← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Geneza 9-10 — cu Matthew Henry

Geneza 9-10Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Geneza 9–10 ne invită să urmărim îndurările proaspete ale lui Dumnezeu după potop. Cu pământul spălat curat și o singură familie rămasă, Henry arată cum promisiunile divine prind rădăcini din nou în viața omenească obișnuită. Reflecțiile sale trec de la binecuvântările legământului la realitățile sobru ale păcatului și ale cinstei în casa lui Noe. Pe măsură ce ascultăm, descoperim că același Dumnezeu care oprește judecata așază și semne vizibile ale credincioșiei pe cer. Expunerea atentă a lui Henry ne ajută să primim atât măreția angajamentelor lui Dumnezeu, cât și chemarea de a trăi responsabil sub ele. Lecția de astăzi deschide deci spațiu pentru recunoștință, autoexaminare sobră și încredere reînnoită în Domnul care își aduce aminte de cuvântul său.
Citește

Citire

Acordă-ți acum timp să citești Geneza capitolele 9 și 10 încet și cu rugăciune. Observă limbajul legământului care urmează după potop, îndrumările despre viață și sânge, semnul curcubeului și istorisirea casei lui Noe. Vezi cum binecuvântarea și avertismentul stau unul lângă altul. Lasă textul să se așeze înainte de a trece la observațiile lui Henry asupra acelorași pasaje.
Studiu
Henry începe prin a reflecta la binecuvântarea rostită lui Noe și fiilor săi. Citim, la sfârșitul capitolului precedent, lucrurile foarte bune pe care Dumnezeu le-a spus în inima sa despre rămășița omenirii care fusese lăsată să fie sămânța unei lumi noi. Acum avem aici aceste lucruri bune spuse lor. În general, Dumnezeu a binecuvântat pe Noe și pe fiii săi (v. 1), adică le-a asigurat de bunăvoința sa față de ei și de intențiile sale pline de har cu privire la ei. Aceasta decurge din ceea ce a spus în inima sa. Observă: Toate promisiunile lui Dumnezeu de bine curg din scopurile sale de iubire și din sfaturile voii sale. Vezi Efeseni 1,11; 3,11 și compară cu Ieremia 29,11. Eu cunosc gândurile pe care le gândesc față de voi. Citim (cap. 8,20) cum Noe l-a binecuvântat pe Dumnezeu prin altarul și jertfa sa. Acum găsim aici că Dumnezeu îl binecuvântează pe Noe. Observă: Dumnezeu va binecuvânta cu har (adică va face bine) pe cei care îl binecuvântează cu sinceritate (adică vorbesc bine despre el). Cei care sunt cu adevărat recunoscători pentru îndurările primite iau calea cea mai grabnică ca acestea să le fie întărite și continuate. El continuă examinând reînnoita dăruire a pământului și a roadelor sale. 1. O dăruire de pământuri de mare întindere și o promisiune a unei mari înmulțiri a oamenilor care să le ocupe și să se bucure de ele. Prima binecuvântare este aici reînnoită: Fiți roditori și înmulțiți-vă și umpleți pământul (v. 1) și repetată (v. 7), căci neamul omenesc era, ca să zicem așa, să înceapă din nou. Acum, (1.) Dumnezeu așază întregul pământ înaintea lor, le spune că este al lor, cât timp rămâne, pentru ei și moștenitorii lor. Observă: Pământul l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca posesiune și locuință, Psalmul 115,16. Deși nu este un paradis, ci mai degrabă un pustiu, totuși este mai bun decât merităm. Binecuvântat fie Dumnezeu, nu este iad. (2.) Le dă o binecuvântare, prin puterea și virtutea căreia neamul omenesc ar trebui să fie și înmulțit și perpetuat pe pământ, astfel încât într-un timp scurt toate părțile locuibile ale pământului să fie mai mult sau mai puțin locuite; și, deși o generație ar trece, totuși ar veni o altă generație, cât timp stă lumea, astfel încât șuvoiul neamului omenesc să fie alimentat cu o succesiune constantă și să curgă paralel cu curentul timpului, până când amândouă să fie predate împreună în oceanul veșniciei. Deși moartea ar domni în continuare, iar Domnul ar fi cunoscut în continuare prin judecățile sale, totuși pământul nu ar mai fi despuiat de oameni ca acum, ci ar fi mereu umplut, Faptele 17,24-26. Henry trece apoi la prevederile care ocrotesc viața omenească sub legământ. 4. Ucigașii de bunăvoie trebuie omorâți. Acesta este păcatul pe care se intenționează să-l oprească prin groaza pedepsei. (1.) Dumnezeu va pedepsi pe ucigași: Din mâna oricărui frate al omului voi cere viața omului, adică „voi răzbuna sângele celui ucis asupra ucigașului”. 2 Cronici 24,22. Când Dumnezeu cere viața unui om din mâna celui ce a luat-o pe nedrept, ucigașul nu poate da aceea și deci trebuie să dea a sa în locul ei, care este singura cale rămasă de a face restituire. Observă: Dumnezeul drept va face cu siguranță cercetare pentru sânge, chiar dacă oamenii nu pot sau nu fac. Odată sau alta, în lumea aceasta sau în cea viitoare, va descoperi și uciderile ascunse, care sunt ascunse de ochiul omului, și va pedepsi uciderile mărturisite și justificate, care sunt prea mari pentru mâna omului. (2.) Magistratul trebuie să pedepsească pe ucigași (v. 6): Oricine varsă sângele omului, fie dintr-o provocare subită sau premeditată (căci mânia pripită este omor în inimă la fel ca ura premeditată, Matei 5,21,22), prin om va fi vărsat sângele lui, adică prin magistrat sau oricine este rânduit sau îngăduit să fie răzbunătorul de sânge. Sunt cei care sunt slujitori ai lui Dumnezeu în acest scop, ca protecție pentru cei nevinovați, fiind o groază pentru cei răuvoitori și făcătorii de rele, și nu trebuie să poarte sabia în zadar, Romani 13,4. Înainte de potop, după cum pare din istoria lui Cain, Dumnezeu a luat pedeapsa omorului în mâinile sale; dar acum a încredințat această judecată oamenilor, mai întâi stăpânilor de familii, iar apoi capilor de țări, care trebuie să fie credincioși încrederii puse în ei. Observă: Uciderea de bunăvoie trebuie totdeauna pedepsită cu moartea. Este un păcat pe care Domnul nu l-ar ierta unui prinț (2 Împărați 24,3,4) și pe care deci un prinț nu ar trebui să-l ierte unui supus. La această lege este alipită o pricină: Căci după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe om la început. Omul este o făptură dragă Creatorului său și deci trebuie să fie și nouă. Dumnezeu i-a pus cinste, să nu-i punem noi dispreț. Astfel de rămășițe ale chipului lui Dumnezeu sunt încă și pe omul căzut, încât cel ce ucide pe nedrept un om șterge chipul lui Dumnezeu și îi aduce necinste. Când Dumnezeu a îngăduit oamenilor să-și omoare fiarele, totuși le-a oprit să-și omoare sclavii; căci aceștia sunt de o fire mult mai nobilă și mai aleasă, nu doar făpturi ale lui Dumnezeu, ci chipul său, Iacov 3,9. Toți oamenii au ceva din chipul lui Dumnezeu asupra lor; dar magistrații au, în plus, chipul puterii sale, iar sfinții chipul sfințeniei sale, și de aceea cei ce varsă sângele prinților sau al sfinților primesc o vină îndoită.
Considerați

Considerare

Henry încheie secțiunea legământului descriind curcubeul ca pecetea rânduită a acestuia. Articolele de învoială între oameni sunt de obicei pecetluite, ca legămintele să fie mai solemne, iar împlinirile legămintelor mai sigure, spre mulțumirea reciprocă. Dumnezeu deci, vrând să arate mai din belșug moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea sfaturilor sale, și-a întărit legământul printr-o pecete (Evrei 6,17), care face temeliile pe care zidim să stea sigure, 2 Timotei 2,19. Pecetea acestui legământ al firii era firească îndeajuns; era curcubeul, care, se pare, se vedea în nori înainte, când cauzele secunde concurau, dar nu era pecete a legământului până acum, când a fost făcut astfel printr-o rânduială dumnezeiască. Acum, cu privire la această pecete a legământului, observă: 1. Această pecete este pusă cu asigurări repetate ale adevărului acelei făgăduințe pentru care a fost rânduită să fie întărire: Pun arcul meu în nor (v. 13); va fi văzut în nor (v. 14), ca ochiul să atingă inima și să întărească credința; și va fi semnul legământului (v. 12,13), și îmi voi aduce aminte de legământul meu, ca apele să nu mai devină potop, v. 15. Ba, ca și cum Mintea Veșnică ar avea nevoie de un memento, mă voi uita la el, ca să-mi aduc aminte de legământul veșnic, v. 16. Astfel aici este linie peste linie, ca să avem mângâiere sigură și tare noi, care ne-am apucat de această nădejde. 2. Curcubeul apare când norii sunt mai înclinați să ude și se întoarce după ploaie; când avem mai multă pricină să ne temem că ploaia va birui, atunci Dumnezeu arată această pecete a făgăduinței că nu va birui. Astfel Dumnezeu previne temerile noastre cu astfel de încurajări care sunt și potrivite și la timp. 3. Cu cât norul este mai gros, cu atât curcubeul este mai strălucitor în nor. Astfel, pe măsură ce necazurile amenințătoare se înmulțesc, mângâierile încurajatoare se înmulțesc cu mult mai mult, 2 Corinteni 1,5. 4. Curcubeul apare când o parte a cerului este senină, ceea ce arată milostivirea pomenită în mijlocul mâniei; și norii sunt mărginiți parcă cu curcubeul, ca să nu acopere cerurile, căci curcubeul este ploaie colorată sau marginile unui nor aurite. 5. Curcubeul este reflectarea razelor soarelui, ceea ce arată că toată slava și însemnătatea pecetelor legământului vin de la Hristos, Soarele dreptății, care este descris și cu un curcubeu în jurul tronului său (Apocalipsa 4,3) și un curcubeu pe capul său (Apocalipsa 10,1), ceea ce arată nu doar maiestatea sa, ci și mijlocirea sa. 6. Curcubeul are culori de foc în el, ca să arate că deși Dumnezeu nu va mai îneca lumea, totuși, când taina lui Dumnezeu va fi împlinită, lumea va fi mistuită de foc. 7. Un arc vorbește de groază, dar acest arc nu are nici coardă, nici săgeată, ca arcul rânduit împotriva prigonitorilor (Psalmul 7,12,13), și un arc singur va face puțină execuție. Este un arc, dar este îndreptat în sus, nu spre pământ; căci pecetele legământului au fost rânduite să mângâie, nu să înspăimânte. 8. După cum Dumnezeu se uită la arc, ca să-și aducă aminte de legământ, tot așa trebuie să ne uităm și noi, ca să fim și noi pururea cugetători la legământ, cu credință și mulțumire.
Răspunde

Răspuns

Unde primești cel mai lesne îndurările legământului lui Dumnezeu ca promisiuni personale, nu ca istorie îndepărtată? Cum ar putea chemarea de a cinsti viața — în noi și în alții — să modeleze o alegere concretă astăzi? În ce feluri poți practica acoperirea smerită a rușinii altuia în loc de a o expune?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne milostiv, Te lăudăm pentru legământul pe care l-ai încheiat după potop, făgăduind că nu vei mai distruge pământul prin apă și punând curcubeul ca semn veșnic al milei Tale. Prin Duhul Tău, ține-ne cu mintea la această credincioșie statornică, păzește-ne să nu vătămăm pe alții sau să disprețuim zilele noastre și dă-ne o milă liniștită față de slăbiciune, ca să umblăm în harul asigurat de Hristos. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →