← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Luca

Luca 18 — cu Matei Henry

Luca 18Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Luca 18 deschide o fereastră către inima rugăciunii persistente și a dependenței umile. În parabolele văduvei stăruitoare și ale fariseului cu vameșul, Henry arată cum Dumnezeu își invită poporul să se apropie de El fără a leșina și fără încredere în sine. Reflecțiile sale ne amintesc că adevărata rugăciune izvorăște din nevoie, nu din merit, și că Domnul se bucură să răspundă strigătelor aleșilor Săi. Pe măsură ce parcurgem astăzi aceste versete, perspectivele lui Henry ne îndrumă să ne examinăm atât stăruința, cât și atitudinea noastră înaintea lui Dumnezeu. Cuvintele sale ne atrag mai adânc în harul care îndreptățește pe cel smerit.
Citește

Citire

Acordă un moment de liniște pentru a citi integral capitolul 18 din Luca. Ascultă strigătul repetat al văduvei, inventarul mândru al fariseului și strigătul simplu al vameșului după îndurare. Observă cum Isus încadrează fiecare scenă pentru a ne învăța despre rugăciunea care perseverează și despre inimile care se smeresc. Lasă ritmul capitolului să te pregătească să primești expunerea lui Henry cu atenție proaspătă.
Studiu
Henry începe prin a descifra scopul declarat al parabolei. Această parabolă are cheia atârnată la ușă; sensul și scopul ei sunt puse înainte. Hristos a rostit-o cu acest gând, ca să ne învețe că oamenii trebuie să se roage totdeauna și să nu leșine, v. 1. Ea presupune că toți oamenii lui Dumnezeu sunt oameni care se roagă; toți copiii lui Dumnezeu păstrează atât o corespondență constantă, cât și una ocazională cu El, Îi trimit cereri în mod statornic și la fiecare nevoie. Este privilegiul și cinstea noastră să ne putem ruga. Este datoria noastră; trebuie să ne rugăm, păcătuim dacă neglijăm aceasta. Trebuie să fie lucrarea noastră constantă; trebuie să ne rugăm totdeauna, este ceea ce cere datoria fiecărei zile. Trebuie să ne rugăm și să nu obosim niciodată de rugăciune, nici să nu ne gândim să o părăsim până nu va fi înghițită în lauda veșnică. Dar ceea ce pare conceput în mod deosebit aici este să ne învețe statornicia și perseverența în cererile noastre pentru anumite îndurări duhovnicești pe care le urmărim, fie pentru noi înșine, fie pentru Biserica lui Dumnezeu. Când ne rugăm pentru putere împotriva vrăjmașilor noștri duhovnicești, a poftelor și a stricăciunilor noastre, care sunt cei mai răi vrăjmași ai noștri, trebuie să stărui în rugăciune, să ne rugăm și să nu leșinăm, căci nu vom căuta fața lui Dumnezeu în zadar. Tot așa trebuie să facem și în rugăciunile noastre pentru eliberarea poporului lui Dumnezeu din mâinile prigonitorilor și asupritorilor lor. El arată apoi cum răspunsul judecătorului nedrept ilustrează disponibilitatea lui Dumnezeu de a asculta. 1. El le asigură că Dumnezeu va fi în cele din urmă milostiv cu ei (v. 6): Ascultați ce spune judecătorul nedrept, cum recunoaște el însuși că a fost biruit de o stăruitoare neîncetată, și oare Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Săi? Observați, Trecând la a doua parabolă, Henry identifică pe cei cărora le era adresată. Scopul acestei parabole este de asemenea pus înainte, și ni se spune (v. 9) cine erau cei împotriva cărora era îndreptată și pentru care fusese alcătuită. El a conceput-o pentru a-i convinge pe unii care se încredeau în ei înșiși că erau drepți și disprețuiau pe alții. Aceștia erau unii care aveau, 1. O mare părere de sine și de propria bunătate; se socoteau la fel de sfinți pe cât aveau nevoie să fie și mai sfinți decât toți vecinii lor, și ca unii care puteau servi de pildă pentru toți. Dar nu era totul; 2. Aveau încredere în ei înșiși înaintea lui Dumnezeu și nu numai că aveau o părere înaltă despre propria dreptate, ci se bazau pe meritul ei ori de câte ori se adresau lui Dumnezeu, ca pe apărarea lor: Se încredeau în ei înșiși ca fiind drepți; socoteau că L-au făcut pe Dumnezeu datornic și că puteau cere orice de la El; și, 3. Îi disprețuiau pe alții și îi priveau cu dispreț, ca nevrednici de a fi comparați cu ei. Acum Hristos, prin această parabolă, voia să le arate nebunia lor și că prin aceasta se excludeau singuri de la primirea la Dumnezeu. Aceasta este numită parabolă, deși nu există nici o asemănare în ea; ci este mai degrabă o descriere a temperamentului și a limbajului diferit al celor care se justifică cu mândrie pe ei înșiși și al celor care se condamnă cu smerenie pe ei înșiși; și a stării lor diferite înaintea lui Dumnezeu. Este un fapt care se întâmplă în fiecare zi. Henry prezintă apoi abordarea contrastantă a vameșului față de Dumnezeu. III. Aici este adresarea vameșului către Dumnezeu, care era opusul celei a fariseului, la fel de plină de smerenie și umilință pe cât era a acestuia de mândrie și ostentație; la fel de plină de pocăință pentru păcat și de dorință către Dumnezeu, pe cât era a acestuia de încredere în sine și în propria dreptate și suficiență.
Considerați

Reflectare

Henry încheie secțiunea meditând asupra rarității credinței statornice pe care Hristos o va găsi. 2. El le sugerează că, cu toate acestea, ei vor începe să obosească de așteptarea Lui (v. 8): „Totuși, deși ni se dau asemenea asigurări că Dumnezeu va face dreptate aleșilor Săi, totuși, când va veni Fiul Omului, va găsi El credință pe pământ?” Fiul Omului va veni să facă dreptate aleșilor Săi, să apere cauza creștinilor prigoniți împotriva iudeilor prigonitori; El va veni în providența Sa să apere cauza poporului Său nedreptățit în fiecare veac, iar în ziua cea mare va veni în cele din urmă să hotărască controversele Sionului. Acum, când va veni, va găsi El credință pe pământ? Întrebarea implică o negare puternică: Nu, nu va găsi; El însuși prevede aceasta.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața ta de rugăciune simți ispita de a leșina mai degrabă decât de a stărui? Cum ar putea strigătul simplu al vameșului să-ți schimbe modul de a te apropia de Dumnezeu astăzi? În ce domeniu te invită Duhul să schimbi încrederea în sine cu dependența smerită?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, învață-ne să ne rugăm totdeauna și să nu ne pierdem inima. Când întârzierile se lungesc și răspunsurile par îndepărtate, întărește-ne credința ca să continuăm să strigăm zi și noapte. Ferește-ne de inventarul mândru al fariseului și sădește în noi mărturisirea cinstită a vameșului. Fă-ne să venim cu îndrăzneală, dar smeriți, încrezându-ne doar în îndurarea Ta prin Hristos. Ridică în noi un duh statornic care refuză să leșine, până când Fiul Omului va reveni și va găsi credință vie pe pământ. În numele lui Isus, amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →