← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 3 — cu Matei Henry

Faptele Apostolilor 3Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Faptele Apostolilor capitolul 3 ne invită să observăm cum un singur act de milostenie deschide ușa pentru proclamarea evangheliei. Henry arată cum biserica primară trece de la curțile templului la mărturia îndrăzneață, lăsând minunea însăși să devină platforma pentru pocăință și credință. Expunerea sa atentă evidențiază atât puterea care lucrează prin apostoli, cât și chemarea urgentă care urmează. Pe măsură ce urmărim astăzi paragrafele sale, suntem atrași în același tipar: semne care indică dincolo de ele însele spre Hristos cel înviat. Fie ca această lecție să trezească o așteptare proaspătă că Dumnezeu folosește încă momente obișnuite pentru a-și arăta slava și a chema inimile la pocăință.
Citește
Acordă câteva clipe de liniște pentru a citi integral Faptele Apostolilor capitolul 3. Observă omul olog de la poartă, porunca neașteptată de a se ridica și mulțimea care se adună uimită. Lasă textul să creeze cadrul înainte de a ne întoarce la observațiile lui Henry despre modul în care minunea și mesajul aparțin împreună.
Studiu

Studiază

Henry notează mai întâi înregistrarea selectivă a minunilor apostolice. Ni s-a spus în general (cap. ii. 43) că multe semne și minuni au fost făcute de apostoli, care nu sunt scrise în această carte; dar aici ni se dă una ca exemplu. Așa cum au săvârșit minuni, nu asupra oricui, după cum fiecare avea nevoie de ele, ci după cum Duhul Sfânt dădea îndrumare, astfel încât să răspundă scopului misiunii lor; tot așa, toate minunile pe care le-au săvârșit nu sunt scrise în această carte, ci numai acelea pe care Duhul Sfânt le-a socotit potrivite, pentru a răspunde scopului acestei istorii sfinte. Henry identifică apoi cei doi apostoli prin care a fost dat semnul. I. Persoanele prin al căror mijloc s-a săvârșit această minune au fost Petru și Ioan, doi bărbați de seamă printre apostoli; ei au fost astfel în vremea lui Hristos, unul vorbitorul casei în cea mai mare parte, celălalt favorit al Învățătorului; și continuă astfel. Când, după convertirea a mii de oameni, biserica a fost împărțită în mai multe societăți, poate că Petru și Ioan au prezidat în aceea cu care Luca era asociat, și de aceea el este mai amănunțit în a înregistra ce au spus și au făcut ei, așa cum mai târziu ce a spus și a făcut Pavel când l-a însoțit, amândoi fiind destinați ca exemple a ceea ce au făcut ceilalți apostoli. Henry descrie apoi omul care a primit vindecarea. III. Bolnavul asupra căruia s-a săvârșit această vindecare minunată este descris aici, v. 2. El era un cerșetor olog sărac la poarta templului. 1. Era schilod, nu din întâmplare, ci născut astfel; era olog din pântecele mamei sale, după cum se pare, printr-o boală paralitică, care i-a slăbit membrele; căci se spune în descrierea vindecării sale (v. 7), Picioarele și gleznele lui au primit putere. Astfel de cazuri jalnice apar din când în când, de care ar trebui să fim mișcați și să le privim cu milostivire, și care sunt menite să ne arate ce suntem cu toții prin natură din punct de vedere spiritual: fără putere, ologi din naștere, incapabili să lucrăm sau să umblăm în slujba lui Dumnezeu. 2. Era un cerșetor. Fiind incapabil să lucreze pentru traiul său, trebuia să trăiască din milostenie; astfel sunt săracii lui Dumnezeu. Era așezat zilnic de prietenii săi la una dintre porțile templului, un spectacol jalnic, incapabil să facă ceva pentru sine decât să ceară milostenie de la cei ce intrau în templu sau ieșeau. Acolo era o adunare, o adunare de oameni evlavioși buni, de la care se putea aștepta milostenie, și o adunare de astfel de oameni când se putea spera că erau în cea mai bună dispoziție; și acolo era așezat. Cei ce au nevoie și nu pot lucra nu trebuie să se rușineze să cerșească. Nu ar fi fost așezat acolo, și așezat acolo zilnic, dacă nu ar fi fost obișnuit să primească ajutoare, ajutoare zilnice acolo. Observă, Rugăciunile și milosteniile noastre trebuie să meargă împreună; cele ale lui Corneliu au mers, cap. x. 4. Obiectele milosteniei trebuie să fie într-un mod deosebit binevenite pentru noi când urcăm la templu să ne rugăm; este păcat ca cerșetorii obișnuiți de la ușile bisericilor să fie unii dintre ei de un astfel de caracter încât să descurajeze milostenia; dar ei nu trebuie întotdeauna trecuți cu vederea: sunt cu siguranță unii care merită atenție, și mai bine să hrănești zece trântori, ba chiar și niște viespi, decât să lași o albină să moară de foame. Poarta templului la care era așezat este numită aici: se numea Frumoasă, pentru strălucirea și măreția ei extraordinară. Dr. Lightfoot observă că aceasta era poarta care ducea din curtea neamurilor în cea a evreilor, și presupune că schilodul ar fi cerșit numai de la evrei, disprețuind să ceară ceva de la neamuri. Dar Dr. Whitby o ia ca fiind la prima intrare în templu, și împodobită somptuos, așa cum se cuvenea fațadei acelui loc unde Maiestatea divină a binevoit să locuiască; și nu era o diminuare a frumuseții acestei porți faptul că un om sărac zăcea acolo cerșind. 3. A cerșit de la Petru și Ioan (v. 3), a cerșit o milostenie; aceasta era tot ce aștepta de la ei, care aveau reputația de a fi oameni milostivi, și care, deși nu aveau mult, totuși făceau bine cu ce aveau. Nu erau multe săptămâni de când orbii și șchiopii veneau la Hristos în templu, și erau vindecați acolo, Mat. xxi. 14. Și de ce nu ar fi putut el să ceară mai mult decât o milostenie, dacă știa că Petru și Ioan erau mesagerii lui Hristos, și propovăduiau și săvârșeau minuni în numele lui? Dar i s-a făcut ceea ce nu căuta; a cerșit o milostenie, și a primit o vindecare.
Considerați

Consideră

Henry se îndreaptă spre redirecționarea imediată de către Petru a uimirii oamenilor. I. El dezavuează cu umilință onoarea minunii ca nefiind datorată lor, care erau doar slujitorii lui Hristos, sau instrumente în mâna lui pentru săvârșirea ei. Doctrinele pe care le propovăduiau nu erau de propria lor invenție, nici pecetele ei nu erau ale lor, ci ale celui ale cărui doctrine erau. Se adresează lor ca bărbați ai lui Israel, bărbați cărora le aparțineau nu numai legea și promisiunile, ci și evanghelia și împlinirile, și care erau aproape interesați de rânduiala prezentă. Două lucruri le cere: 1. De ce erau atât de surprinși de minunea însăși: De ce vă mirați de aceasta? Era într-adevăr minunată, și ei se minunau pe drept de ea, dar nu era mai mult decât ceea ce Hristos făcuse de multe ori, și ei nu o priviseră cum se cuvine, nici nu fuseseră mișcați de ea. Era doar cu puțin timp înainte ca Hristos să-l fi înviat pe Lazăr din morți; și de ce ar trebui atunci aceasta să pară atât de ciudat? Observă, Oamenii nepăsători socotesc ciudat acum ceea ce ar fi putut să le fie familiar dacă nu ar fi fost vina lor. Hristos înviase de curând din morți; de ce nu se mirau de aceasta? de ce nu erau convinși de aceasta? 2. De ce dădeau atât de multă laudă ei, care erau doar instrumentele ei: De ce vă uitați atât de stăruitor la noi? (1.) Era sigur că ei l-au făcut pe acest om să umble, prin care se arăta că apostolii nu numai că erau trimiși de Dumnezeu, ci erau trimiși să fie binecuvântări pentru lume, binefăcători ai omenirii, și erau trimiși să vindece suflete bolnave și tulburate, care erau ologi și neputincioși din punct de vedere spiritual, să pună oase rupte și să le facă să se bucure. (2.) Totuși nu au făcut-o prin vreo putere sau sfințenie a lor. Nu a fost făcut prin vreo putere a lor, vreo îndemânare pe care o aveau în medicină sau chirurgie, nici vreo virtute în cuvântul lor: puterea prin care au făcut-o era cu totul derivată de la Hristos. Nici nu a fost făcut prin vreun merit al lor; puterea pe care Hristos le-a dat-o să o facă nu o meritaseră: nu a fost prin propria lor sfințenie; căci, așa cum erau lucruri slabe, tot așa erau lucruri nebunești, pe care Hristos le-a ales să le folosească; Petru era un om păcătos. Ce sfințenie avea Iuda? Totuși el a săvârșit minuni în numele lui Hristos. Ce sfințenie aveau vreunul dintre ei era lucrată în ei, și nu puteau pretinde să merite prin ea. (3.) Era vina poporului că o atribuiau puterii și sfințeniei lor, și se uitau în consecință la ei. Observă, Instrumentele favorii lui Dumnezeu față de noi, deși trebuie respectate, nu trebuie idolizate; trebuie să ne ferim de a socoti că este făcut de instrument ceea ce Dumnezeu este autorul. (4.) Era lauda lui Petru și Ioan că nu au luat onoarea acestei minuni pentru ei înșiși, ci au transmis-o cu grijă lui Hristos. Oamenii folositori trebuie să vadă ca să fie foarte smeriți. Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui tău dă slavă. Fiecare coroană trebuie aruncată la picioarele lui Hristos; nu eu, ci harul lui Dumnezeu cu mine.
Răspunde
1. Unde în calea ta zilnică ar putea Dumnezeu să te poziționeze pentru a extinde atât milostenie cât și un cuvânt clar despre Isus? 2. Cum te păzești de a-ți lua meritul pentru ceea ce Dumnezeu singur împlinește prin tine? 3. Ce pas de pocăință sau de încredere reînnoită îți sugerează Duhul după ce ai auzit chemarea lui Petru?
Roagă-te
Doamne Isuse, îți mulțumim pentru mărturia vie a Faptelor Apostolilor capitolul 3. Te lăudăm că aceeași putere care l-a ridicat pe omul olog ridică încă inimile din neputința spirituală. Păzește-ne de a pretinde slava care Ți se cuvine doar Ție. Dă-ne curaj ca Petru și Ioan să îndreptăm fiecare ochi uimit drept spre numele Tău. Unde am fost înceți la pocăință, dă împrospătarea care vine din prezența Ta. Fie ca viețile noastre să devină semne liniștite care invită pe alții la Prințul vieții. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →