Eterniseed › Curriculum › Confesiunea de la Augsburg
Confesiunea de la Augsburg XX — Despre faptele bune — Cartea Concordiei
Deschidere
Astăzi ne îndreptăm către Confesiunea de la Augsburg, Articolul XX, intitulat Despre faptele bune. Această parte a Confesiunilor Luterane clarifică locul potrivit al faptelor bune în viața creștină, susținând în același timp articolul central al justificării numai prin credință. Ea vorbește direct inimii mărturiei Reformei, păzind Evanghelia de distorsiune și oferind pace conștiințelor tulburate. Pe măsură ce ascultăm, auzim pe Reformatori distingând cu atenție între acuzațiile false ale vremii lor și adevărata mângâiere găsită în Hristos.
Citește
Citire
Vă invităm acum să citiți Confesiunea de la Augsburg XX, Despre faptele bune, în întregime. Articolul se întemeiază în special pe pasaje precum 1 Timotei 2:5, Ioan 14:6, Efeseni 2:8, Romani 5:1 și Ioan 15:5. Lăsați cuvintele Confesiunii să vă îndrume meditația asupra modului în care credința și faptele bune se raportă în viața credinciosului.
Studiu
Confesiunea începe prin a aborda acuzațiile false aduse împotriva învățătorilor săi.
Învățătorii noștri sunt acuzați pe nedrept că interzic faptele bune. Căci scrierile lor publicate despre Cele Zece Porunci și altele de același fel mărturisesc că au învățat cu folos despre toate stările și îndatoririle vieții, arătând ce stări de viață și ce fapte în fiecare chemare sunt plăcute lui Dumnezeu. Despre aceste lucruri predicatorii de mai înainte au învățat prea puțin și au îndemnat doar la fapte copilărești și de prisos, cum ar fi anumite zile sfinte, anumite posturi, frății, pelerinaje, slujbe în cinstea sfinților, folosirea rozariilor, monahismul și altele asemenea. Deoarece adversarii noștri au fost avertizați cu privire la aceste lucruri, acum le uită și nu mai predică aceste fapte nefolositoare ca mai înainte. În plus, încep să menționeze credința, despre care mai înainte domnea o tăcere uimitoare. Ei învață că suntem justificați nu numai prin fapte, dar unesc credința și faptele și spun că suntem justificați prin credință și fapte. Această învățătură este mai suportabilă decât cea dintâi și poate oferi mai multă mângâiere decât vechea lor doctrină.Apoi expune învățătura dată bisericilor cu privire la credință.
Așadar, deoarece învățătura despre credință, care ar trebui să fie cea mai de seamă în Biserică, a rămas atât de mult timp necunoscută, toți trebuie să recunoască faptul că în predicile lor domnea cea mai adâncă tăcere cu privire la dreptatea credinței, în timp ce doar învățătura despre fapte era tratată în biserici, învățătorii noștri au instruit bisericile cu privire la credință după cum urmează:Confesiunea explică apoi necesitatea faptelor bune în viața creștină.
Mai mult, se învață din partea noastră că este necesar să facem fapte bune, nu ca să ne încredem în ele pentru a merita harul, ci pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu. Numai prin credință se primește iertarea păcatelor și aceasta fără plată. Și deoarece prin credință se primește Duhul Sfânt, inimile sunt înnoite și înzestrate cu afecțiuni noi, astfel încât să poată aduce roade de fapte bune. Căci Ambrozie spune: Credința este mama unei voințe bune și a faptelor drepte. Căci puterile omului fără Duhul Sfânt sunt pline de afecțiuni nelegiuite și prea slabe pentru a face fapte care să fie bune înaintea lui Dumnezeu. În plus, ele sunt sub puterea diavolului care îi împinge pe oameni la felurite păcate, la opinii nelegiuite, la crime vădite. Acest lucru îl putem vedea la filosofi, care, deși s-au străduit să trăiască o viață cinstită, nu au reușit, ci s-au pângărit cu multe crime vădite. Atât de slab este omul când este fără credință și fără Duhul Sfânt și se conduce doar prin puterea omenească.
Considerați
Considerare
Confesiunea își încheie tratatul subliniind mângâierea pe care această doctrină o aduce conștiințelor neliniștite.
Dar, deși această învățătură este disprețuită de cei neexperimentați, totuși conștiințele temătoare de Dumnezeu și neliniștite află prin experiență că ea aduce cea mai mare mângâiere, deoarece conștiințele nu pot fi liniștite prin nicio faptă, ci numai prin credință, atunci când primesc temeiul sigur că, pentru Hristos, au un Dumnezeu împăcat. După cum învață Pavel în Romani 5:1: Fiind justificați prin credință, avem pace cu Dumnezeu. Întreaga această doctrină trebuie raportată la acel conflict al conștiinței înspăimântate și nu poate fi înțeleasă în afara acelui conflict. De aceea, oamenii neexperimentați și profani judecă greșit această chestiune, visând că dreptatea creștină nu este altceva decât dreptatea civilă și filosofică.
Răspunde
Răspuns
Cum modelează distincția dintre credință și fapte modul în care abordați îndatoririle zilnice? În ce domenii ale vieții aveți cea mai mare nevoie de asigurarea că iertarea se primește numai prin credință? Unde ar putea Duhul Sfânt să vă îndemne să aduceți roade de fapte bune ca rod al aceleiași credințe?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, Îți mulțumim pentru mărturia clară a Confesiunii de la Augsburg cu privire la faptele bune și dreptatea credinței. Ferește-ne de orice încredere falsă în propriile noastre eforturi și ancorează-ne inimile numai în meritul lui Hristos. Prin Duhul Tău dă-ne pacea care vine prin credință și mișcă-ne să trăim după voia Ta în fiecare chemare. Păstrează Biserica Ta în această doctrină curată, ca conștiințele neliniștite să găsească odihnă și ca faptele bune să curgă liber ca rod al credinței. Prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →