← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Ioan

1 Ioan 3 — cu Matthew Henry

1 Ioan 3Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Expunerea clasică a lui Matthew Henry la 1 Ioan 3 ne invită să zăbovim asupra viziunii înălțătoare a apostolului despre dragostea dumnezeiască și puterea ei transformatoare. În lecția de astăzi îl urmăm pe Henry în timp ce arată cum darul uimitor al Tatălui prin înfiere îi cheamă pe credincioși la curăție, îi desparte de lucrările diavolului și îi unește în dragoste practică. Stilul său cumpătat și devoțional transformă fiecare verset într-o oglindă pentru inimă și o chemare la o viață sfântă. Pe măsură ce deschidem împreună capitolul, fie ca perspectivele lui Henry să ne ajute să vedem atât demnitatea pe care o posedăm deja, cât și slava care ne așteaptă când Se va arăta Hristos.
Citește
Așază-te într-un loc liniștit și citește 1 Ioan capitolul 3 încet, poate cu voce tare. Observă cum pasajul trece de la minunea de a fi numiți copii ai lui Dumnezeu la cerințele practice ale curăției, ale dreptății și ale dragostei frățești. Lasă cuvintele să te învăluie fără grabă, îngăduind Duhului să scoată în evidență frazele care trezesc convingere sau mângâiere. Când termini, oprește-te o clipă de recunoștință tăcută înainte de a ne întoarce la îndrumarea lui Henry.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a izbucni în admirație față de dragostea Tatălui în înfiere. I. Izbucnește în admirație față de harul care este izvorul unei asemenea încuviințări minunate: Iată (vedeți, observați) ce fel de dragoste sau cât de mare dragoste ne-a dăruit Tatăl, ca să fim chemați, chemați cu putere (Cel care cheamă lucrurile care nu sunt le face să fie ceea ce nu erau) fiii lui Dumnezeu! Tatăl îi înfiază pe toți copiii Fiului. Fiul îi cheamă într-adevăr și îi face frații Săi; și prin aceasta le conferă puterea și demnitatea fiilor lui Dumnezeu. Este o dragoste minunată și plecată a Tatălui veșnic ca unii ca noi să fim făcuți și numiți fiii Lui — noi care prin fire suntem moștenitori ai păcatului, ai vinovăției și ai blestemului lui Dumnezeu — noi care prin faptă suntem copii ai stricăciunii, ai neascultării și ai ingratitudinii! Ciudat este că Dumnezeul cel sfânt nu se rușinează să fie numit Tatăl nostru și să ne numească pe noi fiii Lui! De aici înainte apostolul, Henry îi îndeamnă apoi pe fiii lui Dumnezeu să urmărească sfințenia în lumina nădejdii lor. IV. Îndeamnă la angajamentul acestor fii ai lui Dumnezeu în urmărirea sfințeniei: Și oricine are această nădejde în el se curățește pe sine, după cum El este curat, v. 3. Fiii lui Dumnezeu știu că Domnul lor este sfânt și curat; El are o inimă și niște ochi mai curați decât să îngăduie ca vreo întinăciune sau necurăție să locuiască împreună cu El. Aceia care nădăjduiesc să trăiască cu El trebuie să studieze curăția desăvârșită față de lume, de fire și de păcat; ei trebuie să crească în har și în sfințenie. Nu numai că Domnul lor le poruncește să facă astfel, dar firea lor cea nouă îi înclină să facă așa; da, nădejdea lor în cer îi va îndemna și îi va constrânge să facă astfel. Ei știu că marele lor preot este sfânt, nevinovat și fără pată. Ei știu că Dumnezeul și Tatăl lor este Cel înalt și sfânt, că toată societatea este curată și sfântă, că moștenirea lor este o moștenire a sfinților în lumină. Este o contradicție față de o asemenea nădejde să îngăduie păcatul și necurăția. Și de aceea, după cum suntem sfințiți prin credință, trebuie să fim sfințiți prin nădejde. Ca să fim mântuiți prin nădejde, trebuie să fim curățiți prin nădejde. Este nădejdea ipocriților, și nu a fiilor lui Dumnezeu, cea care face o îngăduință pentru satisfacerea dorințelor și a poftelor necurate. Apoi, Henry raționează din misiunea lui Hristos de a îndepărta păcatul. II. Din scopul și misiunea Domnului Isus în și către această lume, care a fost de a îndepărta păcatul: Și știți că El S-a arătat ca să ia păcatele noastre și în El nu este păcat, v. 5. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat și a fost cunoscut în firea noastră; și a venit să apere și să înalțe legea dumnezeiască, și aceasta prin ascultare de poruncă și prin supunere și suferință sub sancțiunea penală, sub blestemul ei. A venit deci ca să ia păcatele noastre, să ia vinovăția lor prin jertfa Sa, să ia săvârșirea lor prin sădirea unei firi noi în noi (căci suntem sfințiți prin virtutea morții Sale) și să ne îndepărteze și să ne mântuiască de el prin propriul Său exemplu și (sau pentru că) în El nu era păcat; sau, El ia păcatul ca să ne conformeze Sieși și în El nu este păcat. Aceia care așteaptă comuniunea cu Hristos sus trebuie să studieze comuniunea cu El aici în curăția desăvârșită. Iar lumea creștină trebuie să cunoască și să ia în considerare marele scop al venirii Fiului lui Dumnezeu aici: a fost ca să ia păcatul nostru: Și știți (și această cunoștință trebuie să fie adâncă și eficientă) că El S-a arătat ca să ia păcatele noastre. Henry arată mai departe opoziția dintre păcat și unirea statornică cu Hristos. III. Din opoziția dintre păcat și o unire reală sau o alipire de Domnul Hristos: Oricine rămâne în El nu păcătuiește, v. 6. A păcătui aici este același lucru cu a săvârși păcat (v. 8, 9), iar a săvârși păcat înseamnă a practica păcatul. Cel care rămâne în Hristos nu continuă în practica păcatului. Așa cum unirea vitală cu Domnul Isus a rupt puterea păcatului în inimă și în fire, tot așa rămânerea în El împiedică domnia și predominanța acestuia în viață și în purtare. Sau expresia negativă de aici este pusă pentru cea pozitivă: El nu păcătuiește, adică este ascultător, păzește poruncile (cu sinceritate și în cursul obișnuit al vieții) și face acele lucruri care sunt plăcute în ochii Lui, după cum se spune în v. 22. Aceia care rămân în Hristos rămân în legământul lor cu El și, în consecință, veghează împotriva păcatului care este contrar acestuia. Ei rămân în lumina și cunoștința puternică a Lui; și de aceea se poate conchide că cel care păcătuiește (rămâne în practica predominantă a păcatului) nu L-a văzut (nu are mintea impresionată de o discernere evanghelică sănătoasă a Lui), nici nu L-a cunoscut, nu are o cunoștință experiențială cu El. Renunțarea practică la păcat este marea dovadă a unirii spirituale cu, a rămânerii în și a cunoștinței mântuitoare despre Domnul Hristos.
Considerați

Cugetă

Henry face distincția între copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. VII. Din deosebirea dintre copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Ei au caracterele lor distincte. În aceasta copiii lui Dumnezeu sunt arătați și copiii diavolului, v. 10. În lume (conform vechii deosebiri) există sămânța lui Dumnezeu și sămânța șarpelui. Acum sămânța șarpelui este cunoscută prin aceste două semne: — 1. Prin neglijarea religiei: Oricine nu face dreptate (omite și disprețuiește drepturile și datoriile față de Dumnezeu; căci religia nu este decât dreptatea noastră față de Dumnezeu, sau a-I da Lui ce I se cuvine, și oricine nu face aceasta cu conștiinciozitate) nu este de la Dumnezeu, ci, dimpotrivă, de la diavol. Diavolul este tatăl sufletelor nedrepte sau nereligioase. Și, 2. Prin ura față de frații creștini: Nici cel ce nu-și iubește fratele, v. 10. Adevărații creștini trebuie iubiți pentru Dumnezeu și pentru Hristos. Aceia care nu-i iubesc astfel, ci îi disprețuiesc, îi urăsc și îi persecută, au încă firea șerpuită rămânând în ei. Henry prezintă în cele din urmă dragostea pentru frați ca dovadă a trecerii de la moarte la viață. I. Că este un semn al îndreptățirii noastre evanghelice, al trecerii noastre într-o stare de viață: Știm că am trecut de la moarte la viață, pentru că iubim pe frați, v. 14. Noi suntem prin fire copii ai mâniei și moștenitori ai morții. Prin evanghelie (legământul sau promisiunea evanghelică) starea noastră față de o altă lume este schimbată și transformată. Trecem de la moarte la viață, de la vinovăția morții la dreptul la viață; și această trecere se face prin credința noastră în Domnul Isus: Cel ce crede în Fiul are viață veșnică, iar cel ce nu crede are mânia lui Dumnezeu rămânând peste el, Ioan 3:36. Acum această fericită schimbare de stare putem ajunge să fim siguri de ea: Știm că am trecut de la moarte la viață; putem ști aceasta prin dovezile credinței noastre în Hristos, dintre care această dragoste față de frații noștri este una, care ne conduce să caracterizăm această dragoste care este un astfel de semn al stării noastre îndreptățite. Nu este un zel pentru o partidă din religia comună, sau o afecțiune pentru, sau o afectare a celor care sunt de aceeași confesiune și sentimente subordonate cu noi înșine. Ci această dragoste,
Răspunde
1. În ce domeniu al vieții zilnice te îndeamnă acum nădejdea de a-L vedea pe Hristos să te curățești? 2. Unde ai putea scuza un tipar de păcat pe care Henry te-ar îndemna să-l renunți din cauza unirii tale cu Hristos? 3. Cum poți trece de la cuvinte de dragoste la o faptă concretă de milostivire față de un frate sau o soră în această săptămână?
Roagă-te
Tată Milostiv, Te lăudăm pentru dragostea fără margini care ne-a făcut copiii Tăi și ne-a chemat să umblăm în sfințenie, întorcându-ne de la orice lucrare a celui rău. Prin Duhul Tău, ține-ne să rămânem în Hristos, ca păcatul să-și piardă puterea, și mișcă-ne să ne iubim unii pe alții nu doar în cuvânt, ci în faptă și adevăr. Fixează-ne nădejdea pe ziua când Îl vom vedea pe Isus și vom fi făcuți asemenea Lui, spre slava Numelui Tău. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →