← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Plângerile lui Ieremia

Plângerile 2 — cu Matthew Henry

Plângerile lui Ieremia 2Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Plângerile capitolul 2 ne invită la o meditație sobră asupra mâniei divine și a durerii umane. Cu atenție atentă la tonul de doliu al textului, Henry urmărește cum mâna lui Dumnezeu modelează fiecare calamitate care se abate asupra Sionului. Reflecțiile sale ne amintesc că judecata nu este niciodată aleatoare, ci decurge din dragostea legământului provocată de păcatul persistent. Pe măsură ce ascultăm vocea sa astăzi, suntem atrași să examinăm atât severitatea mâniei lui Dumnezeu, cât și tandrețea scopurilor sale ultime. Această lecție oferă spațiu pentru a sta cu greutatea acestor adevăruri și pentru a răspunde în credință smerită.
Citește
Ia un moment de liniște pentru a citi Plângerile capitolul 2 în întregime. Permite strigătele repetate ale „Cum” și imaginile vii ale zidurilor răsturnate, profeților reduși la tăcere și bătrânilor îndurerați să se așeze în inima ta. Observă cum capitolul trece de la mânia aprigă a lui Dumnezeu la lamentarea crudă a poporului și în cele din urmă la un apel direct pentru privirea plină de milă a Domnului. Citește încet, poate cu voce tare, și lasă textul să te pregătească pentru perspectivele lui Henry.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a evidenția accentul pus pe mâna lui Dumnezeu de-a lungul calamităților descrise. Este o reprezentare foarte tristă care se face aici despre starea Bisericii lui Dumnezeu, a lui Iacov și a lui Israel, a Sionului și a Ierusalimului; dar accentul în aceste versete pare să fie pus de-a lungul întregului pe mâna lui Dumnezeu în calamitățile sub care gem. Durerea nu este atât de mare că s-au făcut cutare și cutare lucruri, cât că Dumnezeu le-a făcut, că El apare mânios pe ei; El este Cel care îi pedepsește și îi pedepsește în mânie și în aprinderea Lui aprigă; El a devenit dușmanul lor și luptă împotriva lor; și aceasta, aceasta este pelinul și fierea în necaz și în nenorocire. Henry continuă prin a contrasta vremurile de odinioară ale bunăvoinței lui Dumnezeu cu mânia prezentă. I. A fost o vreme când desfătarea lui Dumnezeu era în Biserica Sa și El apărea pentru ea și apărea în favoarea ei, ca un prieten. Dar acum nemulțumirea Lui este împotriva ei; El este mânios pe ea și apare și acționează împotriva ei ca un dușman. Acest lucru este repetat frecvent aici și lamentat cu tristețe. Ceea ce a făcut, a făcut în mânia Lui; aceasta face ziua de azi o zi cu adevărat melancolică pentru noi, că este ziua mâniei Lui (v. 1) și din nou (v. 2) este în mânia Lui și (v. 3) este în mânia Lui aprigă, că El a doborât și a tăiat și (v. 6) în indignarea mâniei Lui. Observă, pentru cei care știu să prețuiască favoarea lui Dumnezeu, nimic nu pare mai înfricoșător decât mânia Lui; corecțiile în dragoste sunt ușor de suportat, dar mustrările în dragoste rănesc profund. Este mânia lui Dumnezeu care arde împotriva lui Iacov ca un foc aprins (v. 3) și este un foc mistuitor; el mistuie împrejur, mistuie toate onorurile ei, toate mângâierile ei. Aceasta este furia care este turnată ca focul (v. 4), ca focul și pucioasa care au plouat peste Sodoma și Gomora; dar păcatul lor a aprins acest foc. Dumnezeu este un Tată atât de tandru pentru copiii Săi, încât putem fi siguri că El nu este niciodată mânios pe ei decât atunci când Îl provoacă și Îi dau motiv să fie mânios; nici nu este El vreodată mai mânios decât este motiv pentru aceasta. Legământul lui Dumnezeu cu ei era că, dacă vor asculta glasul Lui, El va fi un dușman dușmanilor lor (Exod xxiii. 22) și El a fost așa atâta timp cât au rămas aproape de El; dar acum El este un dușman pentru ei; cel puțin El este ca un dușman, v. 5. El Și-a întins arcul ca un dușman, v. 4. El a stat cu mâna dreaptă întinsă împotriva lor și o sabie scoasă în ea ca un adversar. Dumnezeu nu este cu adevărat un dușman al poporului Său, nu, nici când este mânios pe ei și îi corectează în mânie. Putem fi tare nemulțumiți împotriva celor mai dragi prieteni și rude, pe care totuși suntem departe de a avea o dușmănie. Dar uneori El este ca un dușman pentru ei, când toate providențele Lui cu privire la ei par în aparență exterioară să aibă tendința spre ruinarea lor, când totul era împotriva lor și nimic pentru ei. Dar, binecuvântat fie Dumnezeu, Hristos este pacea noastră, Făcătorul nostru de pace, care a ucis dușmănia și în El putem fi de acord cu adversarul nostru, ceea ce este înțelepciunea noastră să facem, deoarece este zadarnic să ne certăm cu El și El ne oferă condiții avantajoase de pace. Reflectând mai departe, Henry descrie cum Domnul a acoperit pe fiica Sionului cu un nor. II. A fost o vreme când Biserica lui Dumnezeu apărea foarte luminoasă și ilustruă și considerabilă printre națiuni; dar acum Domnul a acoperit pe fiica Sionului cu un nor (v. 1), un nor întunecat, care este foarte teribil pentru El Însuși și prin care ea nu poate vedea fața Lui; un nor gros (așa înseamnă acest cuvânt), un nor negru, care eclipsează toată gloria ei și îi ascunde excelența; nu un astfel de nor ca acela sub care Dumnezeu i-a condus prin pustie sau acela în care Dumnezeu a luat în stăpânire templul și l-a umplut cu gloria Lui: nu, acea parte a norului este acum întoarsă spre ei, care era întoarsă spre egipteni în Marea Roșie. Frumusețea lui Israel este acum aruncată din cer pe pământ; prinții lor (2 Sam. i. 19), închinarea lor religioasă, frumusețea sfințeniei lor, tot ceea ce i-a recomandat afecțiunii și stimării vecinilor lor și i-a făcut iubitori, care i-a ridicat la cer, s-a ofilit acum și a dispărut, pentru că Dumnezeu l-a acoperit cu un nor. El a tăiat tot cornul lui Israel (v. 3), toată frumusețea și maiestatea ei (Ps. cxxxii. 17), toată belșugul și plinătatea ei și toată puterea și autoritatea ei. Ei au ridicat, în mândria lor, cornul împotriva lui Dumnezeu și, prin urmare, pe dreptate Dumnezeu le va tăia cornul. El i-a făcut incapabili să reziste și să se opună dușmanilor lor; El a întors înapoi mâna lor dreaptă, astfel încât nu au fost în stare să urmeze lovitura pe care au dat-o nici să apere lovitura care le-a fost dată. Ce poate face mâna lor dreaptă împotriva dușmanului când Dumnezeu o trage înapoi și o ofilește, așa cum a făcut cu a lui Ieroboam? Astfel a fost aruncată frumusețea lui Israel, când un popor renumit pentru curaj nu a fost în stare să-și țină poziția nici să-și apere postul.
Considerați

Consideră

Henry se îndreaptă spre chemările la lamentare printre popor. II. Chemări la lamentare sunt date aici: Inima poporului a strigat către Domnul, v. 18. Unii se tem că a fost un strigăt, nu al adevăratei pocăințe, ci al unei plângeri amare; inima lor era plină de durere cât putea ține și au dat drumul la ea în țipete și strigăte jalnice, în care au folosit numele lui Dumnezeu; totuși vom presupune cu milă că mulți dintre ei au strigat cu sinceritate către Dumnezeu după milă în necazul lor; și profetul îi îndeamnă să continue să facă așa: „O, zid al fiicei Sionului! fie voi care stați pe zid, voi, străjerii pe ziduri (Isa. lxii. 6), când vedeți dușmanii tabără în jurul zidurilor și făcându-și apropierile spre ele, sau din cauza zidului (adică subiectul lamentării), din cauza dărâmării zidului (care nu s-a făcut decât cam la o lună după ce cetatea a fost luată), din cauza acestei calamități suplimentare, să lase fiica Sionului să se mai jelească.” Aceasta a fost un lucru pe care Neemia l-a jelit mult după aceea, Neh. i. 3, 4. „Să curgă lacrimile ca un râu zi și noapte, plângi fără întrerupere, nu-ți da odihnă de la plâns, să nu înceteze mărul ochiului tău.” Aceasta arată, 1. Că calamitățile vor continua și cauzele durerii vor reveni frecvent și li se va da prilej proaspăt în fiecare zi și în fiecare noapte să se jelească. 2. Că vor fi înclinați, treptat, să devină insensibili și împietriți sub mâna lui Dumnezeu și vor avea nevoie să fie chemați în continuare să-și mai întristeze sufletele tot mai mult, până când inimile lor mândre și împietrite vor fi cu desăvârșire smerite și înmuiate. Henry încheie prin a examina cauzele pentru o astfel de lamentare profundă. III. Cauzele pentru lamentare sunt atribuite aici și calamitățile care trebuie jelite sunt descrise foarte particular și patetic.
Răspunde
Unde în viața ta ai simțit mâna lui Dumnezeu modelând circumstanțe care par mai degrabă judecată decât simplă greutate? Cum ar putea lamentarea sinceră, mai degrabă decât explicațiile rapide, să deschidă calea pentru o încredere mai profundă în scopurile lui Dumnezeu? Ce practici de pocăință sau de aducere aminte te-ar putea ajuta să prețuiești mai profund prezența și Cuvântul lui Dumnezeu astăzi?
Roagă-te
Doamne milostiv, venim înaintea Ta recunoscând că mânia Ta este reală și mila Ta este și mai mare. Învață-ne să vedem mâna Ta chiar și în anotimpuri de pierdere și să-Ți aducem durerea noastră cu sinceritate. Înmoaie inimile noastre acolo unde am devenit insensibili la Cuvântul și avertizările Tale. Restaurează în noi o frică sfântă care prețuiește prezența Ta mai presus de orice mângâiere. Fie ca lamentările noastre să devină rugăciuni care ne întorc la Tine, singurul care poate vindeca și reclădi. În numele lui Hristos, pacea noastră, ne rugăm, Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →