← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 27-28 — cu Ioan Calvin

Psalmii 27-28Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la reflecțiile lui Ioan Calvin asupra Psalmilor 27 și 28. Tratamentul atent verset cu verset al lui Calvin arată cum psalmistul își întărește inima în mijlocul primejdiei ancorând fiecare nădejde în prezența neclintită a Domnului. Cuvintele sale ne invită să ne examinăm propriile temeri și dorințe în lumina aceleiași credincioșii a legământului. Pe măsură ce ascultăm, descoperim un curaj proaspăt de a căuta fața lui Dumnezeu mai presus de orice refugiu pământesc. Să lăsăm perspectivele lui Calvin să ne călăuzească spre o încredere mai adâncă și o rugăciune mai statornică.
Citește

Citire

Pregătește-ți inima să asculți Psalmii 27 și 28. Citește capitolele încet, observând trecerea de la declarația încrezătoare la cererea stăruitoare. Lasă cuvintele psalmistului să răsune în propriile tale împrejurări. Cere Duhului să-ți deschidă urechile la aceleași promisiuni care l-au susținut pe David și care mai târziu au modelat înțelegerea lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a explica versetele de început ale Psalmului 27. 1. Domnul este lumina mea. Acest început poate fi înțeles ca însemnând că David, după ce a experimentat deja îndurarea lui Dumnezeu, publică o mărturie a recunoștinței sale. Dar eu înclin mai degrabă spre un alt înțeles, și anume că, văzând conflictul pe care trebuia să-l poarte cu ispitele cele mai ascuțite, se întărește dinainte și, ca să zicem așa, adună materie pentru încredere: căci este necesar ca sfinții să se lupte cu seriozitate cu ei înșiși pentru a respinge sau a supune îndoielile pe care carnea este atât de înclinată să le hrănească, ca să se poată întoarce cu bucurie și grabă la rugăciune. David, prin urmare, fiind zguduit de diverse furtuni, își revine în cele din urmă și strigă triumfător peste necazurile cu care fusese hărțuit, bucurându-se că ori de câte ori Dumnezeu își arată îndurarea și favoarea, nu este nimic de temut. Acest lucru este indicat în continuare prin acumularea termenilor pe care îi folosește, când îl numește pe Dumnezeu nu doar lumina sa, ci mântuirea sa și stânca sau tăria vieții sale. Scopul său a fost să pună un scut întreit, ca să zicem așa, împotriva temerilor sale variate, suficient pentru a le îndepărta. Termenul lumină, după cum se știe bine, este folosit în Scriptură pentru a denota bucuria sau desăvârșirea fericirii. Mai departe, pentru a-și explica sensul, adaugă că Dumnezeu era mântuirea sa și tăria vieții sale, deoarece prin ajutorul Său se simțea în siguranță și liber de spaimele morții. Cu siguranță descoperim că toate temerile noastre izvorăsc din această sursă, că suntem prea îngrijorați de viața noastră, în timp ce nu recunoaștem că Dumnezeu este păzitorul ei. Nu putem avea nicio liniște, prin urmare, până nu ajungem la convingerea că viața noastră este suficient de păzită, deoarece este protejată de puterea Sa atotputernică. Interogația, de asemenea, arată cât de mult a prețuit David protecția divină, deoarece se laudă astfel cu îndrăzneală împotriva tuturor dușmanilor și primejdiilor sale. Nici nu atribuim cu siguranță omagiul cuvenit lui Dumnezeu, decât dacă, încrezându-ne în ajutorul Său promis, îndrăznim să ne lăudăm cu certitudinea siguranței noastre. Cântărind, ca să zicem așa, în balanță întreaga putere a pământului și a iadului, David o socotește pe toată mai ușoară decât o pană și îl consideră pe Dumnezeu singur ca depășind cu mult întregul. Trecând la versetul 4, Calvin analizează dorința singulară a lui David. 4. Un singur lucru am dorit. Unii consideră aceasta o profeție a perpetuității împărăției lui David, de care depindea nu doar fericirea sa personală, ci și fericirea întregului său popor; ca și cum ar fi spus: Sunt atât de mulțumit cu această dovadă singulară a favorii lui Dumnezeu, încât nu pot gândi la nimic altceva zi și noapte. În opinia mea, totuși, pare o interpretare mai simplă să vedem cuvintele ca însemnând că, deși David era alungat din țara sa, deposedat de soția sa, lipsit de rudele sale; și, în fine, deposedat de averea sa, totuși nu era atât de dornic de recuperarea acestora, cât era mâhnit și întristat pentru alungarea sa din sanctuarul lui Dumnezeu și pierderea privilegiilor sale sfinte. Sub cuvântul unu, există o antiteză implicită, în care David, nesocotind toate celelalte interese, își arată afecțiunea intensă pentru slujirea lui Dumnezeu; astfel încât îi era mai amar să fie exilat din sanctuar decât să i se refuze accesul la propria casă. Că David a dorit doar un singur lucru, prin urmare, și anume să locuiască în casa Domnului, trebuie citit într-o singură propoziție. Căci nu este probabil ca el să însemne prin aceasta vreo dorință secretă pe care a suprimat-o, văzând că proclamă distinct ceea ce îl tulbura în primul rând. Adaugă, de asemenea, statornicie a scopului, declarând că nu va înceta să repete aceste rugăciuni. Mulți pot fi văzuți pornind cu mare impetuozitate la început, al căror zel, în cursul timpului, nu doar slăbește, ci se stinge aproape imediat. Declarând, prin urmare, că va persevera în această dorință pe tot parcursul vieții sale, el face astfel distincția între sine și ipocriți. Despre versetul 5, Calvin scrie despre siguranța găsită sub protecția lui Dumnezeu. 5. Căci El mă va ascunde în cortul Său. Aici psalmistul își promite sieși că rugăciunea sa nu va fi în zadar. Deși este lipsit de sanctuarul vizibil pentru o vreme, nu se îndoiește că, oriunde ar fi, va experimenta puterea protectoare a lui Dumnezeu. Și face aluzie la templu, deoarece acesta era un simbol pentru credincioși al prezenței divine; ca și cum ar fi spus că, în formularea cererii pe care a menționat-o, nu își pierde deloc osteneala; căci oricine va căuta pe Dumnezeu cu sinceritate și cu o inimă curată va fi ascuns în siguranță sub aripile protecției Sale. Figura templului, afirmă el deci, nu era una lipsită de sens, căci acolo Dumnezeu, ca să zicem așa, și-a întins aripile pentru a aduna adevărații credincioși sub protecția Sa. Din aceasta concluzionează că, deoarece nu avea nicio dorință mai mare decât să fugă la adăpost sub aceste aripi, va exista un adăpost gata pentru el în vremuri de adversitate, sub protecția divină, care, sub figura unei stânci, ne spune că va fi de nepătruns ca turnurile, care, de dragul tăriei, obișnuiau să fie construite, în timpurile străvechi, în locuri înalte. Deși era, prin urmare, în acest timp, înconjurat de dușmani din toate părțile, totuși se laudă că îi va învinge. Este, într-adevăr, o formă comună de vorbire în Scripturi să spunem că cei care sunt apăsați de durere merg cu spatele aplecat și cu chipul abătut, în timp ce, pe de altă parte, își ridică capetele când bucuria le este restaurată. Astfel a vorbit David, Psalmul 3:4: „Tu, Doamne, ești Cel ce ridici capul meu.” Dar deoarece asediul este pus aici în opoziție cu aceasta, a vrut să spună că în acel refugiu divin va fi ca și cum ar fi ridicat în înălțime, astfel încât să poată disprețui fără teamă săgețile dușmanilor săi, care altfel l-ar fi putut străpunge. Și în speranța victoriei, deși a fost redus la astfel de strâmtorări care amenințau moartea instantanee, ne oferă o dovadă remarcabilă a credinței sale; prin care suntem învățați să nu măsurăm ajutorul lui Dumnezeu prin aparențe exterioare sau mijloace vizibile, ci chiar în mijlocul morții să nădăjduim eliberarea din mâna Sa puternică și biruitoare.
Considerați

Reflectare

Calvin trage apoi o aplicație pentru credincioși. Să învățăm, prin urmare, să punem o astfel de valoare pe puterea lui Dumnezeu de a ne proteja încât să punem pe fugă toate temerile noastre. Nu că mințile credincioșilor pot, din cauza slăbiciunii cărnii, să fie în orice moment cu totul lipsite de teamă; ci, recăpătând imediat curaj, să privim din turnul înalt al încrederii noastre cu dispreț la toate primejdiile noastre. Cei care nu au gustat niciodată harul lui Dumnezeu tremură pentru că refuză să se bizuie pe El și își închipuie că El este adesea mâniat împotriva lor sau cel puțin îndepărtat de ei. Dar cu promisiunile lui Dumnezeu înaintea ochilor noștri și harul pe care îl oferă, necredința noastră îi face o nedreptate gravă dacă nu Îl înfruntăm cu curaj neclintit pe toți dușmanii noștri. Când Dumnezeu, prin urmare, ne atrage cu bunătate la Sine și ne asigură că va avea grijă de siguranța noastră, deoarece am îmbrățișat promisiunile Sale sau pentru că credem că El este credincios, este potrivit să-I preamărim puterea, ca aceasta să ne răpească inimile cu admirație față de Sine. Trebuie să marcăm bine această comparație: Ce sunt toate creaturile față de Dumnezeu? Mai mult, trebuie să extindem această încredere și mai departe, pentru a alunga toate temerile din conștiințele noastre, ca Pavel, care, vorbind despre mântuirea sa veșnică, exclamă cu îndrăzneală, Reflectând asupra versetului 10, Calvin subliniază grija depășitoare a lui Dumnezeu. Sensul întregului este acesta: Oricât de înclinați ar fi prin natură părinții pământești să-și ajute copiii, ba chiar dacă ar încerca să-i hrănească cu cel mai mare zel al afecțiunii, totuși dacă afecțiunea ar fi cu totul stinsă pe pământ, Dumnezeu ar împlini datoria atât de tată cât și de mamă față de poporul Său. Din care rezultă că ne subestimăm în mod josnic harul lui Dumnezeu dacă credința noastră nu se ridică deasupra tuturor afecțiunilor naturii; căci mai degrabă vor fi răsturnate legile naturii de o sută de ori decât să dea greș Dumnezeu poporului Său.
Răspunde

Răspuns

Unde ai cea mai mare nevoie să-ți amintești astăzi că Domnul este lumina și mântuirea ta? Cum ar putea dorința singulară a lui David de a locui în casa lui Dumnezeu să-ți remodeleze prioritățile zilnice? În ce domeniu al vieții ești ispitit să te bizui pe surse umane de securitate mai degrabă decât pe protecția neclintită a Domnului?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, lumina și mântuirea noastră, dăruiește-ne harul de a căuta Fața Ta mai presus de orice amenințare și de a locui în adăpostul Prezenței Tale, așa cum ai promis în legământul Tău. Ascunde-ne în locul tainic al Tabernacolului Tău când se ridică vrăjmașii și întărește inimile noastre prin Duhul Tău ca să Te așteptăm cu nădejde statornică și laudă. Fă ca credincioșia Ta suverană să fie încrederea noastră și slava Ta bucuria noastră nemărginită, prin Isus Hristos. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →