Eterniseed › Curriculum › Ioan
Porunca Tatălui în Lumina Nevăzută
Deschidere
În strălucirea liniștită a Răsăritului creștin, Comentariul Sfântului Chiril al Alexandriei la Evanghelia după Ioan deschide adâncurile ascunse ale Cuvântului întrupat. Vocea sa, modelată de marea tradiție alexandrină, ne conduce prin capitolul 12 din Ioan cu precizie și reverență, arătând cum profeția și relația Fiului cu Tatăl converg în misterul Întrupării.
Citește
Citire
Lăsați textul sacru al capitolului 12 din Ioan să se odihnească pe inimă. Citiți încet, permițând cuvintelor Evanghelistului despre necredință și porunca Tatălui să se așeze ca tămâia, pregătind mintea pentru interpretul antic care urmează.
Studiu
Chiril începe cu profeția lui Isaia prin
Iudeii nu L-au ucis pe Domnul pentru a împlini profețiile; altfel nu ar fi fost nelegiuiți. Ei au acționat din propria lor dispoziție rea. Căci deși profeții au prezis ceea ce avea să se întâmple cu siguranță din cauza răutății lor voluntare, au prezis-o pentru ca cei treji să scape de gropile diavolului; căci era cu totul posibil ca cei care au auzit să se păzească. De aceea, prezicerea este necesară.Apoi rezolvă problema orbirii divine prin
Aici este iarăși soluția unei alte întrebări: că nu Dumnezeu i-a orbit pe iudei. Altfel nu i-ar fi tras la răspundere, deoarece El iartă chiar și greșelile involuntare. Sensul este următorul: Isaia rostește cuvintele ca și cum ar fi spuse de Dumnezeu: 'Dacă Mă fac om și cu propriul Meu glas vă vestesc ceea ce este de folos, totuși nici așa nu Mă veți asculta, după cum nu ați ascultat nici pe profeți; nici când veți vedea semne mai presus de fire nu veți trage vreun folos din vedere.' Aceasta se arată prin 'ca nu cumva să vedeți'. Căci nu a zis 'Voi împietri inimile lor și le voi orbi ochii', ci 'Chiar dacă veți auzi, nu veți auzi; chiar dacă veți vedea, nu veți vedea, ca nu cumva pe cei ce se întorc să-i vindec'. Căci dacă ar fi auzit și văzut cum se cuvine, ar fi primit cu siguranță folos. De aceea, spusa nu vestește o pedeapsă necesară, nici o sentință care condamnă și judecă pe iudei, ci este prevestitoare a ceea ce este de folos. Căci El a știut ce fel vor deveni și a vorbit despre ei. Totuși spusa nu se aplică tuturor, ci doar celor necredincioși; căci mulți dintre ei au crezut.Trecând la relația Fiului cu Tatăl, Chiril merge mai departe prin
Domnul nostru Iisus Hristos, așadar, cu multă și precisă iconomie, îndepărtează din mințile ascultătorilor această bănuială, socotind necesar în tot chipul să constrângă inima neînvățată a iudeilor și prin felurite mijloace să-i aducă pe cei nepricepuți la dorința de a învăța cele adevărate și mai potrivite. Astfel de argumente și considerații ar putea fi folosite pentru a respinge hulele ereticilor nelegiuiți, care socotesc că Fiul este într-un anumit fel inferior propriului Său Făcător pentru că spune că nu vorbește nimic de la Sine, ci a primit o poruncă și astfel vorbește precum a auzit. Totuși voi spune și altceva pentru a dezgoli obrăznicia vorbirii lor neînfrânate. Veniți deci, dacă vă place, și pentru moment să lăsăm deoparte iconomia în trup și să arătăm asupra Unuia-Născut Însuși că s-a spus pe drept și bine: 'Eu nu vorbesc de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, El Mi-a dat poruncă'.El ilustrează interpretarea veșnică a Cuvântului despre Făcător prin
Cuvântul lui Dumnezeu și Tatăl, fiind enhypostatic, interpretează în mod necesar cele din Sine și aduce la lumină ceea ce pare bun propriului Său Făcător ca în voință, spunând că a primit puterea unei porunci. Și se poate vedea același lucru adevărat și în noi înșine și nu altfel. Căci cuvântul rostit, care este în alcătuirea cuvintelor și frazelor și este format în afară prin mijlocul vocii articulate, ca și cum ar fi poruncit de mintea noastră, descoperă cele din ea; și aceasta nu se întâmplă după mult timp, căci în aceeași clipă în care mintea concepe, ea și încredințează vocii; iar vocea, ieșind în afară, interpretează cele din adânc, cele din minte, fără a schimba nimic din ceea ce i s-a poruncit. Ce ciudățenie este atunci, o, oameni, s-ar putea spune pe bună dreptate către ei, dacă Fiul, fiind Cuvântul lui Dumnezeu și al Tatălui, nu după felul cuvântului nostru - căci cele privitoare la Dumnezeu depășesc orice pildă - interpretează voința Celui ce L-a născut? Căci nu-i dă și profetul numele cel mai potrivit, numindu-L 'Înger al Marelui Sfat'?
Considerați
Considerare
Chiril ajunge la hotărârea cristologică prin
Așadar Unul-Născutul nu va suferi nici un rău în privința socotirii ființei sau a demnității, chiar dacă se spune adesea că a primit o poruncă.
Răspunde
Răspuns
Unde simt în propria mea ascultare a Scripturii avertismentul împotriva unei inimi închise? Cum mă invită primirea desăvârșită a Fiului de la Tatăl la o încredere mai adâncă? Ce har caut ca lumina lui Hristos să nu treacă pe lângă mine nevăzută?
Roagă-te
Rugăciune
O Părinte al luminilor, care ai dat Fiului Tău poruncă în slava cea nevăzută, dăruiește-ne urechi ca să auzim glasul Tău și inimi ca să umblăm ca fii ai luminii. Prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ale sfinților Părinți, păzește-ne de împietrirea inimii, ca să rămânem în bunăvoința Ta și să mărturisim pe Unul-Născut în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →