← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Geneza 21-22 — cu Matei Henry

Geneza 21-22Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Notele atente verset cu verset ale lui Matei Henry despre Geneza 21–22 ne invită să observăm cum Dumnezeu împlinește fiecare promisiune exact la momentul pe care îl stabilește. În aceste capitole vedem râsul născut din imposibilitate, o gospodărie divizată dar păstrată, și ascultarea costisitoare a unui tată. Reflecțiile lui Henry ne ajută să observăm credincioșia constantă a Dumnezeului veșnic în mijlocul fragilității și surprizei umane. Pe măsură ce deschidem comentariul său astăzi, suntem atrași să urmărim aceeași linie a legământului care încă ne ancorează speranța. Lăsați observațiile sale să ne întărească inimile pentru citirea care urmează.
Citește

Citire

Luați acum timp să citiți Geneza 21–22 încet, permițând narațiunii antice să se desfășoare. Observați nașterea mult așteptată, separarea dureroasă, legământul încheiat cu Abimelec și proba supremă pe Moria. Lăsați textul să vorbească înainte de a trece la perspectivele lui Henry. Faceți pauză după fiecare scenă majoră și întrebați ce dezvăluie Domnul despre timpul și scopurile Sale.
Studiu
Henry începe prin a compara providențele lui Dumnezeu cu Cuvântul Său. I. Împlinirea promisiunii lui Dumnezeu în conceperea și nașterea lui Isaac, v. 1, 2. Observați, providențele lui Dumnezeu arată cel mai bine și mai strălucitor atunci când sunt comparate cu Cuvântul Său și când observăm cum Dumnezeu, în toate acestea, acționează așa cum a spus, așa cum a vorbit. 1. Isaac s-a născut conform promisiunii. Domnul a vizitat-o pe Sara în îndurare, așa cum spusese. Observați, niciun cuvânt al lui Dumnezeu nu va cădea la pământ; căci El este credincios Cel ce a promis, iar credincioșia lui Dumnezeu este sprijinul și susținerea credinței poporului Său. El s-a născut la timpul stabilit despre care Dumnezeu vorbise, v. 2. Observați, Dumnezeu este întotdeauna punctual la timpul Său; deși îndurările promise nu vin la timpul pe care îl stabilim noi, ele vor veni cu siguranță la timpul pe care El îl stabilește, și acela este timpul cel mai bun. 2. El s-a născut prin virtutea promisiunii: Sara prin credință a primit putere să zămislească Evr. xi. 11. Dumnezeu i-a dat deci acea putere prin promisiune. Nu a fost prin puterea providenței obișnuite, ci prin puterea unei promisiuni speciale, că Isaac s-a născut. O sentință de moarte fusese, parcă, rostită asupra cauzelor secunde: Avraam era bătrân, și Sara bătrână, și amândoi ca și morți; și atunci Cuvântul lui Dumnezeu și-a luat locul. Observați, adevărații credincioși, prin virtutea promisiunilor lui Dumnezeu, sunt în stare să facă ceea ce depășește puterea firii omenești, căci prin ele ei participă la o fire dumnezeiască, 2 Pet. i. 4. Henry examinează apoi provocarea care a dus la despărțire. I. Ismael însuși a dat prilejul prin unele ofense aduse lui Isaac, fratele său mai mic, unii cred în ziua în care Avraam a făcut ospățul de bucurie că Isaac fusese înțărcat în siguranță, ceea ce evreii spun că nu a fost până la trei ani, alții spun cinci. Sara însăși a fost martoră oculară a abuzului: ea a văzut pe fiul egipcencei batjocorind (v. 9), batjocorind pe Isaac, fără îndoială, căci se spune, cu referire la aceasta (Gal. iv. 29), că cel născut după trup l-a prigonit pe cel născut după Duh. Ismael este numit aici fiul egipcencei, deoarece, după cum cred unii, cei 400 de ani de necaz ai seminției lui Avraam de către egipteni au început acum și trebuiau datați de aici, cap. xv. 13. Ea l-a văzut jucându-se cu Isaac, așa LXX., și, în joacă, batjocorindu-l. Ismael era cu paisprezece ani mai mare decât Isaac; și, când copiii sunt împreună, cel mai mare trebuie să fie grijuliu și blând cu cel mai mic: dar a arătat o dispoziție foarte josnică și sordidă în Ismael să fie abuziv cu un copil care nu era deloc un adversar pentru el. Observați, 1. Dumnezeu ia seama la ce spun și fac copiii în joaca lor și se va socoti cu ei dacă spun sau fac rău, chiar dacă părinții nu o fac. 2. Batjocura este un mare păcat și foarte provocator pentru Dumnezeu. 3. Există o dușmănie înrădăcinată și persistentă în sămânța șarpelui împotriva seminției femeii. Copiii promisiunii trebuie să se aștepte să fie batjocoriți. Aceasta este prigonire, pe care cei ce vor trăi cu evlavie trebuie să o socotească. 4. Nimeni nu este respins și alungat de la Dumnezeu decât cei care au meritat mai întâi aceasta. Ismael este ținut în familia lui Avraam până când devine o tulburare, durere și scandal pentru ea. Henry arată apoi cum Dumnezeu a rezolvat dilema lui Avraam. IV. Dumnezeu a hotărât-o, v. 12, 13. Ne putem închipui bine că Avraam era foarte tulburat în privința acestei chestiuni, nevrând să o supere pe Sara și totuși nevrând să-l alunge pe Ismael; în această dificultate Dumnezeu îi spune care este voia Sa, și atunci el este mulțumit. Observați, un om bun nu dorește mai mult în cazuri îndoielnice decât să-și cunoască datoria și ce ar vrea Dumnezeu să facă; și, când este limpede în aceasta, el este, sau ar trebui să fie, liniștit. Pentru a-l face pe Avraam astfel, Dumnezeu pune această chestiune înaintea lui într-o lumină adevărată și îi arată, 1. Că alungarea lui Ismael era necesară pentru stabilirea lui Isaac în drepturile și privilegiile legământului: În Isaac va fi chemată sămânța ta. Atât Hristos cât și Biserica trebuie să coboare din Avraam prin coapsele lui Isaac; aceasta este transmiterea promisiunii asupra lui Isaac și este citată de apostol (Rom. ix. 7) pentru a arăta că nu toți cei ce vin din coapsele lui Avraam erau moștenitorii legământului lui Avraam. Isaac, fiul promis, trebuie să fie tatăl seminției promise; de aceea, 'Depărtează-l pe Ismael, trimite-l destul de departe, ca nu cumva să strice obiceiurile sau să încerce să invadeze drepturile lui Isaac.' Va fi securitatea lui să aibă rivalul alungat. Sămânța legământului a lui Avraam trebuie să fie un popor deosebit, un popor de sine stătător, de la început, distins, nu amestecat cu cei ce erau în afara legământului; din acest motiv Ismael trebuie să fie separat. Avraam a fost chemat singur, și tot așa trebuie să fie și Isaac. Vezi Isa. li. 2. Este probabil că Sara nu s-a gândit deloc la aceasta (Ioan xi. 51), dar Dumnezeu a luat ce a spus ea și a transformat-o într-un oracol, ca mai târziu, cap. xxvii. 10. 2. Că alungarea lui Ismael nu trebuia să fie ruina lui, v. 13. El va fi un neam, pentru că este sămânța ta. Nu suntem siguri că a fost ruina lui veșnică. Este prezumție să spunem că toți cei lăsați în afara dispensației externe sunt lipsiți de toate îndurările Sale: aceia pot fi mântuiți care nu sunt astfel onorați. Totuși, suntem siguri că nu a fost ruina lui temporală. Deși a fost alungat din Biserică, nu a fost alungat din lume. Îl voi face un neam. Observați, (1.) Neamurile sunt făcute de Dumnezeu: El le întemeiază, El le formează, El le fixează. (2.) Mulți sunt plini de binecuvântările providenței lui Dumnezeu care sunt străini de binecuvântările legământului Său. (3.) Copiii acestei lumi adesea se bucură mai mult, în privința lucrurilor exterioare, pentru legătura lor cu copiii lui Dumnezeu.
Considerați

Considerare

Henry încheie observând mărturia statornică a lui Avraam în țară. Observați, 1. Avraam, ajungând într-un cartier bun, a știut când era bine și a rămas mult timp acolo. Acolo a plantat un crâng pentru umbră cortului său, sau poate un livadă de pomi fructiferi; și acolo, deși nu putem spune că s-a așezat, căci Dumnezeu voia ca el, cât timp a trăit, să fie străin și pelerin, totuși a locuit multe zile, atâtea câte se potriveau cu caracterul său, ca Avraam evreul sau călătorul. 2. Acolo a făcut, nu doar o practică constantă, ci o mărturisire deschisă a religiei sale: Acolo a chemat numele Domnului, Dumnezeul cel veșnic, probabil în crângul pe care l-a plantat, care era oratoriul sau casa sa de rugăciune. Hristos S-a rugat într-o grădină, pe un munte. (1.) Avraam a ținut cultul public, la care, probabil, vecinii săi veneau ca să se alăture lui. Observați, oamenii buni nu trebuie doar să-și păstreze bunătatea oriunde merg, ci să facă tot ce pot ca s-o răspândească și să-i facă și pe alții buni. (2.) În chemarea Domnului, trebuie să-L privim ca pe Dumnezeul cel veșnic, Dumnezeul lumii, așa spun unii. Deși Dumnezeu Se făcuse cunoscut lui Avraam ca Dumnezeul său în mod deosebit și în legământ cu el, totuși nu uită să-I dea slavă ca Domn al tuturor: Dumnezeul cel veșnic, care a fost înaintea tuturor lumilor și va fi când timpul și zilele nu vor mai fi. Vezi Isa. xl. 28.
Răspunde

Răspuns

Unde ați văzut că Dumnezeu împlinește o promisiune la un timp pe care nu l-ați ales? Cum ar putea Domnul să vă ceară să eliberați ceva ce ar putea amenința scopul Său mai mare? În ce loc obișnuit sunteți invitați să chemați numele Dumnezeului celui veșnic?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, care ții legământul și împlinești orice făgăduință la timpul hotărât de Tine, Te lăudăm pentru nașterea lui Isaac și pentru berbecul pe care L-ai pregătit pe munte în locul fiului. Dă-ne har să ne încredem în Cuvântul Tău când împlinirea întârzie și să Te ascultăm cu predare din toată inima, știind că nimic nu este prea greu pentru Tine. Prin Duhul Tău, întărește credința noastră ca să chemăm Numele Tău și să ne odihnim în prevederea asigurată nouă în Hristos. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →