← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Matei

Matei 20 — Eterniseed (Epoca Reformei / protestantism istoric)

Matei 20Eterniseed Original — Vocea Reformată22 min
Deschidere
Capitolul douăzeci din Matei continuă instruirea Domnului cu privire la natura împărăției sale, accentuând mai departe adevărul că chemarea și răsplata divină se întemeiază în întregime pe plăcerea suverană a lui Dumnezeu, mai degrabă decât pe orice ordine a meritului uman sau a duratei slujirii. Capitolul se deschide cu o pildă care confirmă declarația precedentă că cei din urmă vor fi cei dintâi și cei dintâi vor fi cei din urmă, apoi consemnează a treia vestire a suferinței și învierii Fiului Omului și se încheie cu cererea fiilor lui Zebedei împreună cu vindecarea a doi orbi în afara Ierihonului. De-a lungul întregului text se arată Domnul legământului care cheamă lucrători potrivit voii sale, care măsoară răsplata prin har mai degrabă decât prin calcul și care își cheamă ucenicii la același tipar de slujire smerită pe care el însuși îl întruchipează. Cititorul este astfel invitat să nu se uite la presupusele drepturi ale celor chemați mai devreme, ci la libertatea stăpânului casei care împarte după cum își propune.
Citește

Citire

Citește întregul capitol douăzeci din Matei. Observă succesiunea pildei lucrătorilor din vie, repetata prevestire a patimii, cererea pentru poziții de cinste și cele două vindecări la Ierihon. Notează cum fiecare secțiune revine la aceeași realitate conducătoare: împărăția funcționează potrivit rânduielii suverane a Domnului, mai degrabă decât potrivit așteptării umane sau situației anterioare. Marchează contrastul dintre plângerea lucrătorilor și răspunsul stăpânului casei, dintre dorința ucenicilor după mărire și declarația Fiului Omului că a venit să slujească, și dintre mustrarea mulțimii și mila arătată orbilor care strigă.
Studiu
Pilda începe cu împărăția cerurilor asemănată unui stăpân al casei care iese dis-de-dimineață să angajeze lucrători pentru via sa la un dinar convenit. Angajările ulterioare au loc la ceasul al treilea, al șaselea, al nouălea și al unsprezecelea fără nici o plată stabilită. Seara, stăpânul casei poruncește ca plata să înceapă cu cei angajați la urmă. Fiecare primește un dinar. Cei care au purtat povara zilei și arșița cârtesc, socotind că osteneala mai lungă ar trebui să aducă o răsplată mai mare. Stăpânul casei răspunde că nu le-a făcut nici o nedreptate, dându-le exact ce fusese convenit, și că își păstrează deplina libertate de a dărui lucrătorilor de mai târziu ceea ce alege în mod liber. Propoziția finală repetă principiul că cei din urmă vor fi cei dintâi și cei dintâi vor fi cei din urmă, căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși. Narațiunea stabilește astfel că răsplata în împărăție nu este proporțională cu durata slujirii vizibile, ci este acordată potrivit hotărârii suverane a stăpânului. Nici un lucrător nu are o pretenție asupra stăpânului casei dincolo de ceea ce i s-a promis; tot restul vine din deplina dărnicie. Secțiunea următoare consemnează că Isus ia din nou deoparte pe cei doisprezece pentru a declara că Fiul Omului va fi dat în mâinile preoților de seamă și cărturarilor, osândit, predat neamurilor, batjocorit, biciuit și răstignit, iar a treia zi va învia. Această vestire, a treia de acest fel, subliniază că drumul spre slavă trece prin hotărârea hotărâtă a lui Dumnezeu, mai degrabă decât prin orice plan de înaintare pământească. Imediat după aceea, mama fiilor lui Zebedei se apropie cu fiii ei, cerând ca ei să stea la dreapta și la stânga lui Isus în împărăția sa. Isus răspunde că ei nu știu ce cer și întreabă dacă sunt în stare să bea paharul pe care el este pe cale să-l bea. Răspunsul lor afirmativ primește asigurarea că îl vor bea într-adevăr, însă locurile de o parte și de alta rămân rezervate celor pentru care au fost pregătite de Tatăl. Indignarea celor zece descoperă același duh de rivalitate pe care pilda îl expusese deja. Isus îi adună deci și le spune că printre neamuri domnitorii stăpânesc, dar nu va fi așa între ei; oricine vrea să fie mare trebuie să devină slujitor, iar oricine vrea să fie întâi trebuie să devină rob, căci Fiul Omului n-a venit să fie slujit, ci să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți. Capitolul se încheie în afara Ierihonului unde doi orbi, auzind că Isus trece pe acolo, strigă după milă. În ciuda mustrării mulțimii ei stăruie, numindu-l Fiul lui David. Isus se oprește, îi cheamă și întreabă ce doresc. La cererea lor de a primi vederea, el le atinge ochii și ei îl urmează îndată. În fiecare parte textul arată același tipar: inițiativa divină precede și guvernează răspunsul uman, fie în angajarea lucrătorilor, în rânduirea patimii, în rezervarea locurilor în slavă, fie în dăruirea vederii celor care strigă. Poporul legământului nu are temei de plângere când Domnul întinde aceeași milă celor chemați mai târziu sau celor care anterior erau în afara adunării vizibile.
Considerați

Considerare

Acest capitol stă în continuitate directă cu discursul precedent despre răsplăți și cu mărturia mai largă a Scripturii despre alegere și chemare. Principiul că cei din urmă vor fi cei dintâi răsună din răsturnarea vestită în Magnificat și în numeroasele oracole profetice unde Dumnezeu înalță pe cei smeriți și înlătură pretențiile celor drepți în ochii lor. De asemenea, anticipează învățătura apostolică că scopul lui Dumnezeu potrivit alegerii nu stă în fapte, ci în cel care cheamă, așa cum se ilustrează în cazurile lui Iacov și Esau și în altoirea ramurilor neamurilor în măslin. Spunerea despre răscumpărare se aliniază cu cântările robului din Isaia și cu declarațiile epistolare că Hristos s-a dat pe sine pentru biserică. Insistența asupra împărțirii suverane a răsplății găsește paralelă în pildele talanților și minelor, unde credincioșia este recunoscută, însă stăpânul își păstrează autoritatea de a înmulți sau de a restrânge potrivit propriei judecăți. În tradiția reformei aceste texte au slujit constant la păzirea doctrinei harului împotriva oricărei noțiuni reziduale de merit, îndreptând biserica să-și întemeieze siguranța pe voia neschimbătoare a Dumnezeului legământului, mai degrabă decât pe măsuri comparative ale slujirii sau duratei.
Răspunde

Răspuns

În ce împrejurare prezentă ești ispitit să-ți măsori starea înaintea lui Dumnezeu după durata slujirii sau a lucrării vizibile, mai degrabă decât după simpla rânduială a harului său? Cum modelează declarația Fiului Omului că a venit să slujească și să-și dea viața înțelegerea ta despre autoritate și mărire în comunitatea legământului? Unde ai observat că Domnul întinde aceeași milă celor chemați mai târziu sau din afara hotarelor anterioare, și cum corectează acea observație orice plângere care mai stăruie împotriva libertății sale?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne suveran al viei, care chemi lucrători la ceasul ales de tine și împarți răsplata numai după buna ta plăcere, dă-ne să primim îndurările legământului tău fără cârtire și să renunțăm la orice pretenție de slujire anterioară sau osteneală mai lungă. Conformează-ne cu tiparul Fiului tău, care n-a venit să fie slujit, ci să slujească și să-și dea viața ca răscumpărare pentru mulți, ca să căutăm mărirea numai în forma slujirii smerite. Păzește-ne de duhul care caută locuri de cinste pentru noi sau pentru copiii noștri și fixează-ne privirile în schimb asupra paharului pe care l-ai rânduit. Deschide ochii celor încă orbi față de împărăția ta, ca și ei să-l poată urma pe Fiul lui David cu vederea restatornicită. Ține-ți biserica statornică în doctrina harului tău ales, ca nimeni să nu se laude și toată slava să se întoarcă numelui tău prin Isus Hristos. Amin.

Eterniseed Original — Vocea Reformată · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.