← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Evrei

Evrei 11 — cu Matthew Henry

Evrei 11Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem din nou la Matthew Henry, a cărui expunere atentă a Epistolei către Evrei 11 continuă să hrănească generații de credincioși. Henry arată cum harul credinței atât ancorează sufletul cât și îl mișcă la acțiune de-a lungul fiecărei epoci. Cuvintele sale ne invită să urmărim aceeași încredere vie care i-a susținut pe cei din vechime și care ne susține acum pe noi. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să ne întărească propria încredere în realitățile nevăzute promise de Dumnezeu. Să ne pregătim inimile pentru a primi învățătura care întărește perseverența și adâncește bucuria.
Citește

Citire

Deschidem acum capitolul al unsprezecelea din Epistola către Evrei și zăbovim asupra versetelor de început. Citim încet, lăsând ritmul textului să se așeze în inimă. Observăm cum scriitorul definește mai întâi credința, apoi arată imediat spre cei care au trăit prin ea. Lăsăm cuvintele despre Abel, Enoh și Noe să trezească o recunoștință proaspătă pentru norul de martori care ne înconjoară. Facem pauze între secțiuni pentru ca Duhul să aplice pasajul la mersul nostru prezent.
Studiu
Henry începe prin a examina natura credinței. Aici avem, I. O definiție sau descriere a harului credinței în două părți. 1. Ea este substanța lucrurilor nădăjduite. Credința și nădejdea merg împreună; și aceleași lucruri care sunt obiectul nădejdii noastre sunt obiectul credinței noastre. Este o convingere și o așteptare fermă că Dumnezeu va împlini tot ce a promis nouă în Hristos; și această convingere este atât de puternică încât dă sufletului un fel de posesiune și de fruire prezentă a acelor lucruri, le dă o subzistență în suflet, prin primele roade și pregustări ale lor: astfel încât credincioșii, în exercițiul credinței, sunt umpluți de o bucurie de nespus și plină de slavă. Hristos locuiește în suflet prin credință, iar sufletul este umplut de plinătatea lui Dumnezeu, atât cât permite măsura sa prezentă; el experimentează o realitate substanțială în obiectele credinței. 2. Ea este dovada lucrurilor nevăzute. Credința demonstrează ochiului minții realitatea acelor lucruri care nu pot fi discernute de ochiul trupului. Credința este adeziunea fermă a sufletului la revelația divină și la fiecare parte a ei, și își pune pecetea că Dumnezeu este adevărat. Este o aprobare deplină a tot ce a revelat Dumnezeu ca fiind sfânt, drept și bun; ea ajută sufletul să aplice toate acestea la sine cu afecțiuni și strădanii potrivite; și astfel este menită să servească credinciosului în locul vederii și să fie pentru suflet tot ce sunt simțurile pentru trup. Acea credință nu este decât opinie sau fantezie care nu face lucrurile nevăzute reale pentru suflet și nu excită sufletul să acționeze în acord cu natura și importanța lor. El continuă cu cinstea pe care credința a adus-o celor din vechime. II. O relatare a cinstei pe care o reflectă asupra tuturor celor care au trăit în exercițiul ei (v. 2): Prin ea cei din vechime au căpătat o bună mărturie — credincioșii din vechime, care au trăit în primele epoci ale lumii. Observăm, 1. Credința adevărată este un har vechi și are cea mai bună pretenție la vechime: nu este o invenție nouă, o fantezie modernă; este un har care a fost sădit în sufletul omului de când legământul harului a fost vestit în lume; și a fost practicat de la începutul revelației; cei mai bătrâni și mai buni oameni care au existat vreodată în lume au fost credincioși. 2. Credința lor a fost cinstea lor; a reflectat cinste asupra lor. Ei au fost o cinste pentru credința lor, iar credința lor a fost o cinste pentru ei. I-a determinat să facă lucrurile care sunt de bună reputație, iar Dumnezeu a avut grijă ca o înregistrare să fie ținută și o mărturie să fie făcută despre lucrurile excelente pe care le-au făcut în puterea acestui har. Actele autentice ale credinței pot fi relatate, merită să fie relatate și vor, atunci când sunt relatate, să aducă cinste adevăraților credincioși. Henry trece apoi la înțelegerea creației prin credință. III. Avem aici unul dintre primele acte și articole ale credinței, care are o mare influență asupra tuturor celorlalte și care este comun tuturor credincioșilor din fiecare epocă și parte a lumii, și anume, crearea lumilor prin cuvântul lui Dumnezeu, nu din materie preexistentă, ci din nimic, v. 3. Harul credinței are o privire retrospectivă precum și una prospectivă; nu privește doar înainte spre sfârșitul lumii, ci înapoi spre începutul lumii. Prin credință înțelegem mult mai mult despre formarea lumii decât s-ar fi putut înțelege vreodată prin ochiul gol al rațiunii naturale. Credința nu este o forță asupra înțelegerii, ci o prietenă și un ajutor pentru ea. Acum, ce ne dă credința să înțelegem despre lumi, adică regiunile de sus, de mijloc și de jos ale universului? 1. Că aceste lumi nu au fost eterne, nici nu s-au produs pe ele însele, ci au fost făcute de altcineva. 2. Că Făcătorul lumilor este Dumnezeu; El este Făcătorul tuturor lucrurilor; și oricine este astfel trebuie să fie Dumnezeu. 3. Că a făcut lumea cu mare exactitate; a fost o lucrare încadrată, în toate lucrurile adaptată și dispusă în mod cuvenit pentru a-și atinge scopul și pentru a exprima desăvârșirile Creatorului. 4. Că Dumnezeu a făcut lumea prin cuvântul Său, adică prin înțelepciunea Sa esențială și prin Fiul Său veșnic, și prin voința Sa activă, zicând: Să se facă, și s-a făcut, Ps. xxxiii. 9. 5. Că lumea a fost astfel încadrată din nimic, din nicio materie preexistentă, contrar maximei primite, că 'din nimic nimic nu poate fi făcut', care, deși adevărată pentru puterea creată, nu poate avea loc la Dumnezeu, care poate chema lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi și le poate porunci să existe. Aceste lucruri le înțelegem prin credință. Biblia ne dă cea mai adevărată și mai exactă relatare a originii tuturor lucrurilor, și trebuie să o credem și să nu răstălmăcim sau să respingem relatarea scripturistică a creației, pentru că nu se potrivește cu unele ipoteze fantastice ale noastre, ceea ce a fost la unii bărbați învățați dar îngâmfați primul pas remarcabil spre necredință și i-a condus în multe altele.
Considerați

Considerare

Henry reflectă asupra roadelor văzute în viața lui Noe. 3. Roadele și răsplățile binecuvântate ale credinței lui Noe. (1.) Prin ea el însuși și casa sa au fost mântuiți, când o întreagă lume de păcătoși pierdea în jurul lor. Dumnezeu și-a mântuit familia de dragul lui; a fost bine pentru ei că erau fiii și fiicele lui Noe; a fost bine pentru acele femei că s-au căsătorit în familia lui Noe; poate că s-ar fi căsătorit cu mari averi în alte familii, dar atunci ar fi fost înecate. Spunem adesea: 'Este bine să fii rudă cu o avere;' dar cu siguranță este bine să fii rudă cu legământul. (2.) Prin ea a judecat și a condamnat lumea; sfânta sa teamă a condamnat securitatea și încrederea lor zadarnică; credința sa a condamnat necredința lor; ascultarea sa a condamnat disprețul și răzvrătirea lor. Exemplele bune fie îi vor converti pe păcătoși, fie îi vor condamna. Este ceva foarte convingător într-o viață de sfințenie strictă și de respect față de Dumnezeu; se recomandă singură conștiinței fiecărui om în vederea lui Dumnezeu, și ei sunt judecați prin ea. Aceasta este cea mai bună cale pe care o pot lua poporul lui Dumnezeu pentru a condamna pe cei răi; nu prin limbaj aspru și cenzurator, ci printr-o conversație sfântă și exemplară. (3.) Prin ea a devenit moștenitor al dreptății care este prin credință. [1.] El a fost posesor al unei dreptăți adevărate care îndreptățește; era moștenitor al ei: și, [2.] Acest drept al său de moștenire a fost prin credința în Hristos, ca membru al lui Hristos, copil al lui Dumnezeu, și, dacă copil, atunci moștenitor. Dreptatea sa era relativă, rezultând din adopția sa, prin credința în sămânța promisă. Așa cum ne așteptăm vreodată să fim îndreptățiți și mântuiți în ziua cea mare și înfricoșătoare a Domnului, să pregătim acum o corabie, să ne asigurăm un interes în Hristos și în corabia legământului, și să o facem cu grabă, înainte ca ușa să fie închisă, căci nu este mântuire în niciun altul.
Răspunde

Răspuns

Unde este credința ta în prezent pusă la încercare pentru a trata promisiunile nevăzute ca pe o realitate substanțială? Cum te încurajează amintirea cinstei pe care Dumnezeu a pus-o asupra credincioșilor din vechime să perseverezi astăzi? În ce mod practic poți, asemenea lui Noe, să lași credința să te miște la acțiune ascultătoare înainte ca promisiunea să fie împlinită?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, îți mulțumim pentru mărturia credincioasă a celor care au trăit prin credință înaintea noastră. Dă-ne nouă aceeași substanță a lucrurilor nădăjduite și aceeași dovadă a lucrurilor nevăzute. Întărește inimile noastre să umble cu Tine așa cum a făcut Enoh și să asculte de avertizările Tale așa cum a făcut Noe. Fie ca viețile noastre să poarte buna mărturie care vine numai din a ne încrede în cuvântul Tău. Păzește-ne de a ne întoarce în țara pe care am părăsit-o și fixează-ne ochii asupra cetății pe care ai pregătit-o. Prin Hristos Domnul nostru, amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →