Hristos, ci ca titlu de demnitate și onoare: iar apostolul continuă să se descrie prin relația sa naturală și fratele lui Iacov ; nu fiul lui Zebedei, ci al lui Alfeu, Matei 10:2 ; și menționează aceasta parțial pentru a se deosebi de alții cu același nume, precum Iuda Iscarioteanul și Iuda numit Barsaba; și parțial pentru onoare și credibilitate, Iacov fiind un om foarte mare, un om de mare renume și stimă, care părea a fi un stâlp în biserică și era numit fratele Domnului nostru, Galateni 2:9 ; urmează apoi o descriere a persoanelor cărora le este adresată această epistolă, celor care sunt sfințiți de Dumnezeu Tatăl ; ceea ce nu trebuie înțeles ca sfințire interioară, care este de obicei atribuită Duhului lui Dumnezeu, ci ca actul alegerii veșnice, care este specific lui Dumnezeu Tatăl; în acest sens se spune că Hristos este sfințit de Tatăl, iar oamenii sunt rânduiți și numiți într-o slujbă, iar vasele sunt puse deoparte pentru folosul stăpânului; Ioan 10:36 Ieremia 1:5 ; limbajul este luat din legea ceremonială, prin care persoanele și lucrurile erau sfințite sau puse deoparte pentru folos și slujire sfântă; vezi Exod 13:2 ; și astfel aleșii lui Dumnezeu sunt sfințiți și puși deoparte de Dumnezeu Tatăl în actul alegerii, care este exprimat prin acest cuvânt; parțial din cauza naturii sale separatoare, oamenii fiind prin ea despărțiți de restul lumii, pentru folosul și slujirea lui Dumnezeu și pentru slava Sa, astfel încât ei sunt un popor distinct și deosebit; și parțial pentru că astfel de oameni sunt aleși prin sfințirea Duhului și spre sfințenie atât în lumea aceasta cât și în cea viitoare; astfel, doctrina alegerii nu este o doctrină licențioasă; căci deși sfințenia nu este cauza ei, totuși este un mijloc fixat în ea și este sigură prin ea și o dovadă a ei; copia alexandrină și altele, precum și versiunile latină vulgată și siriacă, citesc „celor iubiți de Dumnezeu Tatăl”: alegerea este rodul și efectul iubirii; cei care sunt sfințiți sau puși deoparte de Tatăl în alegere sunt iubiți de El. Gill dezvăluie apoi chemarea apostolică de a lupta pentru credință. Copia alexandrină și două dintre cele ale lui Beza și versiunea siriacă citesc „mântuirea noastră comună”; iar alte două copii ale lui Beza și versiunea latină vulgată citesc „mântuirea voastră comună”; sensul este același: a fost necesar să vă scriu și să vă îndemn să luptați cu ardoare pentru credința care a fost odată încredințată sfinților ; prin „credință” se înțelege doctrina credinței, în care sens este folosită ori de câte ori se spune că credința este propovăduită, ascultată, părăsită sau de la care s-a rătăcit sau este tăgăduită sau naufragiată, sau când se fac îndemnuri de a sta tari și a rămâne în ea sau de a lupta și a se certa pentru ea, ca aici; și care este uneori numită cuvântul credinței, credința Evangheliei, taina credinței sau credința preasfântă, credința comună și, ca aici, doar credința; și desemnează întregul sistem al adevărurilor evanghelice care trebuie crezute; precum doctrina Treimii, dumnezeirea și filiația lui Hristos, dumnezeirea și personalitatea Duhului; ceea ce privește starea și condiția omului prin natură, precum doctrinele imputării păcatului lui Adam posterității sale, corupția naturii și neputința oamenilor de a face binele; ceea ce privește actele harului în Tatăl, Fiul și Duhul, față de fiii oamenilor și asupra lor; precum doctrinele iubirii veșnice, alegerii veșnice, legământul harului, răscumpărarea particulară, îndreptățirea prin neprihănirea imputată a lui Hristos, iertarea și împăcarea prin sângele Său, regenerarea și sfințirea prin harul Duhului, perseverența finală, învierea morților și slava viitoare a sfinților cu Hristos.
Considerați

Considerare

Gill încheie secțiunea urmărind modelul antic al judecății divine. Versetul 4. Căci s-au strecurat unii oameni ,.... Aceste cuvinte conțin un motiv pentru care doctrina credinței trebuie apărată, din cauza învățătorilor mincinoși, care sunt descriși ca fiind deja prezenți; apostolii Petru și Pavel au prezis că vor veni, dar Iuda vorbește aici despre ei ca fiind deja acolo; de aceea era necesară o vigilență și o fermitate prezentă: numele lor nu sunt menționate, nici numărul lor, doar că erau „unii oameni”; acest lucru se face pentru a-i îndemna pe sfinți la autoexaminare, dacă sunt în credință; la sârguință, în a-i descoperi pe acești oameni; la vigoare, în a li se împotrivi; și la grijă, pentru a smulge eroarea și erezia din boboc: și se spune despre ei că s-au „strecurat pe neobservate”: fie în case particulare, cum era obiceiul acestor oameni; fie în biserici și au devenit membri ai acestora, fiind neghina pe care o seamănă vrăjmașul printre grâu; fie în slujire, asumându-și singuri această slujbă, fără a fi chemați și trimiși de Dumnezeu; și astfel în adunările publice ale sfinților, răspândind doctrinele lor otrăvitoare printre ei; și de asemenea în afecțiunile lor, până când au fost descoperiți; și astfel versiunea etiopiană citește aici „pentru că niște oameni nelegiuiți au intrat în inimile voastre”; și toate acestea s-au petrecut pe neobservate, în ascuns, în secret, fără niciun gând despre ei sau suspiciune față de ei: care au fost mai dinainte rânduiți de mult la această osândă ; sau judecată; însemnând fie orbirea judiciară a inimii la care au fost dați, în a îmbrățișa și răspândi erori și erezii; astfel încât acestea nu sunt lucruri întâmplătoare, ci cad sub rânduiala și hotărârea lui Dumnezeu, ceea ce nu-L face pe Dumnezeu autorul lor, nici nu-i scuză pe oamenii care le țin; și sunt rânduite și orânduite pentru multe scopuri valoroase; din partea lui Dumnezeu, pentru a-Și arăta puterea și înțelepciunea; și din partea adevărului, ca acesta să poată fi încercat și să apară mai strălucitor, și pentru a-Și manifesta poporul și harurile sale: sau este desemnată pedeapsa, chiar osânda veșnică, la care unii sunt pre-rânduiți de Dumnezeu; căci acest act de pre-rânduială privește persoane, nu doar acțiuni și evenimente; și nu este o simplă preștiință, ci o hotărâre reală, care este sigură, certă și irevocabilă; este actul lui Dumnezeu și izvorăște din suveranitatea Sa, este în acord cu dreptatea și sfințenia Sa; nici nu este contrar bunătății Sale și este spre slava Sa: data acestui act este „de mult”; sau cum redă versiunea siriacă, מן שוריא, „de la început”; adică din veșnicie; vezi 2 Tesaloniceni 2:13 ; căci lepădarea este de aceeași dată cu alegerea; dacă una este din veșnicie, cealaltă trebuie să fie și ea, deoarece nu poate exista una fără cealaltă: dacă unii au fost aleși înainte de întemeierea lumii, alții trebuie să fi fost lăsați sau trecuți cu vederea la fel de devreme; și dacă unii au fost rânduiți spre mântuire de la început, alții trebuie să fi fost pre-rânduiți spre osândă de la început; căci aceste cuvinte nu pot fi înțelese ca vreo profeție veche, în care s-a scris dinainte sau s-a profețit despre acești oameni că vor fi osândiți pentru nelegiuirea lor; nici în Matei 24:1 , în care nu sunt descriși astfel de oameni ca aici, nici nu se face vreo mențiune despre pedeapsa sau osânda lor; nici în 2 Petru 2:1 ; căci atunci apostolul nu ar fi spus niciodată că ei au fost „de mult”, cu mult timp în urmă, scriși dinainte sau profețiți, deoarece conform calculului obișnuit, acea epistolă a lui Petru și aceasta a lui Iuda au fost scrise în același an; nici în profeția lui Enoh, Iuda 1:14 ; căci profeția lui Enoh nu a fost scrisă, după cât știm; și de aceea acești oameni nu puteau fi numiți ca fiind scriși dinainte în ea; în plus, acea profeție este menționată ca ceva distinct de faptul că aceste persoane au fost scrise dinainte, spre osândă; și până la urmă, dacă ar fi fost o profeție referitoare la ei, sensul ar fi același, deoarece o astfel de profeție despre ei trebuie să se întemeieze pe o pre-rânduială și numire anterioară a lui Dumnezeu; cuvântul folosit aici nu se referă la faptul că au fost scriși dinainte în vreo carte a Scripturii, ci în cartea scopurilor și hotărârilor veșnice ale lui Dumnezeu; iar dreptatea unei astfel de pre-rânduieli apare prin următoarele caracteristici ale lor, oameni nelegiuiți : toți oamenii sunt prin natură nelegiuiți, unii sunt notoriu astfel, iar învățătorii mincinoși sunt în general astfel; aici înseamnă cei care sunt lipsiți de frica de Dumnezeu și de orice devoțiune interioară și evlavie puternică; și care nu se închinau lui Dumnezeu în exterior, conform instituțiilor și rânduielilor Sale, și cu atât mai puțin cu sinceritate și într-un mod spiritual; și care chiar s-au despărțit de adevărații închinători ai lui Dumnezeu și s-au dat pe sine senzualității, și de aceea osânda lor era dreaptă: prefăcând harul Dumnezeului nostru în desfrânare ; nu dragostea și favoarea lui Dumnezeu, ca în propria Sa inimă sau ca revărsată în inimile altora; căci aceasta nu poate fi niciodată prefăcută într-un astfel de scop, lucrând întotdeauna într-un mod contrar; nici principiul harului lucrat în suflet, care fiind de natură spirituală, se împotrivește cărnii și nu poate fi prefăcut în ea; mai degrabă bunătatea lui Dumnezeu în purtările Sale providențiale, care este disprețuită de unii și abuzată de alții; dar mai degrabă doctrina harului, care deși desfrânarea nu este în natura ei, nici nu are vreo tendință naturală spre ea, totuși oamenii răi o prefac sau o transferă de la natura, scopul și folosul ei original la unul străin: și ei pot fi numiți că o prefac în desfrânare, fie afirmând că este o doctrină licențioasă, când nu este; fie tratând-o într-un mod frivol și ludic, batjocorind-o și luând-o în râs; fie făcând doctrina harului universală, extinzând-o în mod egal asupra întregii omeniri și astfel întărind și încurajând oamenii în păcat.
Răspunde

Răspuns

1. Cum afectează amintirea identității tale ca unul sfințit, păzit și chemat mersul tău zilnic? 2. În ce domenii ale vieții sau ale doctrinei te îndeamnă Duhul să lupți cu mai multă ardoare pentru credință? 3. Unde ai putea fi ispitit să tratezi harul lui Dumnezeu ca pe o licență mai degrabă decât ca pe o chemare la sfințenie?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte îndurător, Te lăudăm pentru mila, pacea și dragostea pe care le-ai înmulțit față de noi în Hristos și ne încredem doar în harul Tău ca să ne păzească de a transforma acea libertate în desfrâu. Întărește-ne să luptăm cu râvnă pentru credința odată încredințată sfinților și păzește Biserica Ta de orice învățător mincinos care neagă pe singurul nostru Domn și Mântuitor. Păstrează-ne fără pată în El până în ziua judecății, numai pentru slava Ta. Amin.

Expoziția lui John Gill asupra întregii Biblii · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →