Eterniseed › Curriculum › Romani
Romani 4 — cu al.)
Deschidere
În căldura simplă a convingerii reformate deschidem Notele marginale ale Bibliei Geneva din 1599 la capitolul 4 din Romani, pregătite de Theodore Beza, William Whittingham și compania de adnotatori. Observațiile lor atente prezintă imputarea liberă a neprihănirii tuturor celor care cred, fie evrei fie neamuri, întemeind orice speranță în promisiunea primită numai prin credință. Ascultăm cu reverență, ca același Duh care l-a călăuzit pe Avraam să ne întărească și nouă încrederea în Hristos cel înviat.
Citește
Citire
Să citim acum capitolul 4 din Romani în textul Geneva însuși, luând aminte la argumentul susținut al apostolului din exemplul lui Avraam. Pe măsură ce auzim cuvintele sfinte, Domnul să ne pregătească inimile ca să primim adnotările care urmează și să ne odihnim mai ferm în neprihănirea care este prin credință.
Studiu
Adnotatorii Geneva încep prin a confirma propoziția prin mărturia Scripturii.
Versetul 3. 4:3 {3} Căci ce zice Scriptura? Avraam a crezut pe Dumnezeu și aceasta i-a fost socotită ca neprihănire. (3) O confirmare a propoziției: Avraam a fost justificat prin imputarea credinței și deci în mod liber, fără nicio privire la lucrările sale.Ei continuă imediat cu prima dovadă luată din opuse.
Versetul 4. 4:4 {4} Iar celui ce lucrează, răsplata nu i se socotește ca un har, ci ca o datorie. (4) Prima dovadă a confirmării, luată din opuse: celui care merită ceva prin munca sa, salariul nu i se socotește ca favoare, ci ca datorie; dar celui care n-a făcut nimic decât să creadă în Cel ce promite în mod liber, credința îi este imputată. (b) Celui ce a meritat ceva din lucrarea sa. (c) Nu i se socotește sau nu i se dă.Apoi ei oferă o confirmare suplimentară din cuvintele lui David.
Versetul 6. 4:6 {5} Precum și David descrie fericirea omului căruia Dumnezeu îi impută neprihănirea fără lucrări, (5) O altă dovadă a aceleiași confirmări: David pune fericirea ca parte a iertării libere a păcatelor și deci și a justificării.Ei aplică apoi același exemplu atât credincioșilor circumciși cât și celor necircumciși.
Versetul 11. 4:11 {8} Și a primit semnul tăierii împrejur, pecete a neprihănirii credinței pe care o avea fiind încă netăiat împrejur: ca să fie tatăl tuturor celor ce cred, deși nu sunt tăiați împrejur, ca neprihănirea să le fie imputată și lor: (8) O preîntâmpinare a unei obiecții: de ce a fost atunci Avraam tăiat împrejur, dacă era deja justificat? Ca darul neprihănirii (spune el) să fie confirmat în el. (f) Tăierea împrejur, care este un semn: precum spunem „rânduiala botezului”, pentru „botez”, care este o rânduială. (g) Tăierea împrejur a fost numită anterior semn, cu privire la ceremonia exterioară. Acum Pavel arată puterea și substanța acelui semn. Adică, în ce scop este folosit, adică nu numai să însemneze, ci și să pecetluiască neprihănirea credinței. Prin aceasta ajungem să-L posedăm pe Hristos Însuși: căci Duhul Sfânt lucrează în mod real înăuntru ceea ce rânduielile unite cu Cuvântul reprezintă. (9) O aplicare a exemplului lui Avraam la credincioșii netăiați împrejur, al căror tată îl face și pe el.
Considerați
Considerare
Adnotatorii apasă concluzia grea că promisiunea rămâne sigură pentru orice sămânță prin credință.
Versetul 16. 4:16 {14} De aceea este din credință, ca să fie prin har; ca promisiunea să fie sigură pentru toată sămânța; nu numai pentru cea care este din Lege, ci și pentru cea care este din credința lui Avraam, care este tatăl nostru al tuturor, (14) Concluzia acestui argument: mântuirea și justificarea posterității lui Avraam (adică a Bisericii care este compusă din toți credincioșii) procedează din credința care apucă promisiunea făcută lui Avraam și pe care Avraam însuși a apucat-o mai întâi. (l) Tuturor credincioșilor. (15) Adică nu numai a celor care cred și sunt de asemenea tăiați împrejur potrivit Legii, ci și a celor care fără tăiere împrejur și numai cu privire la credință sunt socotiți printre copiii lui Avraam.În cele din urmă ei expun regula statornică a justificării pentru Avraam și toți credincioșii.
Versetul 23. 4:23 {18} Dar nu a fost scris numai pentru el, că i-a fost imputat; (18) Regula justificării este întotdeauna aceeași, atât în Avraam cât și în toți credincioșii: adică credința în Dumnezeu, care după ce s-a făcut o satisfacție deplină pentru păcatele noastre în Hristos Mijlocitorul nostru, L-a înviat din morți, ca și noi fiind justificați, să fim mântuiți în El.
Răspunde
Răspuns
Cum expune exemplul lui Avraam orice încredere persistentă în propriile tale lucrări? În ce feluri rămâne promisiunea sigură pentru tine astăzi pentru că se întemeiază pe credință mai degrabă decât pe Lege? Unde te invită Duhul să dai slavă lui Dumnezeu crezând Cuvântul Său împotriva oricărei speranțe firești?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, Îți mulțumim pentru ostenelile credincioase ale adnotatorilor Geneva care au deschis Cuvântul Tău atât de clar pentru poporul Tău. Dăruiește ca aceeași credință imputată lui Avraam să ne fie socotită nouă în Hristos, ca să umblăm în pașii lui fără a ne clătina la promisiunea Ta. Întărește-ne să ne odihnim cu totul pe harul Tău, spre lauda slavei Tale și mângâierea Bisericii Tale, prin Iisus Hristos Domnul nostru înviat. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →