Eterniseed › Curriculum › Matei
Mat. 3 — cu Matthew Henry
Deschidere
Matthew Henry, iubitul comentator din secolul al șaptesprezecelea, își deschide expunerea la Matei capitolul 3 urmărind primele raze ale luminii evangheliei prin slujirea lui Ioan Botezătorul. Tratarea sa atentă verset cu verset arată cum predicatorul din pustiu a pregătit calea pentru Soarele Dreptății. În aceste pagini Henry subliniază timpul, cadrul și chemarea urgentă care au marcat începutul lucrării publice a lui Hristos. Reflecțiile sale invită cititorii moderni să redescopere același spirit de pocăință și pregătire care a salutat împărăția cerurilor. Pe măsură ce urmăm îndrumarea lui Henry, scena antică devine o chemare vie pentru inimile noastre de astăzi.
Citește
Ia un moment de liniște pentru a citi Matei capitolul 3 în întregime. Ascultă glasul care strigă în pustiu și primii pași publici ai Mesiei. Observă contrastul dintre viața simplă a lui Ioan și mulțimile care veneau la el. Lasă cuvintele să se așeze înainte de a trece la observațiile lui Henry asupra aceluiași pasaj.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a stabili timpul precis al apariției lui Ioan.
I. Timpul când a apărut. În zilele acelea (v. 1), sau, după acele zile, mult după cele consemnate în capitolul anterior, care l-a lăsat pe Pruncul Iisus în pruncie. În zilele acelea, la timpul hotărât de Tatăl pentru începutul evangheliei, când s-a împlinit vremea, despre care se vorbea adesea astfel în Vechiul Testament, În zilele acelea. Acum a început ultima din săptămânile lui Daniel, sau mai degrabă jumătatea din urmă a săptămânii, când Mesia trebuia să întărească legământul cu mulți, Dan. ix. 27. Aparițiile lui Hristos sunt toate la timpul lor. Lucruri glorioase au fost rostite atât despre Ioan cât și despre Iisus, la și înainte de nașterile lor, ceea ce ar fi dat prilej să se aștepte niște apariții extraordinare ale unei prezențe și puteri divine cu ei când erau foarte tineri; dar este cu totul altfel. În afară de disputa lui Hristos cu învățătorii la doisprezece ani, nimic nu pare remarcabil despre niciunul dintre ei, până când au împlinit aproape treizeci de ani. Nimic nu este consemnat despre copilăria și tinerețea lor, dar cea mai mare parte a vieții lor este tempos, adelon — învăluită în întuneric și obscuritate: acești copii diferă puțin în aparență exterioară de alți copii, așa cum moștenitorul, cât timp este minor, nu diferă cu nimic de un slujitor, deși este stăpân peste toate. Și aceasta a fost pentru a arăta, 1. Că chiar și atunci când Dumnezeu acționează ca Dumnezeul lui Israel, Mântuitorul, totuși cu adevărat El este un Dumnezeu care se ascunde (Isa. xlv. 15). Domnul este în locul acesta și eu nu știam, Gen. xxviii. 16. Preaiubitul nostru stă în spatele zidului mult timp înainte de a privi pe ferestre, Cant. ii. 9. 2. Că credința noastră trebuie să aibă în principal ochiul îndreptat spre Hristos în slujba și lucrarea Sa, căci acolo este arătarea puterii Sale; dar în persoana Sa este ascunderea puterii Sale. În tot acest timp, Hristos a fost Dumnezeu-om; totuși nu ni se spune ce a spus sau a făcut, până când a apărut ca proroc; și atunci, Ascultați-L. 3. Că tinerii, deși bine pregătiți, nu trebuie să fie grăbiți să se arate în slujba publică, ci să fie smeriți, modești și lipsiți de încredere în sine, iuți la ascultare și înceți la vorbire.El examinează apoi cadrul din pustiu ales pentru lucrarea prorocului.
II. Locul unde a apărut întâi. În pustiul Iudeii. Nu era un deșert nelocuit, ci o parte a țării nu atât de dens populată, nici atât de mult închisă în câmpuri și vii, ca alte părți; era un astfel de pustiu care avea șase cetăți și satele lor în el, care sunt numite, Ios. xv. 61, 62. În aceste cetăți și sate a propovăduit Ioan, căci prin apropiere trăise până atunci, fiind născut aproape, în Hebron; scenele acțiunii sale au început acolo, unde își petrecuse mult timp în contemplație; și chiar când s-a arătat lui Israel, a arătat cât de mult iubea singurătatea, atât cât era compatibil cu lucrarea sa. Cuvântul Domnului l-a găsit pe Ioan aici, în pustiu. Observă, Niciun loc nu este atât de îndepărtat încât să ne excludă de la vizitele harului divin; ba chiar, de obicei, cea mai dulce comuniune pe care o au sfinții cu Cerul este atunci când sunt retrași cel mai mult de zgomotul acestei lumi. În acest pustiu al lui Iuda a scris David Psalmul 63, care vorbește atât de mult despre dulcea comuniune pe care a avut-o atunci cu Dumnezeu, Osea ii. 14. În pustiu a fost dată Legea; și așa cum Israelul Vechiului Testament, tot așa și Israelul Noului Testament a fost găsit întâi în pământul pustiu, și acolo Dumnezeu l-a condus și l-a instruit, Deut. xxxii. 10. Ioan Botezătorul era preot din rânduiala lui Aaron, totuși îl găsim propovăduind în pustiu și niciodată slujind în templu; dar Hristos, care nu era fiu al lui Aaron, este totuși adesea găsit în templu și șezând acolo ca unul care are autoritate; așa a fost prorocit, Mal. iii. 1. Domnul pe care-L căutați va veni deodată la templul Său; nu solul care trebuia să-I pregătească calea. Aceasta arăta că preoția lui Hristos trebuia să o înlăture pe cea a lui Aaron și să o alunge în pustiu.Henry dezvoltă apoi chemarea centrală la pocăință pe care a rostit-o Ioan.
1. Doctrina pe care a propovăduit-o a fost aceea a pocăinței (v. 2); Pocăiți-vă. A propovăduit aceasta în Iudeea, printre cei numiți iudei și care făceau o mărturisire de religie; căci chiar și ei aveau nevoie de pocăință. A propovăduit-o nu în Ierusalim, ci în pustiul Iudeii, printre oamenii de la țară; căci chiar și cei care se socotesc cei mai feriți de cale ispitelor și cei mai îndepărtați de deșertăciunile și viciile orașului nu-și pot spăla mâinile în nevinovăție, ci trebuie s-o facă în pocăință. Lucrarea lui Ioan Botezătorul era să cheme pe oameni la pocăință de păcatele lor; Metanoeite — Gândiți-vă din nou; 'Admiterea unui al doilea gând, pentru a corecta greșelile primului — un gând ulterior. Cântăriți-vă căile, schimbați-vă mințile; ați gândit greșit; gândiți din nou și gândiți drept.' Observă, Cei cu adevărat pocăiți au alte gânduri despre Dumnezeu și Hristos, și păcat și sfințenie, și despre lumea aceasta și cealaltă, decât au avut, și sunt altfel afectați față de ele. Schimbarea minții produce o schimbare a căii. Cei care sunt cu adevărat întristați pentru ceea ce au greșit vor fi atenți să nu mai facă la fel. Această pocăință este o datorie necesară, în ascultare de porunca lui Dumnezeu (Faptele xvii. 30); și o pregătire și calificare necesară pentru mângâierile evangheliei lui Hristos. Dacă inima omului ar fi rămas dreaptă și nepătată, mângâierile divine ar fi putut fi primite fără această operație dureroasă premergătoare; dar, fiind păcătoasă, trebuie mai întâi rănită înainte de a putea fi așezată în odihnă, trebuie să muncească înainte de a putea fi în repaus. Rana trebuie cercetată, altfel nu poate fi vindecată. Eu rănesc și Eu vindec.
Considerați
Reflectează
Henry încheie secțiunea arătând cum profeția s-a împlinit în slujirea pregătitoare a lui Ioan.
2. Ca unul a cărui lucrare era să pregătească calea Domnului și să-I îndrepte cărările; așa s-a spus despre el înainte de a se naște, că va pregăti un popor gata pentru Domnul (Luca i. 17), ca vestitor și precursor al lui Hristos: el era unul care arăta natura împărăției lui Hristos, căci nu a venit în îmbrăcămintea strălucitoare a unui herald, ci în cea simplă a unui sihastru. Au fost trimiși înaintea oamenilor mari ofițeri ca să curețe calea; așa pregătește Ioan calea Domnului. (1.) El însuși a făcut aceasta printre oamenii generației aceleia. În Biserica și națiunea iudaică, la acel timp, totul era în dezordine; era o mare decădere a evlaviei, părțile vitale ale religiei erau corupte și mâncate de tradițiile și poruncile bătrânilor. Cărturarii și fariseii, adică cei mai mari ipocriți din lume, aveau cheia cunoștinței și cheia guvernării la brâu. Poporul era, în general, extrem de mândru de privilegiile sale, încrezător în îndreptățirea prin propria dreptate, nesimțitor la păcat; și, deși acum sub cele mai umilitoare providențe, fiind recent făcută o provincie a Imperiului Roman, totuși erau neîngenuncheați; erau mult în aceeași stare ca în vremea lui Maleahi, insolent și trufaș, și gata să contrazică Cuvântul lui Dumnezeu: acum Ioan a fost trimis să niveleze acești munți, să le coboare părerea înaltă despre ei înșiși și să le arate păcatele, pentru ca doctrina lui Hristos să fie mai primită și mai eficace. (2.) Doctrina sa despre pocăință și umilință este încă la fel de necesară ca atunci pentru a pregăti calea Domnului. Observă, Este mult de făcut pentru a face loc lui Hristos într-un suflet, pentru a pleca inima spre primirea Fiului lui David (2 Sam. xix. 14); și nimic nu este mai necesar, în acest scop, decât descoperirea păcatului și o convingere a insuficienței propriei noastre dreptăți. Ceea ce împiedică va împiedica, până când va fi luat din cale; prejudecățile trebuie îndepărtate, gândurile înalte coborâte și captivate spre ascultarea de Hristos. Porți de aramă trebuie sfărâmate și zăvoare de fier tăiate, înainte ca ușile veșnice să fie deschise pentru Împăratul slavei ca să intre. Calea păcatului și a Satanei este o cale strâmbă; pentru a pregăti o cale pentru Hristos, cărările trebuie îndreptate, Evr. xii. 13.
Răspunde
Unde în viața mea zilnică simt aceeași chemare din pustiu de a-mi reconsidera căile? Cum ar putea un mod de viață mai simplu și mai hotărât să pregătească loc pentru împărăția lui Hristos? Ce roadă a pocăinței mă îndeamnă Duhul să aduc astăzi?
Roagă-te
Părinte Milostiv, pregătește inimile noastre în locurile pustii ale acestei zile ca să primim împărăția Ta cu pocăință adevărată care se întoarce de la păcat și aduce roadă bună. Același Duh care S-a pogorât peste Fiul Tău preaiubit să Se odihnească peste noi, înzestrându-ne să umblăm în smerită pregătire pentru Împăratul nostru care vine. În numele lui Hristos ne rugăm, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →