← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Macabei

1 Macabei 7-8 — cu Comentariul Catolic al lui Haydock

1 Macabei 7-8Comentariul Bibliei Haydock22 min
Deschidere
Capitolele şapte şi opt din Prima Carte a Macabeilor descriu o schimbare hotărâtoare în lupta pentru independenţa evreiască. După moartea lui Antioh Epifanes, Demetriu scapă din custodia romană şi pune stăpânire pe tronul seleucid, instalând dregători supuşi care reiau campania împotriva lui Iuda şi a însoţitorilor săi. Relatarea consemnează atât perfidia lui Alcim cât şi izbânda vremelnică a lui Nicanor, înainte de a se îndrepta spre demersul diplomatic al lui Iuda către Roma. Aceste întâmplări arată legătura dintre ambiţia politică, credincioşia religioasă şi căutarea unor aliaţi siguri. Cititorii văd preţul încrederii greşite atunci când Asideii primesc făgăduinţele lui Alcim, precum şi recunoaşterea înţeleaptă că până şi marile împărăţii pot sluji pronia dumnezeiască. Capitolele pregătesc astfel comunitatea să cântărească rezistenţa armată faţă de siguranţa dobândită prin tratative, rămânând întemeiaţi pe legământ.
Citește

Citire

Citiţi Prima Carte a Macabeilor 7–8 în Biblia de la Douay-Rheims sau în Versiunea Catolică Publică. Observaţi cum Demetriu îşi întăreşte puterea şi îl trimite pe Bahid împreună cu Alcim, ale cărui făgăduinţe mincinoase duc la uciderea Asideilor. Remarcaţi modelul repetat al tratativelor înşelătoare ale lui Nicanor şi răsturnarea grabnică de la Adasa. Luaţi aminte la rugăciunea preoţilor pentru rege chiar sub ameninţare şi la tabloul amănunţit al instituţiilor romane care îl îndeamnă pe Iuda să caute un tratat. Notaţi contrastul dintre rânduiala disciplinată a romanilor şi nestatornicia curţii seleucide.
Studiu
Comentariul lui Haydock oferă amănunte istorice care lămuresc motivele actorilor principali şi caracterul republicii romane la vremea soliei. Relatarea de la început despre evadarea lui Demetriu din Roma oferă cadrul politic al prigoanei reînnoite descrise în capitolul 7. Roma. El fusese ostatic în locul lui Epifanes, care îi uzurpase tronul, cap. i. 11. După moartea acestuia, senatul a trimis trei legaţi să administreze regatul în timpul minorităţii lui Eupator. Unul dintre ei a fost ucis. Regele şi Lysias au trimis să se disculpe, dar n-au primit răspuns mulţumitor. Demetriu a socotit aceasta o clipă potrivită pentru a recăpăta tronul. L-a întrebat pe istoric, Polybius, care l-a sfătuit să plece în taină. Totuşi s-a adresat senatului pentru îngăduinţă şi, fiind refuzat, a fugit cu opt însoţitori la Tripoli şi de acolo la Apamea. Rivalii săi n-au îndrăznit să-l atace, deoarece pretindea că este trimis de romani. Oastea lui Eupator i-a prins pe regele lor şi pe Lysias şi i-a omorât. (Polybius cxiv. şi cxxii.; Josephus; Calmet) — Seleucus şi Epifanes erau fraţi; de aceea Demetriu era văr cu Eupator (Worthington) şi moştenitorul legitim al lui Seleucus. (Haydock) Revendicarea neregulată a lui Alcim la arhierie lămureşte de ce Asideii au avut la început încredere în el, dar au suferit până la urmă trădarea. Alcim. El a ocupat locul lui Menalaus şi voia să fie mare preot, dar această slujbă era ţinută de Machabei. (Worthington) — Eupator îl omorâse pe Menalaus, socotindu-l prea tulburător. Onia al IV-lea ar fi trebuit recunoscut; (Calmet) dar el a fugit în Egipt şi acolo a zidit un templu. Lysias l-a sfătuit pe rege să aleagă pe cineva dintr-o familie mai puţin puternică. Alcim era astfel, deşi din seminţia lui Aaron, ver. 14. (Josephus, Antichităţi xii. 5. şi xiii. 6. şi xx. 8.) — El căzuse sub Epifanes, iar iudeii nu l-au primit. Cariera lui Nicanor arată strategia seleucidă de a alterna diplomaţia cu forţa, ajungând la înfrângerea sa lângă Ierusalim. Vrăjmaş. El era unul dintre cei mai de temut: totuşi Iuda l-a ucis până la urmă, ver. 43. şi 2 Macabei xv. 28. (Worthington) — Nicanor era foarte iubit de rege şi fugise împreună cu el din Roma. (Josephus, Antichităţi xii. 17.) — El a trimis mai întâi trei soli la Iuda, ca răspuns la cele propuse de Simon; şi s-a încheiat pacea. Alcim l-a pârât atunci pe Nicanor, iar regele i-a trimis poruncă să-l prindă pe Iuda. În timp ce încerca să împlinească porunca, Iuda a scăpat. El era din nou foarte primejduit; (ver. 29.) de aceea şi-a adunat oastea şi a luptat lângă Ierusalim, 2 Macabei xiv. 15. (Usher, anul lumii 3842.) (Calmet) Descrierea puterii şi a politicii romane explică hotărârea lui Iuda de a căuta o alianţă care să apere libertatea religioasă. Romani. Mulţi istorici, Livius, Plutarh ş.a., consemnează acelaşi lucru. (Worthington) — Lucruri. Greceşte: „popoare care li se alătură”. (Haydock) — Ei împlinesc cererile lor drepte. (Menochius) — Scriptura vorbeşte despre vremurile frumoase ale republicii şi dă această răsplată vremelnică virtuţilor romanilor, pe care le căutau cu atâta râvnă şi la care singuri erau îndreptăţiţi. (Calmet) — „Până aici, zice Florus, poporul roman a fost frumos, nobil, evlavios, sfânt şi măreţ.” Iudeii, primii dintre popoarele răsăritene, au folosit prietenia lor pentru a-şi asigura libertatea. Uşor atunci romanilor să plângă pentru altul, Iust. xxxvi.
Considerați

Considerare

Textul înfăţişează o comunitate prinsă între o monarhie duşmănoasă şi o republică în ascensiune ale cărei virtuţi scriitorul sfânt le consemnează fără a susţine fiecare dezvoltare ulterioară. Iuda recunoaşte că credincioşia faţă de lege cere uneori o implicare înţeleaptă cu puteri străine, totuşi acelaşi capitol avertizează împotriva iluziilor ce apar atunci când conducătorii primesc asigurări de la oameni ca Alcim. Preoţii continuă să aducă jertfe pentru rege chiar în timp ce Nicanor ameninţă templul, arătând că mijlocirea pentru autorităţile civile nu înseamnă neapărat aprobarea politicilor lor. Libertatea rânduielii Romei, lipsită de invidia care mai târziu i-a sfărâmat senatul, a oferit un scut vremelnic; alianţa a slujit astfel ţelul imediat al supravieţuirii fără a înlocui încrederea în izbăvirea dumnezeiască. Aceste episoade cheamă la reflecţie asupra limitelor potrivite ale calculului politic într-o viaţă îndreptată spre credincioşia legământului.
Răspunde

Răspuns

Cum îi avertizează pilda Asideilor împotriva punerii încrederii în conducători a căror mărturisire de credinţă comună ascunde intenţii potrivnice? În ce fel ar putea catolicii de astăzi să deosebească între cooperarea necesară cu autorităţile civile şi primejdia de a primejdui curăţia cultului?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne al oştilor, Tu i-ai călăuzit pe poporul Tău prin vremuri de exil şi de refacere; dă-ne discernământul de a recunoaşte sfatul de încredere şi curajul de a lepăda făgăduinţele înşelătoare. Îţi mulţumim pentru lumina istorică păstrată de comentator, a cărui lucrare adună mărturii mai vechi ale textului sfânt. Fie ca atenţia lor grijulie la consemnarea disciplinei timpurii a Romei şi a intrigilor curţii seleucide să continue a lumina alegerile cu care se confruntă credincioşii astăzi. Întăreşte-i pe conducătorii Bisericii Tale să caute alianţe care să apere libertatea de a se închina, încredinţându-se până la urmă în mâna Ta cea puternică. Prin Hristos Domnul nostru. Amin.

Comentariul Bibliei Haydock · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →