Eterniseed › Curriculum › Tobit
Tobit 9-10 — inspirat din Bossuet (Discours sur l'histoire universelle despre providența răbdătoare)
Deschidere
Capitolele nouă și zece din Tobit prezintă scenele paralele de la Ecbatana și Ninive în timpul prelungirii îndelungate a șederii lui Tobia la Raguel și Edna. Rafael recuperează depunerea de la Gabael la Rages în timp ce ospățul de nuntă continuă; între timp, la Ninive, Ana veghează zilnic de pe drum, din ce în ce mai neliniștită că singurul ei fiu a pierit, în timp ce Tobit suportă întârzierea cu răbdarea îndelungatei suferințe. Inspirându-ne din meditațiile susținute ale lui Bossuet asupra providenței în Discours sur l'histoire universelle și din atenția sa deosebită acordată răbdării celor drepți sub încercarea îndelungată în Oraisons funèbres, putem aborda aceste capitole ca pe o școală a încrederii răbdătoare prin care sufletul primește orânduirea providențială chiar atunci când dovezile de la suprafață par să o contrazică.
Citește
Citire
Citiți capitolele 9 și 10 din Tobit cu atenție la scenele paralele. În capitolul nouă, remarcați însărcinarea dată de Tobia lui Rafael de a călători de la Ecbatana la Rages pentru a recupera argintul depus la Gabael; succesul îngerului în a aduce atât argintul, cât și pe Gabael însuși la ospățul de nuntă; prelungirea cu șapte zile a sărbătorii. În capitolul zece, acordați atenție în special Anei la Ninive — veghea ei zilnică de pe drum așteptând întoarcerea fiului; neliniștea ei crescândă; lamentarea ei că fiul a pierit; liniștirea calmă a lui Tobit; și în cele din urmă pregătirea lui Tobia de a pleca din Ecbatana cu Sara și zestrea ei.
Studiu
Inspirându-ne din Discours sur l'histoire universelle al lui Bossuet și din cadrul providențial pe care l-a dezvoltat în Élévations sur les mystères, putem aborda capitolele nouă și zece din Tobit ca pe mărturia scripturală fundamentală a principiului că providența lucrează prin prelungirea timpului, nu prin rezolvare imediată. Discours al lui Bossuet, compus pentru instruirea Delfinului în orânduirea providențială îndelungată a istoriei umane de la creație prin captivitatea babiloniană și până în epoca prezentă, acordă o atenție susținută principiului că lucrarea providenței este rareori vizibilă pe termen scurt; observatorul răbdător care așteaptă de-a lungul secolelor vede orânduirea mai profundă pe care observatorul nerăbdător al deceniilor nu o poate percepe. Același principiu se aplică la scară mai mică a vieții personale: încrederea răbdătoare în orânduirea providenței care permite sufletului să aștepte fără disperare de-a lungul zilelor, săptămânilor și anilor de aparentă întârziere este virtutea substanțială fără de care viața creștină nu poate fi susținută. Scenele paralele de la Ecbatana și Ninive din capitolul zece prezintă acest principiu în formă concentrată. La Ecbatana, ospățul de nuntă continuă și planul providențial se desfășoară vizibil: Rafael recuperează depunerea, Gabael sosește la sărbătoare, familia se mărește prin căsătorie, slujirea îngerească este la lucru, deși participanții umani nu pot vedea încă întreaga sa amploare. La Ninive, aceeași providență este la lucru, dar lucrarea ei este ascunsă: Ana veghează zilnic de pe drum, din ce în ce mai neliniștită; nu vede niciun semn că fiul ei se va întoarce; cedează lamentării unei mame care se teme că copilul ei a pierit. Construcția paralelă a naratorului inspirat dezvăluie principiul pe care Bossuet l-a articulat în mod repetat în Discours: planul providențial este același de ambele părți ale distanței geografice, dar vizibilitatea planului variază în funcție de poziția observatorului. La o locație planul este vizibil și produce bucurie; la alta același plan este ascuns și produce neliniște; planul în sine rămâne neschimbat. Răbdarea lui Tobit la Ninive — liniștirea sa calmă adresată Anei că fiul lor se va întoarce, refuzul său de a ceda neliniștii care a cuprins-o — ar fi atras atenția lui Bossuet în maniera Oraisons funèbres ale sale despre prințesele îndoliate ale curții franceze. Practica pastorală a lui Bossuet a inclus constant mângâierea celor îndoliați sau neliniștiți pentru bunăstarea membrilor familiei în curțile îndepărtate ale Europei; el a dezvoltat în Oraisons funèbres o teologie substanțială a răbdării sub încercarea îndelungată. Răbdarea pe care o recomandă nu este suprimarea stoică a sentimentului (pe care tradiția creștină nu a cerut-o niciodată), ci virtutea supranaturală de a purta aflicțiunea cu aderarea continuă a sufletului la iubirea de Dumnezeu. Răbdarea lui Tobit exemplifică aceasta: el nu pretinde că întârzierea nu este o întârziere, dar nu permite ca întârzierea să compromită încrederea sa în orânduirea divină care ține viața fiului său în siguranță. Lupta mai chinuită a Anei nu este un eșec al răbdării, ci mișcarea afectivă pe care iubirea ei maternă o produce în mod necesar; Bossuet ar fi observat că Ana la drum este prefigurarea veterotestamentară a Fericitei Fecioare Maria la picioarele crucii. Ambele mame își veghează singurii fii sub încercarea pe care iubirea maternă o poartă cu o intensitate particulară; ambele nu cedează disperării, deși niciuna nu suprimă mișcarea afectivă pe care iubirea ei o produce; ambele aduc situația în rugăciunea care mijlocește pentru ceea ce nu poate fi schimbat. Élévations sur les mystères ar extinde lectura mai departe: răbdarea Anei de-a lungul zilelor de întârziere este substratul contemplativ al răbdării Mariei de-a lungul celor trei zile ale mormântului, iar bucuria reunirii când Tobia se întoarce la Ninive este prefigurarea bucuriei învierii când ucenicii L-au întâlnit pe Domnul înviat pe drum. Metoda contemplativă a lui Bossuet ar fi invitat sufletul să intre în scenă la ambele locații simultan: să vadă pe Ana la drumul din Ninive, plângând în praf, sigură că fiul ei a murit; să vadă pe Tobia la poarta din Ecbatana, pregătindu-se să plece cu mireasa și zestrea ei; să vadă țeserea providențială care a pregătit la ambele locații ceea ce niciunul nu poate recunoaște încă. Principiul nu este doar consolator, ci structural: providența lucrează prin prelungirea timpului în moduri pe care observatorul răbdător le vede în cele din urmă, iar observatorul nerăbdător concluzionează că au lipsit întotdeauna. Prelungirea cu șapte zile a ospățului de nuntă din capitolul nouă l-ar fi atras pe Bossuet la lectura tipologică a ciclului de opt zile pe care liturgia catolică o păstrează. Predicarea lui Bossuet la curtea franceză s-a îndreptat frecvent spre structurile tipologice prin care Vechiul Testament prefigurează Noul, iar prelungirea ospățului de nuntă de la Ecbatana ar fi prefigurat pentru el octava de opt zile a sărbătorii Paștelui în anul liturgic catolic, ospățul de nuntă al Mielului pe care Apocalipsa îl descrie și ospățul de nuntă veșnic care constituie speranța eshatologică a sufletului creștin.
Considerați
Considerare
Inspirându-ne din principiul lui Bossuet din Discours sur l'histoire universelle că providența lucrează prin prelungirea timpului și că observatorul răbdător vede ceea ce observatorul nerăbdător concluzionează că lipsește, considerați dacă propria voastră angajare cu providența are răbdarea pe care acest principiu o cere. Cultura contemporană a tins spre nerăbdarea rezolvării imediate; tradiția catolică mai profundă a cultivat răbdarea observației îndelungate. Unde în propria voastră viață se desfășoară un plan providențial într-un ritm pe care nerăbdarea voastră l-ar nega? Considerați de asemenea scenele paralele de la Ecbatana și Ninive ca pe instanța substanțială a principiului că vizibilitatea providenței variază în funcție de poziția observatorului. La o locație planul este vizibil și produce bucurie; la locația corespunzătoare în același moment planul este ascuns și produce neliniște; planul în sine rămâne neschimbat. Unde în propria voastră viață vegheați drumul la Ninive în timp ce la un Ecbatana îndepărtat orânduirea providențială produce bucuria pe care nu o puteți vedea încă? Considerați în cele din urmă lectura lui Bossuet despre Ana ca prefigurare a Maicii lui Dumnezeu. Tipologia mariologică pe care tradiția catolică a cultivat-o de-a lungul a două mii de ani nu este impunerea unei teologii străine asupra Vechiului Testament, ci recunoașterea structurilor mai profunde pe care providența le-a țesut în istoria mântuirii. Ați cultivat lectura mariologică a Vechiului Testament pe care tradiția patristică și scolastică a păstrat-o?
Răspunde
Răspuns
Identificați o încercare prelungită din viața voastră prezentă — o boală cronică, o incertitudine prelungită, o convertire lentă pentru care vă rugați — și reînnoiți înaintea lui Dumnezeu recunoașterea voastră a lucrării providenței de-a lungul prelungirii timpului. Inspirându-vă din Discours sur l'histoire universelle al lui Bossuet, articulați pentru voi înșivă că providența lucrează prin prelungirea timpului și că observatorul răbdător vede ceea ce observatorul nerăbdător concluzionează că lipsește. Rugați o decadă din Tainele Durerose pentru harul acestei răbdări.
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule atotputernic și veșnic, care prin scenele paralele de la Ecbatana și Ninive din cartea lui Tobit ai păstrat principiul că providența lucrează prin prelungirea timpului și că vizibilitatea providenței variază în funcție de poziția observatorului, susține în inimile noastre răbdarea pe care acest principiu o cere. Prin rugăciunile Fericitei Fecioare Maria a cărei răbdare la picioarele crucii a desăvârșit răbdarea Anei la drumul din Ninive, dă-ne durata lungă a încrederii care nu deznădăjduiește atunci când planul providențial este ascuns de poziția noastră. Prin Hristos Domnul nostru, care trăiește și domnește cu Tine în unitatea Duhului Sfânt, un singur Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →