← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Matei

Daruri Vrednice de Împărat

Matei 2A.B. Simpson — martor al curentului sfințeniei20 min
Deschidere
În scrierile sale despre Matei 2, A.B. Simpson deschide misterul vizitei Magilor cu o claritate reverentă. El arată cum cele trei daruri ale lor Îl descoperă pe Hristos ca Împărat suveran, Fiu dumnezeiesc și Mântuitor suferind. Din perspectiva mișcării Sfințeniei, Simpson cheamă fiecare inimă să aducă nu simple semne, ci supunere deplină, închinare și încredere în cruce. Cuvintele sale ne invită să vedem ieslea ca locul unde Împăratul cerului primește devotamentul ce I se cuvine numai Lui. Astăzi zăbovim cu Simpson asupra acestor daruri străvechi, pentru ca viețile noastre să devină daruri vii pentru Cel ce stăpânește toate lucrurile.
Citește

Citire

Să deschidem acum Scripturile și să citim Matei capitolul 2 cu încetineală și rugăciune. Ascultă pașii liniștiți ai înțelepților care se apropie de Pruncul Împărat. Observă cum fiecare dar pe care îl poartă vorbește despre o predare mai adâncă. Cere Duhului Sfânt să-ți pregătească inima ca să-L primești pe același Hristos pe care L-au închinat ei.
Studiu
Simpson ne îndreaptă mai întâi atenția spre aurul adus de Magi: 1. L-au recunoscut ca Împărat și Domn prin darurile lor de aur. L-au socotit proprietarul întregii lor avuții și I-au adus aurul în semn de recunoaștere a acestui fapt. Aceasta este ceea ce înseamnă cu adevărat darurile noastre pentru Dumnezeu. Nu dăm pentru că El este sărac, ci pentru că El este bogat. Ideea obișnuită despre dărnicia creștină este că lucrarea lui Hristos este în nevoie și trebuie să o ajutăm. Aceasta este o insultă adusă lui Dumnezeu. El nu are nevoie de ajutorul nostru. Cu un dispreț sublim față de presupunerile oamenilor, El spune: 'Dacă Mi-ar fi foame, nu ți-aș spune ție, căci ale Mele sunt toate fiarele pădurii și vitele de pe o mie de dealuri. A Mea este lumea și tot ce este în ea.' El primește darurile noastre ca semn al supunerii noastre și ca recunoaștere a suveranității Sale. Nu le vrea decât dacă ele înseamnă aceasta. Întrebarea pentru fiecare dintre noi este aceea pe care Hristos a pus-o oamenilor care I-au adus un ban al Cezarului: 'Al cui este chipul acesta?' a întrebat El. Iar ei au zis: 'Al Cezarului.' Și El a zis: 'Dați deci Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.' Dacă Dumnezeu ne stăpânește aurul, să I-l dăm în recunoașterea dreptului Său; dacă ni-l stăpânim noi înșine și suntem propriii noștri stăpâni, să-l păstrăm și să pierim împreună cu el. TĂMÂIE. El descoperă apoi înțelesul sfânt al tămâii lor: 2. L-au recunoscut ca dumnezeiesc prin închinarea pe care I-au adus-o și prin tămâia pe care I-au oferit-o. Tămâia era un parfum prețios închinat cultului religios. Se obținea prin arderea unor mirodenii scumpe, iar în rânduiala iudaică era ocrotită printr-o interdicție atât de solemnă, încât oricine o contrafăcea se făcea vinovat de sacrilegiu și era osândit să fie nimicit din mijlocul poporului. Aducând această jertfă sfântă Pruncului Sfânt, Magii L-au mărturisit ca ființă dumnezeiască. Aceasta a fost ceea ce El a pretins întotdeauna să fie și acesta a fost unul dintre motivele pentru care vrăjmașii Săi L-au osândit în cele din urmă la moarte, pentru că a spus că este Fiul lui Dumnezeu. Ceea ce cere de la noi este închinare. El nu vrea slujirea noastră mai mult decât aurul nostru, dacă nu-I dăm mai întâi pe noi înșine. Omagiul pe care Îl pretinde este devotamentul inimilor noastre, iar nicio imagine nu este mai potrivită pentru adevărata închinare decât tămâia care arde, toată puterea și dulceața ființei noastre aprinse de dragoste pentru Dumnezeu și revărsate ca jertfă de devotament. În cel mai înalt sens, orice duh închinat este un sanctuar cu altarul său de tămâie și cu Sfânta Sfintelor, de unde se înalță neîncetat suflul adorației, al dragostei și al laudei, și toată firea noastră rostește necontenit doxologia dumnezeiască 'a Lui, de la care și pentru care sunt toate lucrurile, fie cinstea și slava în veci',
Considerați

Cugetare

În cele din urmă, Simpson ne îndreaptă privirea spre smirnă și mărturia ei despre cruce: 3. Ultimul dar pe care I l-au adus a fost smirna. Și aceasta avea însemnătatea ei. Era ungerea morților și mărturisea în chip limpede despre crucea și sângele Său prețios. L-au recunoscut nu numai ca Împărat și Domn al lor, ci și ca Mântuitor al lor, a cărui viață avea să se încheie printr-o tragedie și a cărui slavă avea să fie smerită în țărână și îngropată în mormânt. Semnul crucii al lui Mesia al lui Israel a fost trecut cu vederea de ei. Era atâta slavă în vechea imagine a lui Hristos, încât nu puteau vedea semnele suferinței. Noi le putem vedea acum cu destulă claritate, fiindcă toate acestea au trecut, dar ochii lor erau orbiți de cununa de spini și de crucea de la Calvar. Din păcate, există astăzi o tendință în teologia liberală a vremii noastre de a trece iarăși pe lângă cruce, sau cel puțin de a o explica într-un mod înalt care să-i îndepărteze toată însemnătatea jertfitoare. Cea mai nouă teorie este că moartea lui Hristos a fost un punct culminant sublim al eroismului și al jertfirii de sine, menit să înalțe firea omenească la o asemenea înălțime încât să poată pretinde primirea de la Dumnezeu și, totodată, menit să inspire, prin puterea exemplului, viețile noastre egoiste spre noblețea jertfirii de sine. Aceasta nu este crucea în care se lăuda Pavel și despre care cântă cei răscumpărați. Oamenii se rușinează încă de smirnă.
Răspunde

Răspuns

1. În ce domeniu al vieții mai tratez resursele mele ca fiind ale mele, nu ale Împăratului? 2. Cum poate deveni închinarea mea zilnică tămâia vie pe care o descrie Simpson? 3. Unde aș putea fi ispitit să trec pe lângă cruce și smirna ei, preferând o coroană fără suferință?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Isuse, Împărat al tuturor, primește din nou aurul averilor noastre, tămâia închinării noastre și smirna încrederii noastre în crucea Ta. Sfințește fiecare parte a ființei noastre, ca să trăim ca jertfe vii pentru Tine. Ferește-ne de greșeala de a pretinde ceea ce este al Tău și de orice evanghelie care ar îndepărta crucea. Umple-ne cu Duhul adevăratei adorații, până când inimile noastre vor arde de dragoste și viețile noastre vor vesti harul Tău suveran. Vino curând, Doamne Isuse, nădejdea și bucuria noastră. Amin.

A.B. Simpson — martor al curentului sfințeniei · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →