← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Marcu

Marcu 12 — cu Benson

Marcu 12Comentariul lui Joseph Benson la Vechiul și Noul Testament20 min
Deschidere
În spiritul cald al devoțiunii wesleyene deschidem Comentariul lui Joseph Benson asupra Vechiului și Noului Testament la capitolul al doisprezecelea din Marcu. Expunerea atentă a lui Benson ne ghidează prin ultima învățătură publică a Domnului în Ierusalim, luminând inima adevăratei religii cu claritate pastorală și căldură evanghelică. Fie ca același Duh care a inspirat textul sacru să ne trezească înțelegerea pe măsură ce ascultăm.
Citește

Citire

Să citim acum capitolul al doisprezecelea din Marcu într-un spirit de umilă atenție, cerând Domnului să ne deschidă inimile la fiecare avertisment, fiecare promisiune și fiecare chemare la dragoste autentică pe care pasajul le conține.
Studiu
Benson începe prin a prezenta parabola viei. Versetele 1-11. Marcu 12:1-11. A început să le vorbească în pilde „Hristos, după ce le-a arătat conducătorilor, preoților cei mai de seamă și cărturarilor gravitatea păcatului lor de a-l respinge pe Ioan Botezătorul (Matei 21:28-32), a socotit potrivit să reprezinte de asemenea în mod public crima neamului de a-i respinge pe toți trimișii lui Dumnezeu de la început până la sfârșit și, printre aceștia, pe Fiul Său Unul-Născut; și de a folosi greșit rânduiala mozaică sub care trăiau. În același timp, i-a avertizat limpede de primejdia lor din pricina pedepsei pe care o atrăseseră prin această neîncetată neascultare și răzvrătire. Economia exterioară a religiei, în care se lăudau, urma să le fie luată; legătura lor cu Dumnezeu ca popor al Său, anulată; iar constituția lor națională, nimicită. Dar pentru că aceste subiecte erau extrem de neplăcute, le-a înfățișat sub vălul unei pilde pe care a alcătuit-o după una folosită cu mult înainte de prorocul Isaia 5:1.” Macknight. Un om a sădit o vie, etc. Vezi această pildă explicată pe larg în notele la Matei 21:33-46. Despre înviere apasă argumentul tras din Dumnezeul cel viu. Versetele 18-20. Marcu 12:18-20. Aceste versete sunt explicate în notele la Matei 22:23-33. El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii, adică (dacă argumentul este expus pe larg), deoarece caracterul de a fi Dumnezeul unor persoane arată limpede o legătură cu ele nu ca fiind moarte, ci ca fiind vii; și deoarece nu se poate spune că este în prezent Dumnezeul lor deloc, dacă sunt cu totul morți; nici că este Dumnezeul unor persoane omenești, precum Avraam, Isaac și Iacov, alcătuite din suflete și trupuri, dacă trupurile lor ar rămâne în moarte veșnică; trebuie să existe o stare viitoare de fericire și o înviere a trupului, ca să împărtășească împreună cu sufletul. Trecând la porunca cea mare, Benson dezvăluie temelia ei în unitatea lui Dumnezeu. Versetul 30. Marcu 12:30. Și să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta. Rezumatul evlaviei cuprins în aceste cuvinte (vezi notele la Deuteronom 6:5; Matei 22:37) este introdus de afirmația accentuată și puternică care precede despre unitatea lui Dumnezeu; pentru că „este necesar ca oamenii să fie adânc impresionați de noțiuni drepte despre obiectul închinării lor, în special că El este singurul Dumnezeu adevărat, făcătorul tuturor lucrurilor și deținătorul a toată desăvârșirea, față de care nu există nicio ființă egală, asemenea sau secundă: pentru ca ei să se poată dedica cu cea mai mare sârguință ascultării poruncilor Sale, dintre care cea dintâi și cea mai de seamă este ca ei să-I dea inima. Dumnezeu este atât de transcendent de vrednic de iubire în Sine și, prin binefacerile pe care ni le-a acordat, are un asemenea drept la afecțiunea noastră cea mai deplină, încât nu există nicio obligație care să se poată compara cu aceea de a-L iubi.” Benson consemnează apoi răspunsul pătrunzător al cărturarului și verdictul plin de har al Domnului. Versetele 32-34. Marcu 12:32-34. Cărturarul care pusese întrebarea ca să-L încerce, fiind lovit de soliditatea și spiritul răspunsului Său, a zis: Bine, Învățătorule. În original este καλως, excelent, frumos sau minunat; o expresie care își arată mulțumirea înaltă față de răspuns mult mai puternic decât cuvântul bine. Ai spus adevărul. Declarația Ta este perfect corectă și de o importanță de nespus; căci este un singur Dumnezeu, etc., și a-L iubi pe El din toată inima, a-L iubi și a-L sluji cu toate puterile unite ale sufletului, în vigoarea lor maximă; și fără rival; și a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți, a păstra aceeași fire echitabilă și milostivă și același comportament față de toți oamenii, așa cum am dori de la ei față de noi în împrejurări asemănătoare, este o datorie mai necesară și mai importantă și un serviciu mai plăcut decât a aduce cele mai nobile și mai costisitoare jertfe; nici cele mai exacte și mai pompoase rânduieli rituale nu ar putea fi plăcute fără astfel de haruri și virtuți. Când Iisus a văzut că a răspuns cu înțelepciune și a arătat astfel că avea concepții drepte despre adevărata religie, a zis: Nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu. A lăudat evlavia și înțelepciunea reflecției cărturarului, declarând că nu era departe de a primi Evanghelia și de a deveni un membru adevărat al Bisericii lui Hristos, posedând toate binecuvântările ce aparțin ucenicilor Săi. Cititorule, nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu? Atunci mergi înainte: fii un creștin adevărat; altfel ar fi fost mai bine pentru tine să fi fost departe.
Considerați

Considerare

Benson extrage lecția darului văduvei pentru bogați și săraci deopotrivă. Căci toți au aruncat din prisosul lor. Darurile lor, deși mari în comparație cu ale ei, nu reprezentau decât o mică parte din averile lor. Dar ea, din lipsa ei, a aruncat tot ce avea. Darul ei era întregul venit al zilei aceleia sau, poate, tot banii pe care îi avea în posesie la acel moment. Aici vedem ce judecată se rostește asupra celor mai strălucitoare fapte exterioare de către Judecătorul tuturor! Și cât de plăcut Îi este Lui cel mai mic dar care izvorăște din dragoste jertfitoare! Atât săracul cât și bogatul pot învăța o lecție importantă din acest pasaj al Evangheliei. Săracii, cărora li se pare că li se refuză în mare măsură mijloacele de a face fapte de milostenie, sunt încurajați de el să facă ce pot; pentru că, deși poate fi puțin, Dumnezeu, care privește în inimă, nu îl prețuiește după ceea ce este în sine, ci după dispoziția cu care este dat.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața mea rezist pretențiilor îndreptățite ale Domnului viei? 2. Dragostea mea pentru Dumnezeu cuprinde toată inima, sufletul, mintea și puterea mea, sau ofer doar ceea ce mă costă puțin? 3. Cum m-ar putea invita exemplul văduvei sărace să dau cu mai multă simplitate și încredere?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne milostiv, Îți mulțumim pentru ostenelile credincioase ale slujitorului Tău Joseph Benson. Dă-ne har să primim cuvântul pe care ni l-a deschis. Fie ca dragostea lui Dumnezeu, revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, să devină principiul conducător al tuturor afecțiunilor și acțiunilor noastre. Ferește-ne de mândria și ipocrizia care Îl întristează pe Duhul Tău și învață-ne fericita artă a dragostei jertfitoare. Așa să trăim ca unii care nu sunt departe de împărăția Ta, până când vom intra pe deplin în bucuria Domnului nostru. Amin.

Comentariul lui Joseph Benson la Vechiul și Noul Testament · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →