Eterniseed › Curriculum › Iosua
Iosua 17-18 — cu Matthew Henry
Deschidere
Astăzi explorăm comentariul lui Matthew Henry la capitolele 17 și 18 din Iosua, unde împărțirea pământului promis continuă pentru semințiile rămase. Henry îndrumă cititorii prin alocările atente date lui Manase și procesul gândit pe care Iosua îl folosește pentru a așeza poporul. Reflecțiile sale evidențiază atât provocările practice ale moștenirii, cât și lecțiile spirituale ale încrederii și ale sârguinței. Pe măsură ce urmăm perspectivele sale verset cu verset, vedem cum credincioșia lui Dumnezeu întâlnește responsabilitatea umană. Acest studiu ne invită să ne considerăm propria moștenire în Hristos și chemarea de a o poseda pe deplin. Să lăsăm înțelepciunea lui Matthew Henry să lumineze aceste pasaje străvechi, dar veșnic actuale, pentru umblarea noastră zilnică.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima pe măsură ce citim împreună capitolele 17 și 18 din Iosua. Aceste capitole consemnează moștenirea lui Manase, cererea urmașilor lui Iosif și așezarea cortului la Silo. Ascultă temele providenței divine, inițiativei umane și importanței alungării dușmanilor rămași. Permite textului să trezească recunoștință pentru planurile rânduite de Dumnezeu și curaj pentru a revendica ceea ce El a promis. Ia un moment de liniște pentru a cere Duhului să-ți deschidă înțelegerea înainte de a trece la expunerea lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a detalia familiile și porțiunile atribuite în seminția lui Manase.
Manase era el însuși doar jumătate din seminția lui Iosif și totuși a fost împărțit și subdivizat. 1. A fost împărțit în două părți, una deja așezată dincolo de Iordan, formată din urmașii lui Machir, v. 1. Acest Machir s-a născut lui Manase în Egipt; acolo s-a distins ca om de război, probabil în conflictele dintre efraimiți și oamenii din Gat, 1 Cron. vii. 21. Dispoziția sa războinică a trecut la urmașii săi și de aceea Moise le-a dat Galaadul și Basanul, dincolo de Iordan, despre care am vorbit mai înainte, cap. xiii. 31. Aici se spune că sorțul a căzut pe Manase, căci el era întâiul născut al lui Iosif. Episcopul Patrick crede că ar trebui tradus, deși era întâiul născut al lui Iosif, și atunci sensul este clar, că al doilea sorț a fost pentru Manase, pentru că, deși era întâiul născut, totuși Iacov îl preferase pe Efraim înaintea lui. Vezi numele acelor capi de familie care s-au așezat dincolo de Iordan, 1 Cron. v. 24. 2. Acea parte de pe acest mal al Iordanului a fost subdivizată în zece familii, v. 5. Au fost șase fii ai lui Galaad numiți aici (v. 2), aceiași care sunt înregistrați în Num. xxvi. 30-32, doar că cel care este numit acolo Iezer este numit aici Abiezer. Cinci dintre acești fii au avut fiecare porțiunea sa; al șaselea, care era Hefer, a avut linia masculină întreruptă în fiul său Țelofhad, care a lăsat doar fiice, cinci la număr, despre care am citit adesea, și aceste cinci au avut fiecare o porțiune; deși poate, revendicând sub Hefer, toate cele cinci porțiuni ale lor erau doar egale cu una dintre porțiunile celor cinci fii. Sau dacă Hefer a avut alți fii în afară de Țelofhad, în care numele familiei sale a fost păstrat, urmașii acestora s-au căsătorit cu fiicele lui Țelofhad, fratele mai mare, și în dreptul lor au primit aceste porțiuni. Vezi Num. xxxvi. 12. Aici este, (1.) Revendicarea pe care au făcut-o fiicele lui Țelofhad, întemeiată pe porunca pe care Dumnezeu a dat-o lui Moise cu privire la ele, v. 4. Ele înseși, când erau tinere, și-au pledat propria cauză înaintea lui Moise și au obținut acordarea unei moșteniri împreună cu frații lor, iar acum nu voiau să piardă beneficiul acelui acord din lipsă de a vorbi cu Iosua, ci și-au pus cererea la timp ele înseși, după cum se pare, și nu soții lor pentru ele. (2.) Atribuirea porțiunilor lor conform revendicării. Iosua știa foarte bine ce rânduise Dumnezeu în cazul lor și nu a obiectat că, nefiind slujit în războaiele Canaanului, nu era niciun motiv pentru care să împartă posesiunile Canaanului, ci le-a dat cu ușurință ca moștenire printre frații tatălui lor. Și acum au cules beneficiul zelului lor pios și al previziunii înțelepte în această chestiune. Astfel, cei care au grijă în pustiul acestei lumi să-și asigure un loc în moștenirea sfinților în lumină vor avea cu siguranță mângâierea ei în cealaltă lume, în timp ce cei care o neglijează acum o vor pierde pentru totdeauna.Henry continuă prin a examina hotarele, cetățile și interacțiunile lui Manase cu semințiile vecine.
Avem aici o scurtă relatare a sorțului acestei jumătăți de seminție. Se întindea de la Iordan la răsărit până la marea cea mare la apus; la sud se învecina de-a lungul cu Efraim, dar la nord se învecina cu Așer și Isahar. Așer era la nord-vest, iar Isahar la nord-est, ceea ce pare a fi sensul acelui (v. 10), că ei (adică Manase și Efraim, înrudit cu el, amândoi împreună formând seminția lui Iosif) s-au întâlnit în Așer la nord și Isahar la răsărit, căci Efraim însuși nu ajungea la acele seminții. Unele lucruri sunt observate în mod deosebit cu privire la acest sorț:—1. Că a existat o mare legătură între această seminție și cea a lui Efraim. Cetatea Tapuah aparținea lui Efraim, dar țara alăturată lui Manase (v. 8); au fost de asemenea multe cetăți ale lui Efraim care se aflau în hotarul lui Manase (v. 9), despre care am vorbit mai înainte, cap. xvi. 9. 2. Că Manase a avut de asemenea cetăți cu anexele lor în semințiile lui Isahar și Așer (v. 11), Dumnezeu rânduind astfel, ca, deși fiecare seminție avea moștenirea sa deosebită, care nu putea fi înstrăinată de ea, totuși să se amestece astfel unii cu alții, pentru a menține cunoștința și corespondența reciprocă între seminții și pentru a da prilej de a face fapte bune unii altora, așa cum se cuvenea celor care, deși din seminții diferite, erau totuși un singur Israel și erau datori să se iubească ca frați. 3. Că au îngăduit cananeilor să locuiască printre ei, contrar poruncii lui Dumnezeu, slujind propriilor scopuri prin a-i tolera, căci i-au făcut tributari, v. 12, 13. Efraimiții făcuseră același lucru (cap. xvi. 10), și poate de la ei au învățat manasiții și s-au scuzat cu exemplul lor. Cea mai remarcabilă persoană din această jumătate de seminție în vremurile de mai târziu a fost Ghedeon, ale cărui mari fapte au fost săvârșite în acest sorț. El era din familia lui Abiezer; Cezareea era în acest sorț, și Antipatris, vestită în ultimele veacuri ale statului evreiesc.Henry abordează apoi plângerea copiilor lui Iosif cu privire la mărimea alocării lor.
Aici, I. Copiii lui Iosif se ceartă cu sorțul lor; dacă ar fi avut vreun motiv întemeiat să se certe cu el, avem motive să credem că Iosua i-ar fi ajutat, adăugând la el sau schimbându-l, ceea ce nu reiese că a făcut. Este probabil, pentru că Iosua era el însuși din seminția lui Efraim, să fi sperat că li se va arăta o favoare deosebită și că nu vor fi constrânși atât de strâns la decizia sorțului ca celelalte seminții; dar Iosua îi face să înțeleagă că în îndeplinirea slujbei sale, ca persoană publică, nu avea mai mult respect pentru propria sa seminție decât pentru oricare alta, ci va administra cu imparțialitate, fără favoare sau afecțiune, în care a lăsat un exemplu excelent pentru toți cei aflați în încredințări publice. A fost o prevedere foarte competentă cea făcută pentru ei, atât de mult, pe cât se pare, cât puteau ei să gestioneze, și totuși o numesc cu dispreț doar un sorț, ca și cum ceea ce le fusese atribuit amândurora abia era suficient pentru unul. Cuvântul pentru cei care se plâng (Iuda 16) este mempsimoiroi, învinuitori ai sorțului lor:—1. Că erau foarte numeroși, prin binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lor (v. 14): Sunt un popor mare, căci Domnul m-a binecuvântat; și avem motive să sperăm că Cel ce a trimis guri va trimite și hrană. „Sunt un popor mare și într-un sorț atât de mic nu voi avea loc să prosper.” Totuși observă, când vorbesc cu recunoștință despre creșterea lor prezentă, nu vorbesc cu încredere despre continuarea ei. „Domnul m-a binecuvântat până acum, oricum ar socoti de cuviință să se poarte cu mine în viitor.” Incertitudinea a ceea ce poate fi nu trebuie să ne facă nerecunoscători pentru ceea ce a fost și este făcut în bunătate față de noi. 2. Că o parte bună din acea țară care căzuse acum la sorțul lor era în mâinile cananeilor și că aceștia erau dușmani formidabili, care aduceau pe câmpul de luptă care de fier (v. 16), adică care cu coase lungi fixate de laturile lor sau de osie, care făceau mare distrugere a tot ce le ieșea în cale, cosindu-i ca pe grâu. Ei susțin că, deși li se dăduse o porțiune bună, totuși era în mâini rele și nu puteau ajunge la posesiunea ei, dorind să aibă sorțul în acele țări care erau mai temeinic supuse decât aceasta.
Considerați
Considerare
Henry arată cum Iosua răspunde cererii cu atât provocare, cât și asigurare.
II. Iosua se străduiește să-i împace cu sorțul lor. Recunoaște că erau un popor mare și, fiind două seminții, ar fi trebuit să aibă mai mult decât un singur sorț (v. 17), dar le spune că ceea ce căzuse la partea lor ar fi un sorț suficient pentru amândouă, dacă ar lucra și ar lupta. Ei doreau un sorț în care să se poată deda la odihnă și lux. „Nu”, spune Iosua, „nu trebuie să contați pe asta; în sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea este o sentință în vigoare chiar și în Canaan.” Le întoarce propriul argument, că erau un popor mare. „Dacă este așa, sunteți mai în stare să vă ajutați singuri și aveți mai puțin motiv să așteptați ajutor de la alții. Dacă ai multe guri de hrănit, ai de două ori mai multe mâini de folosit; câștigă și apoi mănâncă.” 1. Le poruncește să lucreze pentru mai mult (v. 15): „Suie-te în ținutul împădurit, care este în hotarul tău, și să se pună toate mâinile la lucru să taie copacii, să curețe pământurile aspre și să le facă, cu artă și sârguință, pământ arabil bun.” Observă, Mulți doresc posesiuni mai mari care nu cultivă și nu fac ce e mai bun din ceea ce au, cred că ar trebui să li se dea mai multe talanți care nu fac negoț cu cei cu care sunt încredințați. Sărăcia celor mai mulți oameni este efectul lenei lor; dacă ar săpa, n-ar avea nevoie să cerșească. 2. Le poruncește să lupte pentru mai mult (v. 17, 18), când au pledat că nu puteau ajunge la ținuturile împădurite despre care vorbea el pentru că în valea dintre ei și ele erau cananei de care nu îndrăzneau să se înfrunte. „Nu te teme de ei”, a spus Iosua, „ai pe Dumnezeu de partea ta și vei alunga pe cananei, dacă te vei apuca de treabă cu seriozitate, chiar dacă au care de fier.” Ne strâmtorăm singuri socotind că dificultățile din calea lărgirii noastre sunt mai mari decât sunt în realitate. Ce poate fi de netrecut pentru credință și hotărâre sfântă?Henry încheie secțiunea prin a schița distribuirea ordonată a pământului printre semințiile rămase.
În acest capitol avem, I. Așezarea cortului la Silo, ver. 1. II. Îndemnarea celor șapte seminții care erau încă neașezate să-și caute sorțul și punerea lor într-o metodă pentru aceasta, de către Iosua, ver. 2-7. III. Împărțirea pământului în șapte sorțuri, de către anumiți bărbați angajați în acest scop, ver. 8, 9. IV. Determinarea acestor șapte porțiuni celor șapte seminții încă neprevăzute prin sorț, ver. 10. V. Sorțul deosebit al seminției lui Beniamin, hotarele sale, ver. 11-20. Și cetățile cuprinse în el, ver. 21-28. Celelalte șase seminții le vom găsi bine prevăzute în
Răspunde
Răspuns
Cum s-ar putea să te cheme Dumnezeu să cultivi și să revendici teritoriul spiritual pe care ți l-a atribuit deja? În ce domenii ești tentat să te plângi de porțiunea ta mai degrabă decât să lucrezi și să lupți pentru posesiunea ei deplină? Unde ai nevoie de credință proaspătă pentru a crede că Domnul va alunga obstacolele puternice dinaintea ta?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, mulțumim Ție pentru moștenirea pe care ai pregătit-o pentru poporul Tău. Învață-ne, ca pe semințiile de odinioară, să primim darurile Tale cu smerenie și să le administrăm cu sârguință. Întărește-ne mâinile să curățăm pământul și inimile să Te încredem împotriva fiecărui car de fier. Să nu ne mulțumim niciodată cu o posesiune parțială, ci să înaintăm în credință până când fiecare promisiune este a noastră. Așază-Ți cortul în centrul vieților noastre așa cum a făcut Iosua la Silo. Umple-ne cu înțelepciune ca a lui Iosua pentru a conduce și a încuraja pe alții. Cerem aceasta spre slava lui Hristos, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →