← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezra

Ez 3-4 — cu Matthew Henry

Ezra 3-4Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Astăzi explorăm comentariul lui Matthew Henry asupra capitolelor 3 și 4 din Ezra, urmărind pe exilații întorși în timp ce restaurează închinarea în centrul vieții lor comune. Henry ne conduce prin atenția lor rapidă la altar, punerea temeliei templului în mijlocul emoțiilor amestecate și opoziția care apare curând. Reflecțiile sale subliniază prioritatea căutării lui Dumnezeu mai întâi chiar și atunci când circumstanțele rămân nesigure. Prin expunerea sa întrevedem cum ascultarea timpurie și zelul unitar modelează calea înainte. Această lecție ne invită să ne considerăm propriile temelii în credință și perseverența necesară când apare rezistența.
Citește

Citire

Începem prin a citi integral capitolele 3 și 4 din Ezra. Ascultați adunarea unită a poporului, ridicarea promptă a altarului, ceremonia temeliilor plină de bucurie și totuși de lacrimi și adversarii care caută să oprească lucrarea. Lăsați textul să vă pregătească inima pentru expunerea atentă a lui Henry asupra acestor evenimente formative.
Studiu
Henry începe prin a descrie adunarea din luna a șaptea a exilaților întorși. Iată, I. O adunare generală a israeliților întorși la Ierusalim, în luna a șaptea, v. 1. Putem presupune că au venit din Babilon primăvara și trebuie să acordăm cel puțin patru luni pentru călătorie, căci atât de mult au fost Ezra și alaiul său la venire, cap. vii. 9. Luna a șaptea a venit deci curând, în care multe dintre sărbătorile Domnului trebuiau să fie solemnizate; și atunci s-au adunat prin învoială între ei, mai degrabă decât prin porunca autorității, la Ierusalim. Deși veniseră de curând în cetățile lor și aveau mâinile pline de treburi acolo, pentru a-și asigura cele necesare pentru ei și familiile lor, ceea ce i-ar fi putut scuza de la a veni la altarul lui Dumnezeu până când graba s-ar mai fi liniștit, așa cum mulți amână prostește venirea la comuniune până se așază în lume, totuși zelul lor pentru religie era atât de mare, acum când veniseră de curând de sub mustrare pentru lipsa lor de religie, încât au lăsat toate treburile din țară ca să participe la altarul lui Dumnezeu; și (ceea ce este ciudat) în acest zel pios erau cu toții de aceeași părere, au venit ca un singur om. Lăsați treburile lumești să fie amânate în favoarea treburilor religiei și ele vor prospera mai bine. El examinează apoi motivele care i-au determinat să construiască imediat altarul. 2. Observați motivul dat aici pentru care s-au grăbit să ridice altarul: Frica era peste ei din cauza poporului țării. Erau în mijlocul unor vrăjmași care le purtau rău voință lor și religiei lor, față de care erau un adversar inegal. Și, (1.) Deși erau așa, totuși au zidit altarul (așa citesc unii); nu s-au lăsat înspăimântați de religia lor de opoziția pe care erau probabil să o întâmpine în ea. Să nu lase niciodată frica de om să ne aducă în această cursă. (2.) Pentru că erau așa, de aceea au ridicat altarul. Temerea de primejdie ar trebui să ne trezească la datorie. Avem mulți vrăjmași? Atunci este bine să-L avem pe Dumnezeu ca prieten și să ne menținem legătura cu El. Acest folos bun ar trebui să-l facem din temerile noastre: ar trebui să fim împinși de ele la genunchi. Chiar și Saul ar crede că este pierdut dacă vrăjmașul ar veni peste el înainte de a-și fi făcut cererea către Dumnezeu, 1 Sam. xii. 12. Henry descrie apoi amestecul izbitor de bucurie și durere de la ceremonia temeliilor. V. Cum a fost afectat poporul. O amestecare remarcabilă de afecțiuni variate a fost la această ocazie. Sentimente diferite au existat printre poporul lui Dumnezeu și fiecare s-a exprimat potrivit sentimentelor sale, și totuși nu a existat dezacord între ei, mințile lor nu au fost înstrăinate una de alta și preocuparea comună nu a fost întârziată de aceasta. 1. Cei care cunoșteau doar nenorocirea de a nu avea deloc templu L-au lăudat pe Domnul cu strigăte de bucurie când au văzut doar temelia unuia pusă, v. 11. Pentru ei chiar și această temelie părea mare și era ca viață din morți; pentru sufletele lor flămânde chiar și aceasta era dulce. Au strigat, astfel încât zgomotul s-a auzit de departe. Notați, Ar trebui să fim recunoscători pentru începuturile milei, deși nu am ajuns încă la desăvârșirea ei; și temeliile unui templu, după lungi pustiiri, nu pot fi decât izvoare de bucurie pentru orice israelit credincios. 2. Cei care își aminteau de slava primului templu pe care l-a zidit Solomon și considerau cât de inferior era probabil acesta față de acela, poate în dimensiuni, cu siguranță în măreție și fast, au plâns cu glas tare, v. 12. Dacă datăm captivitatea cu primul, din al patrulea an al lui Ioiachim, au trecut aproximativ cincizeci și doi de ani de când templul a fost ars; dacă din captivitatea lui Ieconia, au fost doar cincizeci și nouă. Astfel, mulți care trăiau acum și-ar fi putut aminti de el stând; și o mare milă a fost pentru captivi că viețile atâtor dintre preoții și leviții lor au fost prelungite, care le puteau spune ce își aminteau ei înșiși din slava Ierusalimului, pentru a-i grăbi în întoarcerea lor. Aceștia au deplâns disproporția dintre acest templu și cel dintâi. Și, (1.) A existat un motiv pentru aceasta; și dacă și-au transformat lacrimile în canalul potrivit și au plâns păcatul care a cauzat această schimbare melancolică, au făcut bine. Păcatul întunecă slava oricărei biserici sau popor și, atunci când se găsesc micșorați și coborâți, acela trebuie să poarte vina. (2.) Totuși a fost slăbiciunea lor să amestece acele lacrimi cu bucuriile comune și astfel să arunce o umbră peste ele. Au disprețuit ziua lucrurilor mici și au fost nerecunoscători pentru binele de care se bucurau, pentru că nu era atât de mult cât avuseseră strămoșii lor, deși era mult mai mult decât meritau. În armonia bucuriilor publice, să nu fim noi coarde discordante. A fost o agravare a descurajării pe care au dat-o astfel poporului faptul că erau preoți și leviți, care ar fi trebuit să știe și să învețe pe alții cum să fie afectați cum se cuvine sub diferite providențe și să nu lase amintirea necazurilor de odinioară să înece simțul milelor prezente. Acest amestec de durere și bucurie aici este o reprezentare a acestei lumi. Unii se scaldă în râuri de bucurie, în timp ce alții sunt înecați în potopuri de lacrimi. În cer toți cântă și nimeni nu suspină; în iad toți plâng și se tânguie și nimeni nu se bucură; dar aici pe pământ abia putem deosebi strigătele de bucurie de zgomotul plânsului. Să învățăm să ne bucurăm cu cei ce se bucură și să plângem cu cei ce plâng și noi înșine să ne bucurăm ca și cum nu ne-am bucura și să plângem ca și cum nu am plânge. Trecând la capitolul patru, Henry detaliază tacticile subtile folosite de adversari. 1. Și-au oferit serviciul de a zidi împreună cu israeliții doar ca să aibă astfel o ocazie de a întârzia lucrarea, în timp ce pretindeau că o ajută. Acum, (1.) Oferta lor era destul de plauzibilă și părea binevoitoare: 'Vom zidi cu voi, vă vom ajuta să planificați și vom contribui la cheltuieli; căci căutăm Dumnezeul vostru așa cum faceți și voi', v. 2. Aceasta era fals, căci, deși căutau același Dumnezeu, nu-L căutau doar pe El, nici nu-L căutau în modul în care El a poruncit și de aceea nu-L căutau așa cum făceau ei. Prin aceasta intenționau, dacă era posibil, să împiedice zidirea lui, cel puțin să împiedice bucuroasa lor bucurie de el; la fel de bine aproape să nu-l aibă decât să nu-l aibă pentru ei înșiși, pentru închinarea curată a adevăratului Dumnezeu și doar a Lui. Astfel, sărutările unui vrăjmaș sunt înșelătoare; cuvintele lui sunt mai netede decât untul când războiul este în inima lui. Dar, (2.) Refuzul serviciului oferit de ei a fost foarte drept, v. 3. Căpeteniile părinților lui Israel și-au dat seama curând că nu le doreau niciun bine, oricât ar fi pretins, ci intenționau cu adevărat să le facă un rău și de aceea (deși aveau nevoie suficientă de ajutor dacă ar fi fost de un fel în care să poată avea încredere) le-au spus limpede: 'Nu aveți nimic de-a face cu noi, nu aveți parte sau sorț în această chestiune, nu sunteți israeliți de sânge adevărat sau închinători credincioși ai lui Dumnezeu; voi vă închinați la ceea ce nu știți, Ioan iv. 22. Nu sunteți dintre aceia cu care îndrăznim să ținem comuniune și de aceea noi înșine îl vom zidi.' Ei nu le pledează legea Dumnezeului lor, care le interzicea să se amestece cu străinii (deși la aceasta se gândeau în special), ci aceea la care ei ar fi luat mai mult seama, porunca regelui, care era adresată doar lor: 'Regele Persiei ne-a poruncit să zidim această casă și îl vom suspecta și ofensa dacă vom chema ajutor străin.' Notați, În a face bine este nevoie de înțelepciunea șarpelui, precum și de nevinovăția porumbelului și avem nevoie, așa cum urmează acolo, să ne ferim de oameni, Mat. x. 16, 17. Ar trebui să considerăm cu atenție cu cine ne asociem și pe mâna cui ne sprijinim. În timp ce ne încredem în Dumnezeu cu o încredere evlavioasă, trebuie să ne încredem în oameni cu o gelozie și prudență înțeleaptă și precauție.
Considerați

Considerare

Henry trasează o paralelă mai largă între această opoziție și luptele care însoțesc împărăția evangheliei. Avem aici un exemplu al vechii vrăjmășii care a fost pusă între sămânța femeii și sămânța șarpelui. Templul lui Dumnezeu nu poate fi zidit, dar Satana va urla și porțile iadului vor lupta împotriva lui. Împărăția evangheliei trebuia, în același mod, să fie înființată cu multă luptă și confruntare. În acest sens, slava casei din urmă a fost mai mare decât slava celei dintâi și a fost mai mult o figură a templului bisericii lui Hristos, în sensul că Solomon și-a zidit templul când nu era niciun vrăjmaș și nicio întâmplare rea, (1 Împărați v. 4); dar acest al doilea templu a fost zidit în ciuda unei mari opoziții, în îndepărtarea și înfrângerea căreia și aducerea lucrării la desăvârșire în cele din urmă în ciuda ei, înțelepciunea, puterea și bunătatea lui Dumnezeu au fost mult preamărite și biserica a fost încurajată să se încreadă în El.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața voastră ați putea avea nevoie să puneți închinarea pe primul loc în ciuda circumstanțelor nesigure? Cum răspundeți când amintirile din trecut sau opoziția prezentă întunecă milele prezente? În ce feluri puteți să vă păziți de descurajările subtile care slăbesc lucrarea credincioasă?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne milostiv, Îți mulțumim pentru exemplul exilaților întorși care au pus altarul Tău în centrul reconstruirii lor. Dă-ne același zel unitar de a Te căuta mai întâi în fiecare anotimp. Întărește-ne mâinile când apare opoziția și păzește-ne de a disprețui ziua lucrurilor mici. Fie ca inimile noastre să țină împreună atât recunoștința pentru milele prezente cât și amintirea cinstită a slavei trecute. Învață-ne să perseverăm în lucrarea pe care ne-ai dat-o, încrezându-ne că mila Ta dăinuiește veșnic față de poporul Tău. În numele lui Hristos ne rugăm.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →