← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Milă și judecată, și Domnul care nu se schimbă: Psalmii 101 și 102

Psalmii 101-102Un comentariu la Psalmi din scriitori primitivi și medievali (Neale & Littledale)20 min
Deschidere
Acești doi psalmi pun alături durerea și hotărârea, slăbiciunea și pe Dumnezeu care nu se schimbă. Psalmul 101 este cântarea 'milă și judecată' — hotărârile sfinte ale sufletului care voiește să fie credincios, citit de Sfântul Atanasie și Sfântul Hrisostom ca carta lăuntrică a fiecărui sfânt, iar de Sfântul Vasile și Teodoret ca un discurs potrivit regelui drept Iosia, care a curățit cetatea sfântă. Mila este pusă întâi și judecata după, notează Părinții, pentru că această viață este vremea harului, iar lumea ce va să vină este locul sentinței; dacă Domnul ar fi venit întâi ca Judecător și nu ca Mântuitor, nimeni n-ar fi putut rămâne în fața cercetării Sale. Psalmul 102 este al cincilea dintre psalmii pocăinței, 'o rugăciune a celui necăjit, când este copleșit și își varsă plângerea înaintea Domnului', rostit în Răsărit la Vecernia Târzie și în rânduiala grecească pentru cei ce mor. Strigătul său de jale — 'Zilele mele s-au dus ca umbra și m-am uscat ca iarba' — se înalță până la mărturisirea cea mare pe care Epistola către Evrei o aplică lui Hristos Însuși: 'Tu, Doamne, la început ai întemeiat pământul… dar Tu ești același și anii Tăi nu vor înceta'. Iarba care se usucă și Dumnezeu care nu se schimbă: aceasta este întreaga mișcare a acestor doi psalmi.
Citește

Citire

Citește Psalmul 101, cântarea hotărârii sfinte. 'Cântarea mea va fi despre milă și judecată: Ție, Doamne, Îți voi cânta. O, dă-mi pricepere în calea evlaviei. Când vei veni la mine? Voi umbla în casa mea cu inimă desăvârșită. Nu voi lua în mână lucru nelegiuit; urăsc păcatele necredinței… O inimă îndărătnică se va depărta de la mine: nu voi cunoaște pe omul nelegiuit.' Regele stabilește o rânduială pentru casa și cetatea sa: pe clevetitor îl va nimici, pe cel mândru nu-l va îngădui, pe cel înșelător nu-l va lăsa să locuiască în casa sa — 'ochii mei privesc la cei credincioși din țară, ca să locuiască cu mine'. Acum citește Psalmul 102, rugăciunea celui necăjit. 'Auzi rugăciunea mea, Doamne, și strigătul meu să ajungă la Tine. Nu-Ți ascunde fața de mine în vremea necazului meu… Căci zilele mele s-au mistuit ca fumul și oasele mele s-au ars ca un tăciune.' El este ca un pelican în pustie, ca o vrabie singură pe acoperiș. Apoi rugăciunea se întoarce: 'Dar Tu, Doamne, vei rămâne în veci… Te vei scula și vei avea milă de Sion'. Și se înalță până la culme: 'Tu, Doamne, la început ai întemeiat pământul și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne… dar Tu ești același și anii Tăi nu vor înceta. Fiii slugilor Tale vor continua și sămânța lor va sta neclintită înaintea Ta'.
Studiu
Psalmul 101 este, în auzul Părinților, o cântare a autoexaminării înainte de a fi o cartă pentru o împărăție. Părinții greci — printre ei Sfântul Vasile și Teodoret — citesc judecățile sale mai întâi împotriva casei și inimii celui ce cântă: Teodoret explică faptul că sufletul credincios, prin însăși sfințenia vieții sale, se face atât de nedorit oamenilor nelegiuiți încât aceștia îi ocolesc de bunăvoie tovărășia, chiar și clevetirea, mândria și înșelăciunea numite în psalm fiind mai întâi duhurile rele și sugestiile ce trebuie alungate dinlăuntru. Chiar și versetul 'Voi nimici curând pe toți nelegiuiții din țară' îl întorc Părinții spre lăuntru: citit cu toate versiunile vechi ca 'dimineața', el vorbește, spune Sfântul Hrisostom și mulți cu el, despre dimineața Învierii și Judecății — și, mai aproape încă, despre smulgerea cu sârguință a fiecărei patimi și gând rău din inimă, care este cetatea lui Dumnezeu. Psalmul 102 duce apoi această pocăință până la odihna ei în Hristosul care nu se schimbă. Părinții greci citesc strigătul său mare 'Te vei scula și vei avea milă de Sion' despre venirea cea întreită — Întruparea Sa, prin care S-a sculat ca din tronul și odihna dumnezeirii Sale ca să intre în luptă pentru om; Învierea Sa, când a avut milă de rămășița cea mică și înspăimântată din odaia de sus; și venirea Sa din nou, când spărturile Sionului ceresc vor fi reparate. Rugăciunea ierbii uscate este răspunsă de ridicarea Dumnezeului care nu se schimbă.
Considerați

Considerare

Punctul culminant al Psalmului 102 este versetul pe care Epistola către Evrei îl pune direct pe buzele lui Hristos, Creatorul cel veșnic: 'Tu, Doamne, la început ai întemeiat pământul… dar Tu ești același și anii Tăi nu vor înceta'. Fericitul Augustin coboară taina în noi. Domnul care a întemeiat temelia lumii întemeiază și temelia Bisericii în Cel ce este Începutul și Sfârșitul, și întemeiază temelia vieții duhovnicești în noi cât timp suntem încă la începutul existenței noastre, îngăduindu-ne să fim aduși la El în botez ca prunci. Cerurile care se vor învechi ca o haină — apostolii și sfinții înălțați în contemplație — sunt lucrarea mâinilor Sale, căci numai harul Său îi face ceea ce sunt; totuși Cel ce rămâne în veci îi schimbă ca pe o îmbrăcăminte, căci 'acest trup muritor trebuie să îmbrace nemurirea'. Iar citind ultimul verset, 'Fiii slugilor Tale vor continua', Augustin îl preface într-o îndemnare duioasă: slugile lui Hristos rămân prin lucrările lor, prin copiii lor duhovnicești, prin roadele pe care le aduc Mirelui. slugile, deci, trebuie să rămână prin lucrările lor, prin copiii lor. Și astfel el îndeamnă sufletul sterp: nu fi sterp, dacă dorești să rămâi, trimite odraslele tale înaintea ta acolo unde te îndrepți — lasă copiii să te conducă în pământul făgăduinței, pământul celor vii, nu al celor ce mor. Căci Hristosul care nu se schimbă își asigură Biserica dincolo de orice putrezire: viitoarele generații de creștini vor fi întărite în credință, astfel încât Biserica nu va fi niciodată desființată și nu va pieri până la sfârșitul lumii.
Răspunde

Răspuns

Lasă Psalmul 101 să te cerceteze înainte de a te trimite afară. Fă cuvintele lui hotărârea ta: 'Cântarea mea va fi despre milă și judecată'. Nu cânta numai despre milă și uita judecata, nici numai despre judecată și deznădăjdui de milă, ci ține-le împreună așa cum le ține Dumnezeu Însuși — și fă ca făgăduința regelui de a-și curăți casa să devină făgăduința ta de a umbla în propria ta casă, în cămara inimii tale, cu inimă desăvârșită, alungând gândurile îndărătnice, clevetirea ascunsă, privirea mândră, ca nici un lucru nelegiuit să nu-și găsească loc permanent în tine. Apoi lasă Psalmul 102 să te învețe cum să te rogi când ești copleșit. Când zilele tale se mistuie ca fumul și inima ți se usucă ca iarba, când stai ca o vrabie singură pe acoperiș, nu-ți măsura nădejdea după puterea ta care se veștejește. Ridică-ți ochii spre Cel ce nu se veștejește: 'Dar Tu, Doamne, vei rămâne în veci… Tu ești același și anii Tăi nu vor înceta'. Dumnezeu care a întemeiat temelia pământului întemeiază temelia vieții noi în tine, iar Hristosul care nu se schimbă își păzește Biserica de la pieire. Așa că nu fi sterp: trimite-ți lucrările înaintea ta, rugăciunile și milostenia ta, ca ele să meargă înaintea ta în pământul celor vii, și lasă pe Domnul care nu se schimbă, la vremea Sa, să se scoale și să aibă milă.
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, despre care singur putem cânta fără teamă milă și judecată, căci ai venit întâi ca Mântuitor și nu ca Judecător, ca nimeni să nu se piardă în cercetarea Ta: dă-ne pricepere în calea evlaviei și fă-ne să umblăm în casa inimilor noastre cu inimă desăvârșită, alungând orice gând îndărătnic, orice clevetire ascunsă, orice privire mândră, ca nimic necredincios să nu locuiască în noi. Iar când zilele noastre se mistuie ca fumul și oasele ni se ard și stăm singuri ca o vrabie pe acoperiș, nu-Ți ascunde fața de la noi, ci lasă strigătul nostru să ajungă la Tine. Căci Tu, Doamne, vei rămâne în veci; Tu ai întemeiat temelia pământului și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale; ele vor pieri, dar Tu vei rămâne, și Tu ești același și anii Tăi nu vor înceta. Întemeiază în noi temelia vieții noi și nestricăcioase; nu ne lăsa sterpi, ci trimite lucrările noastre înaintea noastră în pământul celor vii; scoală-Te și ai milă de Sion și păzește-Ți Biserica de la pieire până la sfârșitul lumii. Căci Tu ești Hristosul cel veșnic, Creatorul neschimbat al tuturor; și Ție Îți înălțăm slavă, împreună cu Tatăl Tău cel fără de început și cu Duhul Tău cel preasfânt și de viață dătător, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Un comentariu la Psalmi din scriitori primitivi și medievali (Neale & Littledale) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →