Eterniseed › Curriculum › Apocalipsa
Apocalipsa 12 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Apocalipsa 12 oferă o fereastră atemporală asupra luptei durabile dintre poporul lui Dumnezeu și forțele îndreptate împotriva lor. Cu claritate pastorală și profunzime scripturistică, Henry îi ghidează pe cititori prin drama simbolică a femeii, a balaurului și a victoriei cerești. Reflecțiile sale ne amintesc că povestea bisericii nu este niciodată izolată de scopurile mai mari ale lui Hristos. Pe măsură ce ascultăm cuvintele sale astăzi, suntem invitați să vedem atât ferocitatea opoziției, cât și certitudinea protecției divine. Vocea lui Henry continuă să întărească credincioșii care se confruntă cu propriile lor încercări.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să asculte capitolul al doisprezecelea din Apocalipsă. Citește pasajul încet, permițând imaginilor vii ale femeii, ale balaurului și ale războiului din cer să se formeze în mintea ta. Observă trecerea de la conflictul ceresc la călătoria bisericii prin pustie. Cere Duhului să-ți deschidă înțelegerea pe măsură ce te pregătești să primești expunerea lui Matthew Henry.
Studiu
Henry începe prin a prezenta portretizarea simbolică a bisericii.
1. Vedem cum este reprezentată biserica în această viziune. (1.) Ca o femeie, partea mai slabă a lumii, dar soția lui Hristos și mama sfinților. (2.) Ca fiind îmbrăcată cu soarele, dreptatea imputată a Domnului Isus Hristos. Punând pe Hristos, care este Soarele dreptății, ea, prin legătura ei cu Hristos, este învestită cu drepturi și privilegii de onoare și strălucește în razele Lui. (3.) Ca având luna sub picioare (adică lumea); stă pe ea, dar trăiește deasupra ei; inima și nădejdea ei nu sunt așezate pe lucrurile sublunare, ci pe cele care sunt în cer, unde este capul ei. (4.) Ca având pe cap o cunună de douăsprezece stele, adică doctrina evangheliei propovăduite de cei doisprezece apostoli, care este o cunună de slavă pentru toți credincioșii adevărați. (5.) Ca fiind în chinuri, strigând și suferind dureri ca să nască. Era însărcinată și acum în durere să aducă la lumină o progenitură sfântă pentru Hristos, dorind ca ceea ce a început prin convingerea păcătoșilor să se sfârșească prin convertirea lor, ca atunci când copiii au fost aduși la naștere să fie putere să nască și ca ea să vadă din chinul sufletului ei.Henry examinează apoi reprezentarea balaurului și intenția sa ostilă.
2. Cum este reprezentat marele vrăjmaș al bisericii. (1.) Ca un balaur mare și roșu — un balaur pentru putere și teroare — un balaur roșu pentru ferocitate și cruzime. (2.) Ca având șapte capete, adică așezate pe șapte coline, precum era Roma; și de aceea este probabil că Roma păgână este înțeleasă aici. (3.) Ca având zece coarne, împărțite în zece provincii, precum era imperiul roman de Augustus Cezar. (4.) Ca având șapte coroane pe cap, ceea ce este explicat mai târziu ca fiind șapte împărați, cap. xvii. 10. (5.) Ca trăgând cu coada a treia parte din stelele din cer și aruncându-le jos pe pământ, scoțând din locurile și privilegiile lor pe slujitorii și mărturisitorii religiei creștine și făcându-i cât de slabi și nefolositori putea. (6.) Ca stând înaintea femeii, ca să devoreze copilul ei îndată ce s-ar naște, foarte vigilent să zdrobească religia creștină în nașterea ei și să prevină cu totul creșterea și continuitatea ei în lume.Henry descrie apoi rezultatul decisiv al conflictului din cer.
3. Succesul luptei: Balaurul și îngerii lui au luptat și n-au biruit; a fost o mare luptă de ambele părți, dar biruința a căzut de partea lui Hristos și a bisericii Lui, iar balaurul și îngerii lui nu numai că au fost înfrânți, ci și aruncați afară; idolatria păgână, care era o închinare la diavoli, a fost extirpată din imperiu în vremea lui Constantin.
Considerați
Considerare
Henry încheie urmărind opoziția continuă a balaurului odată aruncat pe pământ.
II. A doua sa încercare asupra bisericii acum în pustie: A prigonit pe femeia care a născut pruncul de parte bărbătească, v. 13. Observă, 1. Grija pe care Dumnezeu a avut-o de biserica Sa. O dusese ca pe aripi de vultur, într-un loc de siguranță pregătit pentru ea, unde trebuia să rămână un anumit timp, exprimat în caractere profetice, luate din Dan. vii. 25. 2. Răutatea continuă a balaurului împotriva bisericii. Obscuritatea ei nu a putut-o proteja cu totul; vechea șarpe viclean, care la început s-a ascuns în paradis, urmează acum biserica în pustie și aruncă după ea un șuvoi de apă, ca s-o ia cu el. Se crede că aceasta înseamnă un șuvoi de rătăcire și erezie, suflat de Arie, Nestorie, Pelagiu și mulți alții, prin care biserica lui Dumnezeu era în primejdie de a fi copleșită și luată. Biserica lui Dumnezeu este în mai mare primejdie din partea ereticilor decât din partea prigonitorilor; și ereziile vin tot atât de sigur de la diavol ca și forța și violența deschisă. 3. Ajutorul la timp dat bisericii în acest moment periculos: Pământul a ajutat pe femeie și și-a deschis gura și a înghițit șuvoiul, v. 16. Unii cred că trebuie să înțelegem roiurile de goți și vandali care au invadat imperiul roman și au dat de lucru conducătorilor arieni, care altfel ar fi fost prigonitori la fel de furioși ca păgânii și exercitaseră deja mari cruzimi; dar Dumnezeu a deschis o spărtură de război și șuvoiul a fost într-un fel înghițit prin aceasta, iar biserica s-a bucurat de un oarecare răgaz. Dumnezeu trimite adesea sabia să răzbune cearta legământului Său; și, când oamenii își aleg dumnezei noi, atunci este primejdie de război la porți; certurile și neînțelegerile interne se sfârșesc adesea prin invaziile unui dușman comun. 4. Diavolul, fiind astfel înfrânt în planurile sale asupra bisericii universale, își întoarce acum furia împotriva unor persoane și locuri anume; răutatea lui împotriva femeii îl împinge să facă război cu rămășița seminției ei. Unii cred că prin aceasta sunt înțeleși albigensii, care au fost mai întâi alungați de Dioclețian în locuri sterpe și muntoase, iar apoi uciși cu cruzime de furia și puterea papală, timp de mai multe generații; și pentru niciun alt motiv decât că păzeau poruncile lui Dumnezeu și țineau mărturia lui Isus Hristos. Credincioșia lor față de Dumnezeu și Hristos, în doctrină, închinare și practică, a fost aceea care i-a expus la furia lui Satan și a uneltelor sale; și o astfel de credincioșie îi va expune pe oameni și mai mult sau mai puțin, până la sfârșitul lumii, când va fi nimicit ultimul vrăjmaș.
Răspunde
Răspuns
Unde vezi cel mai clar identitatea bisericii în Hristos astăzi? Cum modelează asigurarea biruinței cerești răspunsul tău la opoziția prezentă? În ce feluri s-ar putea ca Dumnezeu să te cheme să stai alături de rămășița credincioasă care păzește poruncile Lui?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Isuse, îți mulțumim pentru biruința câștigată prin sângele Tău și prin mărturia sfinților Tăi. Întărește-Ți biserica atunci când vrăjmașul se înfurie și pustia pare lungă. Ține-ne îmbrăcați în dreptatea Ta și ancorați deasupra frământării lumii. Păzește rămășița care se ține strâns de Cuvântul Tău. Fă-ne să biruim nu prin puterea noastră, ci prin Mielul care domnește. Umple-ne de curaj ca să nu ne iubim viețile până la moarte. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →