← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Corinteni

1 Corinteni 5 — cu Matthew Henry

1 Corinteni 5Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la 1 Corinteni 5 oferă un tratament clar și profund al purității bisericii. Cuvintele sale ne ghidează prin mustrarea apostolului, chemarea de a îndepărta scandalul și chemarea la o viață sfântă. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să examinăm atât conduita noastră personală, cât și sănătatea trupului lui Hristos. Perspectiva pastorală a lui Henry ne ajută să vedem de ce păcatul tolerat printre credincioși se răspândește rapid și de ce acțiunea decisivă, deși dureroasă, servește Evanghelia. Expunerea sa ne întărește inimile pentru lectura și reflecția de astăzi.
Citește

Citire

Întoarceți-vă acum la 1 Corinteni capitolul 5. Citiți întregul capitol cu încetineală, lăsând cuvintele puternice ale lui Pavel despre imoralitate și disciplina bisericească să se așeze. Observați contrastul dintre toleranța lumii față de păcat și chemarea bisericii la curăție. Rugați-L pe Duhul să vă pregătească inima pentru expunerea lui Matthew Henry care urmează.
Studiu
Henry începe prin a relata știrea șocantă care a ajuns la apostol. I. Îi face să știe care era vestea comună sau generală despre ei, că unul din comunitatea lor era vinovat de desfrânare, v. 1. Se spunea pretutindeni, spre necinstea lor și spre ocara creștinilor. Și era cu atât mai ocărâtor cu cât nu putea fi tăgăduit. Observați, păcatele grele ale creștinilor mărturisitori sunt repede remarcate și răspândite. Trebuie să umblăm cu băgare de seamă, căci multe ochi sunt asupra noastră și multe guri se vor deschide împotriva noastră dacă cădem în vreo practică scandaloasă. Aceasta nu era o instanță obișnuită de desfrânare, ci una care nu era numită nici măcar printre neamuri, ca un om să aibă soția tatălui său — fie s-o ia de soție cât timp tatăl era în viață, fie s-o țină ca țiitoare, fie după moartea acestuia, fie cât timp acesta trăia. În oricare din aceste cazuri, legătura sa criminală cu ea putea fi numită desfrânare; dar dacă tatăl ar fi murit și el, după moartea acestuia, s-ar fi căsătorit cu ea, ar fi fost tot incest, dar nici desfrânare, nici adulter în sensul strict. Însă a se căsători cu ea sau a o ține ca țiitoare cât timp tatăl era în viață, deși acesta o repudiase sau ea îl părăsise, fie că era propria sa mamă sau nu, era desfrânare incestuoasă: Scelus incredibile (cum o numește Cicero), et prater unum in omni vitâ inauditum (Orat. pro Cluent.), când o femeie făcuse ca fiica sa să fie alungată și se căsătorise cu soțul acesteia. Nelegiuire incredibilă! spune oratorul; așa ceva nu am auzit în toată viața mea în afară de aceasta. Nu că nu ar fi existat asemenea cazuri de căsătorii incestuoase printre păgâni; dar, ori de câte ori se întâmplau, ele șocau pe orice om de virtute și probitate dintre ei. Nu puteau să se gândească la ele fără groază, nici să le pomenească fără dezaprobare și detestare. Totuși o asemenea nelegiuire oribilă a fost săvârșită de unul din biserica din Corint și, probabil, un conducător al uneia dintre facțiuni, un om de seamă. Observați, cele mai bune biserici sunt, în această stare de imperfecțiune, susceptibile de corupții foarte mari. Este de mirare când o practică atât de oribilă era tolerată într-o biserică apostolică, o biserică plantată de marele apostol al neamurilor? Henry explică apoi judecata apostolului și porunca de a-l da pe cel vinovat pe mâna Satanei. III. Avem îndrumarea apostolului către ei cum să procedeze acum cu acest păcătos scandalos. El voia ca acesta să fie excomunicat și dat pe mâna Satanei (v. 3-5); deși absent cu trupul, totuși prezent cu duhul, judecase deja ca și cum ar fi fost prezent; adică, prin revelație și darul miraculos de discernământ dăruit de Duhul, avea o cunoaștere perfectă a cazului și ajunsese la următoarea hotărâre, nu fără autoritate specială de la Duhul Sfânt. Spune aceasta ca să le arate că, deși era la distanță, nu a dat o sentință nedreaptă, nici nu a judecat fără a avea o cunoaștere deplină a cazului ca și cum ar fi fost pe loc. Observați, cei care vor să apară judecători drepți în fața lumii vor avea grijă să le arate că nu dau sentință fără dovadă și mărturie deplină. Apostolul adaugă: pe cel care a săvârșit această faptă. Fapta nu era doar în sine în mod heinous rea și oribilă pentru neamuri, ci existau unele circumstanțe particulare care agravau mult ofensa. El săvârșise răul în așa fel încât să sporească vinovăția prin modul de a o face. Poate că era un slujitor, un învățător sau un om de seamă printre ei. Prin aceasta biserica și mărturisirea lor erau mai mult ocărite. Observați, în tratarea păcătoșilor scandaloși, nu doar că trebuie acuzați de faptă, ci și de circumstanțele agravante ale acesteia. Pavel judecase că acesta trebuie dat pe mâna Satanei (v. 5), și aceasta trebuia făcută în numele lui Hristos, cu puterea lui Hristos și într-o adunare deplină, unde apostolul ar fi fost de asemenea prezent cu duhul sau prin darul său spiritual de discernământ de la distanță. Unii cred că aceasta trebuie înțeleasă ca o simplă excomunicare obișnuită și că a-l da pe mâna Satanei pentru distrugerea cărnii înseamnă doar a-l lepăda și a-l scoate din biserică, ca prin aceasta să fie adus la pocăință și carnea sa să fie omorâtă. Hristos și Satana împart lumea: și cei ce trăiesc în păcat, când mărturisesc legătură cu Hristos, aparțin unui alt stăpân și prin excomunicare trebuie predați lui; și aceasta în numele lui Hristos. Observați, certările bisericești sunt rânduieli ale lui Hristos și trebuie administrate în numele său. Trebuia făcută și atunci când erau adunați împreună, în adunare deplină. Cu cât mai publică, cu atât mai solemnă, și cu cât mai solemnă, cu atât mai probabil să aibă un efect bun asupra celui vinovat. Observați, certările bisericești asupra păcătoșilor notorii și neîndreptabili trebuie date cu mare solemnitate. Cei ce păcătuiesc în acest fel trebuie mustrați înaintea tuturor, ca toți să se teamă, 1 Tim. 5,20. Alții cred că apostolul nu trebuie înțeles ca referindu-se la simpla excomunicare, ci la o putere sau autoritate miraculoasă pe care o aveau de a da un păcătos scandalos în puterea Satanei, ca să i se aplice boli trupești și să fie chinuit de acesta cu dureri trupești, ceea ce înseamnă distrugerea cărnii. În acest sens, distrugerea cărnii a fost o ocazie fericită pentru mântuirea duhului. Este probabil că acesta era un caz mixt. Era o instanță extraordinară: și biserica trebuia să procedeze împotriva lui prin certare dreaptă; apostolul, când au făcut așa, a exercitat un act de putere extraordinară și l-a dat pe mâna Satanei, nu pentru distrugerea lui, ci pentru eliberarea lui, cel puțin pentru distrugerea cărnii, ca sufletul să fie mântuit. Observați, marele scop al certărilor bisericești este binele celor ce cad sub ele, binele lor spiritual și veșnic. Este ca duhul lor să fie mântuit în ziua Domnului Isus, v. 5. Totuși nu este doar o privire la folosul lor care trebuie avută în procedarea împotriva lor. Căci, Henry aplică apoi chemarea de a curăța aluatul cel vechi atât bisericii cât și fiecărui credincios. I. Sfatul însuși, adresat fie, 1. Bisericii în general; și astfel curățarea aluatului celui vechi, ca să fie o frământătură nouă, se referă la îndepărtarea de la ei a acelei persoane rele, v. 13. Observați, bisericile creștine trebuie să fie curate și sfinte și să nu suporte asemenea membri corupți și scandaloși. Ele trebuie să fie fără aluat și să nu îndure nici o asemenea amestecătură eterogenă care să le acrească și să le corupă. Sau, 2. Fiecărui membru particular al bisericii. Și astfel implică faptul că ei trebuie să se curețe de orice necurăție a inimii și a vieții, mai ales de acest fel de nelegiuire, la care corintenii erau dedați ca la o vorbă de duh. Vedeți argumentul de la început. Acest aluat vechi trebuia curățat în mod deosebit, ca ei să devină o frământătură nouă. Observați, creștinii trebuie să aibă grijă să se țină curați, precum și să îndepărteze membrii întinați din societatea lor. Și trebuie să evite mai ales păcatele la care ei înșiși au fost odinioară cel mai dedați și viciile dominante ale locurilor și ale oamenilor unde trăiesc. Trebuiau de asemenea să se curețe de răutate și nelegiuire — toată voința rea și viclenia vătămătoare. Acesta este un aluat care acrește mintea într-o mare măsură. Nu este improbabil ca aceasta să fi fost intenționată ca o mustrare pentru unii care se lăudau cu purtarea scandaloasă a celui vinovat, atât din mândrie cât și din ciudă. Observați, creștinii trebuie să aibă grijă să se țină liberi de răutate și vătămare. Dragostea este însăși esența și viața religiei creștine. Este cea mai frumoasă imagine a lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4,16), și de aceea nu este de mirare dacă este cea mai mare frumusețe și podoabă a unui creștin. Dar răutatea este ucidere în principiile ei: Cel ce urăște pe fratele său este ucigaș (1 Ioan 3,15), poartă chipul și îl proclamă odrasla celui ce a fost ucigaș de la început, Ioan 8,44. Cât de urâtă trebuie să fie pentru un creștin orice lucru care seamănă cu răutatea și vătămarea.
Considerați

Considerare

Henry subliniază primejdia de a îngădui chiar și puțin aluat să rămână. IV. El sugerează primejdia contagiunii din acest exemplu: Lăudarea voastră nu este bună. Nu știți că puțin aluat dospește toată frământătura? Exemplul rău al unui om de rang și reputație este foarte vătămător, răspândește contagiunea departe și larg. A făcut așa, probabil, în chiar această biserică și caz: vezi 2 Cor. 12,21. Nu puteau fi ignoranți de aceasta. Experiența întregii lumi era pentru aceasta; o oaie cu râie infectează toată turma. Puțin aluat va răspândi repede fermentul printr-o mare frământătură. Observați, grija pentru curăția și păstrarea lor trebuie să angajeze bisericile creștine să îndepărteze pe păcătoșii grosolani și scandaloși. Henry încheie secțiunea legând jertfa de Paște a lui Hristos de sărbătoarea de-o viață a credinciosului în sinceritate. II. Motivul cu care acest sfat este întărit: Căci Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit pentru noi, v. 7. Aceasta este marea doctrină a Evangheliei. Iudeii, după ce au junghiat paștele, țineau sărbătoarea azimelor. Tot așa trebuie și noi; nu doar șapte zile, ci toate zilele noastre. Trebuie să murim cu Mântuitorul nostru față de păcat, să fim sădiți în asemănarea morții Lui prin omorârea păcatului și în asemănarea învierii Lui prin învierea la o viață nouă, atât lăuntrică cât și din afară. Trebuie să avem inimi noi și vieți noi. Observați, întreaga viață a unui creștin trebuie să fie o sărbătoare a azimelor. Conversația sa obișnuită și împlinirile sale religioase trebuie să fie sfinte. El trebuie să curețe aluatul cel vechi și să țină sărbătoarea azimelor în sinceritate și adevăr. El trebuie să fie fără vină în purtarea sa față de Dumnezeu și față de oameni. Și cu cât este mai multă sinceritate în propria noastră mărturisire, cu atât mai puțin vom cenzura pe cea a altora. Observați, în ansamblu, jertfa Răscumpărătorului nostru este argumentul cel mai puternic pentru o inimă plină de har pentru curăție și sinceritate. Ce respect sincer a arătat El pentru bunăstarea noastră, murind pentru noi! Și ce dovadă teribilă a fost moartea Sa despre natura detestabilă a păcatului și despre nemulțumirea lui Dumnezeu față de el! Rău heinous, care nu putea fi ispășit decât cu sângele Fiului lui Dumnezeu! Și oare un creștin să iubească pe ucigașul Domnului său? Dumnezeu să ne ferească.
Răspunde

Răspuns

Unde ar putea toleranța ascunsă a păcatului să slăbească mărturia bisericii voastre locale? Cum vă mișcă lucrarea împlinită a lui Hristos ca Paștele nostru să urmăriți sinceritatea mai degrabă decât doar corectitudinea exterioară? În ce mod practic puteți păzi inima voastră de aluatul răutății sau al mândriei în această săptămână?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Isuse, adevăratul nostru Paște, Te lăudăm pentru că Ți-ai vărsat sângele ca să ne curățești de păcat. Prin Duhul Tău, întărește Biserica Ta să înfrunte și să îndepărteze răul cu curaj sfânt, curățind orice urmă de răutate și ipocrizie, astfel încât viața noastră împreună să fie marcată de pâinea nedospită a sincerității și adevărului. Păzește-ne de contagiunea lumii cât timp rămânem în ea și fă-ne sare și lumină care să atragă pe alții la harul Tău. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →