← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezechiel

Ezechiel 17-18 — cu Ioan Calvin

Ezechiel 17-18Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la capitolele 17 și 18 din Ezechiel înfruntă cu o claritate neclintită mândria încăpățânată a poporului lui Dumnezeu. Prin ancorare istorică atentă și discernământ profetic, Calvin arată cum răzvrătirea împotriva îndatoririlor legământului atrage judecata grabnică. Expunerea sa trece de la intriga politică a domniei lui Zedechia la lecțiile spirituale mai profunde ale credincioșiei și ale smereniei. Pe măsură ce urmăm tratarea sa verset cu verset, suntem chemați să ne cercetăm propriile inimi înaintea aceluiași Domn suveran. Cuvintele lui Calvin continuă să vorbească cu o urgență pastorală, chemând credincioșii să se încreadă în făgăduințele lui Dumnezeu mai degrabă decât în alianțe omenești. Această lecție urmărește argumentul său pentru ca noi să primim atât avertizarea, cât și nădejdea.
Citește

Citire

Pregătește-ți inima să asculte cuvântul Domnului în capitolele 17 și 18 din Ezechiel. Aceste capitole cuprind atât o alegorie izbitoare cu vulturi și vițe, cât și o chemare directă la pocăință personală. Pe măsură ce citești, observă cum Dumnezeu îi trage la răspundere pe conducători și pe popor pentru călcarea legămintelor solemne. Lasă textul să descopere orice încredere greșită în puterea omenească sau în puteri străine. Cere Duhului să-ți deschidă urechile ca să primești atât mustrarea, cât și făgăduința restaurării pe care le rostește prorocul.
Studiu
Calvin începe prin a stabili contextul istoric al numirii și al răscoalei lui Zedechia. În acest capitol Prorocul arată că iudeii erau cu totul nebuni când se socoteau în siguranță, de vreme ce aveau pe Dumnezeu ca potrivnic. La sfârșitul capitolului el făgăduiește totuși restaurarea Bisericii și vestește împărăția lui Hristos; dar partea principală a capitolului este ocupată cu această învățătură, anume că iudeii erau cu totul nebuni când își făgăduiau sieși siguranță pentru cetate, pentru templu și pentru împărăția lor: căci, așa cum se vedea acum, ei călcaseră legământul lui Dumnezeu, iar El îi lepădase. Când erau lipsiți de ajutorul lui Dumnezeu, ce puteau face? Aceasta era o nebunie nemaipomenită, să spere o stare prosperă a împărăției lor când puterea lor era micșorată și tăiată, iar ei fuseseră reduși aproape la ultimele strâmtorări. Dar, deoarece cuvântarea Prorocului nu poate fi înțeleasă fără cunoașterea istoriei, voi face deci începutul: Când Nebucadnețar l-a numit pe Zedechia rege, l-a făcut și pe el supus cu tribut față de sine. El a fost făcut rege după voia sau mai degrabă după pofta regelui Babilonului, când Ieconia a fost dus în robie. (2 Regi 24:15-17; 2 Cronici 36:10; Ieremia 37:1.) Ieconia nu păcătuise mult, dar când s-a văzut neputincios să reziste, s-a predat cu mama și cu copiii săi; a fost dus la Babilon și acolo a fost tratat cu omenie și chiar cu strălucire, deși nu regal. Nebucadnețar, prevăzând multe necazuri dacă ar fi pus vreunul dintre satrapii săi peste Iudeea și temându-se de tulburări zilnice, l-a numit rege pe Matania, căruia i-a dat numele Zedechia; acesta a fost ultimul rege: deja, după cum am spus, demnitatea regală era mult micșorată: era supusă cu tribut lui Nebucadnețar, iar stăpânirea lui Zedechia era doar precară. Poziția sa depindea de voia cuceritorului său, iar acela care îl pusese pe tron putea să-l îndepărteze ori de câte ori voia. Puțin după aceea, când a văzut că Nebucadnețar era la distanță, a încheiat un acord cu regele Egiptului și a socotit că va avea ajutor de ajuns dacă Nebucadnețar s-ar întoarce din nou cu o armată. Iar egiptenii, după cum am spus în altă parte, erau destul de dornici de acest tratat. Căci vedeau cum monarhia babiloniană creștea treptat și era probabil ca, atunci când iudeii vor fi supuși cu totul, Nebucadnețar să nu se mulțumească cu acele hotare, ci să atace Egiptul în același fel și să absoarbă acea împărăție, așa cum făcuse cu altele. De aici a rezultat un motiv pentru încheierea tratatului, deoarece regele Egiptului a socotit că Iudeea ar fi o apărare dacă Nebucadnețar ar coborî cu armata sa: și, desigur, iudeii trebuiau să primească primul asalt. Oricare ar fi înțelesul, Zedechia, prin disprețuirea jurământului său, după cum vom vedea, a trecut de partea egiptenilor, iar când Nebucadnețar a cerut mai târziu tributul, Zedechia a refuzat, bizuindu-se pe acel legământ pe care îl încheiase cu egiptenii. Vedem acum cât de nebuni erau iudeii când dormeau fără grijă în acea stare nenorocită la care fuseseră reduși. Căci atunci când puterea lor era neatinsă, nu puteau susține atacul regelui Babilonului: regele lor era atunci doar o imagine moartă și nimic altceva decât o umbră: totuși se lăsau în mândrie nu numai împotriva lui Nebucadnețar, ci și împotriva Prorocilor și a lui Dumnezeu însuși, ca și cum ar fi înflorit în bogăție, putere și prosperitate deplină. De aceea Ezechiel respinge acum și mustră această trufie. El arată cât de ușor le era babilonienilor să-i doboare din nou, deoarece atunci când îi atacaseră mai înainte, când nu fuseseră supuși, i-au silit cu ușurință să se predea. Calvin abordează apoi scopul formei enigmatice a prorociei. Dar vin la cuvinte: Fiul omului, pune înainte o ghicitoare: substantivul și verbul se răspund reciproc, de aceea oricine poate, dacă dorește, să redea cuvintele Prorocului spunând: ghicitoarește o ghicitoare; căci Prorocul vorbește aici despre limbaj alegoric, chydeh, chideh, înseamnă același lucru cu „alegorie”, unde cuvintele sunt diferite de sens, adică unde sensul este înfășurat în învoluțiuni obscure: dar știm că Dumnezeu vorbea uneori în chip enigmatic când nu voia să fie înțeles de cei nelegiuiți și necredincioși. Dar aici obscuritatea sentinței are un alt înțeles, anume că iudeii să fie treziți, iar această prorocie să le pătrundă în minte: cunoaștem împietrirea lor extremă și de aceea, dacă Prorocul ar fi vorbit simplu și în limbajul său obișnuit, ei nu ar fi fost atât de atenți. Aceasta este deci pricina pentru care Dumnezeu îi poruncește să vorbească în chip enigmatic. El adaugă acum: msl vmsl, vemeshel meshel. Știm că meshel este o sentință remarcabilă și este cuvântul folosit de Solomon ca titlu al proverbelor sale: msl, meshel, înseamnă deci același lucru cu apotegmă: dar este luat uneori pentru asemănare: și în acest loc Dumnezeu denunță astfel pieirea asupra israeliților într-o alegorie, încât să ilustreze limbajul său printr-o comparație, deoarece altfel ar fi fost obscur. Oricum ar fi, Dumnezeu a prefățat astfel cuvântarea Sa, ca iudeii să recunoască faptul că mesajul nu este unul obișnuit, ci că trebuie să-i afecteze serios. Obiceiul obișnuit de a vorbi enigmatic nu se potrivește aici, anume că iudeii nu erau vrednici de doctrina mântuirii, deoarece Prorocul va explica foarte curând ceea ce rostise până atunci în chip figurat și alegoric. Este într-adevăr adevărat că Hristos a vorbit în pilde poporului, deoarece numai ucenicii erau capabili de învățătură familiară și curată. Despre necredincioși spune și Isaia: Prorocia va fi pentru voi o carte pecetluită. De aceea voi vorbi cu poporul acesta într-o limbă străină și barbară, iar ei nu vor trece dincolo de rudimente. (Matei 13; Marcu 4; Luca 8; Isaia 29:11, 12.) Dar, după cum am spus, obscuritatea acestei învățături era doar o pregătire, ca poporul să acorde atenție strictă subiectului pus aici înaintea lor. Calvin desfășoară apoi alegoria identificând referenții ei istorici. O explicație a alegoriei este acum adăugată. Fiind lăsată deoparte figura, Dumnezeu arată ceea ce pusese până atunci înainte în chip enigmatic. Am spus că scopul alegoriei era să-i îndemne pe iudei să-și aplice mintea mai cu sârguință la distrugerea vestită de Proroc; căci dacă ar fi folosit limbaj obișnuit și comun, știm cât de nepăsători erau obișnuiți să disprețuiască toate mustrările și amenințările; dar o ghicitoare, în timp ce îi ținea în suspans, îi trezea în același timp și astfel erau pregătiți să primească învățătura care urmează acum. Dumnezeu spune, deci, că regele Babilonului a venit la Ierusalim. Această pricină i-a făcut pe unii să creadă că Libanul este numit metaforic Ierusalim, dar în mod fals, după cum am spus deja. Atâta vreme cât Prorocul a vorbit în chip figurat, părțile trebuiau să se potrivească reciproc, așa cum un copac și ramurile sale au o legătură cu un vultur. Regele Babilonului a venit la Ierusalim și l-a luat pe rege și pe bătrâni și i-a dus la Babilon. Deși iudeii socoteau că vor fi mișcați îndeajuns de o simplă istorisire, totuși Dumnezeu îi mustră aici, deoarece vedea cât de înceți la minte erau. Mai întâi îi numește casă răzvrătită; apoi întreabă: Oare știu ei înțelesul tuturor acestora? Aceasta este un fel deustrare prin care Dumnezeu le amintește de prostia lor; deoarece acea ghicitoare nu era atât de obscură încât să nu poată pricepe ce se întâmplase, dacă nu ar fi fost lipsiți de rațiune și judecată. Dar Prorocul îi lovește mai ascuțit, numindu-i casă răzvrătită, deși în același timp le mustră oblic prostia de a nu pricepe îndată înțelesul ghicitorii. El adaugă acum că regele Babilonului luase din sămânța regală. Am spus că Zedechia era unchiul lui Ioiachim: a fost pus pe tron dincolo de orice așteptare; căci, dacă Ioiachim ar fi născut fii când era încă în siguranță, aceștia i-ar fi fost urmași: de aici a fost un avantaj extraordinar pentru Zedechia să fie pus pe tron. Dar spune că a fost creat rege în așa fel încât regele Babilonului a încheiat un legământ cu el și l-a îndemnat să facă un jurământ. Aici Dumnezeu arată că, din punct de vedere omenesc, răscoala lui Zedechia nu putea prospera; căci chiar și oamenii profani sunt totdeauna convinși că perfidia celui ce își calcă cuvântul nu va rămâne nepedepsită, mai ales în tratate, care sunt ținute sfinte prin consimțământ comun. Deoarece, deci, sfințenia tratatelor era atât de mare încât nu puteau fi călcate fără a slăbi legăturile societății, de aici convingerea generală că falsitatea tuturor celor ce calcă tratatele se va întoarce spre nenorocire. Acum, deci, Dumnezeu își lasă propria cauză și ia cauza regelui Nebucadnețar: Iată, zice El, ai fost făcut rege prin dărnicie gratuită: un cuceritor ți-a impus într-adevăr condiții, dar totuși starea ta era de dorit — puteai să domnești peste poporul tău cu strălucire și cu demnitate moderată: acum, pentru că legământul tău a fost disprețuit și jurământul tău călcat, ai fost nemulțumitor față de regele Babilonului, care te legase de sine prin dărnicia sa: cum poate prospera această perfidie? Acum, deci, vedem înțelesul Prorocului, când spune că regele Babilonului a încheiat un tratat cu regele Zedechia și a primit jurământul lui: aceasta este adăugat pentru amplificare; căci, deși oamenii nu încheie niciodată tratate fără un jurământ reciproc, totuși Ezechiel pare să fi dublat vina lui Zedechia, când exprimă faptul că a intervenit un jurământ. El spune că a luat pe cei tari ai țării, anume ca ostatici. Nu este îndoială că Nebucadnețar a adunat această trupă în jurul său pentru ca iudeii să fie mai liniștiți: căci cunoștea caracterul turbulent al națiunii și faptul că întreținerea atâtor era costisitoare: dar, după cum am spus, planul său era să țină întreaga țară în pace în acest fel. Dar Zedechia și-a făcut propriii frați și rude pasibili de moarte, deoarece Nebucadnețar putea fi îndemnat, prin mânie dreaptă, să-i ucidă pe toți. De aceea răscoala lui Zedechia a fost trădarea fraților săi: din această pricină Prorocul adaugă că cei tari ai poporului au fost duși la Babilon; adică aceia de prim rang, care erau ținuți în cinste de popor.
Considerați

Considerare

Calvin reflectă asupra condițiilor drepte impuse de Nebucadnețar și asupra semnificației lor spirituale. El adaugă acum că împărăția să fie smerită. Zedechia nu putea atunci să pretindă greșeală, nici să se întoarcă, ca și cum ar fi fost păcălit de viclenia și de sfaturile ascunse ale regelui Babilonului: căci Nebucadnețar a tratat cu el deschis și a prescris condițiile în care dorea ca el să domnească. Deoarece, deci, regele Babilonului i-a arătat lui Zedechia deschis și sincer ceea ce voia ca el să facă, acel om nenorocit nu putea spune că fusese impus și că nu fusese făcut îndeajuns de conștient de viclenia regelui Babilonului: nicio astfel de scuză nu-i mai rămăsese. Și de aceea Prorocul exprimă clar că Nebucadnețar a impus condiții lui Zedechia, ca împărăția sa să fie smerită, astfel încât să nu se înalțe, ci să păstreze acordul. Aceasta era cu totul drept: căci atunci când a numit un rege, ar fi putut să-i impună condiții foarte grele, dar s-a mulțumit cu o moderație care era cu siguranță tolerabilă chiar și printre cei mai buni prieteni. Căci a încheiat un tratat cu el și apoi a dorit ca împărăția să fie smerită pentru păstrarea ei. Căci este ca și cum Prorocul ar fi spus că Nebucadnețar nu s-a gândit la nimic altceva decât ca Zedechia să domnească în pace; și, deoarece a văzut că este de folos regelui și întregului popor să fie stăpâniți în anumite hotare, a urmat acel plan. Deoarece, deci, Nebucadnețar a avut în vedere avantajul public prin această metodă de acțiune, Zedechia a fost cu atât mai nelegiuit când nu a îngăduit ca propria sa siguranță să fie avută în vedere, deoarece nimic nu era mai bun sau mai de dorit decât ca el să rămână smerit și să nu se înalțe spre propria sa pieire, așa cum s-a întâmplat mai târziu. Urmează acum că s-a răsculat trimițând solii săi în Egipt, ca să-i dea cai și mult popor. Aceste puncte trebuie comparate reciproc; ca contrastul să corespundă: Nebucadnețar nu avea în vedere nimic altceva decât pacea țării, căci voia să prevină toate temerile și tulburările. Ce a fost atunci Zedechia? un răzvrătit. Și de ce? pentru că a trimis soli în Egipt ca să aducă multe trupe atât de călăreți, cât și de pedeștri, ca să ajute Iudeea împotriva lui Nebucadnețar. După încheierea războiului nu făcuse nimic ostil, căci era parte din grija sa părintească să le dea un rege din neamul lor și astfel să pună întreaga țară în liniște, ca să nu fie prilej de tulburare. De ce, atunci, ar căuta Zedechia ajutor de la egipteni? Astfel vedem că Prorocul îndepărtează de la el toate scuzele de autoapărare. El adaugă acum: va prospera? va scăpa acela care a făcut astfel? Prorocul întreabă cu insistență; deoarece, după cum am spus, această convingere era săpată în mințile tuturor, anume că răzbunarea trebuie să ajungă pe toți cei perfizi, mai ales dacă au călcat jurământul în tratate. Prorocul, deci, nu rostește pur și simplu că Zedechia va pieri prin călcarea tratatului, ci se ridică mai cu încredere și întreabă, ca despre un lucru stabilit și neîndoielnic: Va prospera? va scăpa acela care a plănuit o astfel de crimă? El adaugă acum: va scăpa acela care a călcat un tratat? Această repetare nu este de prisos: spusese mai înainte: va scăpa acela care a făcut aceasta? repetă îndată: va scăpa acela care a călcat un tratat? Nu era nimic obscur în prima propoziție: dar Prorocul a adăugat aceasta, nu de dragul clarității, ci ca să dea mai multă greutate sentinței. Concluzia este că nu era cu putință să scapi de răzbunarea lui Dumnezeu pentru o astfel de perfidie, după cum vom trata punctul mai pe larg mâine.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața ta ai fost ispitit să calci un angajament pe care l-ai făcut înaintea lui Dumnezeu? Cum te provoacă chemarea la smerenie sub rânduiala rânduită de Dumnezeu în ambițiile tale? În ce feluri poți cultiva o mai mare credincioșie față de legămintele pe care le-ai încheiat atât cu Dumnezeu, cât și cu alții?
Roagă-te

Rugăciune

O Doamne Suveran, care singur rânduiești legămintele și judeci inimile împăraților și ale popoarelor, păstrează-ne credincioși făgăduințelor pe care le-am jurat în Numele Tău și întoarce-ne de la orice alianță care ne îndepărtează încrederea de la Tine. După cum ai declarat că sufletul care păcătuiește va muri, totuși arată îndurare celui ce se pocăiește și umblă în rânduielile Tale, înrădăcinează-ne în adevărata viță a Fiului Tău prin puterea Duhului Tău. Dă-ne o încredere liniștită în credincioșia legământului Tău, ca să aducem rodul credincioșiei statornice sub mâna Ta suverană. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →